5 mituri despre îngrijirea tenului #2

Am scris în urmă cu un an despre cele mai frecvente 5 mituri despre îngrijirea tenului și azi revin cu un fel de parte a doua, cu unele ceva mai specifice și poate nu chiar la fel de des întâlnite ca miturile din aricolul anterior, dar (încă) suficient de mult. Insist și de data asta pe ideea că informațiile ce țin de sănătate și îngrijire ar trebui cercetate din surse multiple, cât mai bine argumentate și credibile, de aceea nu am pretenția să luați drept adevăr absolut nici ce spun eu, tot ce încerc cu genul ăsta de articole e să îndemn la o reconsiderare a convingerilor privind aceste idei pe care eu le consider mituri, cercetând apoi și din alte surse.


„Am tenul gras, n-am nevoie de hidratare”

Undeva prin adolescență credeam și eu la fel, ideea are în spate o logică - o persoană mai puțin cunoscătoare într-ale îngrijirii pielii are impresia că un produs hidratant înseamnă automat o cremă care o să facă fața și mai grasă. De fapt pielea produce și mai mult sebum atunci când e deshidratată, iar un produs hidratant poate veni într-o formă foarte lejeră - o loțiune fluidă, o „cremă” cu textură de gel,  un serum cu textură aproape ca apa de ușoară sau chiar un toner. Cu ingredientele potrivite multe produse ajută la reglarea sebumului.

Sunt fericita posesoare a acestui tip de ten și nu doar după multă documentare, dar și după lungi experiențe afirm asta - că doar cu îngrijire (inclusiv cu hidratare) se poate ține sub control excesul de sebum - iar opțiuni de produse potrivite și bune există la prețuri pentru orice buzunar.

„În loc de toner folosesc apă micelară”

Nu înțeleg de unde a apărut ideea că micelara e un fel de toner, dar am văzut de foarte multe ori confuzia asta fără nicio noimă - apa micelară e doar un produs de demachiere/curățare și din motivul ăsta nici nu ar trebui lăsat pe ten. Din păcate chiar anumiți producători au promovat ideea greșită că e un produs care nu trebuie clătit, ceea ce nu e tocmai bine, conține totuși niște ingrediente de curățare care încarcă tenul inutil. Că facem câte o excepție ocazional e una, obiceiul e altceva.

Sunt mare fană a apei micelare de niște ani buni, însă nu e cazul să îi atribuim mai mult decât poate face. E minunată ca prim pas în demachiere, dar atât, iar faptul că unele mai conțin niacinamide sau alte ingrediente bune de pus și lăsat pe față în mod normal nu schimbă nimic. Procesul de curățat tenul ar trebui să se încheie cu clătit fața - preferabil după ce a fost spălat cu un produs solubil în apă.


„Produsele anti-rid strică tenul tânăr”

De ce ar face-o? Care e raționamentul sau baza științifică pentru treaba asta? Oricum menționarea aia de anti-rid e trântită pe ambalaj degeaba în foarte multe cazuri. Înțeleg că pare nepotrivit să folosești un astfel de produs la 20-30 ani, dar asta doar pentru că sunt promovate nerealist - nu șterge nicio cremă ridurile deja formate, tot ce poate face e să le mai îmbunătățească aspectul și într-o oarecare măsură să prevină apariția altora, asta în cel mai bun caz, că unele nu fac nici atât. Iar treaba asta o face în general o îngrijire corespunzătoare, cu sau fără produse cu „anti-aging” pe etichetă.

Un aspect des întâlnit la produsele recomandate pentru un ten matur e că sunt foarte grase, ceea ce e absurd, nu toată lumea are tenul uscat la maturitate, în schimb îl poți avea uscat la 18 ani. Însăși recomandarea produselor de skincare pe categorie de vârstă e absurdă și sper că treptat o să se renunțe la ea.

Produsele ar trebui alese în funcție de tipul de ten și nevoile/problemele acestuia, iar eu am început să folosesc unele produse care sunt promovate, printre altele, ca anti-rid de la puțin peste 20 ani. S-a întâmplat ceva rău? De ce să se întâmple? Au doar niște ingrediente precum vitamina C sau acid hialuronic, care n-au ce rău să facă, ba chiar din contră... Chiar crema mea preferată are în nume mențiunea de anti-aging și o folosesc de pe la 22-23 ani.

