Se putea și mai rău... | Raft cu amintiri - Iulie 2020

Viața pare uneori minunată și alte ori îngrozitoare, dar mai știam ce e minunat dacă nu cunoșteam și extrema cealaltă? În memoria mea rămân întotdeauna mult mai pregnant momentele și trăirile frumoase, în timp ce clipele grele se estompează odată depășite, chiar dacă rămân acolo ca să-mi reamintească atunci când trebuie că... se poate și mai rău. Am început luna trecută într-o stare deplorabilă, am avut câteva zile la rând în care mi-a fost atât de rău încât am ajuns la perfuzie până la urmă, apoi am tot oscilat ca stare, însă au existat și o grămadă de activități și trăiri frumoase, care au echilibrat balanța.

E frustrant când te doboară niște dureri și alte stări fizice foarte neplăcute și totuși investigațiile medicale nu dezvăluie nicio problemă, am umblat aproape două luni până am găsit o posibilă cauză a stărilor mele și deși mi-e greu să cred că aia era unica problemă... totuși am măcar ceva de rezolvat și în paralel o să mai fac treptat alte controale. Între timp încerc totodată să-mi trăiesc viața cât mai frumos și intens, pentru că n-ajută cu nimic să mă las doborâtă și psihic, ba din contră.

Nu-mi place să mă plâng, scriu lucrurile de mai sus doar ca să mai subliniez încă o dată ce spuneam anul trecut pe subiectul online vs offline - nu e perfectă viața nimănui, nu se rezumă totul doar la ce afișăm în online, însă poate să fie minunată așa cum e, cu bune și rele, dacă alegem să ne concentrăm mai mult pe părțile ei bune. Pentru mine funcționează drept alinare gândul ăsta că se putea și mai rău, îl aplic mereu cu destul de mare succes.


Chiar și în zilele cu o stare fizică „așa și-așa” am încercat să ies cât mai des, în special în natură, să mă bucur de plimbări, un picnic, dat în leagăn, râs cu gura până la urechi și alte lucruri mărunte care mi-au dat o stare mai bună. Am fost - în urma unei decizii foarte spontane - pentru prima oară pe lacul din Chitila, unde am încropit un picnic, ne-am bucurat de peisaj, liniște și adierea vântului, în una dintre zilele alea foarte calde. Mi-a plăcut locul suficient încât să-l păstrez pe lista celor în care vreau să mai merg când îmi doresc liniște aproape de oraș.


Dându-mi seama că anul ăsta m-am bucurat cel mai puțin de ieșiri în propriul oraș - din cauza pandemiei - am zis să recuperăm, mai ales că în perioada asta e foarte liber prin București în zilele de weekend, când multă lume pleacă din oraș.

Am fost prin Cotroceni - cartierul meu preferat - pentru o plimbare și niște fotografii la scările astea drăguț colorate (sunt fix lângă Ceainăria Infinitea, alt loc fain), am mai ieșit cu aparatul de fotografiat și prin alte locuri drăguțe, precum Strada Verona cu faimoasele picturi murale, am ieșit prin mai multe parcuri și în sfârșit m-am dat în leagăn - copilul din mine cerea asta de mult timp.


Din acea săptămână începută pe perfuzie tot ce-mi aminteam era că nici bine nu m-am pus puțin pe picioare că m-am trezit cu o măsea infectată, am avut și o experiență mega dubioasă cu un stomatolog, dar apoi am ajuns în altă parte și măcar problema asta am rezolvat-o destul de repede. Noroc cu pozele care mi-au amintit cum între doctori și stomatologi am mai oprit pentru câte o mică plimbare prin parc, m-am mai bucurat de animăluțe, niște cumpărături și câte o carte...

N-am mai pus poză cu Max și de data asta, să mai facem pauză, vă arăt în schimb niște pisici drăguțe, nu fără a povesti și ce sperietură stupidă am tras cu Maxulică - câine proaspăt îmbăiată, cu deparazitare externă proaspăt făcută la timp și totuși se scărpina cu disperare... Ne-am uitat pe el, nimic, eu deja îmi făceam scenarii apocaliptice și mă gândeam că asta-mi mai trebuie ca să mă duc la balamuc, să pățească și câinele ceva.

