Produse consumate toamna asta

Dacă în vară am consumat multe produse pentru corp și mai nimic pentru ten, în mod deloc surprinzător pe toamnă a fost pe dos. Mă bucur că am reușit să mai consum câteva produse de machiaj și ceva mai multe pentru îngrijirea tenului, unde mai am și altele pe terminate, însă n-am mai vrut să trag de timp cu articolul ăsta fiindcă mi-au curs niște resturi dintr-un produs și abia așteptam să le pozez, iar apoi să le duc la reciclat - că veni vorba, pe lângă ce vă arăt aici cu impresii mai strâng și alte ambalaje similare de dus la recliclat în Kaufland, de la apă de gură, produse de-ale lui Dan etc. Așa că mormanul total e mult mai mare.



Notă 1: Pentru că știu că există persoane care nu înțeleg scopul acestui tip de articol las enumerate mai jos motivele pentru care le fac și le consider de folos:

- vreau să încurajez achizițiile cu măsură și folosirea cosmeticelor, nu colecționarea acestora;
- impresia pe care mi-o lasă un produs până la consumare mi se pare și mai relavantă decât cea de la primele utilizări;
- prezența repetată a unora la consumate demontrează faptului că-mi plac foarte mult;
- am astfel ocazia să scriu și despre produse pe care n-am apucat să le prezint în altă parte.

Notă 2: Tot ce vă arăt aici sunt produse cu adevărat terminate, atât cât a fost posibil, nu și produse expirate sau aruncate/date pentru că nu mi-au plăcut. Dacă fac vreodată o excepție la capitolul ăsta o să menționez.


Am folosit până la final două rimeluri de la Melkior, unul care nu m-a încântat peste măsură și altul care e pe lista scurtă a preferatelor: Kiss my eyes mascara are o periuță foarte subțire, cu puțini peri și cred că ea e motivul pentru care nu m-a impresionat, a fost ok când îmi doream doar ceva discret, însă nu l-aș mai lua iar, în timp ce Blue lash mascara îl ador, am mai terminat câteva și o să-l vreau iar pe viitor. Sunt reduceri mari la Melkior în prezent - vedeți aici - însă la alte produse decât ce aș vrea eu acum.

Despre concealerul Revlon Candid nu știu ce să zic, nu mi-a displăcut, dar nici nu m-a impresionat, sunt alte opțiuni care mi se potrivesc mai bine mie, dar nici nu-l consider un produs rău. Am mai consumat încă un balsam de buze Burt's bees și o să mai vreau și altele pe viitor, sunt pe lista preferatelor - de aici le iau și mi-a fost ciudă că la ultima comandă am uitat de ele. Data viitoare.

Deși nu sunt deloc o fană a uleiurilor demachiante, ca metodă în sine de îndepărtat machiajul am altă preferință, totuși uleiul demachiant Bobbi Brown mi-a plăcut, de regulă îl foloseam când aveam chef de un ritual mai lung de îngrijire a tenului seara, incluzând un proces mai lung de demachiere. Apreciam totuși dacă era neparfumat sau măcar mai puțin parfumat.


Despre uleiul de duș Bioderma Atoderm am vorbit de foarte multe ori, l-am folosit pe post de gel de curățare pentru ten și de data asta, îmi place în scopul ăsta în continuare. Tot din aceeași gamă am consumat și Bioderma Atoderm Intenstive gel-creme pe care o prefer de asemenea pe post de cremă de față, deși ocazional o mai folosesc și pe mâini - pentru ea am și un articol aici, îmi păstrez părerea bună și e pe lista de recumpărat.

Crema Revuele cu centella asiatică are și ea un articol aici, mi-a plăcut și probabil că o s-o mai iau, între timp am luat și varianta cu acid hialuronic de la ei și mă înțeleg bine cu ea, dar cred că o prefer pe aceasta cu centella asiatică. Singurul lucru negativ de menționat e că s-a stricat pompița spre final, dar m-am descurcat, e totuși un produs foarte ieftin, nu e de mirare că ambalajul e mai prost.

La capitolul protecție solară aveam deja mai multe începute de prin vară și m-am bucurat când am scăpat de Altruist face fluid SPF 50, nu mi-a plăcut și clar nu-mi mai doresc altul, abia am găsit situații în care să-l folosesc, în schimb rămâne pe lista preferatelor SVR Blur SPF 50, la care-mi place mult textura, dar deocamdată mai experimentez și cu alte produse la capitolul ăsta - am și pentru el un review aici. E pentru prima oară când tai tubul unui produs (la cel SVR) și bine am făcut, am mai scos de vreo 4-5 utilizări.


Am termin două șampoane Bioderma, am tot vorbit despre Node G, însă revenind după mult timp la varianta fluidă - Node - mi-am amintit că pentru scalp funcționează la fel de bine, părul îl lasă și mai plăcut decât celălalt, în schimb e teroare cât de fluid poate să fie, e fix ca apa, așa că îl consum foarte repede și chiar e dificil de folosit, scapă din palmă. Așa că acum am din nou în uz varianta Node G.

La capitolul produse banale am mai dat gata încă un anti-perspirant Nivea, tot la el am rămas în continuare, iar alt produs consumat e un exfoliant de picioare Avon, din care îmi place să folosesc mai ales primăvara - vara, îl văd mai ales ca pe un mic răsfăț, dar în restul anului nu prea simt nevoia.

N-am rezistat prea mult până să încep al doilea tub de spumă de duș Rituals, aceeași variantă de bărbat descoperită în vară pe care am folosit-o eu, ador mirosul și ador textura fină a spumei. Momentan am luat pauză, mai încerc și altele.

Nu puteau să lipsească de la apel produsele Balea - o spumă de duș și un gel de duș - ambele super faine pentru prețurile super mici. Cel din urmă a fost o ediție limitată, spuma am mai avut-o și cu alte ocazii. Am și în prezent altele în uz și de rezervă.

Grosul de produse le-am terminat în prima parte a toamnei, cred că și pe iarnă o să fie la fel fiindcă am deja câteva produse de skincare pe final.

Ați încercat vreunul dintre ele? Voi la ce capitol ați consumat mai multe toamna asta?

2 comentarii

  1. uleiul demachiant bobbi brown il am si eu, insa nu prea ma conving sa il folosesc... nu stiu de ce. cred ca exact pentru faptul ca dureaza prea mult si nu sunt dispusa sa stau atata

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, nu e cel mai rapid, e mai potrivit de privit ca produs practic + răsfăț.

      Ștergere