O rochie albastră și o scurtă plimbare... pe caniculă

Când temperaturile trec de 40 grade, de cele mai multe ori aleg să port o rochiță vaporoasă, o pereche de sandale cu talpă joasă și o geantă micuță care să mă împiedice să-mi car toată casa după mine, cum fac cu cele mari. Evident, ochelarii de soare sunt nelipsiți în orice zi. Asta am făcut și sâmbăta trecută, când am ieșit la puțin shopping și o scurtă plimbare...

Recomandarea zilei: Bioderma Photoderm Apres-soleil

Azi am pentru voi o recomandare de sezon: Bioderma Photoderm Apres-soleil! După cum spune și numele, este destinată pentru a fi folosită după plajă și se recomandă atât pentru corp cât și pentru ten. Eu am încercat-o doar pe corp, deoarece are destul de mult parfum în conținut (deși într-o listă de ingrediente de pe un site am văzut că avea parfum la finalul liste, poate e a mea mai cu moț). Pentru că mi-a plăcut mult de la prima aplicare, m-am gândit să vă dau și vouă de știre despre aceasta, că poate v-ar fi utilă!

Despre demachiere...

Cu ocazia campaniei #operatiuneademachierea lansată de Nivea, am avut ocazia să aflu ce produse de demachiere folosiți multe dintre voi și am rămas surprinsă (nu într-un mod plăcut) să constat că șervețelele demachiante au ieșit câștigătoare. Așa am decis să scriu o postare pe subiectul ăsta! Mereu am spus că demachierea e sfântă și fiecare își alege metoda și produsul/produsele în funcție de nevoi și preferințe, însă șervețelele demachiante nu le recomand sub nicio formă pentru uz zilnic! Sunt ok pentru vacanțe dacă bagajul vă limitează sau pentru alte situații similare, dar pentru folosit zilnic nu sunt deloc cea mai bună opțiune, nefiind nici cele mai eficiente, nici cele mai blânde cu tenul - iar mie nici măcar cele mai comode nu mi se par!

Am folosit șervețele demachiante prin adolescență și eram foarte mulțumită, credeam eu că-mi demachiez tenul cu ele foarte bine. Mai făceam și marea greșeală de a nu folosi nici cleanser după demachiere. Asta până când am încercat un toner după ce mi-am demachiat „bine” tenul și surpriză... pe discheta îmbibată în toner mi-au rămas foarte multe urme de fond de ten, semn că șervețelele îmi curățau tenul doar la suprafață, nu și în profunzime. Ca să nu mai vorbesc de faptul că îmi și agresam tenul trăgând de piele cu șervețelele. Imediat ce am început să folosesc un demachiant bun și un gel de curățare tenul meu a început să arate cu mult mai bine!

Știu că majoritatea alegeți șervețelele demachiante pentru că par cele mai comode, dar dacă țineți la tenul vostru vă recomand să vă faceți o rutină de demachiere ca la carte! Dacă n-aveți totuși chef să treceți printr-o mulțime de etape, cred că cea mai bună opțiune sunt soluțiile micelare, care pot fi folosite cu succes atât pentru ten cât și pentru ochi sau buze! Și da, e valabil chiar dacă folosiți doar un BB Cream și un rimel!

10 rujuri pentru vară

Calendaristic, deja am trecut de jumătatea verii, dar ținând cont că temperaturile ridicate vor fi prezente și în septembrie, practic mai avem două luni în care să ne bucurăm de culorile îndrăznețe în ținute, machiaje și manichiuri/pedichiuri, așa că pentru azi am pregătit o postare mai specială, cu 10 rujuri pentru vară:

Tape mani cu Yves Rocher

Îmi era dor de o tape mani, tehnica aceasta cu benzile de nail art fiind una dintre favoritele mele, dar de ultimul model realizat nu pot spune că sunt foarte încântată (deși complimente a primit), am avut multe altele care mi-au ieșit mai bine de-a lungul timpului - probabil mi-am ieșit din mână, din cauză că n-am mai folosit benzile foarte mult timp. Am decis totuși să public această manichiură pentru că sunt foarte încântată de cele două oje Yves Rocher pe care le-am folosit și am vrut să vi le arăt, că nu știu apoi când mai apuc să le folosesc...

