10 citate din cărți scrise de neurologi

Continui seria articolelor cu citate din cărțile pe care le-am citit de-a lungul timpului, de data asta oprindu-mă asupra unor cărți scrise de neurologi sau alți medici din domenii adiacente - am și un neurochirurg, iar la final și un psihoterapeut. Pentru că mă fascinează aceste cărți și aș vrea să conving și alte persoane să le dea o șansă, dar și pentru că mi-am notat multe citate inspiraționale din ele, am vrut să adun câteva frânturi aici.

Dacă vă stârnește curiozitatea vreo carte o să găsiți link către ea direct pe nume - cu greu le-am mai găsit pe undeva, nu știu cât timp o să mai fie disponibile, interesul nu pare să fie prea mare pe zona asta.

Produse consumate în iarnă - Impresii

Am amânat articolul ăsta mai întâi din motive evidente - expuse aici - iar apoi, realizând că am pierdut câteva dintre ele, mă întrebam dacă are rost să mai fac articolul ăsta. În cele din urmă am decis, după cum se vede, să vă povestesc totuși despre ce mi-a rămas. Cum am pierdut restul? Simplu: eu strâng într-un loc ambalajele goale de la produsele despre care vreau să povestesc aici, înainte de a le duce la reciclat, iar alături pe cele care merg direct la reciclat (de la ape de gură, detergenți etc) și cumva am reușit să duc din greșeală și niște produse interesante pentru corp și ten. Aia e, merita să povestesc și despre unele dintre ele, dar poate altădată, dacă o să le am iar.


Lecturi iarna 2021 - 2022

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Începutul de primăvară m-a prins citind mai des știri decât cărți, însă încerc să-mi reiau ritmul obișnuit cu lecturile și mi-am dat seama că am rămas restantă cu a povesti aici despre cărțile citite pe parcursul iernii - cele finalizate, mai bine zis, pentru că iarna asta am început mai multe cărți pe care le-am abandonat. Există riscul ăsta când vreu să experimentez cu genurile și subiectele mai mult, să mai fac și alegeri cam proaste, dar asta să fie cea mai mare problemă în viață. Din fericire am avut și destule alegeri inspirate.

Un carusel de sentimente

Citind ce scriam acum mai bine de două săptămâni - în articolul Pregătită de primăvară - îmi pare foarte îndepărtat tot entuziasmul meu față de primăvară, dintr-un moment în care părea că totul merge spre bine. E incredibil cât de repede ni se poate schimba „universul” în care trăim, într-o zi e liniște și pace, în următoarea e războiul lângă noi. Deși am încercat să mă adun în câteva ore de la primele știri citite și să mă implic cât, cum și unde pot, adevărul e că în parte încă mai procesez și azi că asta e realitatea în prezent.

Încerc să-mi reiau activitatea pe blog, dar nu pot s-o fac ca și când nu s-a întâmplat nimic, așa că vreau să aștern mai întâi câteva gânduri și aici - cu referire mai mult la trăiri și umanitate, că pentru analize de război există oameni competenți pe asta.