Lecturile lunii - Martie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Cea mai bună parte din acest martie atipic a fost lectura, am citit cărți bune și foarte bune, iar faptul că am reușit să mai devorez trei titluri pe lângă unul de Dostoievski e o realizare, dat fiind că prima mi-a acaparat o mare parte din lună. Am spus-o printr-un articol trecut că vreau să profit de timpul petrecut acasă din cauza pandemiei pentru a citi cât mai mult, dar nu neapărat mai multe cărți, prefer să aleg mai des din acele cărți lungi și greoaie de pe wishlist.

Produse consumate - Martie 2020

Am promis în articolul anterior că o să-mi reiau activitatea pe blog cu postări obișnuite și am zis să încep cu ultimele produse consumate și impresiile mele despre acestea, că tot s-au adunat câteva. Ar fi fost mai multe de machiaj în condiții normale, am câteva foarte aproape de terminare, dar de când cu izolarea nu prea mă mai machiez, așa că n-aveam când să le consum. În rest nu s-a schimbat nimic pe partea de îngrijire, folosesc ca de obicei produsele, probabil că o să am „material” pentru aceste articole și în lunile următoare.

De acasă... | Raft cu amintiri - Martie 2020

M-am uitat să văd ce am scris despre luna februarie, mai ales cu ce gânduri am încheiat acea postare și așa cum îmi aminteam vag... spuneam că abia aștept să apară florile de primăvară și să reîncep să merg în drumeții. Niște dorințe atât de mărunte cândva - să ies în parc să admir florile, să dau o fugă scurtă la munte pentru o drumeție și pentru brândușe - dar care acum au devenit brusc lucruri la care nu mai avem acces. Nu mai menționez și toate celelalte planuri pe care le aveam. E neplăcut psihologic pentru toată lumea modul în care această pandemie ne-a îngrădit libertatea, dar măcar de am încerca să învățăm ceva din toată situația asta neplăcută.

Nu îmbrățișez acea idee cum că „eram fericiți și nu știam”, fiindcă nu mi se aplică, știam asta, dar poate că acum sunt și mai conștientă de cât de multe lucruri frumoase am trăit, prețuiesc și mai mult toate amintirile, toate locurile văzute și experiențele trăite. Însă deocamdată stau acasă și încerc să-mi petrec timpul cât mai plăcut, mă bucur de pasiunile și plăcerile care-mi sunt accesibile și în casă, iar azi vreau să împărtășesc cu voi din ele...