Finish 13 by Halloween

Poate ați văzut deja pe youtube acest tip de proiect de consumat produse, la care am ales să particip și eu - nu-mi strică ocazional genul ăsta de proiect și o să vă explic mai jos și de ce. Cea care m-a instigat pe mine a fost Ira, care a ales 31 de produse, nu doar 13 - postarea ei o puteți vedea aici. Eu m-am decis să mă limitez totuși doar la 13, că n-am chiar atât de multe produse de consumat la care să fie cu adevărat o provocare... una realizabilă. Ideea proiectului e simplă: am ales 13 produse pe care o să încerc să le consum până la data de 31 octombrie, iar produsele alese sunt cele de mai jos:

Week in photos #44

Genul ăsta de postare e un exercițiu foarte util și pentru mine, abia după ce adun toate pozele la un loc realizez că în majoritatea cazurilor am avut o săptămână per total bună și multe motive de bucurie, chiar dacă rar se întâmplă să fie totul roz. Nici săptămâna asta n-a fost chiar perfectă, a fost destul de obositoare, au fost și vești mai puțin bune, a fost și caniculă foarte mare care m-a afectat de data asta chiar și pe mine... și totuși a fost o săptămână frumoasă, încărcată în sensul bun.

Cumpărături din Jumbo

Azi am fost cu Ira în faimosul magazin Jumbo, ne-am plimbat mult prin întregul magazin și bineînțeles că am pus și câte ceva în coș, e imposibil să ieși de acolo cu mâna goală! Eu m-am axat cel mai mult pe tot felul de lucruri pentru depozitat cosmeticele, mereu caut să le așez cât mai frumos și să economisesc cât mai mult spațiu. M-am gândit să vă arăt și vouă ce mi-am achiziționat, poate vă dau vreo idee!

Review: Creion Jumbo NYX - Milk

De mult timp îmi doream să încerc Creionul Jumbo NYX în nuanța Milk, dar de fiecare dată când îmi doream să-l cumpăr nu mai era pe stoc! L-am vânat mult timp și în cele din urmă am dat peste el din întâmplare, dar n-am ratat momentul, l-am achiziționat rapid! Nu regret nicio clipă că l-am luat, a meritat vânătoarea! Așa arată inculpatul:

Cumpărături Farmacia Tei - Bioderma

Farmacia Tei este deja renumită ca fiind farmacia de la noi cu cele mai mici prețuri, mai ales pe zona de dermato-cosmetice! Dacă sunteți din București, o găsiți pe Bulevardul Lacul Tei, mașinile care vă lasă chiar acolo sunt 182 și 282. Pentru cele care nu aveți cum să ajungeți acolo, puteți comanda produsele de pe farmaciatei.ro, se plătește doar cu cardul și transportul prin curier costă 8 lei. Eu aveam inițial în plan să comand online fiindcă cu timpul și banii irosiți pe drum puteam să plătesc transportul care nu e foarte scump, doar că fix când am vrut eu să dau comanda s-a închis site-ul pentru mentenanță (adică nu se mai poate comanda, doar vizualiza) - încă e închis până la finalul lunii, peste o săptămână ar trebui să fie din nou posibilă plasarea comenzilor. Era destul de urgent să cumpăr unele dintre produse, de aceea am ales să mă deplasez totuși până acum.

Dar să revenim la cumpărăturile mele, toate produse de la Bioderma:

La ce mai visează Ella... #2

Iar am o mână de produse la care visez cu ochii deschiși, iar în ideea că poate nu aveți la ce să visați la noapte, m-am gândit să vi le prezint și vouă. Nu sunt foarte multe, dar majoritatea sunt doar mofturi, însă pe unele sunt destul de hotărâtă să mi le satisfac.... la un moment dat, că deocamdată cel mai mult visez la vacanță și n-ar strica să mai economisesc puțin, măcar pe ultima sută de metri. Dar acum să ne reîntoarcem la lista mea de produse la care visez în prezent...

