Priorități | Raft cu amintiri - Februarie 2020

Luna februarie am simțit-o ca pe un fel de perioadă de tranzit, cum bine s-a exprimat Alina și fix cum a fost și pentru mine. Am vrut să-mi concentrez cât mai mult din timp și energie pe niște schimbări în stilul de viață care să mă ajute pe termen lung să-mi fie cât mai bine fizic, așa că multe alte lucruri speciale nu am făcut. Mi-am stabilit de mult timp niște priorități în viață, însă pe acea listă nescrisă puneam pe un loc cam îndepărtat starea mea de sănătate, deși e cea mai importantă pentru a mă putea bucura la maxim de toate celelalte.

Nu e vorba de a face ceva ce e în trend, chiar cred că e relativ și subiectiv ce înseamnă sănătos pentru fiecare, în funcție de problemele deja existente, dar ideea de bază e că ar trebui să ne îngrijim mai mult de propria sănătate, lucru atât de firesc și totuși atât de mult neglijat. Am niște probleme cu care mă confrunt de mult timp și care-mi complică existența, iar niște schimbări „banale” au dat rezultate mai bune decât mă așteptam... lucru pe care vreau să-l împărtășesc cu voi pentru că poate o veți lua drept o mică motivație.


Mi-am dat seama - cam greu - că pot folosi drept motivație pentru a mă îngriji de sănătate chiar călătoriile, dorința și prioritatea mea principală pe termen lung, dar pe care în anumite perioade a trebui s-o pun pe lista de așteptare tocmai din cauza anumitor probleme mai serioase pe care le-am avut de-a lungul timpului - pe unele nu prea puteam să le evit, pe altele însă aș fi putut.

Încă sunt tânără și asta mă ajută să fac față mai ușor anumitor stări fizice neplăcute, numai eu știu (ok, poate și Dan) de câte ori mi-a fost rău când cutreieram diverse locuri și totuși mi-am adunat toată energia și am dat înainte. Însă cât timp o să mai pot face asta? Visul meu de a umbla „pe coclauri” și la 50, 60 sau chiar 70 ani are șanse de reușită doar dacă o să mă îngrijesc puțin mai mult de sănătate din timp.

Am avut de primit ceva colete cu mărunțișuri luna trecută, printre care și harta asta răzuibilă pe care și uitasem că am comandat-o. Încă n-am răzuit țările vizitate, dar par așaaa de puține.


Spuneam de acum o lună că am început să fac mișcare zilnic și m-am ținut de asta toată luna februarie. Eu mă folosesc de două aplicații pentru inspirație și program echilibrat, dar n-aș recomanda varianta asta decât dacă ați avut în prealabil experiențe cu niște antrenori - eu am avut pe vremea cât am făcut volei și mai târziu puțin la sală. Nu de alta... dar există un risc destul de mare de a face exercițiile greșit, punând presiune mai multă pe oase decât pe mușchi.

Revenind, eu le combin așa - zilnic un program mai scurt pentru picioare și fese, care crește dificultatea pe parcurs, iar în paralel pilates la două zile. M-am abătut de la zilele cu exerciții pentru picioare doar de vreo două ori - una în care am mers foarte mult pe jos și alta în care am alergat.

Nu știu dacă vă e de vreun folos să spun cu ce anume m-a ajutat pe mine programul ăsta (exceptând musculatura) combinat cu niște schimbări în alimentație, fiindcă ar trebui să vă explic mai întâi istoricul meu medical, ceea ce e prea lung și complicat. Important e că mă simt mult mai bine din multe puncte de vedere - și nu eram o sedentară nici înainte!


Credeați că atunci când am zis că am alergat într-o zi a fost așa... doar de dragul sportului? Nu, nu! După prima noapte cu ninsoare din București l-am scos pe Max la zăpadă și cu tot entuziasmul lui (încă râd cu poftă când mă uit la poze și filmări) nu doar că a alergat de nebun într-un perimetru delimitat și sigur, dar a reușit să-mi și scape și l-am fugărit până am crezut că o să leșin, are o viteză incredibilă. Nici după 20 km pe munte nu m-am simțit atât de obosită. Nu e cel mai ascultător câine din lume, dar e al meu și e un haios...  iar joaca cu el e un sport în sine.


