Produse consumate toamna asta

Am mai zis în trecut că mă bătea gândul să fac acest tip de articol sezonier și cum în primele două luni de toamnă oricum nu am consumat prea multe produse le-am lăsat să se strângă toată toamna. Intenția mea cu acest articol e să am cât mai multe produse să vă arăt din toate categoriile și să se adune eventual și noutăți, nu doar produse veterane la mine pe blog. Însă am nevoie și de un termen impus pe care să le strâng, altfel o să uit de ele, iar sezonier am decis că e cel mai bine. Uneori o să fie mai multe pentru ten, alte ori pentru corp și așa mai departe, dar cu siguranță o să am câte ceva din toate pe parcursul a trei luni.


Mici plăceri | Raft cu amintiri - Noiembrie 2020

Ultima lună de toamnă n-a mai fost la fel de bogată în activități ca septembrie sau octombrie, n-am apucat să mai plec în nicio excursie, posibilitățile de ieșiri sunt oricum limitate din motive evidente, insomniile m-au dat peste cap și m-au „sabotat” cu energia, iar zilele astea mult prea scurte nu-mi sunt nici ele de mare ajutor. Însă am încercat totuși să mă mai bucur de toamnă cât de cât și în rest să rup oricât de puțin pentru acele mici plăceri care-mi aduc bucurie - animăluțe sau înaripate, covoare de frunze frumos foșnitoare, câte o zi însorită (cam rar), mici cumpărături și alte lucruri de genul ăsta.

În plus, dacă tot a fost un an atipic din multe puncte de vedere, mi-am permis să mă apuc de schițat la planuri și dorințe pentru anul viitor încă de pe la început de noiembrie - lucruri realiste, lucruri practice. M-am apucat să fac inclusiv niște liste pentru blog, fiindcă vreau să aduc niște schimbări și pe aici în lunile următoare - se poate spune că a fost un mod de a celebra cei 7 ani ai blogului făcuți în noiembrie, să mă gândesc ce vreau să fac cu el pe mai departe. Să revin la subiect, totuși, ziceam de mici plăceri...


Cumpărături și noutăți de toamnă

Mi-am dat seama că am făcut cam multe cumpărături toamna asta abia când am început să pregătesc pozele și părea că n-o să mai termin vreodată cu ele, iar asta în condițiile în care o parte erau deja făcute din timp. Cele mai multe s-au adunat produsele de îngrijire și cărțile, în timp ce la capitolul haine și produse de machiaj mi-am satisfăcut doar niște mici mofturi. Cu produsele de îngrijire pentru ten nu e o problemă, fiindcă o să le folosesc, dar mi-am promis totuși ca în următoarele luni să mă abțin de la astfel de achiziții, oricât m-ar pasiona îngrijirea pielii nu vreau nici să fac risipă.

Lecturile lunii - Octombrie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Vremea asta urâțică din ultima vreme m-a îmbiat mai mult la citit decât la scris și așa m-am pomenit la jumătatea lui noiembrie fără să fi apucat să scriu despre cărțile citite în octombrie. Cum nu e niciodată prea târziu pentru a scrie despre niște cărți bune, așa cum le consider pe toate trei de mai jos, m-am urnit azi să vă zic câteva vorbe despre ele. Am stat mult cu nasul în cărți, ceea ce poate nu pare, dar prima cartea e lungă și mi-a luat destul de mult timp s-o termin - dar a meritat tot acel timp dedicat.


Dorințe multe | Raft cu amintiri - Octombrie 2020

Multe dorințe pentru anul 2020 au rămas pe lista de așteptare, cu speranța că o să vină o perioadă mai bună și pentru ele, iar asta bănuiesc că simte multă lume. Încerc totuși ca din micile dorințe de moment să satisfac cât mai mult, fiincă ce azi pare o banalitate accesibilă oricând, mâine poate să devină ceva după care să tânjesc. Pare să fie în firea omului să prețuiască ceva abia atunci când pierde acel ceva, iar dacă nici măcar anul ăsta nu conștientizăm asta, nu știu când...

Ce mi-am imaginat eu despre anul încă în curs - și din care a mai rămas atât de puțin - n-are mare legătură cu ce a fost în realitate, iar când spun asta mă refer și la toată situația cauzată de pandemie, dar și la unele chestii din viața personală. Însă m-am adaptat cum am putut mai bine și încerc să fac asta în continuare, iar când îmi vine să urlu pentru că nu mai am libertatea de a călătorii unde vreau îmi reamintesc că prin primăvară nici în parc nu puteam să mai ies, cu atât mai puțin în vreo excursie.

Experiența mea cu acidul salicilic după 5 ani

În ultimii ani au început să fie tot mai populare în produsele de îngrijire a pielii ingrediente active precum niacinamide sau peptide, care-mi plac și mie mult și pe care le găsim în tot mai multe produse, dar și unele chiar și mai noi ca bakuchiolul sau acidul tranexamic. Industria asta e într-o continuă dezvoltare și asta e minunat, sunt și eu curioasă de beneficiile oricărei noutăți, dar asta nu înseamnă că renunț la ce știu deja că funcționează excelent pentru tenul meu. Unul dintre ingredientele care nu-mi lipsesc de 5-6 ani din rutina de îngrijire a pielii e acidul salicilic și de aceea vreau să-l readuc în atenție prin acest articol.

Prima oară am descoperit acidul salicilic în urmă cu mai mulți ani, dar abia în urmă cu aproape 6 ani l-am încercat într-o concentrație mai „serioasă” (2% BHA), mai exact în produsul Paula's Choice Skin Perfecting 2% BHA Liquid, despre care am scris pentru prima oară aici. Între timp am încercat și alte variante, dar recent am revenit la acesta și așa mi-a venit ideea acestui articol, fiindcă acidul salicilic rămâne unul dintre ingredientele mele preferate.
 