Pensulele Zoeva mi le doresc din ce în ce mai rău, iar până la urmă cred că o să dau o comandă pentru un set, sunt tare curioasă dacă îmi vor plăcea mai mult decât cele de la Real Tehniques. N-am căutat încă niște comparații între cele două branduri, dar poate ar trebui, înainte să mă arunc cu capul înainte. Sau și mai bine ar fi dacă le-aș studia live și cred că am și la cine! Mai vedem... momentan mă mulțumesc cu visatul la ele.

Sursă foto

Cumpărături Yves Rocher de iulie

Anul ăsta cred că am cumpărat produse Yves Rocher mai multe decât de la toate celelalte branduri la un loc, ofertele lor sunt prea atractive ca să le pot refuza, iar produsele îmi plac cam toate, rar s-a întâmplat să nu-mi placă ceva de la ei. Așa am ajuns luna asta să plasez nu una, ci două comenzi - prima comandă profitând de un cod ce oferea 100 lei reducere pentru comenzi de minim 200 lei (ofertă disponibilă direct pe site, v-am anunțat de ea atunci când a fost), iar la a doua comandă profitând de o ofertă în care dacă achiziționam produse de minim 99 lei, puteam să-mi aleg orice produs cu 1 leu (a fost disponibilă doar pentru abonați).

Dor de unghiuțe îmbulinate...

Vă arătam pe facebook săptămâna trecută că mi-am scurtat din nou unghiile ceva mai drastic, dintr-un impuls de moment și chiar nu știam cum să le mai fac, spațiul fiind destul de limitat pentru eventuale modele mai elaborate. Inițial doar le-am făcut cu ojă, iar apoi Dee mi-a dat o idee foarte drăguță pentru o nouă manichiură: bulinuțeee! Mi-am dat seama că nu mai făcusem de mult și chiar aveam chef de o manichiură îmbulinată, așa că în weekend m-am pus pe treabă, iar rezultatul mie mi-a plăcut, mi s-a părut foarte simpatic. Sper să vă placă și vouă!

Week in photos #43

Primul impuls a fost să încep articolul cu niște plânsete legate de trecerea prea rapidă a timpului, dar mi-am dat seama că mă aproprii tot mai mult de ziua mea și de vacanță, așa că încerc să privesc partea asta plină a paharului! Am avut oricum o săptămână frumoasă și unul dintre motivele de bucurie a fost că deja am primit înapoi din service camera de fotografiat, așa că în mare parte am preferat să refac pozele pentru postarea de azi, pe unde s-a putut! Alt motiv ar fi vestea că o să fiu mătușă pe care am primit-o azi (cred că ăsta e gradul de rudenie, verișoara mea fiind graviduța) și m-am bucurat mult, acum abia aștept s-o văd cu burtică. :D

Restul să le luăm pe rând...


10 lucruri ciudate despre mine (beauty related)

Dacă tot v-am spus aici 10 lucruri ciudate despre mine cu privire la mâncare, m-am gândit că ar fi drăguț să fac o postare și cu ciudățenii pe zona de beauty, așa că haideți să vedem...

1. Nu consider mersul la salon un răsfăț, pentru mine e doar o necesitate, asta cel puțin când vine vorba de lucruri „basic”, ca un tuns, coafat, epilat etc. Poate doar când vine vorba de un masaj relaxant stă puțin altfel treaba, îl văd ca pe un răsfăț, dar nu ceva după care să tânjesc prea mult.

2. Sunt de fel destul de dezordonată (încerc de ceva timp să devin mai ordonată, am făcut progrese dar mai am mult până la ideal), însă produsele de makeup, parfumurile, ojele și toate produsele de îngrijire sunt mereu aranjate frumos la locul lor, nu suport să le văd dezordonate, știu unde e fiecare produs în parte (și nu sunt deloc puține) și cred că dacă mi-ar schimba cineva locul la două rujuri în suport sau la două oje în cutie aș sesiza imediat!

