Cazanele Dunării - România & Serbia

Prea mult timp am tot amânat o vizită în această zonă superbă a României, aflată la granița cu Serbia, dar anul ăsta era în fruntea listei cu locuri de văzut prin țară și fără să am idee cât de mult mă va impresiona, a fost destinația aleasă pentru a sărbători împlinirea unui sfert de veac. Am rezervat 4 zile în total pentru zonă, în care am încercat să vedem Cazanele Dunării din cât mai multe unghiuri posibile - de la șosea, de pe Dunăre, de la înălțime și inclusiv puțin de pe partea Serbiei. N-aș putea spune ce mi-a plăcut mai mult, din orice unghi am privit m-am minunat de măreția naturii și m-am simțit mică-mică. Nu știu cum e în alte perioade, dar în mijloc de august, pentru cel mai aglomerat weekend prelungit, mi s-a părut destul de ok din punct de vedere al aglomerației, atât de mulți oameni și totuși atât de puțini, în comparație cu alte zone ale României, în aceeași perioadă. Ce ar fi cel mai interesant de făcut prin zonă? Vă povestesc în continuare...

În drum spre Cazanele Dunării...

Am făcut mai multe opriri la Parcul Natural Băile de Fier, peisajul e frumușel pe tot traseul și totuși parcă se vede mai interesant privit din mașină, din mers, decât din parcările de pe marginea drumului, așa că de la un punct ne-am mulțumit doar să privim, fără să mai oprim pentru poze. O oprire mai lungă am făcut la Băile Herculane, că tot auzisem din vorbă în vorbă cum că s-a amenajat și nu prea-mi venea a crede... Bine că nu mi-am făcut speranțe, fiindcă zona istorică tot în paragină se află, prea puține clădiri au fost renovate. În ciuda stării în care se află clădirile, nu-ți trebuie decât puțină imaginație pentru a-ți da seama cât de frumoasă a fost stațiunea în vremea sa de glorie. Încă ar avea potențial să fie poate cea mai frumoasă stațiune din România, dar... nu e. Păcat de asemenea clădiri, de istorie și de peisajul natural superb. Despre partea nouă a stațiunii nici nu prea am ce să spun, doar un amalgam de hoteluri, case și buticuri.

Cu un amestesc de sentimente rămase din vizita la Herculane, ne-am pornit mai departe spre destinația noastră. Nici n-am ajuns bine la Cazanele Mici că deja eram cuceriți de peisaj, abia așteptam să explorăm zona... Am făcut multe opriri de-a lungul șoselei șerpuite și ne-am minunat la fiecare pas de peisajul superb.

Cu barca pe Dunăre - principalele atracții

Am lăsat plimbarea cu barca pentru prima dimineață acolo, pentru a profita de cea mai bună lumină. După ce am dat o raită de cu o seară în urmă, am decis că o să luăm una din bărci din dreptul Mănăstirii Mraconia, unde prețurile știam că pornesc de pe la 35-40 lei de persoană. Ni s-a făcut o ofertă chiar puțin mai bună de atât, doar ca să aflăm pe barcă prețul real, în mod evident mai mare. E o practică destul de des întâlnită, cumva mă așteptam, așa că n-am lăsat asta să ne strice dispoziția... deși practica, gestul în sine, chiar sunt de criticat.

De cum am pornit am rămas impresionați de peisajul grandios din jurul nostru și am admirat cum Mănăstirea Mraconia se face tot mai mică, pe măsură ce ne îndepărtam de ea. Traseul a fost clasic, atât prin Cazanele Mici, cât și prin Cazanele Mari, cuprinzând principalele atracții, despre care ni s-a povestit câte puțin. Tabula Traiana se află la ieșirea din Cazanele Mici, pe partea sârbească și este singura care mai poate fi văzută dintre cele 10 tabule ridicate de Traian pentru a-și marca victoria în Dacia (între anii 105-106). Aceasta a fost mutată pentru a rămâne la suprafață, atunci când nivelul Dunării a crescut odată cu construirea barajului Porțile de Fier.

De acolo am făcut cale întoarsă și am tot înaintat spre Cazanele Mari, neștiind încotro să-mi las privirea să zboare mai întâit. Ne-am mai oprit pentru a admira Peștera Ponicova, ce poate fi vizitată de pe uscat și Grota Veterani, care poate fi vizitată doar de pe apă și unde s-a descoperit că dacii aveau un altar, la care aduceau ofrande pentru Zamolxis. La finalul plimbării pe Dunăre a rămas atracția cea mai promovată a zonei - sculptura cu Chipul lui Decebal, cea mai înaltă sculptură în piatră din Europa, care a fost finanțată de Iosif Constantin Drăgan. Statuia a rămas nefinalizată după moartea acestuia, soția lui nefiind interesată de proiect (cel puțin așa ne-a povestit ghidul). Deși poate fi văzută și de pe uscat, impresionanta sculptură poate fi admirată mult mai bine de pe apă.

