Ultimele lecturi din 2016

De pe la mijlocul anului trecut am început să inserez impresii despre cărțile citite în postările săptămânale week in photos, însă m-am gândit că ar fi mai potrivit să scriu separat despre ele, așa că de acum în colo o să scriu pe început de lună despre toate lecturile lunii precedente, doar cu câte o scurtă impresie pentru fiecare carte. Acum am adunat la un loc cărțile citite pe o perioadă de aproape două luni (noiembrie - decembrie) și constat că pe final de an am cam fost axată pe cărți populare, în multe cazuri fiind și ecranizate poveștile, însă mai bine să le iau pe rând, în ordine cronologică...


Cecelia Ahern m-a surprins plăcut cu cartea P.S. Te iubesc, care nu se bucură chiar degeaba de atâta popularitate. Deși e o carte scrisă foarte simplu, ușor de parcurs, totuși transmite multe și a reușit să mă treacă dintr-o stare în alta rapid, de la lacrimi de emoție la hohote de râs. E o poveste despre iubire, prietenie, familie, viață și moarte (acceptarea ei), e genul de carte relaxantă, dar deloc banală. Aș spune totuși că e o carte „de fete”, nu prea o văd ca fiind apreciată de un bărbat. Între timp am mai achiziționat un titlu al autoarei, ăsta fiind primul pe care-l citesc.


Fata din tren e titlul cu care și-a făcut debutul Paula Hawkins și se bucură deja de o super popularitate, povestea fiind și ecranizată, dar pe mine nu asta m-a atras atât de mult, ci faptul că e comparată de mulți cu Fata dispărută. Mi s-a părut și mie o carte bună, e un thriler psihologic bine scris și plin de suspans, greu de lăsat din mână, autoarea reușind să se joace destul de bine cu mintea cititorului. Mi s-a părut însă că din final ar fi putut să scoată mai mult, să țină suspansul până în ultima pagină, dar e posibil să fie doar părerea mea, fiindcă citind câteva recenzii am văzut că cei mai mulți au fost foarte surprinși de cursul evenimentelor după ce s-a aflat criminalul - eu de la punctul ăla nu prea am mai fost surprinsă, exact la ce s-a întâmplat mă așteptam, dar sunt o raritate, cred. Oricum, asta e doar preferința mea personală pentru ultimele câteva pagini, cartea e bun și merită citită dacă vă place genul.


Când am început să citesc Hoțul de cărți am crezut că m-am gândit prea târziu s-o fac, că e o carte pentru adolescenți (impresie dată de stilul în care e scrisă), dar m-am înșelat foarte tare, e o carte excelentă pentru orice vârstă. Faptul că naratorul e însăși moartea mi s-a părut copilăresc la început, dar până la urmă idee e originală și interesantă - m-am grăbit încă o dată să trag concluzii. Acțiunea cărții se desfășoară în Germania nazistă, aflată sub conducerea lui Hitler, însă în ciuda evenimentelor tragice, povestea mi s-a părut foarte frumoasă și ușor de parcurs, am îndrăgit multe dintre personaje și am empatizat cu ele de multe ori. Oferă unele perspective interesante și merită citită indiferent câte alte cărți cu subiect similar ați mai citit, fiind mai mult decât o poveste despre război.


Am vrut să citesc După ce te-am pierdut doar din curiozitate și am început-o de cum mi-a dat-o Camelia, fiind însă convinsă că nu mă va impresiona prea mult, ceea ce s-a și întâmplat. Dacă prima parte a poveștii e bine scrisă și transmite un mesaj puternic, continuarea asta mi s-a părut slăbuță, forțată, superficială și prea previzibilă. A fost o lectură ușoară, relaxantă și pe alocuri am râs, nu regret că am citit-o, dar nici n-am motive s-o laud, e de fapt una dintre cele mai slabe cărți pe care le-am citit anul trecut. Mai am două titluri ale autoarei cumpărate, sper să nu mă dezamăgească.


