Wishlist | Câteva dorințe materiale

Dorințele mele cele mai mari nu includ lucruri materiale de niciun fel, mă pot lipsi de multe în schimbul locurilor unde-mi doresc să ajung, a experiențelor de încercat și a sănătății, iar dacă mă apuc să aștern în scris ce schimbări mi-aș dori foarte mult să văd în jur.... nu aș termina articolul ăsta azi. Însă nu vreau s-o dau azi în mesaje profunde, de politică oricum mă țin departe în postările de pe blog, iar despre respectul pentru oameni, animale și natură pe care aș vrea să-l văd mai des scriu oricum printre rânduri de câte ori am ocazia. Așa că mă reîntorc cu gândul la micile dorințe materiale.

Nu era planificată postarea asta până acum câteva ore, însă după ce am pus în ordine câteva cumpărături de ieri mi-am dat seama că pentru vara asta nu-mi mai doresc în mod special nimic material, deși nici n-am luat prea multe, în schimb am realizat că aș vrea câte ceva pentru toamnă-iarnă, în special anumite lucruri care simt că-mi lipsesc din garderobă și am decis să vi le arăt și pe blog, poate găsiți puțină inspirație sau poate îmi dați voi mie idei unde aș putea găsi ce caut.

3 zile în Tulcea - deltă, munte și istorie

Delta Dunării, Munții Măcin și câteva cetăți au fost alegerile câștigătoare pentru un weekend prelungit planificat din scurt prin Tulcea, după ce am întors pe toate părțile alte idei, dar toate au picat din motiv de aglomerație garantată, dacă nu la destinație, cel puțin pe drum - doar știm la ce să ne așteptăm când sunt zile libere de sărbători. Așa că am amânat ideile care implicau drumeții prin munți înalți și semeți, dar ne-am făcut pofta de mișcare în bătrânii munți din Tulcea, pe care i-am subestimat pe nedrept din cauza altitudinii joase. O scurtă plimbare prin deltă și vizita câtorva cetăți au completat perfect scurta noastră excursie din mijloc de iunie.

Lecturile lunii - Iunie 2019

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Cred că iunie a fost prima lună din anul ăsta în care n-am avut nicio carte la care aș avea de adus vreo critică mai severă sau măcar vreo lectură care să mă lase indiferentă. Așa că, deși am reușit să amân din nou cam mult postarea asta, nu aveam cum să trec peste ea, poate că am amânat-o inconștient tocmai pentru că e cam greu să pun în doar câteva rânduri impactul pe care l-au avut asupra mea aceste povești. Cu cât e mai bună o carte, cu atât mi se pare mai greu de scris pe scurt o impresie, dar nu-mi rămâne decât să încerc...

Vestul Bulgariei - 5 locuri frumoase de văzut

În mini vacanța de Paște de anul ăsta am construit un traseu tare fain prin vestul Bulgariei, pornind de la niște locuri prin care îmi doream de multă vreme să ajung și adăugând altele pe listă pe măsură ce mă interesam de ce am mai putea vedea, ba chiar s-a adăugat la final și un loc foarte frumos descoperit pur întâmplător, de a cărei existență nici nu știam. De mult timp m-am convins că locurile cele mai frumoase și interesante din Bulgaria nu sunt cele de pe litoralul atât de promovat la noi, ci de prin alte părți ale țării, iar această excursie mi-a întărit convingerea asta. 

Noi ne-am deplasat destul de mult cu mașina pentru 4 zile pe care le-am avut la dispoziție, coborând din nord-vest spre sud, însă în funcție de stilul și ritmul fiecăruia, locurile prezentate mai jos pot fi cuprinse și separat în 2-3 excursii, adăugând eventual și alte locuri. Eu prezint doar ce am văzut și în ordinea în care am ajuns la ele, cu câteva recomandări bonus pe parcurs, pentru că despre un loc fabulos am scris deja separat, iar pe altul nu l-am vizitat cu adevărat ca să detaliez, deși am ajuns la el.

Produse consumate - Iunie 2019

Văzând cât de puține produse am putut să termin într-o perioadă de două luni - pe mai nici n-am avut despre ce să scriu pe blog - mă gândesc că ar trebui să cântăresc mai bine ce are rost să mai cumpăr și ce nu în următoarea perioadă. Chiar aveam în plan încă niște mici cumpărături, dar cred că le mai amân pe unele dintre ele, n-am chef să mai arunc prea curând cosmetice, aș prefera să le văd terminate.

Ce mă țin să vă spun de mai mult timp e că dacă vreți să duceți la reciclat recipientele de plastic ale cosmeticelor într-un loc unde chiar se reciclează, recomand centrele de la Carrefour - nu garantez că reciclează chiar toate tipurile de plastic, dar în principiu ar trebui s-o facă. Tot ei au centru de colectare de doze sau hârtie. Nu vă bazați pe tomberoanele teoretic împărțite pe categorii, fiindcă de acolo rare ori chiar ajunge ceva la reciclat.

Hai hui prin natură | Raftul cu amintiri - Iunie 2019

În fiecare vară încerc să fug cât mai des în natură, căldura din oraș e parcă tot mai greu suportabilă de la an la an, așa că asta am făcut și-n iunie cât de des a fost posibil. Mi-am stabilit oricum de la început că anul ăsta vreau să mă focusez mai mult pe natură prin călătorii, ceea ce am și făcut până acum. Pentru luna trecută n-aveam niciun plan stabilit din timp, dar am încropit din scurt câte ceva. Ne-am perindat pe distanțe scurte, dar am (re)descoperit locuri foarte frumoase la mare, munte, în deltă sau prin mijlocul satelor. Nici pentru restul verii n-avem încă vreun plan bătut în cuie, deși sunt vag stabilite vreo 3-4 posibile excursii - am decis că lăsăm vara asta pentru plecări spontane, chiar nu strică și puțină spontaneitate.