Ce îmi place toamna

M-am surprins singură constatând spre final de vară că așteptam cu mare entuziasm toamna, cred că e primul an în care mi-a stârnit atâta bucurie sezonul ăsta, dar într-un an atât de bizar ca 2020 asta măcar e o ciudățenie care îmi prinde bine. Până acum câțiva ani mă deprimau ploaia și zilele întunecate, nu sunt preferatele mele nici acum, însă găsesc părți bune și în asta. Probabil că toleranța mea tot mai scăzută la căldură a produs schimbarea asta majoră, la care s-a adăugat și faptul că am căutat în ultimii ani să văd părțile bune din fiecare sezon, în loc să mă tot vait de vreme...

Tocmai pentru că nu mi-a plăcut dintotdeauna toamna, ba chiar din contră, mi-am zis să adun la un loc lucrurile - activități sau mici plăceri - care m-au făcut s-o dau din ură în iubire cu acest anotimp. Câteva din lista de mai jos se aplică și pentru iarnă.


Lecturile lunii - Septembrie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Se pare că acest început de toamnă m-a găsit cu chef de povești cu mistere și suspans, toate cărțile alese au avut asta în comun, deși în rest sunt subiecte și stiluri foarte diferite. De obicei cărțile de tipul ăsta le citesc printre altele mai profunde / complexe, dar mai am și perioade cu pofte atipice, important e că am avut un mult mai mare spor la citit decât în lunile de vară. Ce mai au pentru mine în comun toate cele cinci cărți din septembrie e că îmi erau deja cunoscuți toți autorii și că niciuna nu mi-a displăcut.

 

Poftă de viață | Raft cu amintiri - Septembrie 2020

De obicei stau puțin să mă gândesc la cum aș putea să rezum o lună într-un titlu scurt, însă de data asta a venit de la sine, fiindcă fix așa m-am simțit în ultimele săptămâni - cu poftă de viață, energie și chef de a face o mulțime de lucruri. Sunt și după o perioadă de câteva luni în care am tot tras de mine și poate de asta mi s-a părut că am avut o energie extraordinară, iar de fapt am fost doar într-o stare obișnuită (fizic și psihic), însă cert e că acum apreciez și mai mult starea asta „normală”.
 
Nu mi-am revenit din senin din acea stare fizică proastă despre care povesteam lunile trecute, am descoperit că problema principală era un tratament de care sunt legată pe viață, dar pe care îl luam într-o doză prea mare. Nu intru acum în amănunte, povestea operației de tiroidă de acum 12 ani și tot ce a urmat poate își va găsi vreodată locul într-un articol, însă nu acum. Azi intenția e să vă transmit din energia mea și poate să vă tentez cu idei de activități sau de mici plăceri pentru începutul ăsta de toamnă...

Produsul lunii - Bioderma Atoderm Intensive gel-cremă

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.


Prima lansare Bioderma de vara asta m-a inspirat să fac un articol comparativ cu un alt produs de-al lor similar, iar despre o altă noutatea vreau să vă povestesc mai detaliat în articolul de față, pentru că mi-a întrecut așteptările. Atoderm Intensive gel-cremă a fost gândită ca o opțiune hidratantă și hrănitoare pentru vară, cu o textură de gel potrivită pentru zilele calde, însă din punctul meu de vedere e o variantă excelentă pentru un ten gras sau mixt pe tot parcursul anului. Cum îl folosesc și de ce îmi place aflați în continuare...

10 locuri interesante din Hunedoara

În fiecare an îmi setez de la început câteva repere privind destinațiile în care îmi doresc cel mai mult să ajung, însă din cauza pandemiei s-au dat aproape complet peste cap ideile mele pentru 2020. Totuși, măcar planurile pentru România au rămas în picioare, iar Hunedoara era în fruntea listei - de câțiva ani aveam în cap să petrecem câteva zile în Țara Hațegului, să vizităm mai multe prin județul Hunedoara, iar anul ăsta i-a venit rândul, deși tot au mai rămas locuri de văzut cu altă ocazie, dar cele mai mari dorințe au fost satisfăcute. Unele dintre aceste locuri sunt ceva mai puțin cunoscute, așa că m-am gândit să pun la un loc ce am văzut prin județul Hunedoara.

 

SPF colorat Bioderma - NUDE Touch vs COVER Touch

N-a trecut foarte mult timp de când am făcut ultima recenzie despre un produs cu protecție solară pentru față, însă așa cum spuneam și acolo... e un subiect care mă pasionează și sunt mereu în căutarea celor mai bune opțiuni. Iar de câțiva ani prefer în multe zile o cremă colorată cu protecție solară, scutind astfel un pas din machiaj - fondul de ten. Anul ăsta am încercat noutatea de la Bioderma - Photoderm COVER Touch - și pentru că am folosit-o în paralel cu Photoderm NUDE Touch m-am gândit să fac un articol comparativ între cele două.

 

Lecturile lunii - August 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

În ultima lună de vară am păstrat - fără intenție - obiceiul de a citi tot doar trei cărți, pe care sper totuși să nu-l continui și în lunile de toamnă, când aș vrea să-mi fac mai mult timp pentru lectură, ceea ce vara nu reușesc niciodată. Mă bucur însă că am mai bifat două dintre titlurile de pe wishlist-ul pentru 2020, amândouă fiind cărți pe care amânam de câțiva ani să le citesc și ambele mi-au plăcut foarte mult.
 

