Produse favorite - Aprilie & Mai

Când am vrut să scriu despre produsele favorite din aprilie eram deja pe la jumătatea lui mai și mi-a fost imposibil să-mi mai dau seama care au fost produsele care m-au cucerit în aprilie, când deja mai făcusem alte descoperiri pe început de mai, așa că am decis că cel mai bine le prezint pe toate la un loc. Produse faine noi descoperite în ultimele două luni ar fi fost multe, dar o să mă rezum în a le prezenta doar pe cele pe care le-am și folosit foarte des...


Spray-ul Melkior pentru fixarea machiajului l-am folosit aproape zilnic de când îl am și-mi place mult - îl aplic după ce termin machiajul pentru a elimina eventualul aspect pudrat și totodată pentru o mai bună fixare, dar l-am folosit și când am vrut să aplic un fard umed pe pleoapă sau când am vrut să-mi retușez machiajul. Își face foarte bine treaba, prețul e destul de accesibil față de spray-urile altor branduri profesionale, iar eu apreciez mult și formula curată pe care o are, lipsită de iritanți. Era loc de mai bine la ambalaj, dar e ok și așa cum e.

În ultimele săptămâni am întins mâna dese ori spre paleta de farduri Benefit Peek a bright eyes, în special pentru primul fard din stânga (nu produsul cremă, pe ăla nu prea l-am folosit), care-mi place la nebunie pe post de iluminator sub sprânceană, îl folosesc astfel chiar și când nu mă fardez în rest, oferă un efect foarte frumos. Am folosit însă și celelalte două farduri din paletă destul de des, sunt fine și suficient de pigmentate, iar de ambalaj nici n-are rost să spun cât îmi place.


În aprilie am folosit exclusiv blush-ul Kiko, la care-mi place totul - ambalajul elegant și foarte bine realizat, nuanța perfectă pentru tenul meu alb, textura fină care se așează frumos pe piele, rezistența bună. Apoi am descoperit blush-ul Hourglass pe început de mai și de atunci l-am folosit cel mai des pe el, dar am revenit ocazinal și la cel de la Kiko, iar în rest nu m-am mai atins de niciun blush, sunt prea îndrăgostită de astea două! Blush-ul Hourglass e de vis, textura mătăsoasă și efectul iluminator m-au cucerit la el, dar și rezistența foarte bună. N-aș putea să aleg un favorit dintre astea două, îmi plac în aceeași măsură, rezultatul obținut fiind diferit cu fiecare și am ales unul sau altul în funcție de ce mi-am dorit.

Am descoperit iar o grămadă de rujuri care-mi plac foarte mult, dar mă limitez la a numi doar trei pe care le-am folosit foarte mult în ultimele două luni:


Nuanța Tender de la Melkior mi-a plăcut de când a fost lansată, așa că am profitat de prima ocazie în care a fost o ofertă pentru a-l achiziționa și pe buzele mele îmi place și mai mult cum arată, e puțin mai închis decât arată pe mână. Nu e chiar la fel de rezistent ca nuanțele mai închise pe care le am din gama clasică de la Melkior, dar rezistă totuși bine, e pigmentat și hidratant... îmi place mult!

De Kiko Unlimited Stylo în nuanța #13 sunt obsedată, mi se pare fenomenal - are o textură atât de fină încât alunecă genial pe buze și e foarte ușor de aplic în ciuda nuanței destul de închise, iar surpriza e faptul că în câteva minute de la aplicare devine mat și nu se mai transferă, se comportă practic ca un lip stain, doar că arată și se simte mult mai bine. Trebuie neapărat să-mi iau mai multe nuanțe din gama asta!

Kiko Velvet Mat în nuanța #60 nu e un ruj mat, așa cum spune numele gamei, are un subtil luciu, dar asta nu mă împiedică să ador textura plăcută și mai ales nuanța superbă de roșu. Sunt cucerită total și de rujul ăsta, iar în prezent l-aș pune sigur într-un top 3 rujuri roșii! Ca să nu mai zic cât de elegant e și ambalajul lui, iar sistemul de închidere foarte interesant!


La capitolul răsfăț pentru corp am rămas fidelă mai multor produse pe care le-am prezentat în trecut pe blog, dar am totuși câteva noi descoperiri către care am tot întins mâna în ultimele luni...

Despre crema de corp Yves Rocher cu vanilie am scris recent aici, unde am mai povestit și despre celelalte produse din noua gamă pe care le-am încercat. Ador aroma acestei creme și faptul că persistă atât de mult timp pe piele, dar și textura și puterea de hidratare mă încântă la ea. Chiar dacă în perioada asta prefer produsele cu arome fructate, ocazional mă reîntorc la aromele delicioase și intense care-mi plac oricând, iar asta e una dintre ele.

Foarte plăcut surprinsă am fost de loțiunea de corp Herbalife cu aloe, e primul produs de îngrijire de la brandul ăsta care îmi place și încă foaaarte mult! Tot ce am încercat de skincare de la Herbalife nu m-a mulțumit sau cel puțin nu m-a dat pe spate, dar loțiunea asta compensează pentru toate celelalte produse - e foarte lejeră, intră imediat în piele fără să lase vreun strat oricât de mic uleios sau gras, hidratarea e cam medie și suficientă pentru mine vara, iar aroma n-o pot descrie, e foarte intensă și mă duce cu gândul la ceva gumă de mestecat.