Despre Floare-de-zăpadă și evantaiul secret îmi e greu să aștern vreo impresie, încă sunt copleșită și fascinată de întreaga poveste, chiar și acum, la câteva săptămâni după ce am citit-o. E o carte excelent scrisă, foarte bine documentată și cu personaje bine construite, credibile de la început până la final. Povestea dezvăluie multe din tradițiile incredibile din China antică, unele prea puțin cunoscute, altele care se mai păstrează și azi în anumite zone, iar autoarea reușește totodată să surprindă prin cursul anumitor evenimente, astfel încât și cineva dezinteresat de cultura acestui popor ar putea fi captivat de cartea asta. Eu cu siguranță o s-o mai citesc pe Lisa See, e una dintre cele mai bune autoare descoperite anul trecut - ca o comparație, seamănă mult cu stilul lui Arthur Golden, autorul cărții Memoriile unei gheișe.


Despre Marele Gatsby nu cred că sunt prea mulți oameni care să nu fi auzit, de fapt probabil sunt prea puțini care să nu cunoască povestea măcar din film, dacă nu din carte. E o poveste de dragoste aparte, tulburătoare și tragică, despre ambiții, superficialitate și visul american neîmplinit. E o carte care merită citită chiar și dacă ați văzut deja filmul! Însă mai mult decât povestea în sine, mie mi-a plăcut mult stilul în care e scrisă cartea și din motivul ăsta vreau să-i citesc și celelalte titluri ale lui Fitzgerald, să zicem că e printre planurile de lectură pentru anul ăsta.


Am încheiat anul cu o carte ce tratează un subiect sensibil, într-un mod destul de dur - Casa Îngerilor, o poveste prin care Pascal Bruckner ne prezintă o altă față a Parisului, una întunecată și murdară, cea a oamenilor străzii, prin care te face să meditezi nu doar la condiția acestor oameni, ci și la superficialitatea și ipocrizia de care dă omenirea dovadă, de la cetățeanul de rând și până la cei implicați în cazuri umanitare. E o carte ușor de parcurs, precum sunt majoritatea scrise de autorii francezi contemporani, iar dacă la început nu prea eram convinsă de modul în care era tratat subiectul, până în final mi-am schimbat total părerea și chiar o recomand, are și un final destul de surprinzător, e o carte bună! Cu siguranță o să-l mai citesc pe autor, mai are și alte cărți care par interesante - m-am „abonat” la cărțile lui la Ira, de la ea o am și pe asta.

Cam astea au fost lecturile mele de pe final de an, cu o nouă postare despre cărțile citite o să revin pe început de februarie. Nu mi-am propus prea multe cu privire la lecturi pentru anul ăsta, doar să dedic cât mai mult timp posibil cititului, măcar cât am reușit pe final de an și în rest... am câțiva autori pe care aș vrea să-i aprofundez, dar o să continui să mă-ndrept și către autori noi. Am oricum deja o mulțime de cărți care așteaptă să fie citite, sunt „asigurată” pentru o vreme.

Ați citit vreuna dintre cărțile menționate mai sus? Cum vi s-a(u) părut? V-a atras atenția vreun titlu?

10 comentarii

  1. Am citit doar "Marele Gatsby" pana acum, dar nu mi s-a parut nu stiu ce, n-a fost genul meu. Mi-ar placea sa citesc "Hotul de carti", "Floare-de-zapada si evantaiul secret" si cele mai citite 2 carti ale momentului de Jojo Moyes ("Me before you" si "Me after I lost you").

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Întotdeauna vor exista păreri împărțite, e firesc. Te aștept cu impresii după ce vei citi cărțile menționate, mie mi-au plăcut foarte mult, cu excepția „După ce te-am pierdut”.