Gânduri la 27 ani | Raft cu amintiri - August 2020

M-am tot gândit la ce s-a întâmplat în viața mea în anul ce s-a scurs între 26 și 27 ani, primul gând a fost că l-aș șterge cu buretele, dar asta ar însemna să renunț la prea multe momente frumoase, așa că nici dacă aș avea posibilitatea asta știu sigur că nu m-aș îndura s-o fac. Nu am visat niciodată la viața altcuiva, îmi prețuiesc prea mult amintirile și știu că și alea neplăcute au avut o contribuție bună în tot ce a urmat, chiar dacă pe moment m-a copleșit o durere fizică sau de altă natură. O viață mai lipsită de probleme nu înseamnă oricum fericire garantată.

Luna august a fost și ea cu suișuri și coborâșuri, m-am entuziasmat uneori și m-am enervat alte ori, pe la doctori încă mă perind până o să dau de cap tuturor problemelor, dar îmi fac și cât mai des timp de tot ce îmi place și contează pentru mine. Așa ciudată cum a fost vara asta - din motive personale, dar și din cauza pandemiei - am scos din ea ce e mai bun și ce m-a interesat mai mult. Iar august mi-a lăsat cele mai multe amintiri frumoase, chiar dacă pentru prima oară în viața mea mă bucur că vine toamna pentru că abia aștept unele lucruri.

Produsul lunii - SVR Sun Secure Blur SPF 50

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

De când a început să mă pasioneze îngrijirea pielii - și sunt niște ani - am încercat multe produse cu protecție solară pentru față, am descoperit câteva care sunt foarte aproape de ce-mi doresc și am revenit la ele frecvent, însă perfecțiunea încă n-am găsit-o. Crema SVR Sun Secure Blur SPF 50, cea mai nouă descoperire, este ca textură și efect idealul meu în viață, ceea ce căutam de mult, dar tot are un mic inconvenient - conține parfum, e ultimul pe listă, nu simt că mă deranjează pe piele, dar tot aș fi preferat să nu fie. E însă atât de genială încât am decis să-mi încalc ideile și trec cu vederea aspectul ăsta.
 

Produse consumate - Iulie 2020

Deși am pozele pregătite de mult timp, prinsă fiind cu treabă și apoi cu vacanța... am uitat complet de articolul ăsta. E ciudat să-l scriu acum, când deja am adunate și alte produse consumate în august, dar aia e, mai bine mai târziu decât niciodată, mai ales că am niște produse foarte interesante de adus în atenție, ce-i drept că unele deja veterane pe blogul meu, pe care le-am lăudat de multe ori, însă o să continui s-o fac ca o moară stricată pentru noi vizitatori sau reamintire. 

 

Cumpărături și noutăți de vară

După două sezoane cu foarte puține cumpărături - primăvară și iarnă - vara asta s-au adunat mai multe lucruri pe care vreau să vi le arăt, în special pe partea de îngrijire a pielii, alături de câte puțin pe celelalte zone - makeup, cărți, îmbrăcăminte și încălțăminte. Tocmai am realizat că anul ăsta am cumpărat haine mai puține ca niciodată, e posibil ca pe toamnă să mai recuperez, dar doar dacă găsesc ce-mi doresc. Am încetat de mult să cumpăr lucruri doar de dragul de a lua ceva, orice, știu prea bine ce îmi place și ce nu, de aici și o scădere drastică în ultimii ani a cumpărăturile pe care le fac. Totuși, se mai adună necesități și dorințe de satisfăcut, după cum s-a întâmplat vara asta.


Lecturile lunii - Iulie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

La fel ca în prima lună de vară, în iulie am citit tot doar trei cărți, dar de data asta am prelungit voit lectura - în cazul primelor două, pe ultima am devorat-o rapid - așa că nu am regrete că n-am citit mai mult, chiar dacă mă uit cu nerăbdare la niște titluri în care abia aștept să intru, dar o să le vină și lor rândul cu timpul. Mai bine puțin, bun și savurat pe îndelete, decât mult pe fugă... Mă consolez cu faptul că o să urmeze și perioade cu mai mult timp de lectură.
 

Se putea și mai rău... | Raft cu amintiri - Iulie 2020

Viața pare uneori minunată și alte ori îngrozitoare, dar mai știam ce e minunat dacă nu cunoșteam și extrema cealaltă? În memoria mea rămân întotdeauna mult mai pregnant momentele și trăirile frumoase, în timp ce clipele grele se estompează odată depășite, chiar dacă rămân acolo ca să-mi reamintească atunci când trebuie că... se poate și mai rău. Am început luna trecută într-o stare deplorabilă, am avut câteva zile la rând în care mi-a fost atât de rău încât am ajuns la perfuzie până la urmă, apoi am tot oscilat ca stare, însă au existat și o grămadă de activități și trăiri frumoase, care au echilibrat balanța.

E frustrant când te doboară niște dureri și alte stări fizice foarte neplăcute și totuși investigațiile medicale nu dezvăluie nicio problemă, am umblat aproape două luni până am găsit o posibilă cauză a stărilor mele și deși mi-e greu să cred că aia era unica problemă... totuși am măcar ceva de rezolvat și în paralel o să mai fac treptat alte controale. Între timp încerc totodată să-mi trăiesc viața cât mai frumos și intens, pentru că n-ajută cu nimic să mă las doborâtă și psihic, ba din contră.

Nu-mi place să mă plâng, scriu lucrurile de mai sus doar ca să mai subliniez încă o dată ce spuneam anul trecut pe subiectul online vs offline - nu e perfectă viața nimănui, nu se rezumă totul doar la ce afișăm în online, însă poate să fie minunată așa cum e, cu bune și rele, dacă alegem să ne concentrăm mai mult pe părțile ei bune. Pentru mine funcționează drept alinare gândul ăsta că se putea și mai rău, îl aplic mereu cu destul de mare succes.

