Top 3 demachiante bifazice

De când am descoperit demachiantele bifazice (și sunt niște ani buni), nu mai concep să folosesc un alt tip de demachiant pentru ochi, sunt detașat cele mai eficiente pentru zona sensibilă a ochilor, unde trebuie să evităm cel mai mult să frecăm sau să tragem de piele, fiindcă nu e deloc bine nici pentru piele, dar nici pentru gene. Sunt ideale inclusiv pentru îndepărtarea machiajului waterproof (fiindcă sunt pe bază de ulei), dar nu numai, eu le folosesc și le recomand indiferent de cât de rezistent e rimelul sau eyelinerul folosit. 

Am încercat mai multe demachiante bifazice de-a lungul timpului și am ajuns la concluzia că nu e (neapărat) necesar să investim mult într-un astfel de produs, fiindcă găsim în comerț o multitudine de opțiuni accesibile și foarte bune, eficiente dar și cu formule blânde. În continuare o să vă prezent un top 3 demachiante bifazice, evident că unul foarte personal, iar toate trei sunt dintre cele accesibile!


Toate cele trei îmi plac și le-am tot recumpărat, însă diferențe există între ele și o să vi le prezent în ordinea preferințelor mele. Iar ca să fiu sigură că nu mă înșel cu nimic, le-am tot testat în ultimele două săptămâni în comparație directă - mă demachiam la un ochi cu unul și la celălalt cu un altul, le-am tot încercat așa în toate combinațiile și la machiaje diferite (mai ușor sau mai greu de îndepărtat). 

Ca să nu mai precizez la fiecare în parte, menționez de la început că toate cele trei au formule blânde, lipsite de iritanți (precum alcool, parfum etc), așa că nu ar trebui să cauzeze probleme ca usturimi sau senzație de arsură. Dacă totuși o pățiți cu vreunul, e posibil ori să fie din cauză că e discheta prea dură (am pățit-o), ori poate că sunteți alergice la ceva.

1. Demachiant bifazic Garnier Express 2 în 1


A ocupat detașat primul loc datorită faptului că e cel mai eficient din câte am încercat, dizolvă machiajul imediat, fără prea multe insistențe și nici nu face rimelul să se împrășitie în bucățele pe sub ochi, ca altele. Nu îmi rupe genele, fiindcă șterg totul cu mișcări ușoare când îl folosesc, iar în plus producătorul promite chiar efecte bune asupra genelor, ceea ce nu prea cred eu, dar vă zic să știți. Alt motiv pentru care e primul în topul preferatelor mele este și faptul că e cel mai puțin uleios, singurul care nu lasă senzația de ulei pe piele, nici în timpul dar nici după demachiere, chiar dacă o mică peliculă la suprafață există, dar e atât de ușoară încât nu se simte și se absoarbe complet în piele în următoarele 2 minute.

Cele două faze se amestecă rapid și se separă suficient de greu încât să-mi permită să torn fără grabă produsul pe discheta demachiantă, iar capacul ușor de deschis și închis e un alt plus față de celelalte, care au capac cu filet. Pe de altă parte, singurul minus pe care i l-am găsit față de celelalte două din acest top e orificiul prin care se dozează produsul, care e puțin mai mare (nu foarte, doar puțin față de altele) și din cauza asta trebuie mai multă atenție la dozare, dar eu m-am obișnuit rapid, nu-l mai văd ca pe mare dezavantaj.

Are 125 ml, un preț de aproximativ 14-15 lei (deși cel recomandat e de 17, e dese ori la reduceri prin magazine) și valabilitate 6 luni de la deschidere. Îl găsiți în majoritatea magazinelor care au cosmetice, iar uneori e inclus și în tot felul de pachete convenabile ca preț.


2. Demachiant bifazic Nivea Double effects


Cred că e cel mai popular, cel puțin dintre astea trei din topul meu și nu-i contest nici eu abilitățile, că de aceea se află în acest articol. E și el foarte eficient, pot șterge machiajul ochilor cu mișcări ușoare, nu-mi rupe genele, dar e totuși puțin mai slab decât Garnier, însă asta am sesizat doar pe machiaj greu de îndepărtat (în special rimel sau eyeliner rezistent la apă). Nu e nici el exagerat de uleios, în comparație cu altele precum Farmec, dar se simte puțin uleiul pe piele - pe mine nu mă deranjează totuși, că oricum revin apoi cu micelară, pentru a mă asigura că n-a rămas nicio urmă de machiaj (fac asta la oricare).

Și în cazul lui, cele două faze se amestecă foarte repede și se separă destul de greu, iar orifiul prin care se face dozarea e poate preferatul meu. Nici capacul pe filet nu mă deranjează în mod deosebit, că se desface și închide rapid, iar pentru bagaj e mai practic ca anteriorul, sunt șanse mai mici să se desfacă. Vreau să atrag atenția că demachiantul ăsta are o formulă nouă de vreun an sau poate și mai mult, așa că dacă l-ați încercat acum mai mult timp și v-a provocat usturimi (cum am pățit eu cu vechia formulă), poate îi veți mai da o șansă, că o merită!

