Alphabet nail art challenge - Letter E

O să intru rapid în subiect și vă spun că tema cu litera E aleasă de mine este emoticons! A fost cea mai grea alegere, aveam impresia că nu există nicio temă cu această literă care poate fi reprodusă într-o manichiură. Norocul meu a fost că m-a apucat dorul să-mi admir manichiurile mai vechi și am dat peste una făcută cam acum un an, pe vremea când încă aveam unghii false, în care... ați ghicit, aveam niște emoticoane. Și-atunci bingo, s-au aprins beculețele și am început să „alerg” ca bezmetica prin calculator, să ajung la documentul în care am notate ideile pentru această colaborare (da, am așa ceva, nu râdeți!), nu care cumva să uit până ajung s-o fac! Bineînțeles că între timp mi-au venit și alte idei, dar am rămas la aceasta, chiar mi-era dor de niște unghiuțe haioase. Nu sunt perfect realizate, graba și alegerea greșită a pensulei (cam groasă) se cam văd, dar per total mi-au plăcut.


Review: Loțiune micelară Garnier

Știu, toată lumea o laudă, e internetul plin de recenzii pozitive cu privire la acest produs, însă trebuie să vă spun și părerea mea - din perspectiva unor ochi super sensibili. Dacă mă urmăriți de mai mult timp, știți că pielea din jurul ochilor nu-mi tolerează orice produs, așa că în ciuda tuturor părerilor pozitive eu am încercat-o cu o ușoară teamă. Dacă mi-a priit sau nu loțiunea micelară Garnier veți afla în rândurile de mai jos.

TAG: Liebster award

Dragelor, pentru azi v-am pregătit o postare luuuungă, cât o zi de post. Am fost nominalizată la acest tag de Diana și de Lorena, cărora le mulțumesc foarte mult că s-au gândit la mine, așa că m-am pus pe treabă și cu o mică întârziere, am reușit să răspund provocării pe care am luat-o foarte în serios!


Regulile sunt următoarele:
1. Post the award on your blog.
2. Thank the blogger who nominated you and link back to their blog.
3. Write 11 random facts about yourself.
4. Nominate 11 bloggers who you feel deserve this award and who have less than 1000 followers.
5. Answer 11 questions posted by the person who nominated you and ask your nominees 11 questions.


Începem cu cele11 lucruri despre mine:

1. Îmi doresc foarte mult doi copii și vreau să fiu o mămică tânără. Dacă n-aș avea acum alte priorități, cred că ar fi deja pe drum primul.
2. Iubesc animalele de orice fel, mă topesc în fața la toate și nu îmi este frică de câinii de pe stradă, chiar dacă am fost mușcată de 3 câini până în prezent - de fapt, niciunul nu era maidanez.
3. La vârsta de 15 ani am fost operată de tiroidă (mi-a fost scoasă în totalitate din cauza unui nodul foarte mare) și mă bate un gând să scriu despre această experiență pe blog, dar sunt multe amintiri de răscolit și destul de greu de povestit totul pe scurt, sunt multe de spus. Nu doresc nimănui și vă recomand fiecăreia să faceți ocazional un control endocrinologic.
4. Nu am regrete majore pentru nimic din trecut, îmi asum orice greșeală pe care am făcut-o și trăiesc împăcată cu gândul că am învățat ceva din fiecare.
5. Am fost înnebunită după piersinguri în perioada adolescenței, mi le făceam singură. Am avut în buză, nas, sprânceană și buric. Doar pe cel din urmă îl mai am și nu cred că o să renunț la el vreodată pentru că nu mă încurcă cu nimic, uneori chiar uit că există - și nu, niciodată n-am ieșit cu el la vedere pe stradă. Nebunia cu piersingurile s-a finalizat după o altă obsesie: tatuajele. Mi-am făcut unul (de care nu-mi pare rău), apoi m-am făcut fată cuminte. :))
6. Îmi place foarte mult să călătoresc, să vizitez și explorez locuri noi. Nu sunt genul care să-mi fie dor de casă după câteva zile de vacanță, mă acomodez rapid în locurile noi. Dacă aș fi pusă în situația să aleg între o super petrecere și o mini-vacanță... cu siguranță aș alege vacanța!
7. Până spre sfârșitul anului trecut când m-am mutat de la ai mei, nu știam să gătesc mai nimic. Mi-am propus pentru acest an să învăț cât mai multe lucruri noi și chiar consider că am făcut progrese vizibile. Ba chiar îmi și place, nu o fac doar „de nevoie”.
8. Îmi plac jocurile, atât cele de masă cât și unele jocuri online. Așa se face că sunt admin la un joc de 3 ani.
9. Îmi place adrenalina și îmi doresc foarte mult să sar cu parașuta și să fac bungee jumping.
10. De când mă știu am fost încăpățânată și ambițioasă.
11. Îmi place foarte mult Bucureștiul și întreaga agitație care vine la pachet cu el. 