Crema de picioare Gerovital Happiness cu caise nu e cea mai hidratantă cremă de picioare încercată de mine, dar e suficient și apreciez că e printre puținele care nu lasă filtru uleios pentru mult timp, iar mirosul de caise proaspete mă face să aplic cu plăcere crema de picioare în fiecare zi. Îmi place să mai folosesc ocazional și alte creme mai intens hidratante, dar de zi cu zi e minunată asta și o recomand cu drag!


Cam asta e tot pentru azi! Știu că am inclus de data asta multicele produse Kiko, care la noi nu se găsesc, dar era păcat să nu le aduc în atenție, la cât de mult îmi plac - oricum, le găsiți online aici (site-ul lor oficial, nu merită însă pentru doar 2-3 chestii din cauza transportului) sau în Italia, Anglia și Austria, în caz că ajungeți în vreuna dintre țări (poate și-n altele, de astea știu eu sigur).

Produsele Melkior le găsiți și online, spray-ul pentru fixare aici, iar rujurile aici - luna asta se oferă cadou la orice comandă de minim 50 lei o perie de păr în format travel, iar cu codul melkior10ella veți beneficia de 10% reducere (de regulă nu se cumulează cu alte reduceri/oferte, dar uneori sunt excepții, la asta cu peria cred că merg combinate).

Voi ce noi descoperiri ați făcut în ultima perioadă? Avem vreun produs favorit în comun? V-am tentat cu ceva?

21 de comentarii

  1. O multime de produse tentante.
    Trebuie sa recunosc ca spray-ul pentru fixarea machiajului imi face cu ochiul de mult timp, blush-urile arata divin si m-ai cam tentat cu izul cremei pentru picioare. :D
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vă că iar te-am tentat cu multicele produse. :)
      Pupici!

      Ștergere
  2. cat de frumoase sunt rujurile!!! <3

    RăspundețiȘtergere
  3. Ce bine arata fiecare produs! Sunt tentatii unele pentru mine...din nou :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu cred că o să-ți pară rău orice ai încerca dintre cele cu care te-am tentat. :D

      Ștergere
  4. Si mie imi place crema de la Herbalife! Desi nu o folosesc in fiecare zi, cum ar trebui! :D
    Foarte frumoase pozele - nu stiu ce secrete ai, dar sunt frumoase rau!
    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu folosesc zilnic un produs hidratant pentru corp, dar niciodată aceeași. :D Oricât mi-ar plăcea una sau alta, îmi place diversitatea.
      Mulțumesc mult! Păi nu am niciun secret, aplic doar câteva reguli/tehnici despre care au vorbit mulți, inclusiv fete cu bloguri de beauty de la noi - ți-aș explica exact ce să faci dacă ai avea un DSLR, dar doar la aparatele astea se aplică ce mă ajută pe mine cel mai mult. :D
      Te pup!

      Ștergere
  5. Răspunsuri
    1. Nu e atât de popular degeaba, nuanța e faină rău și rujul bun, ca toate rujurile Melkior!

      Ștergere
  6. Eu am simplificat mult ceea ce fac pentru mine dintr-o lene care a pus stapanire pe mine. Asa ca am ramas fix cu preferatele la indemana.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rutina de machiaj am mai simplificat-o și eu în ultimele săptămâni, dar ce înseamnă la mine machiaj minimalist pentru alte fete e machiaj elaborat. :))

      Ștergere
  7. Mie imi face cu ochiul blushul de la Hourglass. Ce mi-a placut mie mult in ultima perioada este rimelul de la Benefit They're Real.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E minunat blush-ul Hourglass, dacă ai ocazi să achiziționezi vreunul nu o rata! De mult vreau să încerc rimelul They're Real...

      Ștergere
  8. Nu avem nici un produs in comun, dar despre tentatii nici nu vreau sa vorbesc! Le-as lua pe toate!

    RăspundețiȘtergere
  9. Hmmm... la categoria produs preferat nou descoperit se pune antiperspirantul Dove Original? Si cred ca servetelele demachiante K Classic care, probabil laptele demachiant Bioten pentru piele normala & mixta dar inca nu bag mana in foc pentru el.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De mult vreau să încerc și eu antiperspirantul Dove Original, dar nu știu de ce mereu uit de el când sunt printr-un magazin. Laptele demachiant Bioten pe mine nu m-a impresionat, în ciuda tuturor laudelor citite. :D

      Ștergere
  10. Cat de bine arata rujul de la KIKO. Trebuie sa mi-l achizitionez si eu curaaand!
    Iar de Hourglass nu mai spun... De cand ma chinui sa pun mana pe produsele lor...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Abia aștept și eu să-mi iau mai multe nuanțe din gamele astea, dar să mai încerc și altele. Nu știu dacă o să am răbdare până mai ajung în Italia sau poate în Austria, până la urmă cred că o să dau vreo comandă.
      Nu știu ce să zic de alte produse, dar blush-ul e minunat și acum aș mai vrea și-un iluminator, dar și un fond de ten mi-a rămas în minte.

      Ștergere
  11. Blush-ul de la Hourglass e super.
    Ma tot gandesc si eu la el si la o pudra Hourglass.

    RăspundețiȘtergere