Produse consumate - Aprilie 2016

Deja a trecut prima săptămână din luna mai, cât de curând o să încep să mai consum din alte produse, așa că era cazul să prezint și eu consumatele din aprilie. Nu sunt deloc multe, ba chiar sunt mai puține ca niciodată, dar asta am și cu astea mă prezint, dar și cu speranța că o să compensez luna asta, trebuie neapărat să mai eliberez rafturile și baia, iar între timp încerc ca măcar din produsele mai voluminoase să nu mai cumpăr, că efectiv nu mai am pe unde să le pun. Revenind totuși la ambalajele mele goale...


Da, nici luna trecută n-am consumat cine știe ce produse de makeup, de fapt am doar un balsam de buze (nimic deosebit, pe astea le „mănânc”), dar nici nu-mi mai propun nimic, poate doar să mă bucur mai mult de ceea ce am deja, fără să mă stresez. În rest, am câte puțin cam din fiecare...

Că tot l-am pomenit, încep cu balsamul de buze Flormar Care 4 lips cu caramel, care nu doar că e delicios, dar e și foarte hidratant și plăcut ca textură. Păcat doar de ambalajul care la mine s-a defectat, e singurul motiv pentru care nu știu dacă l-aș mai vrea a doua oară... cu regrete. Poate a fost totuși o problemă doar la al meu.

Demachiantul bifazic Nivea e eficient și blând, se află printre bifazicele mele favorite și o să mai revin la el. Am scris mai multe despre el în postarea top 3 demachiante bifazice, unde ocupă locul 2.


Apa micelară travel size Bioderma Sensibio H2O se află mereu în bagajul meu de ceva timp în coace, are cantitatea perfectă, de 100 ml (la fix pentru punguța din bagajul de mână din avion), dar și capacul e foarte bun, am siguranța că n-o să se deschidă în bagaj. Deja mai am acum o butelcuță mică, de rezervă. În schimb, multe îmi știți părerea, e foarte eficientă și blândă, dar pentru acasă prefer altele care fac același lucru la bani mai puțini. 

O surpriză destul de plăcută a fost apa micelară Avon NutraEffects, care are o formulă foarte ok, fără alcool denat sau alți iritanță, ceva neașteptat când vine vorba de produsele de skincare de la Avon. Mi-a plăcut ca eficiență, nu mi-a lăsat pielea foarte lipicioasă sau alte probleme de tipul ăsta, însă mirosul medicamentos mă deranja de multe ori și din cauza asta nu cred că aș mai reveni la ea, însă eu și am nasul sensibil, alte persoane poate nici n-ar sesiza. 

Masca gomaj Gerovital Happines cu caise mi-a plăcut la nebunie la început, pentru mirosul foarte natural de caise proaspete, dar și pentru consistența cremoasă ce conține particule exfoliante blânde - e chiar foarte interesantă. Însă, pentru că eu am renunțat între timp la exfolierea mecanică pentru ten, am ajuns să folosesc produsul doar pe gât și decolteu. N-aș mai recumpăra-o totuși, că n-are sens, dar încă aș recomanda-o cui mai folosește astfel de exfolianți pentru ten, măcar e blândă și cu o formulă ok.


Srubul pentru picioare Avon cu ciocolată și rodie mi-a plăcut atât de mult încât am vrut să-l recumpăr, însă din păcate nu mai există, a fost o ediție limitată (el încă apărea într-un catalog sau o broșură, nu mai știu, dar nu mai e pe stoc). E doar un moft, nu e un produs imperios necesar, însă mie-mi place să-mi masez picioarele cu astfel de sruburi speciale, mă relaxează senzația, iar ăsta avea particule perfecte, făcea și spumă, mirosea și delicios. N-o să duc însă dorul aromei, încă am și crema din gamă. 

Îmi pare foarte rău că am consumat crema de mâini Melkior Intensive Repair, mi-a plăcut totul la ea, de la ambalajul elegant și mesajul fain de pe spate, până la efecte și miros. La preț întreg e cam scumpă, dar aș profita de vreo ocazie când e la ofertă să o mai iau, chiar mi se pare foarte bună și era printre primele opțiuni când aveam mâinile foarte uscate, dar nici n-aveam chef de ceva gras (iar ziua niciodată n-am), ea fiind lejeră, intră imediat în piele.