Întrebările Dianei:

1. Ce îți place cel mai mult să cumperi?
Îmi place să fac shopping (atât online cât și offline) de orice fel, dar hai să mă limitez la favoritele favoritelor, de care nu m-aș sătura niciodată să mă pierd printre ele, să stau ore în șir în fața unui stand și să le iau pe fiecare în parte la analizat: bijuterii și oje.

2. Care este cel mai scump produs de machiaj pe care îl deții?
Habar nu am. Nu prea am produse de machiaj foarte scumpe, nici nu mai știu exact cât am dat pe fiecare, dar oricum... majoritatea produselor de machiaj pe care le dețin au prețuri decente.

3. Care este ultima carte citită care ți-a plăcut la nebunie?
Ultima carte care mi-a plăcut mult era primită de la o revistă de muuult, dar fiind scrisă de un autor de care nu mai auzisem și cum nici titlul nu prea mă atrăgea, am uitat-o într-un colț și rău am făcut, pentru că a fost chiar faină. Din păcate titlul nu mi-l mai amintesc (tipic mie, nici la filme nu prea le țin minte) iar cartea nu mai e în posesia mea.

4. Colecționezi ceva?
Unii ar spune că da, colecționez produse de make-up, oje, bijuterii, etc. Eu nu cred asta, sunt doar necesități, mereu sunt necesare altele și altele! :)) Nu-i așa, fetelor?
În rest, nu cred că am vreo colecție de ceva, dar am avut când eram mică o colecție de șervețele și alta de felicitări pe care încă le mai am și acum păstrate.

5. Ce lucru mărunt te face fericită?
Sunt multe lucruri mărunte care mă fac fericită, mi-e greu să spun doar unul.

6. Câini sau pisici?
Chiar dacă iubesc toate animalele, cea mai mare slăbiciune o am pentru câini.

7. De ce te machiezi?
În primul rând pentru că mă pasionează procesul în sine, dar și de dragul rezultatului. Nu mă simt neapărat mai încrezătoare dacă sunt machiată, dar cu siguranță mă simt mai bine în pielea mea și tot ce contează e să-mi placă mie ce văd în oglindă!

8. Ce îți place cel mai mult la tine?
Dacă ne referim la fizic... ochii, întotdeauna mi-au plăcut ochii mei. Atât culoarea cât și faptul că sunt mari.

9. Ai vreo poreclă?
Ella! De cele mai multe ori la numele meu real nici nu răspund. S-a întâmplat acum vreun an, când un fost coleg de liceu m-a văzut pe stradă și mă striga insistent „Mihaela”, iar eu nu i-am răspuns deși auzeam că strigă cineva - oricum, habar n-am ce i-a venit să-mi spună așa, în liceu nimeni nu-mi zicea pe numele real. Revenind la poveste... când a strigat „Ella” am reacționat în secunda doi. :))

10. Ce sonerie ai la telefon?
O sonerie enervantă din cele ale telefonului. Mă disperă de câte ori sună și totuși mereu uit s-o schimb. Cred că o să schimb din nou telefonul până reușesc să schimb soneria. Iar dacă vă-ntrebați.... da, sunt și eu „în rândul lumii” și am smartphone - luat pentru că îmi trebuia, în special pentru mail-uri, nu că mi-ar fi fost rușine să ies cu vechitura mea rezistentă la orice sport extrem - căzături, scufundări în apă sau alte lichide, etc, dar era cam greu de intrat pe net de pe el.

11. Ai vreun tic?
Rosul buzelor a cam devenit un tic. Încerc să mă stăpânesc, dar nu reușesc întotdeauna. În special când sunt nervoasă sau foarte stresată nu-l pot stăpâni.

