Observând natura de aproape

A fost o perioadă în care consideram că pentru a mă bucura la maxim de natură trebuie neapărat să merg în locuri sălbatice, pe plaje neamenajate și aflate cât mai departe de civilizație, în drumeții montane, prin păduri sau pe dealuri uitate de lume, iar toate astea rămân genul de locuri aflate pe lista preferatelor mele, însă treptat am descoperit și alte fețe ale plăcerii de a observa natura.

Există multe modalități bune de a observa natura și mai aproape de civilizație, ba chiar în mijlocul ei, atunci când timpul, dispoziția, sănătatea, restricții de pandemie sau orice alt factor nu permit deplasarea spre „sălbăticie”. E același lucru? Nu, dar nici nu e vreo competiție.

Nu doar că am găsit moduri de a savura natura în simplitatea ei, de aproape și în detaliu, mult mai des și facil (mai făceam asta, doar că mai rar), dar am realizat și că erau părți pe care le ignoram complet, acaparată fiind de întregul peisaj. Subiectul și diverse cadre au mai fost și prin alte articole și cred că e mai mult decât evident la mine pe Instagram, unde sunt mai multe fotografii postate, însă vreau să rezum și aici câteva frânturi de natură de anul ăsta: din prima jumătate a lui 2022, mai exact.