„Tonerul usucă pielea”

Confuzia asta o înțeleg perfect, un procent foarte mare din tonerele existente au formule pline de iritanți, în general cu un conținut foarte mare de alcool denaturat. Însă nu toate, există și opțiuni cu formule bune și cu multe ingrediente benefice pentru piele, trebuie doar să le căutăm pe cele potrivite pentru noi ca proprietăți. Nu consider că e un pas obligatoriu într-o rutină, ci unul opțional, așa că mai bine deloc decât unul cu o formulă proastă. Am scris despre tonerul meu preferat aici.

Încă o precizare bonus - cred că e timpul să îngropăm undeva în istorie ideea că un toner e necesar în rutină pentru a regla PH-ul pielii. Atâta timp cât folosim produse de curățare blânde nici n-ar trebui să fie ceva de reglat.


„Cât dai atâta face” sau „Produsele de îngrijire bune sunt prea scumpe”

Nu neapărat. Există produse bune și proaste în orice categorie de preț. E mai greu să găsești formule complexe la un preț de nimic, dar cel puțin niște produse de bază cu formule curate, care să-și facă treaba pentru care au fost concepute se găsesc și la prețuri rezonabile. La fel cum există produse scumpe care nu-și justifică prin absolut nimic prețul mare. Din categoria de prețuri ridicate au rămas cu mine pe termen lung doar produsele Paula's Choice, însă folosesc și multe alte produse mai ieftine, iar pe câteva categorii (demachiere și curățare, în mod special) e mai mult un moft un produs foarte scump.

Las în imaginile următoare doar câteva dintre produsele ieftine și bune care-mi plac și pe care le recomand. Cândva poate o să încerc să abordez subiectul separat, am scris despre multe dintre acestea, dar nu cred că le-am adunat vreodată la un loc.




Citiți AICI despre alte 5 mituri despre îngrijirea tenului sau AICI despre câteva obiceiuri care fac rău tenului.

4 comentarii

  1. super articolul tau :).

    cred ca primul mit l-am auzit cel mai des si am incercat cu oricine mi-am permis, sa explic ca nu-i chiar asa, dar m-am lovit de niste convingeri care mai ca m-au aruncat la zid, asa ca am renuntat. eu sunt de cealalta parte, cu tenul uscat din copilarie, dar asta m-a ajutat sa simt toate modificarile de la nivelul tenului si sa nu ma bazez niciodata pe propria productie de sebum.

    nici eu nu pot sa inteleg de ce nu ai clati apa micelara sau am mai auzit de persoane care folosesc servetele demachiante si atat, fara o clatire dupa. macar o clatire... eu daca fac asa ceva, a doua zi sunt cu toti porii blocati si cu bube :)).

    tot ca tine, folosesec anti-ageing de la 22 de ani.

    crema mea favorita costa cam 80 de lei, mie nu mi se pare mult pentru ca imi ofera atat de multa hidratare si hranire cum altele nici in vise n-ar putea, asa ca as da pe ea chiar mai mult, daca ar fi nevoie.

    cu tonerul am o relatie mai ciudata, in sensul ca nici pe el nu-l suport pe ten. il tin cateva secunde si il clatesc, de asta nici nu folosesc constant. in toti acesti ani am invatat ca pielea mea prefera crema direct pe ten, de cele mai multe ori si fara in ser in prealabil.

    nah! am scris un roman :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc atât pentru apreciere, cât și pentru „romanul” scris.

      Știu prea bine ce zici legat de primul mit. Nici eu nu mă mai obosesc să conving pe nimeni, dacă a avut interesul persoana în cauză să asculte din prima și să ia în calcul ce spun bine, dacă nu iar bine. Doar pe blog mai insist de câte ori am ocazia, poate câte o persoană își mai schimbă părerea... Accept și faptul că nu e toată lumea interesată de îngrijirea pielii.

      Așa și eu, nu-mi simt tenul prea ok dacă las peste noapte micelară sau orice alt demachiant pe față. În excursii scurte (1-2 nopți) am mai luat uneori doar micelară la mine (fără cleanser), dar clăteam bine cu apă. Mă bucur că nu sunt singura cu creme anti rid de la 20 ani. :))

      Eu nici nu simt tonerul PC, cel care-mi place cel mai mult, văd doar efectele fără senzația că am ceva pe față, odată ce a intrat în piele (adică în 1-2 min).

      Ștergere
  2. eu cred ca trebuie sa ne documentam temeinic. si decat sa ne stricam tenul cu tot felul de minuni, mai bine renuntam la chestiile prea complicate si mentinem baza

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, pentru a înțelege cum funcționează pielea și produsele e necesară o documentare mai amănunțită, din surse credibile.

      Ștergere