Întrebările de la Lorena:

1. Cam cât de mult ți-a schimbat viața blogul tău?
Mi-a schimbat viața destul de mult, din mai multe puncte de vedere și în bine zic eu. M-a „învățat” să fiu mai organizată și să-mi gestionez mai bine timpul, am cunoscut persoane minunate prin intermediul blogului și totodată m-a „corupt” cu rețelele sociale (că deh, se impunea). Înainte chiar nu eram fan facebook, aveam un cont rătăcit pe undeva a cărei parolă nici n-o mai știam... iar acum vreau să mă „extind” și pe alte rețele. :))

2. Cum reuşeşti să împaci viaţa personală cu activitatea de pe blog? Ţi se pare uşor să menţii un echilibru între ele, adică să fii constantă pe blog şi să îţi faci datoria şi pe plan personal?
Destul de bine, zic eu! Se leagă răspunsul la această întrebare de ce am zis la punctul anterior despre gestionarea timpului, dar și stabilirea priorităților. Pentru mine a devenit o pasiune bloggingul, așa că nu consider că fac vreun sacrificiu ca să fiu constantă, chiar dacă uneori rup din orele de somn... o fac cu drag și pentru că așa vreau, nu-mi impune nimeni asta!

3. Ai legat prietenii datorită blogului tău?

Aici sunt scurtă și spun doar că da. :D

4. Care este serialul tău preferat?
Friends rămâne the best pentru mine! Mai am și altele care-mi plac mult, dar el e singurul care mi-a intrat la suflet așa de mult și pe care îmi doresc foarte mult să-l revăd la un moment dat.

5. Care este lucrul pe care ţi-l doreşti cel mai mult în viaţa ta?
Îmi doresc foarte multe lucruri în aceeași măsură, așa că aș putea spune că cel mai mult îmi doresc să-mi îndeplinesc toate visele/dorințele/planurile sau cel puțin pe cele mai importante dintre ele.

6. Ai părăsi România dacă ți s-ar ivi ocazia?
Greu de spus. Nu cred, mie-mi place țărișoara asta a noastră, așa cu bune și cu rele. Plus că mai sunt și toți oamenii dragi de aici pe care mi-ar fi greu să-i părăsesc, dar probabil mai depinde și de circumstanțe. Îmi doresc mult să vizitez foarte multe alte țări, dar una e să stai o săptămână sau o lună, și cu totul alta să te stabilești acolo. Deci răspunsul înclină puternic spre „nu”. :D

7. Care este produsul de machiaj holy grail pe care îl ai?
Hm... nu știu!? Mă primiți cu un astfel de răspuns?

8. Care sunt criteriile după care acorzi importanţă unui blog nou apărut?

Păi pentru ce urmărim un blog? Pentru articole, nu? Așa că în funcție de ele acord sau nu importanță unui blog (valabil și dacă are vechime): subiectele articolelor, felul în care sunt redactate, etc. De cele mai multe ori ocolesc blogurile pline de greșeli de gramatică și/sau de tastatură care îngreunează îngrozitor de mult citirea textului - nu mă înțelegeți greșit, toți și toate mai facem greșeli, e omenesc, însă totul are o limită. Mai fac excepție de la acest „criteriu” atunci când e un blog bazat mai mult pe poze - dacă-mi place foarte mult ce văd, fac abstracție de text și intru doar ca să admir pozele. Pe de altă parte, urmăresc bloguri care nu au neapărat subiecte care mă interesează prea tare, însă mă atrag prin felul în care sunt scrise și pentru faptul că transmit ceva.

9. Ce te motivează să scrii pe blog? 
Voi, cele care mă citiți, în primul rând! Mă motivează foarte mult aprecierile sau atunci când mi se spune că a fost de ajutor o opinie despre un produs sau că am inspirat cu un model de manichiură, spre exemplu. :D  Și nu doar asta! Simplul fapt că sunt citită, gândul că am putut să fiu de folos pentru cineva cu ceva, chiar dacă nu mi se confirmă în scris... mă motivează și mă bucură!

10. Ai vrut vreodată să renunţi la blogging?
Nu!

11. Care crezi că este cel mai mare avantaj pentru tine ca bloggeriţă?
Faptul că interacționezi cu persoane pasionate de aceleași lucruri ca și tine de la care poți afla/învăța multe lucruri utile și cu care poți lega prietenii. Cu siguranță mai sunt și alte lucruri, dar asta mi se pare cel mai important, chiar dacă sună a clișeu.


Hiu, și cam atât! Dacă ați ajuns până aici, vă mulțumesc pentru răbdare! :D Eu o să încalc puțin „regulile” acestui tag, n-o să mai fac un set nou de întrebări și n-o să nominalizez pe nimeni, însă vă rog să-l preluați cu încredere dacă doriți.

