Review: Creioane de ochi Color Trend


Acum câteva zile vă arătam cumpărăturile mele de luna trecută și printre ele se numărau și două creioane de ochi Color Trend de la Avon. Vă spuneam că mai am alte două din această gamă și că o să revin curând cu un review detaliat așa că azi îmi îndeplinesc promisiunea și vă vorbesc despre creioanele de ochi Color Trend, respectiv:


În momentul de față există 5 culori la aceste creioane, mie lipsindu-mi doar cel negru. Costă în jur de 7-8 lei, au 24 luni valabilitate de la deschidere și se găsesc aproape în orice catalog Avon. Vă spun din start că acestea sunt singurele creioane de ochi din gama Colo Trend care merită luate în considerare. Mai sunt unele cu ambalaj colorat (roșu, roz, mov, etc.) și diverse lucruri desenate pe ele (inimioare, floricele,etc.) care mie nu mi-au plăcut.

Primul lucru care mi-a plăcut la aceste creioane de ochi a fost faptul că nu sunt dure, ba chiar sunt cremoase, alunecă imediat pe piele. Următorul lucru care mă interesa era pigmentația acestora și nici la acest capitol nu m-au dezamăgit: sunt toate foarte puternic pigmentate! Creionul alb este foarte bun de folosit pentru intensificarea fardurilor.

Nuanțele pe care le dețin eu sunt: midnight blue, white, dark brown și turquoise, pe care le puteți vedea în swach-urile următoare:



Cred că se poate observa din swach-uri că sunt pigmentate (din câteva mișcări am făcut inimioarele pe mână) și totodată că se potrivesc nuanțele cu cele din catalog.

Deși nu excelează la capitolul rezistență, nici nu pot spune că m-au dezamăgit. Se transferă de pe pleoapa mobilă doar dacă nu am folosit un primer în prealabil. Cu primer la mine nu s-au transferat niciodată până acum. După multe ore de purtare am sesizat că se estompează puțin culoarea, dar foarte puțin, abia dacă se observă, așa că nu mă deranjează.

Se ascut frumos și se consumă greu, deși sunt cremoase. Pot fi folosite și pe conjunctivă.

În concluzie, mie îmi plac foarte mult aceste creioane de ochi și consider că raportul calitate/preț este excelent!

Voi le-ați încercat? Ce părere aveți despre ele?


14 comentarii

  1. Au niste nuante superbe. <3
    Sa le folsoesti cu placere in continuare.
    Ma tentezi, ma tentezi ..
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți plac... și mie îmi plac mult.
      Mulțumesc frumos!
      Mă declar vinovată! :))
      Pupici :*

      Ștergere
  2. Inimioaleeee!! <3 <3
    Eu nu imi mai aduc aminte daca am folosit... :D Este posibil.. :D anyway...pretul este cat se poate de accesibil!!

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce frumos le-ai swatch-uit! ♥ Chiar aveam in gand zilele acestea sa ma uit dupa astfel de creioane. Cand se incalzeste vremea, apelez la ele, ca de fel imi lacrimeaza ochii si nu folosesc. :( Mi-ai trezit interesul pentru turcoaz. Imi place mult. :D Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult, de-acum așa o să swatch-uiesc creioanele de ochi.. și mie îmi place cum se vede. :D
      Și mie îmi lăcrimează ochii :(, de aceea am renunțat să mai folosesc creion pe conjunctivă, dar la contur nu mă deranjează deloc. Mă bucur că îți place, eu sunt înnebunită după creioanele de ochi turcoaz și albastre.
      Pupici :*

      Ștergere
  4. Sunt foarte frumoase culorile, mai ales midnight blue si turqoise sunt superbe :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că și ție îți plac! Acum îmi pare puțin rău că nu le-am luat mai devreme, dar e timp să mă „joc” și cu ele. :D
      Pupici :*

      Ștergere
  5. Ce nuante frumoaseee <3 eu detin 2 creioane de la supershok si le ador <3 cu cele de la color trend am avut experiente neplacute :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am 5 de la SuperShock :)) și într-adevăr acelea sunt demențiale, sunt creioanele mele de ochi preferate (am scris și despre ele pe blog). Sper să mai scoată și alte nuanțe. Mna, nu sunt chiar de aceeași calitate acestea, dar sunt oricum destul de bune și mult mai ieftine.
      Să știi că și eu tot cu o experiență neplăcută am început cu cele de la Color Trend, am spus și în postare că nu toate sunt bune. :(

      Ștergere
  6. Ce bine arata, nu le-am folosit niciodata, de fapt nu prea sunt familiarizata cu oferta Avon. Eu am pus ochii pe unul albastru inchis de la Oriflame, sper sa apara la reducere in catalog ca sa-l pot comanda.
    Sa le folosesti cu placere in continuare, pupici! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Te-am molipsit cu obsesia mea pentru creioanele albastre? :))
      Am avut și eu unul de la Oriflame care mi-a plăcut, chiar pe la sfârșitul anului trecut l-am aruncat pentru că era deja vechi și se cam uscase.
      Mulțumesc! Pupici :*

      Ștergere
  7. Si mie imi plac creioanele de la Color Trend :).

    RăspundețiȘtergere