Sibiu - de ce îmi place și pentru ce revin

Am spus cu fiecare ocazie că orașul meu preferat din România e Sibiu, mi-a plăcut de la prima vizită și încă nu m-am săturat să-l revizitez, cu fiecare ocazie mai descopăr ceva nou sau redescopăr farmecul locurilor deja cunoscute. De fiecare dată când am ajuns prin Sibiu am legat vizita și de niște locuri noi pentru mine din împrejurimi, dar m-am bucurat și de aceleași locații/zone pe care le-am văzut de la prima vizită. Nu afirm că e cel mai frumos oraș din țară, e ceva prea subiectiv ca să cred în astfel de clasamente bătute în cuie, poate alți oameni iubesc mai mult Brașovul, Timișoara, Oradea sau orice alt oraș, îmi plac și mie mai multe, dar în mod cât se poate de subiectiv Sibiu rămâne preferatul meu.

Dat fiind că îmi place atât de mult orașul ăsta din Transilvania, am decis că e cazul să-i ofer un articol pe larg, poate mai sunt persoane care nu l-au vizitat sau care au făcut-o prea pe fugă și nu știu de toate locurile de mai jos, care mă fac pe mine să îmi doresc și acum să-l revizitez, măcar în scurte opriri.

Produse consumate vara asta

După ce am scos din coș ambalajele goale de la produsele consumate vara asta și am început să le grupez pentru poze am rămas blocată când am văzut cât de tare „bate vântul” la produse pentru îngrijirea tenul. Fiindcă fix asta folosesc cel mai mult, chiar am folosit mult SPF și mi-am îngrijit corespunzător tenul cu diverse creme, seruri și alte poțiuni, numai că nu prea am terminat din ele. Am fost nevoită să și arunc câteva expirate (cu părere de rău, mi-e așa de ciudă când fac asta), însă majoritatea sunt încă în uz, unele pe terminate și o să consum sigur mai multe pe toamnă. La fel și la capitolul produse de machiaj.

Am recuperat în schimb la produse pentru corp, unde cu greu am mai consumat câte ceva sezoanele trecute, din cauză că începusem prea multe. Hai să vă povestesc ce-i cu fiecare...


Lecturi de vară | Ce am citit vara asta

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

N-am mai scris în fiecare lună despre cărțile pe care le-am citit pe parcursul verii fiindcă - după cum se vede mai jos - n-am citit foarte mult, nu reușesc să-mi schimb acest obicei de a-mi ieși din ritm cu lectura pe parcursul lunilor de vară. Atât s-a putut și atât am avut chef, e mai bine decât deloc și mă bucur că am făcut niște alegeri inspirate, vreo două au potențial să intre pe lista mea de preferate de anul ăsta și am avut subiecte și stiluri variate.

Cumpărături din primăvară și vară

Deși mă bucură începutul de toamnă foarte mult, pe aici o să mai prelungesc puțin vara cu câteva articole retrospective, pentru că am rămas în urmă cu mai multe categorii. Ce o să vă arăt azi sunt cumpăraturi din ultimele șase luni, o perioadă foarte lungă pentru atât de puține lucruri, treabă de care sunt foarte bucuroasă, îmi dau tot mai bine seama de cât de puține lucruri materiale am de fapt nevoie. Am mai achiziționat geluri de duș, deodorante, șampoane și alte câteva chestii super basic pe care n-o să vi le mai arăt, dar din categoria de plăceri și mofturi personale cred că am adunat cam tot ce am cumpărat în primăvară și vară.

Iar dacă tot n-am multe haine sau produse de îngrijire, iar pe cărți nu mai are rost să insist prea mult aici, m-am gândit să integrez puțin și din zona de alimente - mai exact dulciuri și gustări bune fără zahăr, că am făcut niște super descoperiri pe zona asta. Le-am mai prezentat eu pe Instagram, dar vreau să rămână și undeva pe blog.