Aștept cu interes părerile voastre, eventual răspunsuri la întrebări sau 11 lucruri despre voi! :D


Alphabet nail art challenge - Letter D

Timpul zboarăăă, iar noi am ajuns la tema cu litera D din cadrul colaborării Alphabet nail art! De data asta tema aleasă de mine este... dots! Dacă mă urmăriți de mai mult timp știți deja că iubesc bulinele pe unghii, așa că probabil nu prea vă miră alegerea mea! Adevărul e că de fapt vroiam să fac ceva mai complex, dar ultima mea săptămână a fost atât de agitată și obositoare încânt nu prea am avut nici timp și nici răbdare de mai mult. Mă revanșez eu la alte teme, promit! :D Vorba lungă, sărăcia omului, să trecem la pozici:

Noua gamă de produse Complex Apicol: Apidermin Lejer

Complex Apicol lansează o nouă gamă de produse: Apidermin Lejer. Produsele din această gamă sunt destinate unui ten normal sau gras (automat și unui ten mixt - normal + gras), acestea având la bază o formulă lejeră. Noua gamă cuprinde patru produse: lapte demachiant lejer, loțiune tonică hidratantă, cremă lejeră regenerantă de noapte și cremă lejeră hidratantă de zi.

Odată cu lansarea acestei game, cei de la Complex Apicol ne invită să testăm noile produse atât pe noi, bloggerii, cât și persoanele active în social media, respectiv pe unul din următoarele canale: youtube, facebook, instagram sau pinterest. Dacă sunteți interesate de această nouă gamă, puteți trimite un e-mail la adresa marketing@complex-apicol.ro pentru a vi se comunica cerințele și regulile de participare în campania de testare. Vă puteți înscrie până în data de 30 mai, iar fiecare persoană acceptată în campanie va primi câte unul din noile produse, în variantă full size!

magazin.complex-apicol.ro/

Eu mă înscriu în campanie, pentru că un ten fericit este un ten corespunzător îngrijit, iar Apidermin asta ne promite, este desinat timpului meu de ten (gras) și îmi pun toate speranțele că asta va face! Cel mai curioasă sunt de crema de noapte și de laptele demachiant.


Voi v-ați înscris în noua campanie? Ce produs vă tentează mai tare?

Review: Warm Bronzer e.l.f. Studio

De mult mă tot țin să vă vorbesc despre acest produs, așa se explică și poza făcută în zăpadă pe care o puteți vedea mai jos. :)) Poate vă era dor! Adevărul e că poza am făcut-o la scurt timp după ce a ajuns în mâinile mele, că arată mai fain nefolosit, însă am început să-l utilizez ceva mai târziu.... și rău am făcut! Foarte rău! O să aflați în continuarea acestui articol din ce motiv. Așadar, în centrul atenției avem bronzerul e.l.f. în varianta Warm, printre fulgi de zăpadă:


Cu ce mă răsfăț vara asta?

Am intrat într-o stare de visare. Nu dorm, nici măcar nu am ochii închiși... dar visez! Visez la frumoasa vară și aștept cu nerăbdare de copil să vină! Mi-e dor să mă trezească în fiecare dimineață razele puternice ale soarelui care-mi bat în geam, mi-e dor de rochiile și fustele viu colorate și vaporoase, de plimbările pe plajă, de pielea ușor bronzată, de... tot ce presupune și vine „la pachet” odată cu acest frumos anotimp. Da, fiecare anotimp are farmecul său, însă vara e de departe preferata mea, asta și pentru că vara m-am născut. Într-o zi caniculară de august, mai precis!

Review: Pudra Illuskin The ONE

Chiar dacă s-a încheiat campania The ONE realizată prin intermediul celor de la Blogal Initiative, eu continui seria postărilor despre produsele din această gamă, pentru că am mai rămas datoare cu părerile mele despre câteva produse din cele primite. Printre ele se numără și pudra Illuskin despre care o să vă vorbesc azi:

Review: Paletă de farduri Avon True Colour

V-am tot vorbit despre diverse produse de la Avon de-a lungul timpului și de cele mai multe ori am avut doar cuvinte de laudă la adresa lor. Să nu credeți însă că îmi plac toate produsele de la Avon, doar că am niște ani buni de când folosesc produse de la ei și deja mi-am format niște impresii generale care mă ajută să-mi dau seama cam ce game de produse și ce tipuri de produse merită încercate și ce nu. Cu toate acestea, mă mai las uneori (destul de rar) păcălită de reclame și achiziționez din impuls produse care în sinea mea știu că nu mă vor mulțumi. Așa s-a întâmplat cu produsul despre care o să vă vorbesc în această postare, paleta de farduri True Colour , pe care o am de când a apărut în catalog, adică de câteva luni bune.