Share the love #4

A trecut cam mult timp de când am făcut ultimul articol de acest tip, iar asta și pentru că am uitat uneori să-mi notez articolele foarte bune descoperite și nu prea am avut material - o să încerc să fiu mai atentă data viitoare! Dar, cum în ultima perioadă am dat peste foarte multe articole pe care vreau neapărat să vi le recomand, am decis ca azi să vi le prezint, așa că haideți să vedem...

Sursă foto

Review: Pudră matifiantă Catrice

De când am blogul și până în prezent am lăudat și declarat ca favorită o singură pudră: Creme Puff de la Max Factor! Mă gândeam că n-o să mai găsesc vreodată o alta care să-mi placă la fel de mult, mai ales una la un preț mai mult decât accesibil, tenul meu gras fiind foarte mofturos, dar am găsit-o și despre ea vreau să vă vorbesc în acest articol! Este vorba de Catrice prime and fine mattyfying powder waterproof (știu, cam lung nume), pe care am descoperit-o datorită Ștefanei care a lăudat-o de nenumărate ori.

Reduceri, prea multe reduceri

În ultima perioadă au apărut mult prea multe reduceri, unde întorci capul dai de reduceri care mai de care mai atractive. Îmi spuneam pe la finalul lunii trecute că o să fiu mai cumpătată luna asta, că nu mai am nevoie de absolut nimic, că am o grămadă de noutăți de încercat și totuși deja am destul de multe cumpărături la activ, deși suntem abia la jumătatea lunii. Dar unele reduceri sunt de neratat și am decis ca azi să vă scriu despre cele mai atractive dintre reducerile din perioada asta, atât din magazinele fizice, cât și din cele online.

Paleta Nude'tude luată la reducere din Marionnaud

Elastice Invisibobble - merită sau nu?

Acum vreo lună vă arătam aici cumpărăturile mele de pe site-ul 1001 cosmetice, unde aveam, printre altele, și un set de elastice Invisibobble care știu că au stârnit interesul unora dintre voi, așa că am revenit cu impresii după o perioadă mai lungă de utilizare a acestora. Un răspuns clar la întrebarea din titlu nu o să găsiți, fiindcă depinde foarte mult de nevoile și așteptările voastre, dar sper ca impresiile mele să vă fie de folos. Mie îmi plac foarte mult, nu regret nicio clipă că le-am luat, dar nu le-aș putea recomanda cu ochii închiși chiar oricui.

Rutina mea de îngrijirea a unghiilor și mâinilor

Sunt întrebată dese ori cum fac să îmi țin unghiile așa de lungi și să arate atât de bine, ce produse folosesc, care e secretul, etc. Adevărul e că nu folosesc nimic foarte special sau prea scump, dar am o rutină de îngrijire de care mă țin și care face diferențe semnificative. Așa că m-am gândit să vă vorbesc puțin despre subiectul ăsta și despre produsele pe care le folosesc în prezent.

Week in photos #42

Săptămâna asta toată lumea s-a plâns de căldură, numai eu m-am bucurat! E drept că și eu aș prefera niște temperaturi puțin mai joase, nu chiar caniculă, dar decât ploaie și frig, prefer canicula - nu mă judecați, nu aruncați cu roșii, m-am născut pe caniculă și probabil de aceea o prefer în defavoarea vremii răcoroase! Recunosc totuși că aș fi preferat pe căldura asta să fiu pe malul mării sau măcar pe marginea unei piscine, în loc să umblu pe străzile capitalei.

Lăsând căldura la o parte și revenind la subiect, trebuie să vă spun că săptămâna asta am dus aparatul de fotografiat în service (avea o mică problemă la display) și din cauza asta pentru o vreme o să mă mulțumesc cu camera telefonului pentru pozele de pe facebook și cele pentru acest tip de articol; însă pentru restul articolelor de pe blog am făcut niște poze în avans, așa că dacă nu o s-o țină mai mult de două săptămâni o să am în continuare poze de aceeași calitate pe blog. Acum să revenim la pozele de săptămâna asta, deși nu sunt chiar multe (am ratat de pozat mai multe lucruri, din păcate).

