Se afișează postările cu eticheta Târg. Afișați toate postările

Impresii Cosmetics Beauty Hair 2015

Azi a fost prima zi a târgului Cosmetics Beauty Hair de anul ăsta, iar pentru că știu că vă interesează ce găsiți mai exact la târg, m-am grăbit să vă scriu niște impresii și să vă arăt câteva poze. Eu de data asta nu m-am dus cu gândul să-mi golesc portofelul, am vrut doar să văd despre ce e vorba și să vin la voi cu mai multe detalii, să vă puteți face o impresie în mare parte, ca să știți dacă merită să mergeți - iar în principiu merită, depinde doar ce vă interesează pe voi mai mult.

Târgul are loc în București, la Romexpo, până în data de 4 octombrie inclusiv, în pavilioanele C1, C2 și C4 (în primele două sunt cele mai interesante standuri, în C4 e slăbuț, dar merită aruncat un ochi), iar intrarea e 10 lei.