Alphabet nail art challenge - Letter C

Din primul moment în care m-am gândit ce temă să aleg pentru litera C am știu că va fi... cows! Da, da, da... văcuțeee! De foarte mult timp îmi doream să fac un astfel de model, dar dacă nu era această colaborare cred că îmbătrâneam și nu mai reușeam să fac. Nu că ar fi un model greu de realizat, este chiar foarte simplu, însă mereu uitam de el atunci când mă apucam să-mi pictez unghiuțele. Gata cu vorbăria, vă las cu văcuțele...

Review: Volume Blast Mascara The ONE

De când am primit pachetul cu produsele The ONE, rimelul despre care vă voi vorbi azi a fost prezent în machiajele mele în fiecare zi! Am vrut să vă vorbesc despre el cât mai repede, de aceea trebuia testat intens în toate situațiile posibile și analizat pe toate părțile. Nu mă mai lungesc cu introducerile, trecem rapid la subiect - Volume Blast Mascara The ONE:


15 ani de Danone în România

În acest articol discutăm despre un subiect puțin altfel decât cele cu care v-am obișnuit. Sunt convinsă că fiecare dintre voi ați încercat cel puțin o dată un produs Danone și probabil știți că sunt lideri de piață la nivel mondial pe categoria lactatelor proaspete. Pe mine mă leagă de acest brand amintiri dulci din copilărie! Când mă gândesc la Danone, primul produs care îmi vine în minte este... Danonino! Era singurul iaurt pe care îl consumam în copilărie! Am fost un copil mai ciudat, nu prea îmi plăceau lactatele, cu greu găsea mama produse care să-mi fie pe plac, iar Danonino era de departe favoritul meu. Îmi amintesc și acum magneții haioși pentru frigider și bețișoarele cu care transformam iaurtul în înghețată.

Ce oje ar purta bărbații... dacă ar fi femei!

Am văzut acest tag ( eu așa l-am considerat... tag ) la Diana ( aici ) și pentru că m-a amuzat ideea și mi-a stârnit curiozități, m-am gândit să iau și eu exemplu, să văd ce oje ar purta al meu iubit dacă ar fi femeie. Am amânat puțin momentul marii întrebări de teama răspunsului pe care îl intuiam foarte bine :)), că doar îl cunosc, dar mi-am făcut curaj, am dezbătut „problema”, iar azi împărtășesc cu voi rezultatul. Așadar, acestea au fost alesele:


Review: Illuskin Concealer The ONE

Vă spuneam ieri că am trei produse favorite din gama The ONE de la Oriflame și că o să revin curând cu o postare despre ultimul, dar nu cel din urmă, dintre ele. Ei bine, despre el o să vă vorbesc azi, este vorba despre Illuskin Concealer:


Review: Farduri cremă The ONE Colour Impact

Începem săptămâna cu energie, multă culoare și un nou articol din seria The ONE! De data aceasta în centrul atenției sunt fardurile cremă Colour Impact. Am fost sceptică în privința acestora, dar au reușit să-mi depășească orice așteptare. Vă spuneam în articolul despre ojele The ONE că ele sunt preferatele mele din toate produsele - ei bine, mi-am schimbat puțin opinia după ce am testat mai intens toate produsele și vă pot spune că am trei produse pe care le situez pe locul 1 - ojele, aceste farduri și... încă un produs despre care voi scrie curând. Dar hai să vedem ce e așa de special cu aceste farduri.

My week in photos ( 5.05 - 11.05 )

Săptămâna asta a fost a fost săracă în poze, am fost prea obosită aproape în fiecare zi ca să mai surprind prea multe în imagini. Pe de altă parte am încercat să nu vă mai tot arăt aproape la fiecare zi câte ceva de mâncare sau dulciuri. Să trecem la poze...