Ei bine, ne-am dus cu el la veterinar doar ca să aflăm că are purici - se pare că pipetele alea care se pun pe ceafă nu mai au efect la lighioanele astea, de acum o să-i luăm pastilă, a scăpat rapid cu ce ne-a dat. Am zis că poate aveți animale și vă e de folos informația. Dacă nu, măcar să râdeți de noi și absurdul situației.


Îmi era gândul la unul dintre localurile mele preferate de la începutul verii - La Bibliotecă din Cișmigiu, preferat și pentru că era „restaurantul de lângă casă” cândva - și dacă tot am pus de o întâlnire cu Ira în parcul ăsta am zis să mergem la ei. Parcă acum au și mai multe opțiuni interesante în meniu, am mâncat niște bruschette foarte reușite, iar distanțarea socială părea să se respecte - mă refer la distanța dintre mese.

Acum savurez parcă mai bine orice mâncare îmi place, după ce am trecut printr-o perioadă în care abia ciuguleam câte ceva - am mâncat atât de puțin timp de vreo două săptămâni încât am slăbit 4-5 kg, ceea ce e foarte mult la fizicul meu deja firav. Am învățat totuși să accept schimbarea asta - sper eu provizorie - și fac haz de necez cu orice ocazie. Mi s-a părut amuzant că doctorița de la urgențe a fost surprinsă când s-a uitat pe analize, se aștepta măcar anemică să fiu, dar nici pe departe...


În privința călătoriilor am preferat să nu forțez lucrurile, nici cu situația asta incertă cauzată de pandemie, dar nici cu situația incertă a sănătății mele, așa că mergem pe spontaneitate și deocamdată doar pe aproape. Inițial am vrut să plecăm pe munte spre finalul lunii, dar am schimbat planul cu ceva cică mai lejer - o tură prin Buzău. Numai că a fost cu mult mai multe peripeții decât îmi imaginam.

Trebuia să ajungem la Chilia lui Ambrozie prima oară, dar după ce ne-am zguduit până am crezut că mi s-au amestecat toate organele în mine am decis să abandonăm, era prea mult pentru mașina noastră - abia mergeau unii în față cu mașină de teren. De acolo am mers la Vulcanii Noroioși la sigur, m-am bucurat să-i revăd și vara, iar la Pâclele Mici am fost pentru prima oară. Recomand locul, dar evitați weekend-ul, la Pâclele Mari erau destui oameni chiar și în marțea aceea.


Am încheiat ziua și acea mică excursie cu Babele de la Ulmet, în drum spre care ne-am mai bucurat de un pom uriaș, de un vițel haios și de liniște totală - la drumul pe jos mă refer. E un loc interesant și partea de parcurs cu mașina e acceptabilă până acolo.

N-am să mai intru în detalii cu restul peripețiilor pentru că e mult de povestit, esențial a rămas că am râs cu poftă toată ziua, iar râsul e cea mai bună terapie, am uitat de dureri, zguduituri și alte părți mai puțin bune. De asta îmi place ca uneori să închei o zi cu niște spectacole de comedie sau chiar vloguri ale comedianților, la asta mă uit cel mai des pe Youtube - nu strică o porție zdravănă de râs la finalul zilei.


Aveam câteva dorințe și pofte privind cumpărăturile și mi le-am satisfăcut pe toate, dar nici nu erau prea multe oricum. Despre asta o să scriu separat, am vrut să vă arăt acum doar de la Lidl ce am mai luat bun - gama cu banane e ediție limitată și o recomand dacă o mai vedeți, miroase delicios, iar înghețata vegană Vemondo a fost neașteptat de bună. Nu sunt vegană, pot mânca și înghețată cu lapte și ouă, doar am fost curioasă cum e și acum mai vreau. Eu am luat-o cu vanilie și fructe de pădure, dar o să mă uit și de alte sortimente cu prima ocazie.