Produsul lunii - Spray de picioare Biotrade

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

N-am crezut că o să simt vreodată nevoia să dedic un întreg articol unui antiperspirant, cu atât mai puțin unuia de picioare, dar acesta m-a impresionat atât de mult încât vreau să dau de știre despre el, mai ales că pot expune impresia din mai multe puncte de vedere, știind și alte persoane care îl folosesc și pentru care funcționează la fel de bine - de altfel eu am aflat de el de la o mătușă. Am încercat mai multe spray-uri de picioare de-a lungul timpului, însă pentru mine ăsta e primul care chiar face o diferență foarte mare.

10 lucruri care îmi plac | 10 lucru care nu îmi plac

Am văzut leapșa asta la Alina acum câteva săptămâni și în cele din urmă am decis s-o fac și eu, n-am mai scris de foarte mult timp un articol în care doar să înșir lucruri despre mine fără o temă sau un subiect precis, doar câteva lucruri aleatorii, în ideea de a mă cunoaște mai bine. Cândva erau foarte populare genul ăsta de articole, poate că acum nu mai atrag la fel de mulți cititor, dar pentru cine e interesat: vă las mai jos cu 10 lucruri care îmi plac și 10 care nu îmi plac. O să încep și eu cu alea neplăcute, ca apoi să închei într-o notă pozitivă.

(ilustrarea articolului e doar cu ce-mi place cel mai mult, ca să nu fie lipsit total de imagini)

Lecturile lunii - Iunie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

N-am mai citit atât de puțin într-o lună de prin februarie, dar nici nu știu de ce mă mai surprinde asta, doar a devenit un obicei ca vara să-mi scadă apetitul pentru lectură. Din ce motiv n-aș putea spune, poate că sunt mai mult focusată pe alte activități, important acum e că am citit totuși trei cărți foarte interesante și diferite în iunie, despre care vă povestesc în cele ce urmează...

Produse consumate - Iunie 2020

Cu o întârziere mult mai mare decât intenționam - motivată de niște probleme de sănătate - vin în sfârșit cu impresiile mele despre produsele consumate în prima lună de vară. Am renunțat până la urmă la ideea de a aduna ambalajele toată vara pentru un singur articol, am tras concluzia că o să fie mult prea multe, am deja destule produse pe terminate și din iunie aveam ambalaje voluminoase, chiar dacă nu foarte multe. Așadar, azi povestim despre câteva cosmeticale... foarte faine într-o mare majoritate.

Racoș, Brașov - vulcanul stins și împrejurimile

Complexul Geologic Racoș era pe lista mea de câțiva ani, am mai avut câteva tentative de a vizita zona, însă abia pe începutul ăsta de vară s-a concretizat. Mi-a plăcut foarte mult ce am găsit acolo, e unul dintre cele mai speciale locuri văzute prin România - rămășițele vulcanului și lacul mi s-au părut cele mai impresionante, însă și coloanele de bazalt și castelul din sat au completat perfect vizita. Mă surprinde că ceva atât de interesant e încă puțin promovat și implicit cunoscut, de aceea am decis să-i dedic un întreg articol, cu speranța că o să conving doar oameni civilizați să viziteze locurile astea.

Fuga de rutină | Raft cu amintiri - Iunie 2020

Am realizat mai bine ca niciodată luna trecută că mare parte din viața mea a fost haotică, nu pentru că sunt incapabilă să mă organizez, ci pentru că așa îmi place... Pentru mine o rutină exista doar în partea de igienă și îngrijire, în rest mi-a plăcut mereu spontaneitatea, neprevăzutul și să nu semene o zi cu alta, iar în general am fugit de rutină ca de ceva nasol. Însă în două privințe corpul meu nu cred că a fost încântat deloc de acest haos - programul aiurea de somn și mesele neregulate.

Am fost la mai multe controale și investigații în iunie și o să continui luna asta, stările mele de rău au sigur o cauză care nu are legătură cu stilul de viață, însă mi-am dat seama că după o noapte cu somn insuficient mi se intensificau mult stările de rău fizic, apoi nici de mesele luate pe apucate nu e încântat stomacul meu, chiar dacă nu e asta principala problemă, dar e una în plus. Încă nu știu ce m-a făcut în ultimele luni ca din bine și energie să pic brusc în niște stări neplăcute, sper să aflu într-un final, dar am luat decizia să fac un efort în a-mi organiza cât de cât orele de somn și de masă, e cazul la aproape 27 ani să fac ceva și în sensul ăsta.

Am spus și în trecut că nu mă dau un exemplu minunat ca stil de viață sănătos, însă pe măsură ce fac schimbări în sensul ăsta încerc să împărtășesc în rubrica asta personală cu voi pentru că e poate o mică fărâmă de motivație pentru cineva. O să continui să fug de rutină în multe alte aspecte ale vieții, dar în ce privește sănătatea încerc să n-o mai fac și vă încurajez și pe voi să puneți starea de bine fizică și psihică mai sus pe lista priorităților, dacă nu chiar pe primul loc.

Garderobă - 5 reguli personale

Nu m-au interesat niciodată ultimele tendințe și în general zona asta de modă și stil personal nu e printre pasiunile mele, nu sunt în măsură să dau sfaturi extraordinare în materie de piese adaptate la siluetă sau alte treburi de tipul ăsta. În schimb, am un minim interes în a mă simți bine în hainele pe care le port și prin asta înțeleg și să-mi placă mie ce văd în oglindă și să nu mă plictisesc imediat de ce am, ba chiar să mă entuziasmeze cât mai multe dintre haine, încălțări și accesorii, să folosesc cât mai des toate lucrurile.

