Produse de makeup favorite 2017

Am lăsat la finalul retrospectivelor pentru 2017 postarea cu produsele de makeup, mai mult pentru că eram indecisă în privința prezentării acestora - ar fi fost mult mai multe produse pe care le-aș fi putut trece pe listă, însă am realizat că n-are sens să prezint totul, ci doar acele produse la care nu mă văd renunțând prea curând, pe care le-am folosit foarte des anul trecut și care se remarcă într-un mod mai deosebit. Realizez că în ultimul an am devenit mult mai pretențioasă și selectivă la capitolul ăsta, nu mă mai entuziasmez prea repede la o nouă lansare și nici la un nou produs încercat, dacă nu e cu adevărat ceva prea special.

Unele dintre produse sunt descoperite anul trecut, altele sunt iubiri mai vechi, dar am exclus totuși acele produse cărora le sunt fidelă de mulți ani și despre care am scris deja de multe ori (de exemplu pudra Max Factor Creme Puff, care rămâne favorita mea după 4-5 ani de folosire), am preferat să selectez doar produse despre care n-am apucat deja să scriu prea multe pe blog.


Fond de ten Paula's Choice Resist Anti aging - dacă pe partea de îngrijire a tenului brandul Paula's Choice predomină în rutina mea de vreo 2-3 ani, pe zona de makeup a fost primul produs încercat și mi-a depășit așteptările. Are o acoperire mărișoară și o rezistență foarte bună, fără a încărca deloc tenul, aspectul e chiar destul de natural, fără a bloca porii și având o formulă de nota 10. Pentru tenul meu gras e cel mai bun fond de ten pentru temperaturi ridicate, însă pe timp de iarnă îl evit, fiindcă evidențiază zonele mai uscate - lucru absolut normal pentru un fond de ten mat. E însă excepțional primăvara/vara și consider că prețul mare se justifică, mai ales prin ingrediente - aici îl găsiți. 

Concealerul Maybelline The Eraser eye - nu mă văd renunțând la el vreodată, am consumat deja un tub, am altul aproape terminat și de rezervă unul întreg, cel din poză. N-am fost niciodată fidelă la modul ăsta unui concealer, însă acesta este cel mai bun concealer de zi cu zi încercat vreodată și mai mult decât face el nu știu ce aș putea să cer. Este lejer, arată natural, nu se strânge în linile fine, nu se simte, e perfect! Acoperirea e cam medie și dă un aspect sănătos zonei de sub ochi. Menționez totuși că eu am cearcănele extinse, dar nu negre. La cel mai bun preț l-am achiziționat de aici.


Rimelul Douglas Devil Eye - ca rezultat pe gene e cel mai bun rimel încercat vreodată! La capitolul rezistență se putea puțin mai bine, la umezeală nu rezistă prea bine, dar asta e, îl evit pe ninsoare sau ploaie, însă în rest e fenomenal, îmi oferă volum mult și destulă alungire, ba chiar și curbează frumos genele, iar negrul e unul foarte intens. Nu face asta imediat după ce e desigilat, ci după 3-4 folosiri, cât să apuce să se îngroașe puțin pasta. Singura alternativă mai ieftină care-mi place cam la fel de mult și are bonus o rezistență mai mare e Maybelline Lash Sensational. Pe Devil Eye îl găsiți în magazinele Douglas, iar Lash Sensational are preț bun aici.

Paleta de farduri Este Lauder Pure Color - anul trecut m-am fardat foarte rar, însă atunci când am făcut-o, indiferent că am vrut ceva natural sau mai intens, aproape de fiecare dată am întins mână către paletuța asta, măcar pentru un fard din ea. Cel mai mult îmi plac primele patru farduri din stânga și ultimul din dreapta, strict ca nuanță, fiindcă în rest toate sunt la fel de fine și se blenduiesc frumos. E și bună de strecurat în bagaj, fiind mititică. E de asemenea singurul produs Este Lauder care mi-a plăcut până acum în mod special - rujurile mi se par mediocre, fondul de ten Double Wear nu m-a încântat etc.