Am savurat întreaga plimbare, care a durat aproape o oră și pe care am făcut-o cu o barcă mai lentă puțin, nu din cele cu viteză. A fost o alegere cât se poate de inspirată, am avut și spațiu să stăm foarte comod, spre deosebire de bărcile de viteză, unde vedeam că oamenii stăteau ca sardinele, iar cel mai important e că am avut timp să admirăm totul din mers, când ne mișcam oricum suficient de repede. O plimbare cu barca e o activitate de neratată în zonă!

Ciucărul Mare (318 m) - Priveliște către Cazanele Mari

Un traseu ușor, accesibil oricui pe tot parcursul anului și care oferă niște priveliști splendide spre Cazanele Mari. Doar începutul e mai dificil puțin, panta fiind ceva mai abruptă, însă din cei 5 km cât are traseul cea mai mare parte se face pe teren drept, e mai mult plimbare decât drumeție - se face înconjurul platoului, doar prima bucată fiind comună la urcare și coborâre. Ce n-am luat eu în calcul e că deși pomi există, nu sunt suficient de mulți cât să facă umbră pe tot traseul și într-o zi călduroasă de vară sunt de preferat hainele cât mai subțiri și lejere. Nu știu de ce mi-am închipuit altceva, așa că în blugi am cam murit de cald pe alocuri, în special la început - nu faceți ca mine dacă mergeți vara!

Traseul este marcat, există și panouri informative pe parcurs (despre faună, floră etc), iar punctele de belvedere oferă niște panorame de sus pe care nici n-are rost să încerc să le descriu - m-am minunat la fiecare, m-am cățărat de fiecare dată pe stânci și am fost atât de entuziasmată de priveliști încât am uitat complet de căldură și de sudoare. N-am văzut nicio viperă, dar nu strică puțină atenție în sensul ăsta - important e să nu le calci, să nu le deranjezi dacă-ți ies în cale, după cum știam și ne-a confirmat proprietarul pensiunii la care am stat. Am văzut în schimb multe șopârle simpatice.

Ciucărul Mic (316 m) - Priveliște către Cazanele Mici

Am vrut neapărat să vedem și Cazanele Mici de la înălțime, așa că într-o altă zi am pornit să facem și traseul ăsta, mult mai dificil și mai sălbatic. E urcare susținută mare parte din drum, însă m-am bucurat că măcar e mai umbrit. Traseul e marcat și în cazul ăsta și anunță 2 km ( dus-întors 4 km, în cazul ăsta nemaifiind un ocol al platoului). Dacă în cazul celuilalt am mai întâlnit oameni, pe traseul spre Ciucărul Mic n-am văzut nici măcar un singur om. Am văzut în schimb mulți porci mistreți undeva în depărtare și ne-au mai ieșit în cale și alte animale - o căprioară și ceea ce am presupus că era un fazan, n-am apucat să vedem prea bine. N-am întâlnit nici aici vreo viperă și nici scorpioni - cred că vâlva care s-a făcut în sensul ăsta e exagerată, dar puțină atenție nu strică oricum.

Sunt mai puține puncte de belvedere decât de pe Ciucărul Mare, dar și de aici am avut parte de niște panorame absolut superbe, ba ne-am și abătut puțin de la traseu, strecurându-ne într-un loc ascuns, unde am încropit un mic picnic. Am savurat liniștea, m-am bucurat de natură, de fluturii din jurul nostru și de plăcerea în sine de a face mișcare. M-am felicitat totuși pentru alegerea ținutei foarte „cool”, cu fustă și bocanci - a fost prima oară când am făcut drumeție în fustă, dar nici că m-aș fi putut simți mai bine în altceva.

Golful Dubova

Acesta se află între Cazanele Mici și Cazanele Mari, a fost locul în care ne-am cazat și cred că a fost alegerea cea mai bună. Am fost aproape de toate zonele de interes și ne-am bucurat de o priveliște foarte frumoasă de pe terasă... într-o zi la răsărit, într-o alta la o oră mai umană a dimineții, în cursul zilei sau la amurg. A fost un mare avantaj să putem ajunge cu mașina în câteva minute după ambele drumeții, să putem face un duș rapid și apoi să plecăm curați pe unde mai intenționam. Noi am fost cazați într-o pensiune mai mult tip gazdă, în satul Dubova, dar sunt și opțiuni de pensiuni de mai multe stele, cu piscină și restaurant. Ne-am bucurat și de plimbările pe ulițele satului, de priveliștile de la restaurantele aflate pe malul Dunării și de mâncărurile delicioase cu pește (pot doar să sper că proaspăt, cert e că a fost bun și pe grătar și-n saramură).

O altă opțiune de cazare în zonă ar mai fi și Eșelnița, sunt și acolo câteva pensiuni drăguțe cu priveliști frumoase către Dunăre, dar tot Dubova consider că e cea mai frumoasă zonă în care te poți caza. Ce nu recomand sub nicio formă e Orșova... Mi s-a părut un oraș urât și foarte murdar, pe o bucată m-a dus cu gândul la ghetourile din Ferentari (pentru cunoscători), am făcut o plimbare acolo într-o zi și n-am rămas prea plăcut impresionați de ce am văzut. Am prins și zilele Orșovei, era un bălci cu tot felul de nimicuri și mare nebunie. Nu mi-a plăcut și pace, păcat de priveliștea drăguță. Singurul avantaj e că există bancomate și farmacii, dar astea sunt lucruri ce pot fi rezolvate înainte sau cu un drum până acolo. E oricum mai departe de Cazanele Dunării, la vreo 25 km.

