Se afișează postările cu eticheta Paula's Choice. Afișați toate postările

3 produse Paula's Choice (re)descoperite recent

Uitându-mă pe blog în arhiva anului 2022 realizez că subiectul skincare a fost cam neglijat printre articolele publicate, deși îngrijirea tenului încă mă pasionează și anul trecut chiar am mai descoperit lucruri noi. Printre descoperiri s-au numărat și câteva produse Paula's Choice, un brand despre care am vorbit de multe ori în anii trecuți, iar azi vreau să vă povestesc despre 3 produse (re)deacoperite recent.

Produsul lunii - Cremă cu electroliți Paula's Choice

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.


De la Paula's Choice mi-au plăcut în mod special două creme de seară - Clear Skin Hydrator pe care am lăudat-o în repetate rânduri timp de vreo 5 ani și despre care îmi mențin toate impresiile bune și Redness Relief care mi-a plăcut mult pe timp de iarnă - iar de vreo lună am adăugat la lista favoritelor încă o cremă - Water-Infusing Electrolyte Moisturizer - care are în comun câte ceva cu celelalte două menționate, dar și lucruri în plus. Nu știu de ce n-aveam prea mari speranțe că s-ar potrivi tenului meu, dar am fost foarte plăcut surprinsă și de aceea vreau să vă povestesc despre ea.

Experiența mea cu acidul salicilic după 5 ani

În ultimii ani au început să fie tot mai populare în produsele de îngrijire a pielii ingrediente active precum niacinamide sau peptide, care-mi plac și mie mult și pe care le găsim în tot mai multe produse, dar și unele chiar și mai noi ca bakuchiolul sau acidul tranexamic. Industria asta e într-o continuă dezvoltare și asta e minunat, sunt și eu curioasă de beneficiile oricărei noutăți, dar asta nu înseamnă că renunț la ce știu deja că funcționează excelent pentru tenul meu. Unul dintre ingredientele care nu-mi lipsesc de 5-6 ani din rutina de îngrijire a pielii e acidul salicilic și de aceea vreau să-l readuc în atenție prin acest articol.

Prima oară am descoperit acidul salicilic în urmă cu mai mulți ani, dar abia în urmă cu aproape 6 ani l-am încercat într-o concentrație mai „serioasă” (2% BHA), mai exact în produsul Paula's Choice Skin Perfecting 2% BHA Liquid, despre care am scris pentru prima oară aici. Între timp am încercat și alte variante, dar recent am revenit la acesta și așa mi-a venit ideea acestui articol, fiindcă acidul salicilic rămâne unul dintre ingredientele mele preferate.
 

Produsul lunii - Toner Paula's Choice Skin Balancing

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

Despre acest produs am mai scris acum câțiva ani, atunci când l-am descoperit pentru prima oară, împreună cu cleanserul din gamă, iar părere generală mi-o păstrez - e singurul toner care mi-a plăcut în mod special vreodată, care face o diferență pe tenul meu datorită ingredientelor foarte bune din compoziție. Vreau însă acum că l-am redescoperit să-l aduc din nou în atenție printr-un articol detaliat, cu o părere pe larg, dacă tot l-am declarat redescoperirea anului trecut în acest top 5.

Produsul lunii - Fond de ten Paula's Choice

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

Despre produsele de îngrijire a tenului de la Paula's Choice am scris de multe ori în ultimii ani, pe măsură ce am descoperit tot mai multe care mi-au plăcut și consider că partea de skincare rămâne categoria principală pe care excelează și pentru care recomand brandul, dar produse bune au și pe alte zone. De makeup am încercat doar un ruj și fondul de ten despre care vreau să scriu azi, pe care l-am mai menționat doar în treacăt pe blog, până acum. Când vine vorba de fonduri de ten eu încă n-am reușit să găsesc perfecțiunea, dar acesta este unul dintre acele fonduri de ten (nu foarte multe) care îmi plac.

Produsul lunii - Paula's Choice Redness Relief

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele. 

