Week in photos #133

Mă bate gândul de ceva vreme să renunț la retrospectivele astea săptămânale, iar în locul lor să fac una lunară, iar acum sunt aproape decisă pentru schimbarea asta. Mă tot gândesc că am săptămâni în care mă plimb mult, fac diverse chestii și foarte multe poze, pe când în altele nu am prea multe de arătat și povestit - cum e cazul chiar a săptămânii trecute - și, în plus, prefer să folosesc timpul dedicat redactării acestor postări pentru a scrie altele din lista aia luuungă pe care o am. Cam acestea ar fi motivele, dar aștept și impresia voastră în sensul ăsta - n-ar suna mai bine o retrospectivă lunară?

După cum am spus deja, săptămâna trecută n-am făcut foarte multe fotografii, a fost o săptămână mai liniștită puțin, în care am reușit să mă odihnesc cât de cât după săptămânile anterioare, așa că postarea asta am decis s-o scriu mai mult pentru explicația din introducere, dar am totuși câte ceva să vă arăt...

Week in photos #132

Vara asta are șanse să-mi rămână în amintire ca una dintre cele mai aglomerate și obositoare de până acum, dar și una dintre cele mai frumoase datorită excursiilor făcute, deja am adunat o tolbă plină de amintiri și vor mai urma. Săptămâna trecută a fost, după cum știam că va fi încă de la începutul ei, foarte aglomerată, mai greu a fost cu urnitul din loc de luni, când febra musculară cu care m-am întors drept suvenir din weekend-ul precedent, de pe munte, mă făceau să vreau să zac câteva zile în pat, dar m-am descurcat, însă de plimbări n-am avut nici timp și nici chef în primele zile, așa că poveștile despre săptămâna trecută încep de miercuri noapte, când am pornit-o iar la drum...

Week in photos #131

Săptămâna trecută a fost foarte plină și obositoare, iar asta se anunță a fi și mai încărcată decât anterioara, așa că acum vă scriu în destul de mare grabă, cu riscul de a se strecura greșeli la tastare, pe care o să vă rog să le scuzați, dar am zis într-o altă postare că încerc să nu mai sar peste retrospectivele săptămânale, îmi place să le fac în primul rând pentru mine și am văzut că au și multe vizualizări, ceea ce mă face să cred că vă sunt pe plac. Revenind, n-o să vă povestesc foarte multe din cursul săptămânii trecute, pentru că am umblat mai mult cu treabă, așa că nu sunt multe de spus, în schimb o să mă concentrez mai mult pe escapada foarte faină din weekend.

Produse consumate - Iunie

S-au adunat și luna trecută câteva produse consumate, mai greu a fost cu mobilizarea pentru poze, dar am reușit să le fac în mare grabă până la urmă, că am întârziat destul, așa că azi vă împărtășesc impresiile mele finale despre acestea. La câte produse am consumat de prin baie, ați putea crede că am fost izolată acolo luna trecută, dar chiar am încercat să consum cât mai multe dintre cele în care nu mai aveam mult produs. Anul ăsta am tot eliberat prin baie, s-au mai împuținat cantitățiele de produse, ceea ce mă bucură, că ajunsesem la un moment dat să nu mai am loc să mă desfășor și dese ori trânteam câte ceva de pe undeva. Bun, dar să le luăm pe rând...

Leapșa de vară

Săptămâna trecută am fost atât de „ocupată” să fac boacăne, de regulă să mă accidentez, încât n-am mai avut timp de făcut poze, așa că în loc de retrospectiva săptămânii anterioare, pe finalul acestei zile calde de luni m-am gândit că ar merge numai bine un articol de sezon, în care să vă povestesc despre lucrurile care-mi plac vara. Am mai completat această leapșa acum doi ani și am dat întâmplător peste ea zilele trecute, dar nu contează că e mai veche, întrebările sunt de actualitate și mi se pare că preferințele mele s-au mai schimbat, chiar dacă nu drastic. Mai bine să încep, nu înainte de a vă avertiza că se lasă și cu poze... apetisante.

Week in photos #130

Mai sunt și săptămâni nu tocmai minunate și cam așa mi s-a părut săptămâna trecută, iar primul gând a fost să nici nu scriu despre ea, însă ideea acestor postări e tocmai să vă îndemn să priviți și voi în urmă, la o zi, săptămână sau o lună întreagă și să găsiți acele lucruri care v-au adus bucurie, indiferent cât de mărunte sau de mărețe, așa că asta fiind intenția, am decis să scriu totuși despre săptămâna trecută, chiar dacă n-am foarte multe poze să vă arăt, iar pentru a transmite unele lucruri chiar am apelat la poze mai vechi.