Week in photos #125

Dacă fac abstracție de zilele foarte reci de săptămâna trecută, când mai că eram pe punctul să-mi scot iar cizmele la înaintare, pot spune că am avut o săptămână tare faină, am recuperat spre finalul ei, când și vremea a fost în favoarea mea... cât de cât. A fost o săptămână destul de obositoare, dar bogată în plimbări și descoperiri, așa că nu are rost să mă plâng de somn prost și alte chestii plicticoase, mai bine trec la părțile bune.


În ciuda faptului că străzile Centrului Vechi din București le-am bătut de nenumărate ori, admirând fiecare clădire în parte, fie ea binișor amenajată sau lăsată în paragină, totuși era un loc unde nu intrasem niciodată - la Mănăstirea Stavropoleos. Am trecut pe lângă ea de nenumărate ori și-i tot admiram arhitectura, dar mereu eram în grabă. În sfârșit am intrat și am admirat curtea foarte frumoasă și bineînțeles că am făcut o grămadă de poze. N-am avut lumina cea mai bună, dar tot cred că se poate înțelege cât de fain arată.


O surpriză a săptămânii a fost să dau peste floricelele astea superbe. Eram doar în treacăt prin Cișmigiu, dar mi-au sărit imediat în ochi de la distanță și m-am dus glonț să le admir și fotografiez. Singura problemă e că n-am reușit să le identific, le-am mai văzut și cu alte ocazii dar n-am nici cea mai vagă idee cum se numesc - dacă știți, vă rog să-mi spuneți și mie, că oricum nu mă las până nu aflu. Cândva mă mulțumeam doar să admir natura, însă de ceva vremea vreau să aflu și cât mai mult despre... tot.


Am citit în sfârșit celebra carte a lui Orwell, care m-a fascinat, mi-a plăcut la nebunie. Între timp am început o altă carte și mi-a luat puțin să mă acomodez cu o scriitură și o poveste mai... „normale”.


În weekend se anunțau ploi, furtuni și temperaturi joase, dar după ce a plouat puțin sâmbătă dimineață a ieșit un soare orbitor, așa că am ieșit la o plimbare în Carol, parcul copilăriei mele, în care mai revin ocazional, chiar dacă nu mai e favoritul meu din capitală. În mod normal n-ar mai avea cu ce să mă surprindă, că-i cunosc toate colțișoarele, dar s-a nimerit să dăm peste un Festival Urban și o mare nebunie, la care nu mă așteptam. A fost fain, în ciuda aglomerației.


Iar dacă tot eram acolo, mi-am amintit și de „Castelul Vlad Țepeș” și am dat o fugă să-l vedem. Ajunși la el, ne-am dat seama că deja trecusem de un milion de ori pe lângă el, dar de la șosea nu-l remarcasem din mașină, iar din parc e mai greu de ochit din cauza pomilor. Nu se vizitează, e bază militară acum, dar merită o „vizită exterioară”, eu l-am admirat din toate unghiurile, iar pentru câteva am făcut ceva eforturi să ajung aproape...


Duminică am pornit la drum într-o scurtă escapadă, iar prima oprire am făcut-o la Salina Slănic Prahova, care a fost destul de fain amenajată în ultimii ani. M-am bucurat de drumul zbuciumat și de aerul din interior, dar la întoarcere am crezut că o iau razna până am reușit să ne îmbarcăm într-un autocar pentru a ne întoarce, era o aglomerație de nedescris, iar oamenii se împingeau ca oile, fără să le pese măcar de mămicile cu copii în brațe. Organizarea proastă și nesimțirea sunt la ele acasă în Românica, așa că n-avem decât să le ignorăm, unde n-avem ce face...


După ce am cumpărat câteva prostioare și am mâncat un kurtos bunicel, am pornit mai departe spre Câmpina, unde-mi doream să ajung de ceva vreme, pentru două obiective anume. În drum ne-am bucurat de un peisaj superb, iar subsemnata a vrut musai și o oprire, pentru a mă delecta mai bine cu peisajul de un verde crud, completat perfect de cerul cu nori pufoși.