Luna aceasta vreau să vă povestesc despre un produs pentru ten, mai exact o loțiune hidratantă pentru noapte descoperită mai recent, care mi-a cam dat peste cam lista de creme/loțiuni favorite. Am pomenit de foarte multe ori în ultimii trei ani de Clear Skin Hydrator (review aici), loțiunea mea hidratantă favorită pentru seară, tot de la Paula's Choice și ea, care începusem să cred că nu va fi niciodată detronată în preferințele mele de un alt produs similar. S-a întâmplat asta cu Redness Relief? Nu știu să zic în momentul ăsta dacă îmi place aceasta mai mult neapărat, dar sigur mă mulțumește cel puțin la fel de mult, lucru la care se adaugă și entuziasmul unei schimbări. De aceea vreau să fie azi subiectul unei postări.

Gama Defense de la Paula's Choice

Gama Defense de la Paula's Choice a fost lansată toamna asta, însă eu am avut șansa să încerc produsele încă de pe final de primăvară, când Paula Begoun și Bryan Barron au fost în București și au povestit despre această lansare în cadrul unui eveniment. Am deja câteva luni bune de când încerc produsele și am decis că e cazul să vă spun puțin mai multe despre fiecare în parte. Noutatea la gama Defense e faptul că aceasta se adresează tuturor tipurilor de ten, spre deosebire de celelalte game Paula's Choice, care sunt concepute în funcție de tipul de ten și de nevoile acestuia. Consider că produsele sunt bune pentru cineva care nu își cunoaște prea bine tenul, dar nu numai, eu știu bine care sunt nevoile tenului meu și există cel puțin un produs din gama asta pe care sigur o să-l păstrez pe termen lung în rutina de îngrijire a tenului meu. 

Top 5 produse de skincare Paula's Choice

În rutina mea de îngrijire a tenului brandul Paula's Choice e cel mai prezent și asta deja de multă vreme, am încercat în ultimii ani destul de multe produse și nu a fost niciunul care să nu-mi fi plăcut deloc, doar 1-2 care nu s-au potrivit nevoilor tenului meu. Mi-a fost destul de greu să aleg doar 5 produse favorite de skincare, dar am încercat să le aleg pe acelea pe care le consider nu doar cele mai bune de la Paula's Choice, dar și pentru care nu am găsit vreun înlocuitor la alt brand, sunt pur și simplu cele mai bune pe categoria respectivă (cremă de noapte, serum etc) încercate de mine până acum. Fac și de data asta precizarea că am un ten gras, cu probleme tipice - sebum, puncte negre, coșuri ocazinal, pori dilatați.

Pe lângă proprietățile lor în particular, ce mă încântă la produsele PC e că sunt foarte concentrate, așa că sunt și spornice, iar de faptul că nu conțin iritanți în compoziție cred că nu mai e cazul să specific, în schimb vreau să menționez că nu miros urât, chiar dacă nu au parfum care să acopere mirosul ingredientelor. O bilă albă au și pentru că produsele nu sunt testate pe animale! O să vă vorbesc în continuare despre cele 5 favorite, dar la final o să vă spun câteva cuvinte și despre cea mai recentă gamă.

New in - Aprilie 2016

Nu am făcut foarte multe cumpărături luna trecută și totuși s-au adunat câteva noutăți pe care m-am gândit să le public la un loc într-un articol, împreună cu primele impresii pe care mi le-au lăsat produsele. Fiindcă mă știu cum mă lungesc la vorbă prin postări, nu mai insist și cu introducerea și mai bine încep să vă povestesc direct despre produse...

Beauty News - Lansări care mă încântă

În ultima perioadă au fost lansate multe produse/game care mă încântă, de la diferite branduri, pe unele deja le-am încercat, altele au intrat pe wishlist, cert e că trebuia să-mi manifest entuziasmul pe blog și să vă prezint și vouă cele mai tentante noutăți din ultima perioadă (în opinia mea, desigur). Noutățile vin de la Melkior, Paula's Choice, Yves Rocher, The Body Shop și un beauty kit al cărui conținut încă nu e în totalitate cunoscut, dar care pe mine deja mă atrage rău. 


Review: Paula's Choice Clear Skin Hydrator

În urmă cu vreo două săptămâni am scris aici despre toate produsele Paula's Choice care se află acum în rutina de îngrijire a tenului meu și așa cum am promis, am revenit cu o impresie mai detaliată pentru Resist Anti-Aging Clear Skin Hydrator, cea mai bună cremă de noapte pe care am încercat-o vreodată și la care nu cred că o să mai renunț prea curând. Eram în căutarea cremei perfecte pentru tenul meu gras de foarte mult timp, am încercat și creme ieftine de pe piață, dar am încercat și mai multe creme dermato-cosmetice, naturale sau de lux, însă nimic nu m-a convins pe deplin, chiar dacă mai multe dintre ele mi-au plăcut.