N-am inclus în poze, dar aș mai menționa că fardurile Melkior sunt preferatele mele din punct de vedere al calității și singurul motiv pentru care nu le-am folosit foarte des e că am o selecție de nuanțe mai greu de purtat de zi cu zi și prea puțin nuanțe mai naturale, însă le folosesc cu mare plăcere de câte ori am ocazia și intenționez oricum să mai iau și altele. Le găsiți aici.


Blush Kiko Shade Fusion - e favoritul meu pentru machiajele de zi și nu puteam să nu-l trec aici, chiar dacă știu că nu se găsește la noi; eu l-am luat din Roma, acum aproape doi ani și de atunci cel mai des am întins mâna spre el, nuanța mi se potrivește foarte bine, textura e plăcută, rezistența bună, pigmentația cam medie, cât să nu fie necesar să insist mult, dar nici să mă colorez din greșeală ca un clovn. Aș mai lua și alte nuanțe, sper că se mai găsește colecția asta.

Blush Hourglass Ambient Lighting - rar am folosit altceva la un machiaj de seară, iar pe timp de iarnă îl folosesc mai des și-n machiajele naturale, vara în schimb îl evit, că n-am nevoie de atâta efect iluminator pe zi, mi se pare prea mult în soare. Nu puteam să nu-l menționez și pe el, textura mătăsoasă îmi place cel mai mult și modul frumos în care se așează pe ten din câteva mișcări. Ah, da, mai e și aspectul superb al produsului! Din păcate nici el nu se găsește la noi.

La rujuri a fost cel mai dificil să selectez doar câteva, dar m-am decis să fac un fel de top 5 cele mai purtate rujuri, fiindcă altfel v-aș fi prezentat câteva zeci care-mi plac foarte mult. Am ales doar rujuri clasice inevitabil, deși folosesc și-mi plac mult câteva lip stain-uri, dar mai rar, tot rujurile „normale” sunt preferatele mele. Îmi pare rău de calitatea imaginii și că nu puteți vedea nuanțele în toată splendoarea (n-am avut cea mai bună lumină, din păcate), dar asta contează mai puțin, îmi plac și le menționez în primul rând pentru calitate, nuanțele țin doar de gusturi.


P2 Full Matte lipstick - nu m-aș fi așteptat când l-am luat să îmi placă atât de mult încât să întind frecvent mâna spre el, mai ales că nu cred să fi costat mai mult de 3 euro (din Berlin, au stand în DM). L-am luat doar de curiozitate, nu mai încercasem nimic de la ei în afară de oje și am rămas foarte plăcut surprinsă de rezistența foarte bună, textura destul de plăcută pentru un ruj mat, iar nuanța #020 know me better îmi place la nebunie, e un mov foarte frumos.

Ruj Milani Color Statement - mirosul floral m-a cucerit prima oară, apoi textura foarte lejeră și hidratantă, aplicarea rapidă, pigmentația puternică și rezistența... mulțumitoare, pentru cât de lejer și hidratant e. Am nuanța #17 plumrose, nu tocmai ce aș purta foarte frecvent în mod normal, dar e ceva la el ce mă atrage constant, trebuie să mai iau niște nuanțe în viitor.

Ruj mat Melkior - am vreo 8 nuanțe din gama asta clasică și continuă să fie printre rujurile mele cele mai purtate, în poză fiind totuși nuanța Coquette, cel pe care cred că l-am folosit cel mai des anul trecut, o culoare mai nebună puțin, dar purtabilă și ziua, la un machiaj simplu în rest. Am impresia că am vorbit de zeci de ori despre rujurile astea, dar mă repet iar că le ador mirosul de trandafir, pigmentația și rezistența foarte bună, cel puțin pe buzele mele, confortul și selecția mare de nuanțe.

Ruj Kiko Unlimited  Stylo - nu vă e de niciun folos că vi-l arăt, nu doar pentru că nu se găsește la noi, dar nu mai e de găsit nici în magazinele Kiko din Europa, gama fiind o ediție limitată care nu se mai produce, din câte am înțeles și din mare nefericire, dar n-aveam cum să nu-l menționez tocmai pe el. Cred că o să încep să plâng când o să-l termin, cam atât de mult îl iubesc. Se așează genial pe buze din două mișcări, devine aproape complet rezistent la transfer, nu usucă, miroase de vis și e absolut tot ce-mi pot dori de la un ruj mat. Nu mai zic cât iubesc nuanța #13 Cocoa...

