Jurnal vizual de toamnă | București în octombrie

Toamna asta a fost magică, nesperat de caldă și de însorită, lucru care vine la pachet și cu implicații negative, însă în articolul de față vreau să mă focusez pe partea plină a paharului, să las aici mici frânturi de frumusețe și de bucurii. Iar pentru că mi-a fost oricum greu să selectez doar câteva poze, am decis să mă rezum la luna octombrie, cea mai minunată și colorată dintre lunile de toamnă.

Nu știu ce m-a entuziasmat mai mult: modul în care au fost pictați pomii în culori dintre cele mai intense, temperaturile plăcute care mi-au permis să mă bucur de plimbări lungi sau felul în care s-au jucat razele blânde de soare printre frunze, în majoritatea zilelor? Cel mai probabil au fost toate astea la un loc, plus alte plăceri de sezon.


Primăvara cu florile ei delicate și toamna cu nuanțele ei calde sunt perioadele în care am cel mai mult chef să iau la pas Bucureștiul, iar astfel devin tot mai conștientă de cât potențial nefructificat are orașul ăsta. Din fericire toamna reușește să ascundă chiar și din neajusuri sau neglijență, așa că asta am încercat să surprind în imagini - magia toamnei.

3 octombrie:


Parcul Carol, 7 octombrie:


Cartierul Aviatorilor, 8 octombrie:


Cheiul Dâmboviței, 9 octombrie:



Parcul Carol, 13 octombrie:



Parcul Izvor, 15 octombrie:



Delta Văcărești, 16 octombrie:



Parcul Cișmigiu, 18 octombrie:




Parcul Carol, 19 octombrie:



Cartierul Cotroceni, 23 octombrie:



Parcul Tineretului, 25 octombrie:



Parcul Carol, 28 octombrie:



Arcul de Triumf și Herăstrău, 29 octombrie:




Continui să fiu cu ochii pe copaci și pe covoarele de frunze și în luna noiembrie, atât cât mai sunt prezente, însă „apogeul” e categoric în luna octombrie. Însă dacă ar ține mai mult poate că nu ne-ar mai bucura atât de tare toate aceste frumuseți, pentru că ne-am obișnui cu ele. Cel puțin eu cu asta mă consolez când mă gândesc cât de puțin mai e până la iarnă.

Pentru mai multe imagini și unele filmări vă aștept și pe Instagram - aici: ellabeautycorner. Am încercat să selectez pentru articol și câteva cadre care n-au apărut acolo, la fel cum acolo sunt multe altele ce n-au apărut aici.

2 comentarii

  1. Tu, fată dragă, cum te bucuri de natură! Mă faci să ies din casă!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu pot decât să mă bucur și mai mult dacă entuziasmul meu trece de ecran şi tentează măcar puțin!

      Ștergere