Iar dacă tot sunt la capitolul recomandări... vreau să mai menționez și un film bun, singurul pe care l-am văzut luna trecută de altfel - Idiocracy. E destul de vechi, dar e foarte interesantă ideea de la care pleacă, e o combinație de distopie și comedie.


Luna august am început-o mult mai bine decât pe anterioara, încă nu sunt în cea mai bună formă, dar sunt suficient de bine încât să mă ocup și să mă bucur de aproape orice vreau. Pe 1 august am citit mult, am văzut un film și apoi am ieșit la o plimbare prin Delta Văcărești, unde am prins și un apus de soare frumos. Am continuat și cu alte lucruri faine în zilele ce au urmat, de asta am și întârziat cu acest articol, pentru că am avut câteva zile pline.

Am deja planificată și o plecare de ziua mea pe care o aștept cu entuziasm, mai am și alte planuri și sper ca august să fie o lună și mai bună, dar o s-o iau așa cum e până la urmă...

Profitați de fiecare clipă și hai să nu ne mai văităm de toate nimicurile, precum o biată mască pe care trebuie s-o purtăm în anumite situații, că ne sabotăm singuri dacă ne focusăm mai mult pe micile neplăceri decât pe lucrurile bune.

Pentru voi cum a fost luna iulie? Cum vă ridicați moralul în mometele grele/proaste?

8 comentarii

  1. Am avut si eu cateva zile in care am tras de mine sa fac ce era urgent, asa ca inteleg ce zici. Eu iau lucrurile cum sunt si ma gandesc ca maine o sa fie mai bine si asta e. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Exact la fel mă gândesc și eu, dincolo de unele dureri mai mici sau mai mari există atâtea lucrurile de care să ne bucurăm în viață. E mai greu să ai o astfel de atitudine când te perpelești cu vreo durere, dar după ce trecere viața arată mai bine...

      Ștergere
  2. iti doresc sanatate, observ ca cel putin in viata unui om, analizele arata bine si starea e proasta... e bine sa incerci sa-ti traiesti viata cat de bine se poate si, in cele din urma, cred ca si sanatatea se va regla. te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Oh, da, eu sunt mereu pacientul sănătos tun, dar cu dureri. :)) De asta vreau să mai investighez pe câteva părți, poate există un cumul de mici probleme mai puțin evidente. Ar trebui în general să ne controlăm frecvent doar preventiv, dar puțini oameni fac asta...
      Așa-i, psihicul joacă și el un rol important pentru starea fizică.
      Te pup și multă sănătate și ție!

      Ștergere
  3. Multa sanatate iti doresc! Am descoperit de cateva luni blogul tau si imi place foarte mult. Si noi avem animalute si la Bucuresti si la parintii mei de la tara. Cum se numeste pastiluta pentru purici ?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Simparica se numește pastiluța și are efect 5 săptămâni, se dă în funcție de kg. M-am bucurat că e masticabilă, Max a mânat-o imediat, presupun că a fost bună la gust :))

      Ștergere
  4. oh, treaba cu puriceii e urata :)) noi luam bravecto la 3 luni, cel putin pe perioada verii, si e totul ok. plus pastila de tantari, ca de-aia avem gramada prin oras si nu as vrea sa faca alte belele. si eu zic ca e cazul sa nu ne mai plangem si sa vedem partea frumoasa a vietii. problemele vin si fara sa le chemam

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, măr mir cum de n-au ajuns și pe noi, se pare că le place în blana lui lungă. :)) Știam că astea care țin 3 luni sunt mai agresive cu organismul și în general de gândeam că e mai sigur extern, dar se pare că nu mai merge așa.
      Așa este, probleme există mereu, uneori mărunte, alte ori mai serioase, dar să ne plângem de milă n-ajută cu nimic...

      Ștergere