Așa că s-a conturat un interes tot mai mare în ultimii ani în construirea unei garderobe ideale pentru mine și au apărut niște reguli personale în scopul ăsta. Am trecut și eu prin situația aia în care aveam senzația că n-am niciodată ce să port, deși rafturile și umerașele erau pline. Am pățit și să adun lucruri în care nu mă simțeam bine sau să trec prin perioade în care cumpăram mult și prost. Sunt câțiva ani de când au fost date uitării toate situațiile alea, mai de grabă am acum momente în care nu știu ce să port mai întâi la începutul unui sezon...

De aceea am zis să aștern aici aceste reguli personale, care sunt într-o mare măsură banale, evidente, dar privind în jurul meu văd multe femei (că la bărbați nu mă bag) - femei „obșnuite”, nu dive - care încă trec prin senzația că n-au niciodată cu ce să se îmbrace, deși cumpără săptămânal lucruri noi. Poate îi e cuiva de folos...

Produsul lunii - Rimel Avon Mark roz/roșu !?

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

Am făcut o pauză de la articolele din rubrica asta, nu am avut inspirația să scriu despre nimic în ultimele luni, deși sunt înconjurată de produse care-mi plac și despre care n-am apucat să aștern în scris o impresie mai detaliată. Acum m-a lovit brusc cheful de a scrie despre mai multe, însă am zis să încep cu un produs mai ciudățel descoperit recent - un rimel roz, vișiniu, roșu... nici nu știu la ce culoare să-l încadrez, fiindcă arată diferit în funcție de lumină. Oricum, e o nuanță pe care n-am mai întâlnit-o la un rimel și pentru că mi-a plăcut mult mai mult decât mă așteptam când l-am luat am decis să-l aduc în atenție.

Lecturile lunii - Mai 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Când știu că s-au adunat într-o lună mai multe lecturi extraordinare, pe care nu știu cum să le descriu cât mai bine pe scurt astfel încât să fiu cu adevărat convingătoare în recomandarea lor... inconștient amân să scriu articolul din rubrica asta. De asta scriu abia acum - destul de târziu - despre cărțile pe care le-am citit în mai, pentru că mi s-au părut geniale unele dintre ele și pe deasupra având niște părți dintr-o serie e cam greu să transmit prea mult fără să dau vreun spoiler din părțile anterioare, însă o să încerc.

Libertate | Raftul cu amintiri - Mai 2020

S-a vorbit în ultimele luni despre libertate mai mult decât de obicei, am strecurat și eu pe undeva ideea că modul în care ne-a fost îngrădită libertatea e normal să ne afecteze atât în practică, dar și psihologic, iar ceea ce mi-a lipsit mie cel mai mult a fost libertatea de deplasare și de a merge în natură, fiindcă niciunde nu mă simt mai liberă decât în mijlocul naturii. Cât timp trăim într-o societate oricum nu suntem complet liberi și încă reușește să mă surprindă în mod neplăcut cum mulți oameni nu pricep că libertatea proprie (inclusiv aia de exprimare) se termină acolo unde începe libertatea celuilalt.

E ciudat cum pandemia asta m-a făcut să realizez că eu deja practicam foarte des distanțarea socială fără să-mi fie impusă, în afară de câte un concert, party sau alte evenimente de tipul ăsta... chiar nu văd de ce ai considera înghesuiala o distracție în sine. N-am priceput niciodată de ce caută oamenii locurile aglomerate chiar și în natură sau de ce consideră mai distractiv să stea pe o plajă plină de necunoscuți lipiți unul de altul decât să aibă un colț de plajă doar pentru ei, unde să fie liberi și nestingheriți să se plimbe sau să se joace în valuri.

E liber fiecare să își petreacă timpul și vacanțele unde poftește, dar poate dacă oamenii s-ar apropia mai mult de natură la modul real n-ar mai exista atât de multe mizerii - la propriu și la figurat - pe lumea asta. Sunt multe de spus despre lipsa de respect a oamenilor față de semeni, de natură și animale, dar mă opresc de data asta, hai să vorbim și despre lucruri mai frumoase...

Alberobello, Italia - loc de basm pentru orice vârstă

Nu am ales întâmplător să public acest articol la data de 1 iunie, mi s-a părut foarte nimerit simbolic pentru că Alberobello e un orășel ce pare desprins dintr-un basm, care te face să uiți pentru câteva ore că nu mai ești copil - sau cel puțin așa a fost pentru mine. M-am entuziasmat de la prima casă trullo văzută și până la ultima, am țopăit ca un copil și am făcut o mulțime de fotografii. Orașul are și o istorie interesantă, dar la asta am avut timp să mă gândesc mai târziu, nu era timp de seriozități acolo.

Alberobello se află în Puglia, regiune ușor de localizat pe hartă chiar în „tocul cizmei” și unde sunt multe orașe frumoase de vizitat, dar acesta e poate cel mai special. Am fost acolo pe final de ianuarie anul acesta, erau destul de mulți turiști chiar și atunci, îmi imaginez că vara se stă la coadă pentru poze în locurile cele mai fotogenice.

Produse consumate - Mai 2020

După ce în aprilie n-am consumat decât vreo două produse, în luna mai s-au adunat câteva despre care să vă împărtășesc impresiile de final - nu foarte multe, totuși. Mă gândesc uneori să las tipul ăsta de articol sezonier, așa cum fac în privința cumpărăturilor, dar încă mă mai gândesc dacă e o variantă mai bună sau nu, știu că ar începe să mă streseze dacă s-ar aduna uneori prea multe pe parcursul a trei luni. Acum abia așteptam să le pozez și apoi să le pot pune la reciclat. O să decid pe parcurs, probabil, în funcție de câte se adună, nu vreau nici să fac postare cu cinci produse mediocre, dar nici să vin cu patruzeci de tuburi despre care să scriu un roman.