The Three Things Tag

Azi am pentru voi o postare „ușoară”, ca de weekend. Acum ceva vreme Kleo mi-a pasat această leapșă simpatică și pentru că mi-a plăcut am salvat-o rapid în draft, dar abia acum i-a venit rândul. Mi s-a părut o postare potrivită pentru weekend, pe mine m-a relaxat s-o citesc la alte fete și sper să vă placă și vouă!

1. Trei lucruri din geanta mea:

Dacă e vorba de beauty stuff, atunci: oglinda, balsamul de buze, rujul pe care îl port în ziua respectivă!

Rujul mov, accesoriul favorit vara asta

Pentru azi v-am pregătit o postare puțin diferită, o combinație dintre o ținută și un review al rujului meu favorit de vara asta! A trecut aproape un an de când v-am arătat ultima oară o ținută pe blog, dar de acum sper să postez în mod constant (măcar de 2-3 ori pe lună) și în această categorie - știu că multe dintre voi m-ați și întrebat când reiau această secțiune! Dar să ne întoarcem acum puțin în timp...

E sâmbătă, afară plouă cu găleata, e întuneric și frig. Planul meu de a purta o ținută vaporoasă și colorată s-a dus pe apa sâmbetei... la propriu la câtă apă e pe străzi. Mă învârt prin casă și mă întreb în ce să mă îmbrac. În cele din urmă aleg o pereche de pantaloni skinny de la Bershka, cei mai skinny pantaloni pe care-i dețin, maioul meu alb cu franjuri care-mi e tare drag, o pereche de sandale simple, geanta mea neagră favorită din ultimul timp și câteva accesorii colorate, printre care și „accesoriul” meu favorit de vara asta: rujul Flormar Revolution R 09!

După lenevit o vreme la terasă, a ieșit și soarele, așa că ne-am putut ocupa și de fotografiile pe care le aveam în plan..

Reduceri L'Occitane iulie - Cumpărături

Începând de la 1 iulie și până la finalul lunii, produsele L'Occitane sunt reduse considerabil în magazinele lor (fizice și online) și la Sensiblu (doar unele dintre ele și trebuie să aveți sau să vă faceți pe loc card la ei, ca să puteți profita de prețul redus), în limita stocului disponibil. Mie mi s-au părut niște reduceri de neratat și pentru că îmi plac foarte mult produsele L'Occitane, m-am dus special la Sensiblu pentru a lua câteva lucruri mărunte, chiar dacă n-aveam nevoie de nimic. Am vrut să fac și niște poze la fața locului pentru a vi le arăta, dar mi s-a spus că nu am voie (de parcă le strica puțină reclamă gratuită în plus, nu înțeleg regulile astea), așa că dacă vreți să vedeți ce reduceri au toate produsele, intrați pe www.loccitane.ro, le puteți vedea acolo pe toate.

Uleiul din arbore de ceai Thursday Plantation

Cam de o lună jumate am început să testez uleiul din arbore de ceai primit de la Thursday Plantation și pentru că între timp mi-am format o părere destul de clară despre acesta, am decis că e timpul să vă împărtășesc și vouă experiența mea cu el. Eu am acceptat invitația de a testa acest produs pentru un scop clar, mai exact pentru efectul său anti-mătreață, însă din curiozitate am decis să-l mai încerc și în alte scopuri.

Manichiură de vară - portocaliu, auriu, floricele

Probabil ați sesizat că de ceva vreme am renunțat la colaborările de nail art, iar asta fiindcă simțeam nevoia de o pauză, aveam chef de o perioadă mai lungă în care să-mi fac unghiile doar așa cum vreau eu, fără să respect o temă impusă. Însă azi am pregătit împreună cu Ira o colaborare puțin altfel - amândouă am pregătit pentru azi o postare cu manichiurile pe care le-am purtat weekend-ul trecut și pe care ni le-am pozat reciproc, așa că vă invit să faceți o vizită și la Kind of Ira pentru a vedea ce a pregătit (vă dau și un indiciu: ojă texturată), dar vă invit și să vedeți ce v-am pregătit eu...

