Cumpărături și noutăți de iarnă

Temperaturile tot mai plăcute din ultimele zile și razele timide de soare îmi dau speranța că primăvara bate cu adevărat la ușă, lucru care mă entuziasmează foarte tare fiindcă iarna e anotimpul care-mi place cel mai puțin. Adunând la un loc cumpărăturile pe care le-am făcut iarna asta am senzația că până și la capitolul ăsta m-am pregătit de primăvară, în loc să cumpăr lucruri cu adevărat de iarnă. La fel ca iarna trecută, am cumpărat foarte puține lucruri pe toate categoriile, dar pentru că sunt „puține și bune” vreau să vi le prezint cu poze și impresii, că poate veți găsi ceva inspirație.



Singura piesă vestimentară pe care mi-o doream mult iarna asta era un palton într-o anumită culoare, însă din păcate n-am găsit nimic să mă mulțumească cu adevărat - și chiar am căutat destul online și offline - așa că am rămas cu opțiunile vechi, nu vreau să cumpăr lucruri care nu mă mulțumesc pe deplin. Poate am mai mult noroc iarna următoare. În rest n-aveam nevoie și nu-mi doream în mod special nimic de iarnă, în schimb am găsit două lucruri care deși sunt purtabile și iarna eu le văd potrivite mai mult pentru toamnă și început de primăvară, așa că am profitat să le iau.

N-am vreo poză mai clară și potrivită decât cea de mai jos pentru a vă arăta puloverul, e un roșu aprins cam certat cu aparatul de fotografiat, așadar vă arăt doar ca idee...


Am zis de mai multe ori că tot caut pulovere descheiate în culori mai intense, însă eu găsesc foarte rar așa ceva, iar în rarele ocazii nu-mi place materialul sau n-au mărimea mea. Pur întâmplător am dat peste puloverul Koton, eu căutam de fapt niște cadouri înainte de Crăciun și l-am luat fără să stau pe gânduri, e foarte moale, drăguț și era ultima bucată în acel magazin. Am apucat să-l port doar de vreo două ori, dar eu port des genul ăsta de pulovere în prima parte a primăvarii, așa că am timp, îmi place mult și cred că a fost doar 30-40 lei.

Am luat iar niște ghete din Deichmann, nu se poate spune despre ele că sunt de iarnă fiindcă sunt subțiri și mi-au cam înghețat picioarele în ele în zilele friguroase, dar tot m-am încăpățânat să le mai port cu șosete pufoase, însă de acum o să fie și mai purtate. Cred că se văd mai bine în prima poză din articol și pe ele ar trebui să le mai găsiți. Mie-mi plac mult, sunt puțin rigide, dar nu mi-au făcut probleme. Nu-mi mai amintesc prețul, parcă ceva sub 150 lei.


Măcar o tură de cumpărături de la Farmacia Tei am în orice sezon, numai că de data asta nu mi-am luat nimic pentru îngrijirea tenului, am cumpărat doar câteva produse pentru păr. Două dintre ele sunt deja veterane pe blog pentru că le tot recumpăr și anume șamponul Bioderma Node G și șamponul uscat Batiste (varianta Floral, cu gândul la primăvară). Despre ambele am scris în acest top.

Anul trecut am avut o mască de păr de la Ziaja care mi-a plăcut și am zis s-o încerc și pe cea cu unt de cacao, care miroase delicios și pare să-și facă bine treaba. Nu știu dacă ar satisface nevoile cuiva cu păr foarte uscat sau deteriorat, dar pentru mine e potrivită. Cel mai curioasă eram însă de faimosul șampon Vichy Dercos pentru păr gras, dar din păcate nu mi se potrivește - pe partea de scalp și-a făcut treaba, îmi ține foarte bine dermatita sub control, dar mi se îngrașă părul mult prea repede, în nici 24 ore.


De la Paula's Choice am încercat două produse pentru prima oară, despre crema cu electroliți am scris deja un articol aici pentru că-mi place la nebunie, iar tratamentului cu 0,3% retinol și 2% bakuchiol l-am început mai târziu (destul de recent, de fapt) și încă nu pot spune că am apucat să-mi fac o părere clară despre el, dar textura e genială și conține o mulțime de ingrediente foarte bune pentru piele. E pentru prima oară când încerc un produs cu bakuchiol, iar de la retinol făcusem o pauză lungă, așa că deocamdată mă bucur că tenul meu le tolerează fără probleme și poate o să vă mai vorbesc despre acest produs.