O zi în Cheile Dobrogei, maci și mare

Într-o dimineață de luni, după ce tocmai ieșisem din starea de urgență, ne-am trezit cu gândul să ne mutăm izolarea în munți pentru o zi, să facem o drumeție mai lungă... numai că vremea cam urâtă ne-a făcut să ne răzgândim în ultimul moment. Așa că am pornit-o spre Constanța, scopul principal fiind teoretic Cheile Dobrogei, deși în realitate gândul meu era numai la superbele câmpuri de maci. Dacă primăvara asta brândușele - florile mele preferate - le-am ratat din cauza restricțiilor, nu puteam să ratez și macii. Am decis că o să oprim puțin să vedem și marea și cam asta a fost „reconfigurarea” traseului. A fost foarte liber peste tot, dar probabil fiindcă era luni, de asta am și ales acea zi, de îmbulzeală nu ne era deloc dor.

Cumpărături și noutăți de primăvară

Mă gândeam până de curând că sezonul ăsta o să sar peste articolul de cumpărături și noutăți, dar până la urmă s-au adunat câteva lucruri pe care vreau să vi le arăt, împreună cu primele impresii. Am cumpărat foarte multe cărți primăvara asta, în rest nu prea m-au interesat haine și accesorii, iar la cosmetice am luat mai mult lucruri oarecum necesare, extrem de puțin de moft. A fost și o primăvară ciudată, cu atâta stat în casă pe parcursul stării de urgență nici n-am văzut rostul să-mi mai iau niște haine la care să mă uit cu regret că n-am unde să le port, aveam destule cu care să fac asta.

Nu am făcut „rezumatul” acestor cumpărături puține cu vreun regret, ba chiar asta îmi e intenția de câțiva ani, să iau doar lucruri care-mi aduc o bucurie sau îmi servesc unei necesități, fără balast. Ieri mi-am reorganizat lucrurile în dulapuri și mă uitam cu drag la cât de multe lucruri faine am pentru sezonul cald pe care abia aștept ocaziile să le port rând pe rând, în diverse combinații. Hai că m-am întins...

Top 5 - Produse recumpărate cel mai des

În lungile mele căutări ale acelor produse care să-mi satisfacă nevoile și așteptările am încercat o multitudine de produse de îngrijire și de machiaj, multe mi-au plăcut, însă doar o parte au rămas cu mine pe termen lung, continuând să le recumpăr iar și iar. În ultimii ani am recumpărat mai des produse cunoscute decât noutăți tocmai din motivul ăsta, fiindcă am găsit deja pe unele categorii ce căutam, așa că deși interesul în a testa noutăți încă există... este mult mai mic de vreo 4-5 ani și sunt mult mai selectivă.

Azi o să mă opresc la primele 5 produse recumpărate, acelea pe care le-am terminat și apoi cumpărat de nenumărate ori. Am exclus produsele de machiaj din această listă, mai ales pentru că ce am inclus în Top 5 produse de makeup drugstore conține în mare parte cel mai des recumpărate produse pe zona respectivă. Azi focusul e mai mult pe îngrijire, iar pentru cine mi-a mai citit din articolele din trecut n-o să fie vreo surpriză, au mai apărut toate prin multe alte postări și n-o să fie nici asta ultima oară, tocmai pentru că îmi plac vreau să le readuc în atenție periodic.

Micile plăceri din călătorii...

De când pandemia ne-a țintuit în loc și ne-a lăsat într-o mare incertitudine privind călătoriile viitoare... rare au fost zilele în care să nu răsfoiesc printre pozele din trecut. Mi-am retrăit momentele și experiențele frumoase sau amuzante, iar dincolo de peisaje fabuloase, obiective importante, experiențe și gastronomie, am devenit și mai conștientă de toate micile plăceri din călătorii, de lucrurile acelea mărunte care mă bucură și de care mi-e teribil de dor acum. Am mai spus-o că nu consider că o călătorie ar trebui să fie despre lucruri de bifat, iar situația asta ar putea să ne facă mai conștienți de ce ne bucură cu adevărat când pornim la drum...

De aceea vreau să vă provoc și pe voi să scotociți prin amintiri și prin poze vechi, să scoateți de acolo din micile plăceri care v-au bucurat, dar care poate au fost date uitării pe parcurs. O să încep eu cu o avalanșă de fotografii cu astfel de plăceri simple și pe care le asociez totodată cu senzația de libertate, fiindcă - nu-i așa? - asta ne lipsește cel mai mult tuturor.

5 mituri despre îngrijirea tenului #2

Am scris în urmă cu un an despre cele mai frecvente 5 mituri despre îngrijirea tenului și azi revin cu un fel de parte a doua, cu unele ceva mai specifice și poate nu chiar la fel de des întâlnite ca miturile din aricolul anterior, dar (încă) suficient de mult. Insist și de data asta pe ideea că informațiile ce țin de sănătate și îngrijire ar trebui cercetate din surse multiple, cât mai bine argumentate și credibile, de aceea nu am pretenția să luați drept adevăr absolut nici ceea ce spun eu, tot ce încerc cu genul ăsta de articole e să îndemn la o reconsiderare a convingerilor privind aceste idei, cercetând apoi și din alte surse.

Lecturile lunii - Aprilie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Am citit și mult și bun luna trecută, am început cu un roman istoric clasic, am continuat cu niște thrillere interesante și am încheiat-o cu o poveste fantasy de copii, tot clasică și ea. M-am reîntors la autori pe care nu-i mai citisem de mult timp, dar am și citit puțin în format electronic, ceea ce nu mai făcusem de câțiva ani. Sunt „de modă veche”, îmi place să dau paginile unei cărți reale. Nu mă mai întind cu introducerea, am oricum prea multe de povestit la fiecare titlu...

