Nu am consumat enorm de multe produse, însă printre astea puține am multe produse interesante! O să încep de data asta cu cea mai mare „mândrie” atunci când ajung la consumate, respectiv cu partea de makeup:
Rimel Yves Rocher Volum Vertiginos - l-am iubit intens până la ultima picătură și m-a uimit cu cât de mult ține, dar și cu faptul că oferă un efect foarte frumos genelor chiar și atunci când e deja foarte uscat. Nu prea-mi venea să-l arunc, dar deja era cam dus, nu prea mai mergea, iar termenul era și el trecut. Da, m-aș mai întoarce la el! Mai multe puteți citi aici despre el, unde vi l-am și arătat pe gene.
Fond de ten Rimmel London Match perfection - eu de fel nu prea mă înțeleg cu fondurile de ten de la Rimmel, ăsta e singurul care mi-ar fi plăcut destul de mult, asta dacă nu începea să-mi oxideze pe ten după ceva vreme. Nu m-aș mai reîntoarce la el și nici n-aș fi reușit să-l consum dacă nu era Bioderma ABCDerm peste care am senzația că niciun fond de ten nu-mi mai oxidează.
Pudra Max Factor Creme Puff - e de departe una dintre cele mai bune pudre încercate și singura pe care am recumpărat-o până acum și pe care cel mai probabil o s-o mai recumpăr și pe viitor. O singură atenționare aș avea de făcut: nu luați varianta translucidă dacă aveți tenul alb, că nu e transparentă, e colorată și destul de închisă!
Mostră primer pleoape Too Faced - el a fost depozitat în acel recipient micuț. Mi-am pus multe speranțe în el, mi-am zis că nu se poate să nu-mi placă la cât e de lăudat, dar cu părere de rău... mnu, nu mi se pare cine știe ce, nici măcar 8 ore nu mi-a rezistat machiajul cu el! Îi mulțumesc Irei că mi-a oferit mostra atunci când i-am zis că sunt interesată de el, m-a scutit de o cheltuială (nu tocmai mică) total inutilă pentru mine!
Demachiant bifazic Yves Rocher - v-ați plictisit să-l tot vedeți pe aici, așa-i? Din păcate o să-l mai vedeți, că-mi place mult în continuare, încă am rezerve. Review aici.
Loțiune micelară Yves Rocher sebo vegetal - una albă, alta neagră... pe cât de mult îmi place bifazicul, pe atât de puțin îmi place micelara asta. Nu e tocmai ok formulată, iar pe zona din jurul ochilor am simțit-o în majoritatea cazurilor - îmi provoca usturimi. A fost consumată folosind-o doar pe ten, fiindcă eficientă e, însă n-aș mai recumpăra-o.
Gel de curățare Bioderma Sebium - mi-a plăcut mult, v-am vorbit mai multe despre el aici și îmi mențin toate opiniile, inclusiv faptul că plănuiesc să-l recumpăr într-o variantă mai mare, dar asta după ce mai consum ce mai am (destule care îmi plac de asemenea, ar fi păcat de ele).
Deodorant Gerovital H3 Diamond - a fost ok și el, însă dintre toate variantele, asta de diamant mi-a plăcut cel mai puțin, are un miros cam puternic pentru gustul meu.
Unt de corp I love... vanilla & almond - mi-a plăcut foarte mult, chiar vi l-am prezentat printre favoritele din august, iar de dorul lui am început acum să folosesc și gelul de duș din gama asta, de care uitasem complet. Nu prea se simte aroma de vanilie, predomină cea de migdale, însă mie asta îmi place mult și e foarte mișto și ca textură și efecte, mai vreau unturi de corp I love!
Loțiune de corp Vaseline cu cacao - foarte mișto, am adorat-o până la ultima picătură și e foarte posibil să ne reîntâlnim! O recomand cu drag dacă aveți ocazia s-o achiziționați, am scris mai multe despre ea aici.
Spray de picioare Avon foot works - mă înțeleg bine cu spray-urile astea de picioare, am deja altul în uz, de data asta cu aromă de ananas.
Gel de duș Yves Rocher cu ceai verde - mi-a plăcut, a avut o aromă drăguță, însă nu se compară cu cea a apei de toaletă din aceeași gamă și nu pot spune că mi-l doresc neapărat din nou.