Anti-perspirantul Nivea stress protect rămâne până acum favoritul meu, mă protejează cel mai bine, nu mă sufocă cu pudră sau miros exagerat de puternic, nici nu lasă urme pe haine, e minunat. Deocamdată mai încerc și alte deodorante/anti-perspirante Nivea, dar probabil că la vară tot la ăsta revin, chiar dacă sunt și altele foarte bune. 


Nu mai știu a câta oară consum un săpun lichid Balea, de data asta a fost varianta cu miere, însă favoritele mele sunt edițiile limitate, alea au aromele cele mai delicioase! Deja am altul în baie, dintr-o ediție limitată. Le recomand cu drag, în special pe astea cremoase - sunt ieftine, spornice, blânde, miros super frumos, iar singurul defect e că sunt doar în DM și nu toată lumea are acces, din păcate.

Gelul de duș B.U. in action cu fructe de pădure mi s-a părut că miroase ca ursuleții Haribo, poate doar visez eu, dar pe mine la asta mă ducea cu gândul de câte ori îl foloseam. În rest e un gel de duș obișnuit, dar de dragul mirosul aș mai reveni la el și îl recomand. 

Balsamul de păr TRESemme mi-a plăcut foarte mult, l-am lăudat în repetate rânduri pe blog și nu mi-am schimbat părerea nici la final, însă pentru că m-a ținut foarte mult (cam un an, dar nu l-am folosit doar pe el), m-am cam plictisit de el și o vreme nu mai vreau să-l văd, însă o mască de păr sau un șampon aș mai vrea de la TRESemme în viitorul mai apropiat. 

Șamponul uscat de la Avon l-am luat de curiozitate de când a apărut și am spus de atunci că nu se compară ca efecte cu Batiste, e mult mai slab, însă mirosul e... wow! Îmi place la nebunie cum miroase și-mi place că se și menține mult timp pe păr, iar numai pentru asta cred că o să-l mai iau cândva. Nu e rău nici în rest, dar e mai potrivit pentru cine folosește șamponul uscat pentru o reîmprospătare lejeră și cine n-are pretenție de volum - bonus că nici nu lasă pudră-n păr. 

Cam asta e tot pe luna aprilie, chiar sper să mai compensez cu ce o să consum luna asta, o să vedem dacă-mi și iese. 

Voi ce ați mai consumat în ultima vreme? Ați încercat vreun produs dintre cele de mai sus? Ce părerea v-au lăsat?

20 de comentarii

  1. Mie mi se pare ca ai fost foarte harnica, sa stii!
    M-ar tenta si pe mine micelara de la Avon, m-ai facut curioasa in privinta sa.
    Oh, de cand imi propun sa incerc gelurile de dus B.U. si nicicum nu reusesc sa le fac loc in "rutina" mea. Eh, pana la urma tot inhat eu unul!
    Spor la consum in continuare! Esti un exemplu demn de urmat!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie nu. :)) Dar îți mulțumesc, e oricum mai bine decât nimic!
      E reușită, merită de dragul de a încerca ceva nou, deși pe Garnier n-o „bate”.
      Au arome foarte faine gelurile de duș B.U., sunt unele la care am și revenit, din cele cremoase.
      Mulțumesc, mulțumesc! Te pup!

      Ștergere
  2. Hmm...cred ca mi-ar placea samponul uscat de la Avon. Eu folosesc un astfel de produs, in momente de criza cand nu am timp sa ma spal pe cap, nu ca sa raresc perioada intre spalari si nici de volum nu am nevoie, ca am destul :)). O sa ii dau si eu o sansa :)
    Nu stiu cum se face ca nu am folosit niciodata un gel de dus B.U., dar chiar vreau sa le incerc si eu dupa ce mai termin din ce am.
    Te pup !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. În același scop îl folosesc și eu, dar depinde cât de mult ți se îngrașă părul. Eu dacă nu l-am putut spăla la timp arată jalnic și făcea față și ăsta, dar trebuia să aplic foarte mult, l-am consumat foarte repede. Dar dacă tu n-ai așa mari probleme și nici nevoie de volum, probabil că ți-ar plăcea.
      Chiar trebuie, au geluri de duș foarte faine, încă mai am și acum vreo 2-3 prin baie.
      Te pup!

