Protecție solară de la Bioderma - 5 recomandări

Protecția solară încă este asociată de cei mai mulți oameni doar cu plaja, la piscină sau la mare, și chiar dacă atunci e poate mai importantă ca oricând, fiindcă pielea e expusă soarelui puternic pentru mai mult timp, totuși soarele e la fel de dăunător pielii în orice sezon și oriunde, în oraș sau pe munte, mai ales la altitudini mari. Știu că n-o să fiu luată în seamă de suficiente persoane în acest sens, dar eu „îmi fac datoria”. De aceea profit să scriu articolul ăsta acum, în sezon estival, când e de mai mare interes subiectul, produsele pentru corp nefiind oricum necesare iarna, când pielea e protejată de haine.

Sunt deja câțiva ani bună de când Bioderma e prima mea alegere atunci când vine vorba de protecție solară, atât pentru corp, cât și pentru ten, iar din motivul ăsta am decis că ar putea fi util să le adun într-o postare pe acelea pe care le-aș recomanda în mod special. Am să vă fac azi 5 recomandări, fiecare adresându-se unor nevoi, preferințe sau situații ușor diferite - unele sunt cu filtre chimice, altele cu filtre minerale, unele sunt mai potrivite pentru plajă, altele pentru munte și de zi cu zi, dar toate sunt produse care mi-au plăcut, pe unele le-am avut de mai multe ori deja.

Cumpărături de vară - haine, cosmetice, cărți

Am dat startul cumpărăturilor de vara asta din primele zile ale lui iunie, când eram în Belgia și includeam în program, pe lângă umblat prin orașe, și niște vizite în magazine care la noi în țară nu se găsesc, iar de atunci am tot continuat să cumpăr haine și încălțăminte, în mod special, dar și cosmetice și câteva cărți. La capitolul cosmetice n-am făcut ravagii, am cumpărat foarte puține, nu mă mai las prea ușor tentată de lucruri noi, în schimb am primit mai multe produse interesante. Așa că am decis să readuc la viață o secțiune total ingorată de pe blog în ultimul an și să vă arăt ce lucrușoare noi mi-am mai luat sau am primit și ce afaceri formidabile am făcut în multe cazuri, mai ales că de unele dintre reduceri încă mai puteți profita și voi...

O zi ploioasă în Bucegi și 5 locuri frumoase de văzut

E cât se poate de firesc să ne dorim vreme frumoasă atunci când suntem în excursii și plănuim să petrecem mare parte din timp afară, însă asta nu înseamnă că dacă plouă trebuie să ne izolăm în camera de hotel/pensiune - cum am văzut că se practică - din cauza câtorva picături de ploaie, care nu topesc pe nimeni. Cu timpul am învățat să mă adaptez la vreme, mai ales la munte, unde plouă des, iar în continuare vreau să vă prezint câteva locuri vizitate într-o astfel de zi ploioasă care ne-a prins prin Munții Bucegi vara trecută. Inițial planul era ușor diferit, dar l-am mai schimbat și l-am fi dat și mai mult peste cap dacă se întețea și mai rău ploaia, dar să ne refugiem în pensiune n-am intenționat nicio clipă. Ideea ar fi că sunt locuri frumoase și ușor accesibile oricui, iar de veți avea norocul să le vedeți într-o zi însorită... cu atât mai bine, dar nu-i rău nici pe sau după ploaie!

Produse consumate - Iunie 2018

Nu știu cum se întâmplă, dar observ că mai mereu într-o postarea de genul ăsta trebuie să fie un brand - două care predomină. În unele cazuri e de înțeles, Yves Rocher sau Bioderma, de exemplu, sunt branduri care îmi plac și de la care am multe produse, e normal să am și multe consumate de la ei. Mă mir doar în cazul celor de la care nu folosesc chiar atât de multe - cum veți vedea acum Balea sau cum a fost la postarea anterioară Nivea, e doar o coincidență că s-au terminat mai multe odată tocmai de la ei.

Am deviat puțin, am lăsat să curgă gândurile, dar mă miram de detaliul ăsta fiindcă mi se pare că există o destul de mare diversitate în materie de branduri pe care le folosesc, care nu prea s-a văzut în ultimele postări de consumate, din câte am sesizat. Nu că ar trebui să mă justif, doar zic, să nu vă faceți falsa impresie că sunt cea mai mare fană Balea, de fapt doar gelurile de duș și săpunurile lichide îmi plac în mod special de la ei. Acum hai să vă spun pe scurt despre toate cele terminate în iunie...

Lecturile lunii - Aprilie și Mai 2018

Dintre toate pasiunile și plăcerile mărunte pe care le am, lectura a fost cel mai mult neglijată în ultima perioadă, însă intenționez să schimb ceva în sensul ăsta, măcar să revin la obiceiul de a citit în fiecare seară cel puțin câteva pagini, dacă nu capitole întregi. În urmă rău sunt și cu mini-recenziile de carte de pe blog, o să încerc să recuperez și la capitolul ăsta, iar pentru a nu mă lungi prea mult am decis să grupez lecturile pe două luni. În aprilie și mai nu pot spune că am neglijat lectura, dar nici că am citit foarte mult, a fost undeva la mijloc, mai ales că am avut un roman foarte lung și greoi, chiar îmi amintesc că am citit cam în fiecare seară, spre deosebire de luna trecută...

Ce mi-a plăcut în Atena

Să vizitez Atena îmi doream de mult timp, încă dinainte să fi pășit peste granița propriei țări, dar cumva am reușit să tot ofer prioritate altor destinații, până anul ăsta în februarie, când am vizitat în sfârșit capitala Greciei... Nu am plecat cu așteptarea de a găsi un oraș neapărat frumos, îmi doream să ajung aici pentru istorie, pentru Acropolis în mod special. Eram pregătită să găsesc un oraș prăfuit și murdar, așa cum am mai auzit/citit că e, doar că experiența mea a fost alta, a fost o escapadă mult mai plăcută decât mă așteptam. Veți afla parcurgând articolul ce anume mi-a plăcut cel mai mult în Atena, cu mențiunea că o să vă povestesc mai mult despre ceea ce se găsește azi acolo și mai puțin despre istoria locurilor. Mai bine încerc să vă stârnesc curiozitatea pentru a afla mai multe vizitând orașul...