Week in photos #54

Nici nu știu cum să descriu săptămâna asta, începută prost și sfârșită cam la fel de prost, dar pe parcursul căreia am avut parte atât de vești bune, cât și de multe momente faine. Au fost însă și multe întâmplări mărunte care mi-au pus la încercare nervii aproape în fiecare zi, ca spre exemplu un virus care mi-a distrus aproape tot din laptop (poze, documente etc) - din cauza asta ieri n-am apucat să mai postez pe blog, deși chiar pregăteam ceva drăguț. Partea bună este că e foarte posibil să-mi recuperez majoritatea pozelor și restul fișierelor (țineți-mi pumnii, măcar ce e mai important să recuperez!).

Dar haideți acum să revenim la părțile mai bune ale săptămânii, că poze am destule să vă arăt (ce aveam pe telefon sau era deja urcat pe blog), chiar dacă am mai pierdut din ele...


Probabil cea mai frumoasă zi din cursul săptămânii a fost joi, când am fost la târgul Cosmetics Beauty Hair (despre care v-am scris mai multe aici, unde v-am arătat și cu ce am plecat acasă), unde mi-am petrecut mare parte din zi alături de Camelia, studiind cosmeticale de tot felul, povestind multe și de toate. M-am bucurat și că a fost prilej de a revedea și alte fete dragi, chiar dacă mai pe fugă. 


În aceeași zi, acasă mă aștepta un pachețel Yves Rocher cu noutățile lansate toamna asta. Unele produse deja le-am folosit de câteva ori, pe altele încă nu le-am încercat, dar sper să revin cu niște prime impresii despre toate cât de curând, știu că vă interesează unele produse în mod special.


Îmi plac diminețile în care pot parcurge întreg drumul pe care-l am de făcut pe jos, iar dacă asta implică și traversat un parc liniștit... cu atât mai bine!


Vineri am fost la Webstock, un eveniment de la care eu aveam așteptări puțin mai mari! Nu regret deloc că am fost, poate aș merge și o a doua oară pentru partea de socializare, însă nu pot spune că am învățat ceva nou despre social media sau blogging, ceva aplicabil. Poate am ratat eu fix părțile mai importante sau poate eram prea obosită ca să receptez mesaje ascunse, chiar aștept cu interes să mai citesc și alte opinii! Cel mai mult mi-a plăcut prezentarea lui Cabral, a fost funny și a fost singurul care a spus niște lucruri care m-au pus puțin pe gânduri!


Săptămâna asta am făcut în mod direct cunoștință cu produsele Ziaja, loțiunea de corp cu care am plecat de la târg fiind deja supusă primului test. Iar după o primă utilizare îmi place, îmi place chiar mult! 


Dacă începutul săptămânii a fost foarte rece și cu ploaie cât cuprinde, în weekend vremea a fost numai bună de plimbări - tare mult mi-aș dori să fie așa toată toamna! 


Beauty blogger în acțiune! :)) Da, în parc, sub privirea curioasă a trecătorilor (m-am obișnuit, nu e prima oară). Asta a fost cred că a cincea oară când am încercat să pozez aceleași swach-uri, lumina din ultima vreme mi-a dat foarte mari bătăi de cap la pozele pentru blog, acasă nu am deloc lumină bună în perioada asta. 

Săptămâna voastră cum a fost? 
O nouă săptămână cât mai frumoasă vă doresc!

26 de comentarii

  1. Sa ai o saptamana mai buna si fara stres inutil! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, la fel îți doresc și eu ție!

      Ștergere
  2. O noua saptamana frumoasa si usoara iti doresc, Miha! Sunt curioasa de produsele Ziaja, le-am tot vazut prin blogosfera. Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, la fel și ție! După o primă impresie eu mai îmi doresc și alte produse de la ei, trebuie să încep să mai testez și din mostre, că sunt curioasă și de alte game. :D
      Te pup!

      Ștergere
  3. Frumoase poze,o saptamana frumoasa iti doresc <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, săptămână frumoasă și ție! :*

      Ștergere
  4. Uau, chiar ai avut o săptămână desltul de plină, ca să zic așa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost, într-adevăr, destul de plină. :D

      Ștergere
  5. Sunt tare curioasa de produsele Ziaja și de noutățile de la Yves Rocher. Chiar au fost câteva zile faine, dar am înțeles că vine iar frigul

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cel mai probabil o să revin cu mai multe impresii despre ele, doar să le mai testez puțin o vreme!
      Așa e, a fost plăcută vremea în ultimele zile. Nu mă bucură venirea frigului, dar asta e. :D

      Ștergere
  6. Mult succes cu recuperarea pozelor! Am trecut si eu prin asta acum cativa ani si stiu cat de suparator este.
    Sa ai o saptamana frumoasa si usoara! Pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos! Am mai trecut și eu o dată prin ceva similar, în urmă cu niște ani, dar atunci doar pozele erau problema... și parcă nu atât de mare nici ele. Acum am cam multe fișiere importante. :(
      Îți mulțumesc și la fel îți doresc și eu ție! Pupici!