Are 125 ml, un preț tot de aproximativ 14-15 lei la reducere și valabilitate 6 luni de la deschidere. Precum anteriorul, îl găsiți la tot pasul, în majoritatea magazinelor și uneori se mai găsește și la seturi cadou, unde iese mai covenabil ca preț.


3. Demachiant bifazic Yves Rocher cu albăstrele


E ironic că îl pun pe ultimul loc, fiindcă e cel mai recumpărat dintre ele, am pierdut de mult timp șirul celor consumate, însă asta și pentru că l-am descoperit de cel mai mult timp, cred că de vreun an jumate, dar și pentru că tot dau comenzi la Yves Rocher atrasă fiind de oferte și de cadourile oferite în fiecare lună, așa că e convenabil să mai strecor și câte unul în coș - aș include astea ca plus, că de la Garnier și Nivea nu primesc cadou parfumuri și alte nebunii la comenzi de 100 lei de ex, ca la Yves Rocher. 

Revenind totuși la demachiantul bifazic, aș spune că mare diferență ca eficiență între el și Nivea nu e, doar cu o idee mai slab mi se pare ăsta și tot ca între primele două, diferența se vede doar la un machiaj foarte rezistent, că la unul mai ușor le consider pe toate trei la fel de eficiente. Nu e nici el exagerat de uleios, cele două faze cred că se separă cel mai greu dintre toate, ceea ce e un plus, dar capacul se desface mai greu așa că e un minus pe partea asta. Oricum, pentru bagaj eu cel mai repede l-aș alege pe el, știu sigur că nu se va desface în el. 

Are 125 ml, un preț recomandat de 24 lei, dar e dese ori redus la 17-18 lei sau chiar inclus în diverse pachete avantajoase (cred că așa l-am luat ultima oară) și are valabilitate 12 luni de la deschidere. Se găsește doar în magazinele Yves Rocher (online sau fizice) și în farmaciile ce au stand cu produsele lor. 


Aș zice că e interesant faptul că și în postarea cu 10 ape micelare am pe primul loc tot Garnier, e clar că pe partea asta au produse foarte bune sau mai bine zis... ieftine și foarte bune! Eu o să continui totuși să le recumpăr probabil că pe toate, în funcție de care-mi pică mai repede în mână sau la care găsesc un preț mai bun, dar cel mai fidelă o să-i fiu bifazicului de la Garnier (în mod special pentru că e cel mai puțin uleios).

Eu demachiantele bifazice le folosesc în fiecare zi pentru îndepărtarea machiajului de la ochi, desigur că doar atunci când am, iar asta chiar și când port doar puțin rimel. De asemenea, tot bifazic folosesc pentru îndepărtarea rujurilor rezistente la transfer! Renunț la bifazice doar în scurte vacanțe, să zicem că 4-5 zile nu mor să folosesc micelară și pe post de demachiant pentru ochi, dar acasă n-aș face asta, nu se compară nicio micelară cu un demachiant bifazic!

Pe care dintre ele le-ați încercat? Cum vi s-au părut? Care e demachiantul vostru bifazic favorit?
Dacă le-ați încercat pe toate trei, sunt curioasă în ce ordine le-ați pune într-un top!

10 comentarii

  1. tre' sa incerc garnier :)).

    la multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Nici eu nu am incercat demachiantul de la Garnier, insa sigur o sa o fac dupa ce am citit postarea ta :D.
    Despre Nivea si Yves Rocher am aceeasi parere ca si tine :)
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am convins să-l încerci, merită mai multă atenție și popularitate, e extrem de bun!
      Mă bucur să aflu asta!
      Pupici

      Ștergere
  3. Si eu vreau sa il incerc pe cel Garnier! :D Te pup, draga mea, la multi ani tie si femeilor dragi din viata ta! ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită încercat!
      Mulțumesc, la mulți ani și ție! Te pup!

      Ștergere
  4. Am incercat doar pe cel de la Yves Rocher din topul tau, dar le vreau si pe celelalte doua.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur o să-ți placă și celelalte două.

      Ștergere
  5. Am citit cu atentie tot articolul, pentru ca eram curioasa despre primul si ultimul, caci pe cel de la Nivea l-am avut si eu de vreo 2 ori. Momentan ramane numarul 1 pentru mine...tocmai de aceea am zis sa incerc si altele...poate il detroneaza altul! :D
    Dupa ce termin ce mai am - de la Ziaja si unul nou de la Pupa, cred ca il iau si eu pe cel de la Garnier. Nu are alcool sau parfum?
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am menționat de la început că niciunul nu are alcool, parfum sau alte ingrediente iritante.

      Ștergere