      Ștergere
  2. Sa stii ca nu esti singura careia Fata din tren i s-a parut o carte cu un final previzibil. Eu am vazut multe pareri asemanatoare pe Goodreads si inca nu stiu daca merita sa-i acord timpul meu, sau nu.
    Ma bucr ca ti-a placut cartea Lisei See, si eu am fost incantata de ea si as citi si alte titluri care-i apartin cu exceptia Dragostea Florii de Bujor care nu mi-a prea placut...
    Despre Dupa ce te-am pierdut am fix aceeasi parere dar iti spun ca celelalte titluri n-o sa te dezamageasca. :)
    O sa citesc si eu Hotul de carti si m-ai facut sa adug pe lista si Casa Ingerilor. Da, trebuie sa le bifez cat mai curand!
    Pupici si spor la citit. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai făcut curioasă, așa că am intrat să citesc și eu pe Goodreads și văd că, într-adevăr, îmi împărtășesc mai multe persoane impresiile. Înseamnă că nu aveam eu așteptări prea mari, se putea mai bine. Eu zic că ai putea să-i dai o șansă, până la un anumit punct e captivantă și oricum se citește rapid, nu-ți vei pierde mult timp.
      Chiar luam în calcul Dragoste Flori de Bujor, dar după ce am citit părerea ta cred că mai bine mă îndrept către un alt titlu, n-aș vrea să-mi stric părerea foarte bună pe care o am despre scriitura Lisei.
      Așa sper și eu, cât de curând o să-i mai citesc unul dintre titlurile lui Jojo.
      Sper să le bifezi cât mai curând și abia aștept să-ți aflu părerea cu privre la ele. La Casa îngerilor, dacă o vei lua, să n-o judeci după primele pagini.
      Muțumesc, asemenea! Pupici

      Ștergere
  3. De Lisa See am citit "Fetele din Shanghai". Joi ii fac recenzie!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt curioasă cum ți s-a părut, după descriere pare o poveste captivantă și reușită, dar nu am apucat să citesc vreo impresie cu privire la carte.

      Ștergere
  4. Hotul de carti si Fata din tren sunt si pe lista mea :). Din cartea "Dupa ce te-am pierdut" mai am de citit vreo 50 de pagini si mie mi-a placut. Sa vad si cum se termina ca sa spun un verdict final si o sa revin si pe blog cu o recenzie.
    M-ai facut curioasa si de Casa Ingerilor, pare o carte interesanta.
    Insa intai vreau sa ma apuc de cartea "Ultima scrisoare de dragost" si de "Coco Chanel" .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E o poveste ok, nu zic nu, doar că nu mi se pare că ar transmite prea multe, e doar ceva relaxant cu care să-ți umpli timpul. Mi s-a părut prea plină de clișee și previzibilă, mai mult pentru asta o critic. Dar fiecare simte și înțelege altfel o carte, e normal să avem păreri diferite.
      Chiar e o carte bună Casa îngerlor, păcat că nu se bucură de prea multă atenție pe la noi.
      „Ultima scrisoare de dragoste” așteaptă și la mine pe raft de ceva vreme, iar autobiografia lui Coco Chanel am fost de multe ori tentată s-o iau, dar încă nu sunt convinsă că merită timpul alocat. :D

      Ștergere
  5. Am citit Lisa See la recomandarea ta! Am tinut minte ca ti-a placut si sa stii ca si mie mi-a placut! Extrem de mult! Clar Lisa See este de citit!!!
    "PS: Te iubesc" mi-a placut si mie tare mult - si cartea, dar si filmul.
    Si "Fata din Tren" mi-a placut, desi nu e chiar genul meu de carte.
    Am sa citesc si "Fata pe care ai lasat-o in urma", ca tot mi-ai mai recomandat-o.
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că te-am convins să-i dai o șansă autoarei și mai ales că ți-a plăcut! Eu n-am mai apucat să-i citesc decât una în afară de cea de aici, dar am în vizor cam toate titlurile ei, sper să-i vină rândul în curând.
      Sigur o să-ți placă și „Fata pe care ai lăsat-o în urmă”!
      Pupici

      Ștergere