Am ajuns apoi, în sfârșit (de mult tot amânam), la Castelul Iuliei Hașdeu. Deși micuț, mi s-a părut drăguț amenajat, iar povestea Iuliei ascultată la ghidul audio aproape m-a făcut să plâng, deși în mare parte o cunoșteam, dar e altul sentimentul când te afli acolo. Mi s-a părut interesant și exteriorul, iar micuțul părculeț din curte e foarte drăguț.


În ultimul moment am ajuns și la Casa Memorială Nicolae Grigorescu, unde programul era în mod normal până la ora 16, dar am avut noroc să mai putem intra deși era vreo 16:30. Mi-a plăcut și exteriorul casei, iar dintre picturile expuse în interior câteva m-au impresionat în mod deosebit, m-am bucurat să le văd în original. N-am din păcate poze din interior, pentru că taxa foto de 50 lei mi s-a părut exagerată și știu oricum că nici cu ea plătită nu e permisă fotografierea anumitor picturi.


Ne-am încheiat scurta escapadă în centrul orașului, la un local pe malul lacului, de unde priveliștea era foarte frumoasă, mai ales după ce a început o ploaie măruntă. Am avut noroc să nu plouă toată ziua, așa că deja nu mai eram deranjați de schimbarea de vreme. Tot drumul la întoarcere a plouat de nu ne mai auzeam între noi, dar mie  îmi place ploaia când sunt pe drum, așa că nu am fost deranjată deloc.

Și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea săptămânii așa. Adunasem inițial mai multe poze din toată săptămâna, dar am mai tăiat din ele ca să nu devin plictisitoare, însă puteți să vedeți ceva mai multe și pe Instagram - @ellabeautycorner sau direct aici

Cum a fost săptămâna trecută pentru voi? Cum vă împăcați cu vremea asta ciudată?

12 comentarii

  1. Ultima poza imi place mult de tot, se pare ca pentru noi saptamana trecuta a fost cu plimbari multe. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Și mie mi-a mult plăcut peisajul după ce a început ploaia. Da, cam așa, am văzut că și tu te-ai plimbat multi cele. Să tot fie astfel de săptămâni, ba chiar și mai bogate în plimnări. :D

      Ștergere
  2. Buna! Floarea este lupin peren. Exista aplicatii pentru identificarea plantelor, desi de multe ori functioneaza si cu Google reverse image search, incarci imaginea si gasesti altele similare si cu denumirea. Au creat una si pentru identificarea pasarilor dupa cantec, as fi tare curioasa de ea. O zi frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună! Mulțumesc mult pentru informații. Știu de acele aplicații, am vrut să instalez una, dar am deja prea multe pe telefon și am zis să aștept mai întâi, să văd dacă aflu de la cineva. Cu Gogu n-am avut succes. :D
      Foarte tare ideea cu dentificarea păsărilor după cântec, de asta chiar nu știam, dar e de reținut. Poate o să am nevoie cândva.
      Un weeknd frumos!

      Ștergere
  3. Dintre locurile mentionate de tine eu am fost doar la Salina si mi-a placut, dar am fost la fel de frapata de organizarea foarte proasta. Si la Praid e la fel.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mda, din păcate de o astfel de organizare proastă m-am lovit prin multe părți ale României. :(

      Ștergere
  4. E superba arhitectura din prima fotografie, la prima vedere nu as fi zis ca e manastire.
    Florile se numesc lupin.;)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact, nici n-ai spune că e o mănăstire, pare mai de grabă curtea vreunui palat. Mulțumesc! :D

      Ștergere
  5. Poza de la manastire este extraordinara :-D Foarte frumos arata acolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, e un loc tare frumos într-adevăr.

      Ștergere
  6. clar, asta e urmatoarea escapada - in campina! tare mult imi doresc sa ajung la castelul iuliei hasdeu. ai avut zile tare faine, sper sa urmeze si la noi!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur dacă ți-am dat și eu un imbold în plus pentru a ajunge în Câmpina! :D

      Ștergere