Luni

Alphabet nail art challenge - Letter B

Azi am ajuns la litera B, iar tema aleasă de mine esteeee... butterfly! Vroiam inițial să fac modelul cu ștampila dar m-am răzgândit, aveam chef de pictat așa că în cele din urmă am făcut modelul manual. Îmi pare foarte rău că nu am niște poze de o calitate mai înaltă, care să reflecte mai bine realitatea, pentru că modelul și combinația de oje arată mult mai frumos în realitate! Aveam o mulțime de poze care pe cameră păreau perfecte, însă la o dimensiune mai mare am constat că nu e chiar așa și cum pozele le-am scos abia acum... n-am avut când să fac altele. Eh, gata cu plânsetele, sper totuși să înțelegeți cât de cât ceva și să vă placă!

Prima mea experiență cu Born Pretty Store

Vă mai amintiți când vă arătam câteva bijuterii frumoase și ieftine de pe Born Pretty Store ? Ei bine, am avut ocazia să-mi achiziționez câteva bijuterii în urma unei colaborări cu aceștia, iar azi vreau să vi le arăt și vouă și să vă împărtășesc câteva impresii despre ele. În secțiunea Jewelry&Accessary sunt adevărate comori, cu greu m-am putut decide ce să aleg, dar în cele din urmă am ales următoarele bijuterii:

Review: Demachiant bifazic Blanchette B

Știu că vă interesa o părere despre acest produs, așa că m-am mobilizat rapid să vă scriu despre el. După cum v-am mai spus, mie mi-a fost recomandat ca fiind la fel de bun ca cel de la Balea (preferatul meu), doar că e mult mai convenabil ca preț raportat la cantitate. Deși până acum toate încercările de a mă împrieteni cu alt bifazic în afara celui de la Balea au fost eșuate, mi-am pus mari speranțe că acesta îmi va fi pe plac. Așadar, azi vorbim despre demachiantul bifazic Blanchette B:


NOTD & Review: The ONE Orchid & Cappucino

Dragelor, după cum știți de pe pagina de facebook a blogului, în urmă cu câteva zile am primit spre testare un pachet cu o parte din produsele The ONE de la Oriflame, iar azi încep seria articolelor despre acestea cu o manichiură realizată cu două oje din această gamă. O să vă spun de asemenea părerea mea privind fiecare detaliu despre aceste oje. Momentan vă spun doar că eu m-am îndrăgostit pe loc de ele, sunt preferatele mele din toate produsele primite, iar din ce motiv îmi plac așa de mult veți afla în continuarea acestei postări.

My week în photos ( 28.04 - 4.05 )

Această postare trebuia să o fac aseară dar nu am putut din cauza la Blogger. :( Nu știu ce a avut, funcționa în panel totul mai puțin să deschid o nouă postare. N-am idee dacă problema a fost de la mine sau generală, dar e bine că acum funcționează. :D Să trecem la subiect...

Luni

Alphabet nail art challenge - Letter A

Este pentru prima oară când fac parte dintr-o astfel de colaborare între bloggerițe și sunt super încântată, în special pentru că este cea mai amuzantă și simpatică colaborare pe care am văzut-o vreodată. În fiecare săptămână de acum în colo vom avea câte o litere, în ordine alfabetică, în funcție de care trebuie să ne alegem tema manichiurii - aceasta trebuie să înceapă cu litera din săptămâna respectivă și să fie în engleză. Sper că ați înțeles ceva din explicația mea ambiguă. :)) Să trecem la manichiura mea de azi...

Tema cu litera „A” aleasă de mine este.... animal print! Am realizat că nu v-am arătat până acum nicio manichiură animal print, deși am făcut destul de multe în trecut, dar asta pe vremea când nu aveam acest blog. Am ales să fac un animal print colorat!

Produse consumate: Aprilie 2014

A venit timpul să golesc punguța cu gunoaiele, să le trag în poză și să vă vorbesc despre fiecare. Acestea sunt produsele pe care le-am consumat luna trecută:


M-am bucurat să văd că luna aceasta am reușit să termin din nou ceva produse, chiar mai multe decât de obicei. Produsele din prima poză de mai jos au review complet într-o postare individuală, dacă sunteți interesate să citiți mai multe despre ele dați click pe denumirea lor.

Produse favorite: Aprilie 2014

Ca la fiecare început de lună, a venit timpul să trag linia și să văd ce produse mi-au plăcut cel mai mult în luna ce tocmai s-a încheiat. Bineînțeles, excluzându-le pe cele care sunt iubiri vechi și au fost deja menționate în postările cu favorite precedente. De data aceasta m-am tot contrazis cu mine în privința anumitor produse, nu eram convinsă dacă sunt „demne” de pus în această postare. O să explic unde e cazul din ce motiv. Acestea au fost produsele mele favorite din luna aprilie: