Lecturile lunii - Ianuarie 2017

Văzând puse la un loc toate lecturile lunii ianuarie, realizez că am început anul foarte bine din punctul ăsta de vedere, am citit multe cărți foarte bune, stiluri și subiecte diverse, astfel încât îmi vine greu să-mi aștern impresia despre fiecare în doar câteva rânduri, însă o să mă străduiesc să fiu cât pot de scurtă. Nu vor fi spoilere, de fapt nu dezvălui din poveste nici cât o face descrierea cărții, iar pe lângă părerea mea pe scurt am decis să integrez și câteva citate care mi-au plăcut, chiar dacă nu neapărat cele mai reprezentative. În ordinea în care le-am citit, iată lecturile mele din ianuarie...


Marea, marea, de Iris Murdoch

Deși nu este un roman cu foarte multă acțiune, accentul fiind pus pe gândurile personajului principal și pe analiza trăirilor sale, odată ce am fost cucerită de scriitura autoarei cele 650 pagini au început să mi se pară prea puține, mi-aș fi dorit mai mult, mi-aș fi dorit să nu se mai termine. Iris Murdoch a reușit să scoată foarte bine în evidență prin cartea asta cât de ușor pot fi confundate sentimentele și cât de distructivă e obsesia, cum îți fură raționamentul astfel încât nu mai poți face diferența dintre real și imaginar, cum venerația față de o persoană sau o amintire alterează o realitate evidentă.

Iar ca totul să fie perfect, întreaga poveste are pe fundal marea, descrisă amănunțit, dar atât de frumos încât te transpune acolo, aproape că poți simți briza și poți să auzi valurile spărgându-se de țărm în timp ce citești. Mi-a plăcut foarte mult, mai mult decât poate reieși din aceste câteva rânduri.

„Gelozia este poate cea mai involuntară dintre toate emoțiile puternice. Îți răpește luciditatea, se înfige mai adânc decât gândirea. E întotdeauna prezentă, ca un spin în ochi, și decolorează cromatica universului.”

„Nimic din ce-i uman nu e etern. Pentru noi, eternitatea e o iluzie. E ca un bazm cu zâne. Când ceasornicul bate ora douăsprezece din noapte, totul se spulberă și se preface în nimic.”


Ea & el, de Marc Levy

Având chef de o lectură lejeră, care să mă bine dispună, am ales la sigur un titlu a lui Levy și a fost o alegere potrivită pentru momentul respectiv. Personajul principal e Paul din seria „Și dacă e adevărat” și „Te voi revedea”, poate fi înțeleasă și fără să le fi citit pe cele două, însă eu zic că n-are același farmec, cartea e oricum mai slăbuță, însă amuzantă tocmai pentru că știam povestea inițială și-l „cunoșteam” pe Paul, cel mai hazliu personaj creat de autor, din punctul meu de vedere. Chiar dacă nu se ridică la nivelul primelor două părți, care mi-au plăcut mult mai mult decât aceasta, a fost totuși o lectură plăcută.

„De ce-ar avea personajele unui roman mai mult curaj decât noi? De ce îndrăznesc ele totul, iar noi, atât de puține lucruri? Libertatea să le fie oare izvorul împlinirii?”


 
Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

O lectură  tulburătoare, care aduce în atenție povestea evreilor arestați în timpul raziei Vel' d'Hiv, în care s-au făcut cele mai multe arestări de evrei în masă din Franța, printre care foarte mulți copii. Dintre toți, foarte puțini au mai scăpat, iar autoarea nu prezintă doar ce au îndurat evreii și modul îngrozitor în care copii au fost separați de părinții lor înainte de a fi trimiși la moarte, în afară de asta scoate în evidență și modul în care au fost marcați cei care au reușit să scape, după tot ce au trăit și îndurat, după ce și-au pierdut familia și tot ce aveau.

Soarta micuței Sarah e dezvăluită de la un anumit punct treptat, pe măsură ce o jurnalistă pe nume Jully îi descoperă povestea. Deși personajele sunt fictive, la fel ca povestea lor, atmosfera și evenimentele descrise din timpul războiului sunt reale și e imposibil să nu te tulbure, să nu suferi alături de personaje. Mi-a plăcut, e o carte scrisă simplu, dar foarte bună.

„Gândește-te la lucruri frumoase, gândește-te la lucrurile care îți plac, la toate lucrurile care te fac fericită, la toate acele momente speciale, magice, pe care ți le amintești...” (Sarah și un îndemn pentru ea însăși)


În căutarea oii fantastice, de Haruki Murakami

Dacă după „Pădurea Norvegiană” aveam păreri contradictorii în privința stilului ciudat al autorului, după cartea asta sunt convinsă că multe titluri a lui Murakami îmi vor mai trece prin mână. A reușit să mă fascineze cu povestea asta, prin lejeritatea cu care a îmbinat realul cu fantasticul, prin faptul că totul e imprevizibil, prin umorul bizar pe care l-am savurat din plin și, mai presus de toate, prin originalitatea de care dă dovadă în tot, de la modul de redare al poveștii și până la povestea în sine.

Căutarea oii fantastice pe plaiurile rurale ale Japoniei se transformă în căutarea de sine și a unui rost în viață pentru personajul pricipal, cu care mulți oameni s-ar putea identifica, iar povestea se continuă în „Dans dans dans”, pe care sunt nerăbdătoare s-o citesc. Aș recomanda cartea în special celor care nu l-au mai citit pe Murakami dar vor să citească ceva diferit, ieșit din tipare, cu mențiunea că poate da dependență dacă-l înțelegi.

„Așa e slăbiciunea umană, ca o boală ereditară. Chiar dacă ești conștient de ea, nu îți stă în putere să te vindeci. Și nici nu dispare cât ai bate din palme, ci se înrăutățește pe măsură ce trece timpul.”

„Caracterul se mai schimbă cu timpul, dar mediocritatea e imuabilă, spunea odată un scriitor rus. Rușii spun câteodată niște lucruri foarte înțelepte. Probabil că își petrec iernile despicând firul în patru.”


Nu mă așteptam la un roman atât de interesant, emoționant și captivant, dar autoarea m-a surprins din nou, de data asta plăcut, după ce cu ultima ei carte citită - „După ce te-am pierdut” - m-a dezamăgit foarte tare. Este și aceasta o carte scrisă simplu, foarte ușor de parcurs, însă mi-a plăcut modul în care a conturat poveștile a două femei din epoci și contexte sociale complet diferite, care sunt legate printr-un tablou. Prima dintre ele, povestea lui Sophie, mi s-a părut foarte bine construită, tristă și emoționată, o poveste de dragoste din timpul Primului Război Mondial, plină de sacrificii și riscuri pe care Sophie și le asumă în încercarea de a se reîntâlni cu soțul ei.

A doua poveste are rolul de a menține suspunasul și misterul din prima parte, iar în cazul ăsta aș critica unele lucruri dar n-are rost, e prea bună povestea din jurul misterioasei fete din tablou, compensează orice alt neajuns. Ar mai fi multe de spus, dar mă opresc acum ca să nu dezvălui prea multe fără intenție, nu știu din ce motiv mi-a fost oricum cam greu să-mi adun gândurile cu privire la romanul ăsta. Aceeași poveste o găsiți și sub titlul Jertfa iubirii.

„Ieși pe terasă, privește cerul zece minute și amintește-ți că până la urmă ducem o existență fără sens, inutilă și că mica noastră planetă va fi probabil înghițită de o gaură neagră, așa că nimic din toate astea nu va mai conta.”

„Uneori viața constă dintr-o serie de obstacole, totul e să pășești punând un picior în fața celuilalt. Uneori, își dă ea seama brusc, e vorba doar de încredere oarbă.”


Portretul lui Dorian Gray, de Oscar Wilde

Mi se pare o carte atât de frumoasă, cu o scriitură superbă, încât ar fi nedrept s-o descriu în doar câteva rânduri, așa că nici n-o să încerc s-o fac. Mă limitez la a spune că am citit-o într-un ritm cât mai lent posibil, savurând fiecare cuvânt, recitind unele fragmente care-mi placeau într-un mod deosebit, iar după ce am terminat-o am fost tentată s-o iau de la capăt și s-o citesc imediat din nou, lucru care mi se întâmplă foarte rar. Las doar câteva citate, din zecile pe care mi le-am notat:

„Cred că dacă cineva și-ar trăi viața profund și în întregime, și ar da formă fiecărui simțământ, expresie fiecărui gând și realitate fiecărui vis, lumea ar obține un astfel de impuls proaspăt de bucurie, încât am uita toate bolile medievalismului și ne-am întoarce la idealul elen, la ceva chiar mai fin, mai bogat decât idealul elen.”

„Omenirea se ia prea în serios. Acesta este păcatul originar al vieții. Dacă omul peșterilor ar fi știut cum să râdă, istoria ar fi fost alta.”

„Există ceva grozav de morbid în simpatia asta modernă pentru durere. Ar trebui să simpatizăm cu culoarea, cu frumusețea, cu bucuria vieții.”


Acestea au fost toate lecturile mele din ianuarie, dacă vreți să aflați mai multe detalii despre fiecare carte, am inserat pe fiecarte titlu link către magazinele online unde le-am găsit la cel mai bun preț - am fost surprinsă să văd că majoritatea pe Emag, având și transport gratuit. Între timp am mai devorat alte trei titluri luna asta, însă despre acelea și ce va mai urma luna asta o să scriu într-o postare separată.

Constat că am citit doi scriitori irlandezi, doi francezi, un britanic și un japonz, dintre care trei autori îmi erau deja cunoscuți, pe când pe ceilalți trei i-am citit acum pentru prima oară (dar nu și ultima). Realizez oricum că am rămas cam blocată pe autori britanici, francezi, amercani și irlandezi în ultima perioadă, poate ar trebui să mai diversific lecturile și din punctul ăsta de vedere.

Ce cărți ați mai citit în ianurie? Vă e cunoscută vreuna dintre cele citite de mine? Dacă da, vă aștept impresiile!

4 comentarii

  1. Ma bucur ca ti-a placut atat Se numea Sarah, cat si Fata pe care ai lasat-o in urma.
    Abia astept sa vad cu ce titluri noi ne va rasfata Jojo Moyes si daca-si va pastra stilul (sper din tot sufletul ca Dupa ce te-am pierdut sa fie doar o scapare de moment). ;))
    M-ai facut sa mai adaug doua titluri pe lista. Vai, vai! Vreau concediu! ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  2. Chiar frumos ai inceput anul din punct de vedere al lecturii. Mi-am notat doua carti din lista ta: Fata pe care ai lasat-o in urma si Se numea Sarah.

    RăspundețiȘtergere
  3. Portretul lui Dorian Gray reprezinta una dintre cartile mele preferate, am citit-o in jurul varstei de 25 de ani si m-a surprins nu doar lectura/scriitura/subiectul in sine, ci si avalansa de constientizari persoanle pe care mi-a produs-o interactiunea cu acest roman, m-a marcat profund si chiar si acum, dupa mai bine de 10 ani de la lectura, efectul nu a disparut, ma surprind gandindu-ma adesea la mesajele pline de substanta ale lui Oscar Wilde. O carte exceptionala pe care am recomandat-o cu drag anumitor persoane din viata mea atunci cand am considerat ca e momentul potrivit pentru a-l cunoaste pe Dorian... :)
    Celelalte titluri nu le cunosc, dar cu siguranta Marea, marea mi-ar placea foarte mult!
    Multumim de recomandare!

    RăspundețiȘtergere
  4. Dragă Ella, citește și Vieți secrete de Tatiana de Rosnay și un pic de Care Santos și Maria Duenas! Cred că ti-ar plăcea, dacă nu le-ai citit până acum! Pertinente comentarii, ești filolog de formație? Te pup!

    RăspundețiȘtergere