Am întrerupt puțin seriozitatea discuției, dar revin ca să vă spun noile mele obsesii culinare, sănătoase și gustoase - supe cremă și orice pus în lipie. Mda, ca să vezi, multe mâncăruri banale parcă sunt mai bune puse într-o lipie, nu știu dacă sunt ultima care aflu treaba asta. Ceea ce mă ajută să nu fie un chin să mă abțin de la lucruri care-mi fac rău e că mă concentrez pe ce pot mânca bun și sănătos, nu pe ceea ce „pierd” în timpul ăsta. În plus, îmi las libertate destul de multă la pofte considerate în termeni generali nesănătoase, dar care mie nu-mi fac rău dacă sunt moderate.


Cel mai bun exemplu la ce spuneam mai sus sunt dulciurile - nu fac abuz, dar nici nu-mi pun restricții prea mari. La ziua mamei, care și-a sărbătorit schimbarea de prefix, mi-am permis porție dublă de tort... pe principiu „o dată face mama 50 ani”. :)) Am umblat multicel după o parte din cadou - o ramă foto drăguță - fiindcă știu că se bucură la astfel de cadouri mai mult decât la cele practice, iar până la urmă tot Pepco și Jumbo par variantele cele mai interesante pentru așa ceva. De data asta am găsit la Pepco ce căutam. Evident, i-am dat-o cu tot cu poze, nu doar rama.


Am promis că în februarie o să scriu despre ce vizitasem în ianuarie prin Puglia, însă când eram cu aproape toate imaginile pregătite... a izbucnit nebunia cu virusul și-n Italia, așa că l-am lăsat în așteptare, o să văd cât timp îl mai amân. Mă gândesc că poate sunt persoane care planifică o vacanță acolo spre toamnă, de exemplu, dar tot parcă e ciudat să fac recomandări pentru Italia acum cu virus, carantină, zboruri anulate etc. N-o să insist cu păreri pe subiect, am vrut doar să explic de ce nu m-am ținut de promisiunea făcută.

Cam atât despre această lună de tranzit, iar pentru martie... o să-i dau înainte cu exercițiile și alimentația, mai rămâne de văzut ce pot face cu insomniile (care chiar m-au cam dat peste cam pe începutul ăsta de lună). În rest aștept cu nerăbdare să apară treptat florile de primăvară și abia aștept să reîncepem să mergem în drumeții.

Pentru voi cum a fost luna februarie?

10 comentarii

  1. Imi plac la nebunie pozele din Italia, ti-am tot zis pe Instagram, dar iti zic si aici. Transmit o stare misto de tot. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult! N-am eu prea mare merit, locurile sunt absolut superbe, chiar m-am întors cu o dorință mai mare ca din orice altă destinație de-a mă reîntoarce în zonă cât mai curând, mi-au mai rămas foarte multe de văzut prin Puglia.

      Ștergere
  2. La multi ani mamei tale! :)

    cel mai important e echilibrul si acesta difera de la persoana la persoana. important e sa ne miscam cat mai mult si sa mancam cat mai putin zahar.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! Așa e, aș mai adăuga totuși consumul de vitamine și să nu uităm de igienă - sună evident, dar adevărul e că sunt destui care nu se spală pe mâini, ori nu se spală corect pe dinți etc.

      Ștergere
  3. Nu știu dacă e aplicabil, dar dacă ai un folder de postări nepublicate / neterminate aferent blogului, ai putea să scrii articolul cu totul și să îl pui în așteptare până când consideri că e momentul.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur, pot scrie articolul și să-l las în draft, chiar mă gândeam să fac asta zilele viitoare ca să nu uit din informațiile practice pe care aș vrea să le ofer.

      Ștergere
  4. eu astept cu interes articolul despre italia. acum na, fiecare e cu ideile lui, eu zic ca e o nebunie nejustificata cu asta... dar ma rog.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Noi ca tineri fără afecțiuni care pot pune probleme chiar n-avem de ce să fim speriați, problema e la oamenii bătrâni, bolnavi. Oricum, ideea principală e că se anulează multe zboruri în perioada asta și e cam riscant (chiar și doar din perspectiva asta) să-ți planifici o vacanță în Italia peste 3-4 săptămâni și apoi să te trezești că rămâi fără zbor.

      Ștergere
    2. Mai ales că cică s-or-nchis toate frontierele Italiei sau ceva de genul din cauza coronavirusului.

      Ștergere
    3. Anda, da, acum e și mai urâtă situația, la momentul la care am scris eu erau anulate doar o parte din zborurile din și spre Italia, plus carantina impusă la întoarcere. În general nu prea e o perioadă bună de planificat vacanțe, cel puțin nu pentru următoarele 2-3 luni.

      Ștergere