V-am promis că vor urma multe manichiuri de sezon pe parcursul acestei veri, dar după modelul pe care vi l-am arătat aici nu cred că o să mă mai încumet prea curând la tehnici sau modele complicate, o să mă rezum o vreme la combinații „simple dar de efect”! De data asta am ales o ojă holografică aurie, o ojă texturată portocalie și un model cu niște floricele simple realizat la inelar pe o bază albă. Mie mi-a plăcut combinația, sper să vă placă și vouă!


Oferte Yves Rocher - Iulie 2015

Azi au apărut ofertele lunii iulie de la Yves Rocher, care ar trebui să fie valabile până la data de 16 august, inclusiv, însă dacă vă atrag mult ofertele vă recomand să profitați cât mai curând fiindcă uneori se mai schimbă cadourile pe parcursul lunii. Vă las să vedeți și voi ce cadouri puteți primi luna asta dacă plasați o comandă online, iar la final vă spun și ce aș alege eu, dar și ce recomandări mai am pentru voi!

Week in photos #41

Săptămâna asta e foarte aproape de final, vă scriu mai târziu ca de obicei, dar n-am vrut să treacă ziua înainte să trag și pentru săptămâna asta o linie și să vă arăt ce am mai făcut interesant în cursul ei. Nu prea mi-au ieșit mie toate lucrurile așa cum aș fi vrut, unele nu mi-au ieșit deloc, dar per total a fost o săptămână bună, cu multe momente faine și destul de multe poze și povești de împărtășit cu voi în articolul aici de față, așa că haideți să începem...


Review: Balsam de păr TRESemme

De foarte mult timp îmi doream să încerc un produs TRESemme, după cum sigur știți dacă mă urmăriți de multă vreme, fiindcă îmi amintesc că le-am trecut la un moment dat și pe un wishlist. Acum vreo lună mi-am achiziționat balsamul de păr despre care o să vă vorbesc în cele ce urmează și momentan vă spun doar că am început cu dreptul și sigur o să mai treacă prin baia mea și alte produse pentru păr de la acest brand. Eu am ales varianta pentru păr uscat:

Noutăți Yves Rocher de vară - prime impresii

Yves Rocher rămâne unul dintre brandurile mele favorite, mai ales când vine vorba de parfumuri și produse pentru îngrijire corporală, dar nu numai, de-a lungul timpul v-am mai scris pe blog și despre produse de makeup sau de îngrijire a tenului de la ei care mi-au plăcut foarte mult. Acum câteva zile am descoperit toate noutățile lansate de Yves Rocher la acest început de vară și pentru că am plecat acasă cu o parte dintre acestea și știam că unele dintre voi așteptați niște păreri cu privire la ele, le-am și făcut câteva probe pentru a vă putea împărtăși câteva scurte impresii!


Produse consumate - Iunie 2015

A venit și rândul gunoaielor din luna iunie! N-am mai fost eu luna trecută la fel de harnică la capitolul consumat produse ca în mai (am fost prea preocupată cu shopping-ul), dar tot am ceva „material” despre care să discutăm în postarea aici de față! Cam așa arată inculpatele, puse toate la un loc:


Ca de fiecare dată, am și produse care mi-au plăcut foarte mult, dar și produse care nu m-au impresionat prea tare, ba chiar și câte ceva care nu mi-a plăcut deloc! Dacă sunteți curioase care și cum, haideți să le luăm pe rând...

Produse favorite - Iunie 2015

Prima lună din vară a fost pentru mine foarte bogată în descoperiri! Cu greu am reușit să restrâng lista, să încerc să mă limitez doar la acele produse care nu doar că m-au cucerit luna trecută, dar m-au și făcut să le folosesc intens! Am câte puțin din toate (skincare, haircare, makeup etc), dar cele mai multe descoperiri interesante au fost pentru mâini și unghii, așa că începem cu ele...