      Ștergere
  7. Saptamana aglomerata ai avut!:) Speram la una mai relaxata, nu?:))Foarte funny faza cu swatchurile, m-am obisnuit si eu sa fiu privita ca ursul cand ma duc la poze pentru outfit. La inceput ma stresam, acum...I couldn't care less!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A cam fost, mai ales dacă „socotesc” și multe altele nemenționate în postare. :D Culmea, chiar nu sper la una mai relaxantă, încă. :)) Sper doar la mai puțini nervi și stres.
      Știu cum e și cu pozele pentru ținute, dar crede-mă... cu swach-urile e și mai și. :)) Probabil fete care se pozează văd mai des, nebune care se mâzgălesc cu rujuri pe mâini mai rar. :)) Dar așa e, cu timpul te obișnuiești cu privirile curioase și ajungi să nu-ți mai pese! :D

      Ștergere
  8. Ai avut o saptamana plina din toate puncele de vedere!
    Ce simpatica esti in ultima poza! ;))
    Sa ai o saptamana frumoasa, frumoasa!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cam da, mai ales de nervi. :)) Doar fac haz de necaz!
      Mulțumesc frumos!
      La fel îți doresc și eu ție!
      Pupici

      Ștergere
  9. Din pacate, uneori mai avem parte si de momente neplacute. Important este sa reusim totusi sa trecem peste ele.☺
    Imi plac mult pozele din parc.
    Tare as vrea sa avem o toamna fix cum este acum. Fara zile mohorate si ploaie prea multa...
    Poza cu tine este super cute. Ce gene frumoase ai! ♥
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa este, zici foarte bine!
      Mă bucur mult, sunt toate poze făcute impulsiv. :D
      La fel mi-aș dori și eu, mi-ar plăcea mult mai mult toamna dacă ar fi toată așa! Ploaie mi-ar plăcea doar așa, o zi pe săptămână, undeva pe seară, să fiu cuibărită în casă, la căldură. Eventual să „comand” eu când să vină. :)) Multe pretenții mai am!
      Mulțumesc frumos! Mi-a mai spus și Camelia că am genele foarte lungi, mie nu mi se pare, zi eu că e de la rimel. :D
      Pupici

      Ștergere
  10. mi-am propus sa cumpar si eu Ziaja neaparat!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merită să le acorzi o șansă, mai ales că nu sunt deloc scumpe!

      Ștergere
  11. ce tare e ultima poza :)).

    eu am inceput sa[tamana asta cam prost si vad ca se strica si vremea... asta e! mergem inainte!

    mie-mi place creionul de la yr mult mai mult decat imi imaginam. am reusit sa trag linii perfect drepte si asta e o mare realizare avand in vedere ca ma apuca tremuriciul la mana cand stiu ca nu trebuie sa gresesc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-a fost făcută fără să știu, eu chiar eram concentrată la treaba mea serioasă. :))
      Îmi pare rău că ai început prost săptămâna asta. :( Sper să nu o continui tot așa, de mâine să fie mai bine! De faptul că se strică vremea nici eu nu mă bucur deloc, dar încerc să nici nu-i acord prea mare importanță.
      Mă crezi că ăla era singurul produs care nu mă interesa deloc, iar acum vreau și alte nuanțe? :)) Are o textură super mișto, de pigmentație nici nu mai zis. Doar rezistența trebuie să o mai testez mai bine. Mă bucur că și tu te înțelegi foarte bine cu el!

      Ștergere
  12. Am avut parte de o saptamana aglomerata dar plina de surprize frumoase! Sper ca si asta sa fie la fel!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai avut o săptămână bună. :)

      Ștergere
  13. Sper să-ți recuperezi toate fișierele!! E foarte frustrant când se întâmplă ceva de genul.
    Ce tare mi se pare că puteți merge la tot felul de evenimente. Sper să pot face și eu asta cândva.. :)
    Nici eu nu am deloc lumină bună în casă, tare mămai chinui cu pozele...
    Pupicei și să ai o săptămână superbă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu am început să-mi pierd speranța, dar asta e, nici nu mă mai stresez. Chiar e frustrant, mai ales că sunt obsedată să le am toate frumos aranjate, iar acum e o vraiște totală la mine în laptop.
      E foarte drăguț, mai ales pentru că se pot lega multe prietenii frumoase, cred că ăsta e cel mai mare câștig. :D Îți doresc să poți face asta cândva, cât mai curând chiar!
      Cred că asta e problema principală pentru orice beauty blogger în fiecare toamnă. :))
      Mulțumesc la fel! Te pup!

      Ștergere