Cazanele Dunării văzute din Serbia

Am ținut morțiș să văd Cazanele Dunării și de pe partea cealaltă a graniței, așa că am rezervat ultima zi pentru asta. Ne-am întors până la graniță, cea de la Barajul Porțile de Fier, ca apoi să parcurgem drumul înapoi de unde plecasem de dimineață, doar că de pe partea opusă a Dunării. Eram pentru prima oară în Serbia, partea asta a Balcanilor fiind cam ignorată în planurile noastre de călătorii de până acum (de remediat situația în viitor!), așa că ne-a surprins controlul superficial de la vamă, apoi nenumăratele parcări de pe marginea drumului, de care am abuzat din plin când am ajuns în zona Cazanelor Dunării - atât de frumoasă e priveliștea, șoseaua fiind mult mai sus decât pe partea noastră, încât aproape că am luat la rând toate parcările.

Mi-ar fi plăcut foarte mult să facem și la ei măcar o drumeție, să privim Cazanele Mari și de pe Veliki Strbac / Stirbatul Mare (768 m) sau Cazanele Mici de pe Mali Strbac / Stirbatul Mic (626 m), dar am aflat că nu poți intra pe traseu de capul tău, trebuie mers cu ghid, iar în plus traseul pe cel mai mare masiv durează cam mult, pentru cât timp aveam noi la dispoziție. Așa că am lăsat ceva și pentru data viitoare...

Abandonând ideea cu drumețiile în Serbia încă de când făceam planul de acasă, am stabilit să vizităm totuși ceva și cum timp de cale întoarsă de la Cazanele Dunării până la Belgrad nu știam dacă avem, cât să rămână ceva și pentru a vizita, am preferat să mergem tot înainte până la Castelul Golubac. Ne-am bucurat de priveliști frumoase de-a lungul Dunării și pe acest traseu, de multiplele tuneluri săpate în piatră și am tras și o sperietură soră cu moartea din cauza unui șofer nebun. Bani am schimbat direct din lei în dinari în Stevona Mokranjca, un mic oraș/sat din drum.

Am fost ușor dezamăgiți când am văzut că e în renovări Castelul Golubac/Golubăț și totodată surprinși de cât de aglomerat era, dar am intrat oricum să-l vizităm cu ghid, măcar să aflăm ceva despre istoria locului, dacă de urcat în turnurile cele mai înalte nu se putea. Mi-a plăcut grădina frumos amenajată, în care accesul este gratuit, dar și pentru interior cu ghid prețul e modică, în jur de 15 lei. Nu o să intru în foarte multe detalii aici, poate povestesc cu o altă ocazie mai mult, ce mi s-a părut amuzant e că nici măcar nu se știe cine l-a construit inițial, se știe doar că a aparținut atât Ungariei, cât și Imperiului Otoman, în diferite perioade. Are și niște legende drăguțe. Deși Serbia nu face parte din UE, de la ei au fost primite fondurile pentru reabilitare, alocate din cele pentru candidați, iar anul viitor ar trebui să fie finalizate lucrările.

Pe drumul de întoarcere am fost urmăriți de ploaie, dar am lăsat-o în urmă și am oprit din nou la sigur în Stevona Mokranjca pentru a mânca și a cumpăra câte ceva. Am mâncat un celebru burger sârbesc - pljeskavica / pleșcaviță - ca apoi să mă amuz că am tot strâmbat din nas la micii noștri ca apoi să mâncăm la ei. Cam ăsta e gustul, de mic, însă chifla ce semăna cu turta făcută de bunica a fost delicioasă. Am mai făcut o scurtă oprire la Cazanele Dunării, pe înserate, ca de „la revedere” și apoi am pornit-o înapoi spre București...

A fost o excursie mai lejeră pentru noi, activă și totuși cu destul timp lăsat de zăbovit, de stat prin iarbă pe trasee, admirat fluturii și alte activități asemenea, așadar tot ce am făcut noi poate fi cuprins și-n 3 zile fără probleme, puțin mai pe repede-înainte. Dar pe de altă parte mai sunt destule alte locuri de văzut prin zonă (chiar pe acolo sau mai departe) unde noi n-am mai ajuns, fiindcă am vrut să savurăm puțin mai încet locurile astea de o frumusețe incredibilă, care au intrat rapid pe lista favoritelor mele din România. Cu greu am selectat din multitudinea de poze, la prima selecție erau peste 100, dar sper că și ce a rămas să fie suficient de sugestiv pentru cine n-a ajuns încă prin zonă!

Ați fost la Cazanele Dunării? Ce altceva ați mai pune pe lista de făcut/văzut prin zonă?