      Ștergere
  3. Sunt destule aceste goliciuni, eu am mai multe deoarece urmeaza, nu stiu cand, sa fac un articol cu goliciunile de martie + aprilie.

    ale-ella.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Era loc de mai bine, de obicei consum mult mai multe. Spor la scris, eu n-am curaj să las să se strângă două luni. :))

      Ștergere
  4. sunt destuleee! :)

    vad acolo produse si arome cunoscute mie ;)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur dacă avem ceva produse în comun. :D

      Ștergere
  5. Ai reusit sa termini destule. Eu nici pana acuma nu am dat gata balsamul cu vit E de la Tresseme, wish me luck :))
    La noi sampoanele, gelurile de dus si sapunurile se termina pe banda rulanta, bine dar suntem si numerosi. :) In rest cam greu termin farduri, rujuri si blush-uri.
    Te pup si o saptamana frumoasa sa ai. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te înțeleg, e foaaarte spornic, așa că-ți țin pumnii! :))
      Produsele pentru păr le consum și eu repede, chiar dacă le folosesc singură, la geluri de duș depinde cât de multe sunt desfăcute, iar la makeup... eh, acolo se consumă cel mai greu la toată lumea. :))
      O săptămână frumoasă și ție! Te pup!

      Ștergere
  6. despre samponul uscat de la avon am auzit pareri pro si contra. la altcineva am citit că e mai bun ca batiste. acum, cred ca adevarul nu-l voi afla decat daca-l incerc si eu, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E imposibil să spună cineva că e mai eficient ca Batiste, poate se referea la faptul că e mai lejer, că lasă mai puțină pudră. Din punctul ăsta de vedere da, putem spune că e mai bun. Bineînțeles, cel mai bine vezi pe propria piele... sau pe propriul păr, în cazul ăsta.

      Ștergere
  7. Nu am incercat decat demachiantul bifazic si deodorantul de la Nivea si imi plac si mie foarte mult. Nu prea am consumat produse luna asta, dar nici nu ma chinui prea tare, imi place sa ma bucur de ele cat mai mult timp. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Produsele Nivea cred că toată lumea le știe. Dacă n-ai nimic pe terminate nici nu văd rostul să irosești din produse doar ca să le termini. :)

      Ștergere
  8. Si eu am consumat crema de maini de la Melkior! :))
    Mi-a placut mult aroma gelului de dus BU si m-as intoarce oricand la el. Apreciez gelurilde de dus care isi pastreaza mirosul si pe piele, nu doar in baie. Si daca imi amintesc bine, acesta era unul care a reusit sa bifeze acest aspect, desi nu cred ca a persistat prea mult.
    Am un balsam de buze de la FLormar asemanator, doar ca al meu e cu mere verzi. Il aplic cand sunt acasa - in geanta am Nivea sau Balea.
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite că eu nu prea sunt atentă la cât timp se păstrează aroma pe piele, că oricum de obicei folosesc și un produs hidratant aromat și rămâne pe piele mirosul de la el.
      Tot acasă am folosit și eu balsamul de buze Flormar, nu mi se pare prea comod pentru purtat în geanta, iar cum la mine era și defect ambalajul... nici atât. Îmi plăcea să-l aplic în special seara, în strat feneros.
      Te pup!

      Ștergere
  9. Samponul uscat l-am terminat si eu, mi-am cumparat bifazicul de la Nivea, am comandat micelara de la Avon si am de gand sa incep micelara de la Bioderma. Ai fost harnicuta, tine-o tot asa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Avem ceva produse în comun! Nu, nu... nu vreau s-o țin tot așa, sunt prea puține consumate pentru „gustul” meu. :))

      Ștergere