Ce am mai citit: 8 cărți de non-ficțiune

A trecut mai mult de un an de când nu am mai împărtășit impresii despre cărțile pe care le-am citit, m-a împiedicat gândul că e oricum în zadar, că lumea e în căutare doar de conținut online cât mai scurt și antrenant, însă mi-am propus să las deoparte gândurile astea și să reiau obiceiul de a vorbi despre lectură. Chiar și un singur om dacă alege să citească o carte bună în urma unui articol o să consider că e un câștig, iar eu încă am speranța că interesul pentru lectură nu o să moară niciodată.

Nu am dedicat anul trecut pe cât de mult timp îmi doream pentru citit, totuși n-am renunțat complet la plăcerea asta și am adunat câteva cărți pe care vreau să le recomand. Azi am selectat doar cărți de non-ficțiune, va urma cât de curând un alt articol cu ficțiune.