Ulei de duș L'Occitane - i-am dedicat o declarație de dragoste aici, mi-a plăcut la nebunie, iar altul deja mă așteaptă să-l desfac, însă o să-l mai țin „pus bine” o vreme, ca să nu mă plictisesc de el.
Spray de picioare Avon foot works - mă înțeleg bine cu spray-urile astea de picioare, am deja altul în uz, de data asta cu aromă de ananas.
Gel de duș Yves Rocher cu ceai verde - mi-a plăcut, a avut o aromă drăguță, însă nu se compară cu cea a apei de toaletă din aceeași gamă și nu pot spune că mi-l doresc neapărat din nou.
Ulei de duș L'Occitane - i-am dedicat o declarație de dragoste aici, mi-a plăcut la nebunie, iar altul deja mă așteaptă să-l desfac, însă o să-l mai țin „pus bine” o vreme, ca să nu mă plictisesc de el.
Spray de păr Avon Naturals cu zmeură - nu știu când și de ce am achiziționat produsul ăsta, însă l-am consumat folosindu-l mai mult la parfumat lenjeria de pat sau alte chestii, decât pe păr. Aroma era drăguță, dar nu se menținea prea mult timp pe păr, dispărea imediat.
Șampon Head & Shoulders - mi s-a părut diferit de celelalte folosite, ceea ce mă face să cred că formula diferă de ceea ce e la noi, acesta fiind luat din magazinul Hello Free Zone (deci adus din Anglia). Îmi lăsa părul foarte mătăsos, mi-a plăcut foarte mult și-mi pare rău că nu mi-a dat prin cap să-i studiez mai atent formula (am aruncat între timp ambalajul).
Șampon Cystiphane - am folosit câteva miniaturi, mi-au ajuns de trei spălări și mi-a plăcut mult cum mi-am simțit părul după utilizarea lui, însă a fost prea puțin produs ca să-mi dau seama dacă într-adevăr ajută pentru căderea părului sau nu. M-ar tenta totuși să-i dau o șansă full size, o să mă mai gândesc.
Asta a fost tot ce am consumat la propriu în septembrie, însă am mai aruncat câteva produse aproape pline...
Bifazicul Anian Hidro-Reparator mi-a plăcut mult cum mirosea, însă efecte notabile n-am observat de la el. E foarte ciudat faptul că a expirat (s-a schimbat total consistența, arăta dubios) înainte să-i treacă termenul, era desfăcut de mai puțin de un an și păstrat cum trebuie. Nu mi-am bătut capul cu el, au fost bani aruncați pe fereastră, dar știam oricum că nu l-aș mai fi folosit, deci tot așa ajungea la gunoi și când expira conform datei.
Uleiul de duș Balea era chiar bun, dar am uitat complet de el și așa a ajuns să expire.
Nu știu cum sunteți voi, dar eu mă oftic foarte tare atunci când arunc produsele aproape întregi - nu e vorba atât de mult de banii dați pe ele, e vorba mai mult de ideea în sine de risipă, idee care nu-mi place deloc. De aceea încerc pe cât posibil să evit asta, dar tot mai îmi scapă unele produse de care efectiv uit.
În altă ordine de idei, nu știu dacă a observat cineva, dar am terminat câteva din produsele incluse în acest proiect de consumat. Sper ca până la finalul acestei luni să mai dau gata o parte din produsele incluse în acel proiect (toate n-am șanse, unele sunt deja abandonate din motive întemeiate), dar și să am o pradă mai bogată de recipiente goale, planul meu fiind să mă bag mai tare și printre mostrele și miniaturile pe care mereu le neglijez.
Voi ce produse ați mai consumat în ultima vreme? Ați încercat ceva din lista mea? V-am tentat cu ceva?
Din cand in cand mai folosesc si eu sampoanele H&S, curata foarte bine parul si ii ofera volum. Sunt curioasa daca va aparea acel sampon si la noi in magazine (in tara) sau alte variante, de obicei folosesc rar H&S fiindca imi stimuleaza ingrasarea parului si parul arata bine doar in prima zi dupa spalare. Si mie mi-au placut mostrele de sampon Cystiphane. Hai ca ai consumat oricum multe produse, nu pot fi in fiecare luna cate 20, sau da? :))
RăspundețiȘtergereTe pup!
