Doar 10 pensule

Care sunt pensulele pe care le folosesc cel mai des? Aș putea să „supraviețuiesc” cu doar 10 pensule? Care ar fi alesele dacă aș putea să păstrez doar 10? De la întrebări de tipul ăsta a pornit ideea acestui articol, care cred că mi-a venit în timp ce îmi spălam pensulele sau poate în timp ce mă machiam, nici nu mai știu sigur pentru că a trecut destul de mult timp de atunci. A fost o provocare să aleg doar 10 pensule și n-a fost deloc ușor pentru că am luat alegerile astea în serios, chiar mi-am imaginat cum ar fi să mă machiez luni la rând doar cu ele.  

Week in photos #75

Vă vine să credeți că primăvara ne bate la ușă? Mie nu, deși timpul trece la fel de repede cum ne-a obișnuit, dar totuși mă bucur, vremea mai bună și mai caldă îmi dă mai multă poftă de viață. Să revin totuși la săptămâna asta, care a fost destul de plină și să trecem la poze...

Nivea Repair & Targeted Care - Prime impresii

Când am scris ieri postarea cu lansări care mă încântă, am vrut să trec pe listă și noua gamă pentru păr de la Nivea - Repair & Targeted Care, dar am decis că vreau să vă vorbesc totuși separat despre lansarea asta, mai detaliat puțin, pentru că sunt foarte încântată de produse, mult mai mult decât aș fi crezut că o să fiu. Noua gamă este adresată părului degradat, tern, cu vârfuri despicate, însă unul dintre produse l-aș recomanda oricui își dorește păr mătăsos, vă las să descoperiți în continuare care.


Beauty News - Lansări care mă încântă

În ultima perioadă au fost lansate multe produse/game care mă încântă, de la diferite branduri, pe unele deja le-am încercat, altele au intrat pe wishlist, cert e că trebuia să-mi manifest entuziasmul pe blog și să vă prezint și vouă cele mai tentante noutăți din ultima perioadă (în opinia mea, desigur). Noutățile vin de la Melkior, Paula's Choice, Yves Rocher, The Body Shop și un beauty kit al cărui conținut încă nu e în totalitate cunoscut, dar care pe mine deja mă atrage rău. 


Despre mine și blog

Numele meu este Mihaela, pentru prieteni sunt Ella, locuiesc în București și îmi place să aștern în scris impresii și povești personale care consider că ar putea ajuta alți oameni. Pe blog am început să scriu din 25 noiembrie 2013, inițial doar pe nișa de beauty - îngrijire, machiaj și alte artificii - însă odată cu schimbările de interese și priorități din viața mea am început să povestesc despre o arie mai largă de subiecte, în special despre călătorii și lecturi.

Continui să împărtășesc experiențe și impresii despre produse de îngrijire sau de machiaj, dar mai scriu și despre lucruri care mă pasionează poate și mai mult, cum sunt călătoriile active, natura și cărțile, iar dese ori împărtășesc și alt gen de gânduri, experiențe, trăiri și recomandări. Sunt frânturi din universul personal, în care dragostea pentru natură, animale, stare de bine și frumos predomină în majoritatea articolelor. De aceea am păstrat numele blogului - Ella's Beauty Corner - un nume poate superficial, totuși reprezentativ în continuare pentru conținut.

Îmi plac lecturile complexe și profunde, dar încerc să citesc câte puțin din toate, lucru ușor de văzut parcurgând secțiunea de lecturi, toate călătoriile mele sunt organizate pe cont propriu și în marea majoritate a cazurilor sunt plecări în cuplu, de aceea în articolele de călătorie mă exprim uneori la plural, iar când vine vorba de îngrijirea pielii alegerile mele sunt în funcție de ingredientele benefice pielii, nu după popularitate sau promisiuni goale. Orice recomand pe blog e bazat pe experiența personală.

Mă simt cel mai bine aproape de natură, îmi plac drumețiile în munți, prefer plajele neamenajate/sălbatice și iubesc cu patos câinii. Nu mă limitez să vizitez doar locuri faimoase și-mi plac călătoriile în extrasezon. Îmi place diversitatea lumii în care trăim, am umblat foarte mult prin România și o s-o mai fac, dar în paralel mă îndrept cât pot de des și spre alte meleaguri.

După ce am trecut printr-o perioadă de „hoarder” am început să fac treptat trecerea spre o viață încărcată doar de amintiri multe, dar de lucruri mai puține și am început să fiu interesată de obiceiuri sustenabile înainte să cunosc termenul ăsta sau faptul că a devenit un trend. Încerc să am un stil de viață cât mai sănătos și echilibrat, fizic și psihic. Uneori mai povestesc și despre lucrurile astea.

Mai multe despre mine puteți afla din postările personale - pe care le găsiți aici - și din ceea ce mai public în social media, canalul pe care sunt cel mai activă fiind Instagram, cu numele ellabeautycorner mă găsiți și acolo.

Nu ezitați să-mi scrieți pentru informații suplimentare sau să-mi împărtășiți alte experiențe pe subiectele pe care le abordez.
 
Articol actualizat în 2021







Review: NYX proof it! eye shadow primer

Toate ne dorim ca machiajul să ne reziste pentru cât mai mult timp, întreaga zi dacă e posibil, iar pentru cineva cu pleoapele foarte uleioase poate deveni o adevărată provocare găsirea unui primer de pleoape bun, care să facă fardurile să reziste cât mai mult. Eu fac parte din acea categorie și de aceea vreau să vă povestesc despre favoritul meu în momentul de față - NYX proof it! eye shadow primer.


Week in photos #74

Aproape a mai trecut încă o săptămână, una destul de plină în cazul meu... de lucruri bune și de altele mai puțin bune, dar cred că e mai bine să ne concentrăm doar pe partea plină a paharului, ca de fiecare dată. Trebuie totuși să spun că m-a zăpăcit de tot vremea asta atât de schimbătoare, parcă am avut trei anotimpuri într-o săptămână și gândul că o să mai fie așa și-n continuare mă cam sperie, dar... asta e, ne adaptăm!