Adaptare | Raft cu amintiri - Aprilie 2020

Am tot încercat să adun din memorie niște gânduri din luna ce tocmai s-a scurs și să le ambalez în vreun mesaj revelator, dar n-am ce profunzime să scot, pot doar să las niște gânduri reale să curgă și atât. Îmi dau seama că o bună parte din luna trecută o văd ca prin ceață, poate pentru că uneori am trăit mai intens în amintiri și prin cărți decât în realitate. Nu am avut o clipă de plictiseală în toată perioada asta de stat acasă de când cu pandemia, am făcut destul de multe chestii, în schimb am avut și momente cu o totală lipsă de orice, m-am simțit dese ori rău de la niște probleme de sănătate vechi și am mai făcut și o infecție la măsea, lucruri cu atât mai neplăcute când n-ai unde să le rezolvi...

Încerc și eu să transmit niște lucruri cât mai frumoase și optimiste în mediul online, dar au și astea o limită, nu e cazul chiar să ne prefacem că suntem fericiți de situația asta, de parcă asta am așteptat toată viața. Sigur, cât timp ai un acoperiș deasupra capului, alimente la discreție și acces la atât de multe lucruri plăcute din confortul propriei case e exagerat să te plângi toată ziua prin social media cu cât de chinuit ești că nu poți ieși la o terasă, dar e normal să avem și momente proaste sau frustrări.

Nu prea am poze speciale să vă arăt, cum obișnuiam în trecut, în afară de astea cu Max vânând o albină. O să vă spun doar ce am mai făcut, ce experiențe extraordinar de extravagante am avut pe acasă, fără să le reprezint prin imagini. Poate vă dau idei sau măcar vă amuz.

Lecturile lunii - Martie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Cea mai bună parte din acest martie atipic a fost lectura, am citit cărți bune și foarte bune, iar faptul că am reușit să mai devorez trei titluri pe lângă unul de Dostoievski e o realizare, dat fiind că prima mi-a acaparat o mare parte din lună. Am spus-o printr-un articol trecut că vreau să profit de timpul petrecut acasă din cauza pandemiei pentru a citi cât mai mult, dar nu neapărat mai multe cărți, prefer să aleg mai des din acele cărți lungi și greoaie de pe wishlist.

Produse consumate - Martie 2020

Am promis în articolul anterior că o să-mi reiau activitatea pe blog cu postări obișnuite și am zis să încep cu ultimele produse consumate și impresiile mele despre acestea, că tot s-au adunat câteva. Ar fi fost mai multe de machiaj în condiții normale, am câteva foarte aproape de terminare, dar de când cu izolarea nu prea mă mai machiez, așa că n-aveam când să le consum. În rest nu s-a schimbat nimic pe partea de îngrijire, folosesc ca de obicei produsele, probabil că o să am „material” pentru aceste articole și în lunile următoare.

De acasă... | Raft cu amintiri - Martie 2020

M-am uitat să văd ce am scris despre luna februarie, mai ales cu ce gânduri am încheiat acea postare și așa cum îmi aminteam vag... spuneam că abia aștept să apară florile de primăvară și să reîncep să merg în drumeții. Niște dorințe atât de mărunte cândva - să ies în parc să admir florile, să dau o fugă scurtă la munte pentru o drumeție și pentru brândușe - dar care acum au devenit brusc lucruri la care nu mai avem acces. Nu mai menționez și toate celelalte planuri pe care le aveam. E neplăcut psihologic pentru toată lumea modul în care această pandemie ne-a îngrădit libertatea, dar măcar de am încerca să învățăm ceva din toată situația asta neplăcută.

Nu îmbrățișez acea idee cum că „eram fericiți și nu știam”, fiindcă nu mi se aplică, știam asta, dar poate că acum sunt și mai conștientă de cât de multe lucruri frumoase am trăit, prețuiesc și mai mult toate amintirile, toate locurile văzute și experiențele trăite. Însă deocamdată stau acasă și încerc să-mi petrec timpul cât mai plăcut, mă bucur de pasiunile și plăcerile care-mi sunt accesibile și în casă, iar azi vreau să împărtășesc cu voi din ele...

Lecturile lunii - Februarie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Acaparată de o lectură extraordinară în prima parte din martie am și uitat că nu apucasem să scriu despre cărțile citite în februarie - puține, dar interesantă fiecare în felul ei. De fapt m-a „zguduit” destul de tare prima carte citită încât următoarele le-am ales mai mult din nostalgie și din dorința de a citi ceva plăcut, care să nu mă solicite foarte mult. Promit că luna asta am dedicat și o să dedic mult mai mult timp lecturii, să mai echilibrez balanța.

Priorități | Raft cu amintiri - Februarie 2020

Luna februarie am simțit-o ca pe un fel de perioadă de tranzit, cum bine s-a exprimat Alina și fix cum a fost și pentru mine. Am vrut să-mi concentrez cât mai mult din timp și energie pe niște schimbări în stilul de viață care să mă ajute pe termen lung să-mi fie cât mai bine fizic, așa că multe alte lucruri speciale nu am făcut. Mi-am stabilit de mult timp niște priorități în viață, însă pe acea listă nescrisă puneam pe un loc cam îndepărtat starea mea de sănătate, deși e cea mai importantă pentru a mă putea bucura la maxim de toate celelalte.

Nu e vorba de a face ceva ce e în trend, chiar cred că e relativ și subiectiv ce înseamnă sănătos pentru fiecare, în funcție de problemele deja existente, dar ideea de bază e că ar trebui să ne îngrijim mai mult de propria sănătate, lucru atât de firesc și totuși atât de mult neglijat. Am niște probleme cu care mă confrunt de mult timp și care-mi complică existența, iar niște schimbări „banale” au dat rezultate mai bune decât mă așteptam... lucru pe care vreau să-l împărtășesc cu voi pentru că poate o veți lua drept o mică motivație.