Am plasat o comandă mult mai mare la Melkior, dar pentru mine am luat doar rimelul Kiss my eyes, care m-a surprins cu periuța rahitică și mă așteptam să nu facă prea multe, dar nu e rău, deși nici wow. E genul care oferă un aspect mai natural și e foarte bun pentru genele de jos. Eu rămân totuși fană a altor rimeluri de la ei, în special Scandalash și Blue Lash. Mai am și un ruj Matte Stain de la Melkior, acesta e primit când au lansat niște nuanțe noi și abia când o să se mai încălzească o să mă bucur cum trebuie de el - usucă puțin buzele rujurile din gama asta.

Pe la început de iarnă am plasat o comandă micuță pe Notino din care vreau să vă arăt cadoul - rujul Bobbi Brown Luxe Matte, într-o nuanță vibrantă absolut superbă (Vibrant Violet), pe care tot pentru primăvară și chiar vară îl văd mai potrivit. L-am încercat și a rezistat excelent. Găsiți aici toate produsele Bobbi Brown și chiar acum se oferă iar cadou un ruj la alegere.


Ultimul produs de makeup achiziționat e rimelul Maybelline Lash Sensational, pe care l-am strecurat alături de cărți într-o comandă Elefant fiindcă avea un preț prea bun și e unul dintre rimelurile mele preferate, l-am avut deja de mai multe ori. Îl găsiți în tot felul de oferte sau seturi aici.

De la Bioderma am primit un pachet de sărbători din care am păstrat doar uleiul de duș Atoderm care-mi place mult ca gel de curățare pentru ten, iar alt produs pe care am zis să vi-l arăt fiindcă l-am încercat pentru prima oară e un produs marcă proprie Douglas și anume demachiantul bifazc care mi s-a părut fain la primele probe. Nu știu dacă mă va fideliza, dar își face bine treaba.


N-am putut să rezist unei oferte recente de la Elefant, având ca pretext și faptul că aveam chef de niște lecturi mai relaxante, iar din teancul încă mare de cărți necitite pe care-l am din toamnă s-au cam epuizat genul ăsta de lecturi, așa că am profitat de niște reduceri consistente la astea trei titluri. Exceptând acea carte de Stephen King - ultima dintr-o serie care mi-a plăcut - am cedat unor tentații care se încadrează la lecturi atipice pentru mine. Revin cu impresii pe parcurs.


N-am glumit când am spus că am cumpărat doar câteva lucruri și intenția mea e ca în primăvară să fiu la fel de cumpătată cu achizițiile, am puține dorințe și încerc să mă focusez doar pe ele.


Voi ce ați cumpărat interesant iarna asta? Ați găsit ceva tentat printre cele de la mine?

10 comentarii

  1. Știi, șamponul acela Node de la Bioderma aș vrea și eu să-l încerc o dată în viața mea, dar până atunci am un alt șampon anticădere pe care-aș vrea să-l încerc...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Vezi că sunt două Node care arată la fel - Node G e cel pentru păr gras care-mi place (dar dacă n-ai probleme cu scalpul e posibil să nu-ți „spună” nimic), iar celălalt Node e pentru păr normal și uscat, cred, iar pe ăsta nu l-am încercat, n-am idee cum e.

      Ștergere
  2. Chiar sunt atipice pentru tine ultimele carti cumparate, sa te bucuri de toate. :)

    RăspundețiȘtergere
  3. iarna asta nu stiu daca am luat mare lucru, carti da, am pus comenzi peste comenzi, s-au strans peste 20. dar in rest, nimic deosebit. ah, da, niste cizme pana la genunchi de la benvenutti. le-am prins la vreo 100 lei

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu încă mai am vreo 10 necitite din toamnă, de asta n-am cumpărat cărți ca de obicei.
      Chiar ai prins foarte bine cizmele alea!

      Ștergere
  4. si eu cumparat foarte putine in ianuarie si februarie: o geanta, geleuri de dus, sampon si cam atat.

    in decembrie nu-mi mai amintesc ce shopping am facut...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu nu-mi mai aminteam nici din ianuarie dacă nu țineam „evidența” în pozele din telefon, așa că te cred.
      Sunt curioasă ce geantă ți-ai luat, știu că ai pus ceva pe Facebook că erai indecisă. :D

      Ștergere
    2. pe cea de la adona am luat-o in final, dar nu m-am mai grabit cu pozele fiindca se terminase stocul si nu mai era disponibila.

      Ștergere