Ambalajul a fost schimbat între timp, însă formula a rămas aceeași.

Produse de skincare Paula's Choice | Review

Mi-a luat destul de mult timp să conștientizez cât de importantă e îngrijirea tenului, una corectă, regret și acum anii în care nu-mi demachiam și curățam corect tenul, nu-l protejam deloc de soare (nici la plajă, ce să mai zic iarna) și nu-l hidratam, dar mai regret și toate produsele pline de iritanți puse pe față! Nu e însă niciodată prea târziu să facem ceva în sensul ăsta, să învățăm mai multe despre tenul nostru și produsele pe care le folosim, dar și să investim în produse care să facă cu adevărat diferența, pe moment dar și pe termen lung!

În căutarea celor mai bune produse de îngrijire a tenului meu, cu ajutorul cărora să-mi formez o rutină cât mai corectă și benefică, am început încet să descopăr renumitele produse Paula's Choice. Poate știți că de câțiva ani folosesc dicționarul de ingrediente de pe site-ul oficial Paula's Choice, cel de aici, pentru a verifica formulele produsele pe care le pun pe ten și a înțelege cât mai multe despre ele, însă prima experiență cu un produs Paula's Choice am avut-o abia anul trecut, dar apoi mi-am dorit să încerc și altelte, iar în prezent am mai multe care fac parte din rutina de îngrijire a tenului meu și despre ele vreau să vă vorbesc pe scurt azi.

Câteva noutăți de luna asta

N-am mai făcut o postare cu noutăți/cumpărături de cam mult timp, deși știu că vă plac astfel de postări, așa că m-am gândit că e cazul să iau măsuri, mai ales că am să vă arăt destule produse interesante. Nu are sens să vi le mai arăt pe toate de la ultima postare de tipul ăsta, fiindcă multe nu mai sunt așa de noi, unele au și fost prezentate deja pe blog prin diverse postări, așa că o să mă limitez la cele de luna asta.


Încep cu produsele Kiko, pe care am reușit să pun mâna prin intermediul Irei (vedeți aici și ce și-a luat ea din Roma) și care din păcate nu se găsesc la noi, dar le puteți achiziționa din magazinul lor online, de aici mai exact - livrează în România și se merită dacă plasați o comandă mai generoasă sau poate la comun cu alte persoane. Deși îmi doresc multe chestii de la ei, eu am reușit să mă limitez deocamdată la ce mă interesa mai mult:

Review: Exfoliant Paula's Choice 2% BHA Liquid

Sunt deja vreo patru luni de când exfoliantul chimic Paula's Choice Skin Perfecting 2% BHA Liquid (știu, lung nume) face parte din rutina de îngrijire a tenului meu, timp în care am analizat foarte atent efectele acestuia. Nu e prima oară când vă spun despre el, l-am mai menționat în trecut pe blog, v-am spus de atunci că îmi place, însă am vrut să-l testez o perioadă mai lungă înainte să dau verdictul final. De curând mi-am dat seama că nu are sens să mai amân acel moment, că nu se va schimba cu nimic părerea mea vizavi de acest produs...


Paula's Choice - Noutăți, impresii și un wishlist

Brandul Paula's Choice, fondat de Paula Begoun în anul 1995, este cunoscut la nivel internațional și a devenit în ultimii ani tot mai popular și la noi în țară. Sunt convinsă că ați citit și auzit deja multe despre produsele Paula's Choice, poate chiar le-ați și încercat deja, așa că n-o să insist cu prea multe informații generale despre brand - dacă sunteți totuși interesate, găsiți aici, pe site-ul oficial din România, destule informații!

Cele mai cunoscute și apreciate sunt produsele pentru îngrijirea tenului, ele fiind cele care m-au atras și pe mine cel mai mult. Deși de mult timp folosesc dicționarul de ingrediente de la PC pentru a analiza lista de ingrediente a tuturor produselor pe care le folosesc, abia de curând am încercat primul produs PC, de care până acum sunt foarte mulțumită! Dar până să ajungem acolo, vreau să vă aduc la cunoștință că recent a fost lansat un nou produs din gama concentratelor anti-aging: Resist Hyaluronic Acid Booster!