Pupa Jelly glow lip balm - deși sunt o mare iubitoare de rujuri intense, închei tocmai cu un balsam de buze colorat, fiindcă mai am și zile când am buzele foarte uscate sau când pur și simplu vreau doar ceva foarte lejer, care să hidrateze și să-mi coloreze puțin buzele cam palide, iar ăsta e cel mai fain lip balm încercat până acum. Mirosul de fructe de pădure e un deliciu, nuanța (nu găsesc numele) e un mov tare frumos, textura minunată, rezistența mulțumitoare... și aproape că l-am terminat, cam atât l-am folosit.

Gama mea preferată de la Melkior e cea de aici, produsele Pupa se găsesc doar în magazine, iar Milani aici. Îmi dau seama abia acum că am postat cam multe produse care nu se găsesc la noi și alte câteva care se găsesc doar online, dar poate într-o zi vor fi toate astea disponibile și la noi.

Cam asta-i tot. Pe parte de îngrijire a tenului, deși mă interesează mai mult decât machiajul, n-o să facă o postare de favorite pe anul trecut pentru că intenționez să public, cât de curând, o postare cu actuala mea rutină de îngrijire. Deci cu asta am încheiat socotelile cu anul trecut! V-am mai vorbit aici despre 10 cărți preferate din 2017, iar startul l-am dat cu retrospectiva călătoriilor din 2017.

Care au fost produsele voastre de makeup cele mai îndrăgite în 2017? Avem favorite în comun?

12 comentarii

  1. Răspunsuri
    1. Dau și bine la poze, dar sunt și foarte bune. :D

      Ștergere
  2. Corectorul Maybelline - care si pe mine m-a surprins. Desi nu l-am recumparat, as reveni oricand la el cu incredere! Deci el este cel care l-a detronat pe cel de la Catrice?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că și ție îți place corectorul, a cucerit multe fete. Da, el este, dar și Fit Me tot de la Maybelline mi se pare foarte asemănător cu Catrice HD (deși e drept că cel de la Catrice se găsește mai repede și e mai ieftin).

      Ștergere
  3. O lista frumoasa de produse! Concealerul Maybelline este si favorita mea si chiar doresc sa mi-o rascumpar dupa ce o terminat-o. Ador culorile din paleta de farduri Estee Lauder! Te pup.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că și ție îți place concealerul, iar selecția de nuanțe din paletă chiar e foarte frumoasă și ușor de folosit la machiaje de zi cu zi.
      Te pup!

      Ștergere
  4. paletuta de farduri e tare frumoasa! eu am una de la makeup revolution care a devenit preferata mea. acum am primit una de la sleek, care e promitatoare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am și eu o paletă Makeup Revolution, dar nu m-a impresionat prea tare, deși e ok pentru preț. Îmi plac mai mult paletele Sleek, deși nu mai sunt atât de îndrăgostită nici de ele. :D Am zis eu că am devenit cam pretențioasă. :))

      Ștergere
  5. Am auzit atat de multe lucruri bune despre concealer-ul de la Maybelline incat abia astet sa mai consum o parte din produsele pe care le am si sa achizitionez unul. Altfel n-am voie! ;))
    Produsele Hourglass sunt de asemenea pe lista mea de ceva vreme iar despre rujuri, ce sa mai zic? M-ai facut sa tanjesc dupa Pupa, Kiko si P2. E greu, tare greu.. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigură că o să-ți placă, nu amâna prea mult achiziția! :D
      Aș mai vrea și eu de la Hourglass o pudră, iar de la Pupa, Kiko și P2 aș recomanda mai multe produse, aici m-am limitat doar la favoritele dintre favorite. :))

      Ștergere
  6. OMG, cate produse misto! Dintre toate ma atrage cel mai tare FDT-ul Paula. Acum ma pun sa citesc despre el :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că te-am tentat cu fondul de ten, e un produs foarte bun și dacă-l vei încerca sper să-ți placă la fel de mult ca mine! :D

      Ștergere