Dacă o să apară o să fie probabil modificat. :D Eu mă înțeleg bine și cu variantele de la noi, mereu și-au făcut treaba pentru efectul anti-mătreață, dar sunt totuși mai agresive.
ȘtergereSunt câteva, într-adevăr, dar era loc de mai bine. :)) În condițiile în care am o grămadă produse începute de foarte mult timp, din care mult rău nu mai am... cred că se poate și mai mult de 20 în fiecare lună. :D
Te pup!
Ce de nebunii!! Si eu am o multime de produse terminate..si nu stiu care sa incep :))
RăspundețiȘtergereEu le-aș începe toate o dată, deci nu știu dacă-ți pot fi de ajutor! :)) Doar la produsele pentru păr și ten încerc să le iau pe rând, să nu desfac prea multe noi în același timp, că în rest...
ȘtergereO multime de produse. Te felicit, esti foarte harnica!
RăspundețiȘtergereDe cand ma tot tenteaza pudra MF si n-am ajuns sa o achizitionez... Rusinica, rusinica!
Si eu as fi fost curioasa de compozitia somponului H&S. Mie mi-a cazut parul de la cele achizitionate din hypermarket intr-un mare fel...
Pupici
Mulțumesc, dar eu zic că era loc de mai bine. :D
ȘtergereTrebuie să iei măsuri, e o pudră foarte bună, mai ales pentru cine caută matifiere zdravănă!
Îmi pare rău de experiența neplăcută avută cu H&S de la noi. :( M-a ajutat o cititoare cu o poză la formula unui șampon adus din Anglia și e într-adevăr diferită! :D
Pupici
eu nu ma inteleg cu samponul h&s, dar daca zici ca acesta ar putea avea alta formula... am avut si eu o oja leidy alba, dar nici nu stiu daca o mai am, s-o caut si s-o arunc, ca e de o mie de ani acolo
RăspundețiȘtergereMai mult ca sigur are o altă formulă! :D
ȘtergereRezistă binișor în timp ojele astea, chiar dacă sunt ieftine. Ale mele nu erau oje de la ei, era o combinație făcută de mine și din cauza asta s-au stricat repejor.
Ai fost tare harnica! Si eu am umplut punga de recipiente, de fapt am umplut intreg raftul unde tin goliciunile si nu mai am loc sa depozitez nimic asa ca e cazul sa le pun pe blog.
RăspundețiȘtergereSunt de acord cu tine la ultima parte, imi displace profund ideea de risipa si incerc sa fiu mereu atenta la produse, sa le dau daca nu apuc sa le folosesc, iar ce cumpar eu ma straduiesc mai mult sa le consum.
Te pup!
Dacă voi spuneți, o să vă cred pe cuvânt! :)) Am văzut și postarea ta, ai fost mult mai hărnicuță ca mine! :D
ȘtergereMă bucur că gândim și acționăm la fel și din punctul ăla de vedere! Din cauza asta am tot dat produse în ultimul timp, prefer să știu că cineva se bucură de ele, decât să le văd la mine că stau degeaba până expiră. Iar de ce-mi place încerc să mă bucur până la ultima picătură, indiferent de proveniența lor sau de preț.
Te pup!
Nu am incercat nimic din lista ta, dar ma tenteaza rimelul si fondul de ten.
RăspundețiȘtergereRimelul ți-l recomand cu mare drag! De fond de ten nu știu ce să zic, depinde de tipul de ten și de ce așteptări ai de la un astfel de produs.
ȘtergereHarnicuta!!! Am si eu deodorantul Gerovital H3 Derma Diamond...dar parca mi-a placut mai mult varianta mini. Am si cateva produse consumate...nu stiu cand vor ajunge pe blog! :)))
RăspundețiȘtergerePupici
Ca eficiență mi se pare ok, dar mirosul e prea puternic. Interesant dacă ți se pare că există o diferență între miniatură și full size. :D
ȘtergereLe aștept cu interes, să văd cu ce te mai lauzi. :p
Pupici
ba ai fost harnicuta!
RăspundețiȘtergerevaseliiiiine! vreau si eu! am vazut ca sunt si pe aoro cateva produse, ca pana ajung eu la hello free, mai dureaza... :)
Bine, gata, vă cred! :)))
ȘtergereSuper dacă sunt și pe Aoro, poate iei de acolo ceva! :D