Cumpărături și noutăți de iarnă

Au mai rămas doar câteva zile oficiale de iarnă, ieri a arătat a zi de primăvară în toată regula și chiar dacă azi s-a stricat vremea am zis că e timpul să vă arăt cumpărăturile și noutățile de iarna asta. Spuneam și atunci când vă arătam cumpărăturile din toamnă că n-am luat foarte multe lucruri, dar în aceste trei luni de iarnă chiar n-am cumpărat decât niște mărunțișuri pe toate categoriile (haine, cosmetice, cărți), chiar și puse la un loc cu niște lucruri drăguțe pe care le-am primit și tot sunt foarte puține.

Eu mă bucur de lucrul ăsta, nu m-am abținut în mod special de la shopping, pur și simplu n-am avut nevoie de multe lucruri și n-am fost prea des tentată cu ceva - deși oferte bune sau lansări interesante au tot fost, dar nu m-au atras pe mine. Mi-e și mie greu să recunosc și să afirm asta... dar cred că minimalismul mă atrage tot mai mult, chiar dacă sunt departe de așa ceva. Merg deocamdată pe ideea - mai puține lucruri, mai multe experiențe și momente care contează.

Lecturile lunii - Ianuarie 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Iar m-am mobilizat cam greu cu articolul ăsta lunar dar nu puteam să trec peste lecturile din luna ianuarie - au fost puține dar bune, stiluri și subiecte diferite, cărți care m-au acaparat mai repede sau mai greu, dar niciuna nu-mi dă ocazia de a aduce critici prea mari în final. Am rămas cu ceva din fiecare și asta e tot ce contează, nu mă mai stresez deloc de faptul că n-am citit pe cât de mult intenționam.

Produse consumate - Ianuarie 2020

Spuneam la finalul articolului cu produsele consumate din decembrie că am decis să nu mai fac postările astea lunar decât dacă am suficient de multe să vă arăt, iar pentru ianuarie am stat puțin să mă gândesc dacă are rost să-l fac sau nu pentru că n-am consumat extraordinar de multe, dar mi s-au părut totuși suficiente încât să își aibă rostul articolul ăsta, mai ales că am și niște produse despre care n-am pomenit niciodată pe blog sau am făcut-o prea puțin - și-mi era că o să fie apoi prea multe dacă las să se strângă și tot ce consum în februarie, fiindcă am deja multicele pe terminate.

Decizii | Raft cu amintiri - Ianuarie 2020

Cred că rezoluțiile de început de an sunt utile atâta timp cât sunt realiste și cu adevărat dorite, dar nu cred că pentru realizarea acestora trebuie să ne agităm în a bifa din ele din primele zile ale anului. Mi-am proiectat pentru 2020 tot felul de dorințe, inclusiv schimbări pe care-mi doresc să le fac, dar am preferat ca în această primă lună din an să mă concentrez mai mult pe a lua decizii în ce aș schimba, ce n-aș schimba, dar și cum. La fel de mult m-am gândit și la ce nu vreau să schimb. Nu vorbesc doar de lucruri foarte importante, unele sunt mărunțișuri, dar care contează pentru mine. În unele privințe am luat decizii, în altele tot nehotărâtă sunt, dar n-a intrat timpul în sac.

O să vă povestesc în continuare despre o parte dintre deciziile pe care le-am luat, dar și ce am mai făcut interesant în luna ce a trecut, cu mici frânturi din vacanță, dar și gânduri privind în general călătoriile raportat la ce se mai întâmplă prin lume...

Produsul lunii - Toner Paula's Choice Skin Balancing

În rubrica „Produsul lunii” o să scriu mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

Despre acest produs am mai scris acum câțiva ani, atunci când l-am descoperit pentru prima oară, împreună cu cleanserul din gamă, iar părere generală mi-o păstrez - e singurul toner care mi-a plăcut în mod special vreodată, care face o diferență pe tenul meu datorită ingredientelor foarte bune din compoziție. Vreau însă acum că l-am redescoperit să-l aduc din nou în atenție printr-un articol detaliat, cu o părere pe larg, dacă tot l-am declarat redescoperirea anului trecut în acest top 5.

Wishlist de cărți - 10 titluri pentru 2020

Am în permanență liste peste liste de dorințe atunci când vine vorba de cărți, unele sunt foarte mult dorite, altele doar curiozități, așa că încerc să-mi stabilesc periodic și o listă mai scurtă de priorități, ca să nu mă las prea des tentată de titluri care-mi fac un ochiul pe moment - am descoperit și astfel cărți foarte bune, însă prefer să îmbin lecturile de mult dorite cu cele alese mai spontan. Anul trecut am făcut un wishlist cu 20 de titluri, n-am reușit să citesc decât 11 dintre ele, așa că rămân restul pe anul ăsta și am mai ales încă 10 titluri pentru 2020, marea majoritatea fiind cărți pe care amân de mult timp să le citesc. Vi le las mai jos cu motivul pentru care mi le doresc.

Produse consumate - decembrie 2019

Am vrut să scap de gunoiul cosmetic înainte de finalul anului trecut, așa că le-am scos la fotografiat atunci și... la atât m-am oprit, n-am avut dispoziție să scriu despre ele și m-am gândit că oricum n-are nimeni chef să citească despre asta în preajma sărbătorilor. De aceea vine atât de târziu articolul ăsta, la care nici n-am vrut să renunț dacă tot aveam pozele făcute. Nu sunt multe, dar marea majoritate sunt produse care mi-au plăcut foarte mult, pe unele le-am mai consumat de un milion de ori, altele sunt o noutate pe aici și în general pe blog, fiindcă n-am apucat să le aduc prea tare în atenție, așa că e un moment bun s-o fac acum. Să vedem...