Produse consumate - Iulie 2018

Motivul pentru care am amânat postarea asta e că începutul de august ne-a prins în mutări și nici n-am mai stat să fac pozele înainte, am luat cu mine și ambalajele goale și am amânat articolul până m-am așezat cât de cât cu lucrurile. Faptul că a trebuit să-mi împachetez și apoi să îmi rearanjez toate lucrurile m-a făcut să fiu mult mai conștientă de cât de mult am întrecut măsura în materie de cosmeticale adunate și cât de absurd și inutil e. Nici nu vă imaginați cât timp am pierdut numai pe zona asta, iar cum o nouă tură de mutat se va repeta într-un viitor nu foarte îndepărtat mă face să-mi doresc cu atât mai mult să-mi micșorez drastic numărul de produse, să consum cât mai mult și să cumpăr cât mai puțin. Deja încerc asta de mai bine de un an și abia se simte, dar acum sunt și mai determinată. Nu că ar fi asta singura problemă, aș vrea să reduc cantitatea de lucruri materiale pe mai multe zone. Deocamdată nu am multe produse consumate să vă arăt, dar atât am reușit să dau gata în iulie...


Mă bucur că măcar fac progrese și mai reușesc să tot termin din produsele de makeup, am doar unul tura asta, dar tot e mai bine decât nimic, probabil pe luna august o să am mai multe, am deja vreo 2-3 chestii aproape gata. Am reușit să termin eyeliner-ul Essence waterproof, un produs ieftin și foarte bun, care a ținut incredibil de mult. Are un vârf ideal, din punctul meu de vedere, care nu s-a tocit deloc după nenumărate utilizări. Nu știu dacă e chiar rezistent la apă, nu prea cred, dar în condiții normale e ok. Ce m-a surprins pe mine e că a fost foarte spornic, a ținut o veșnicie, depășisem cam mult termenul, dar deja eram curioasă cât mai poate ține și l-am folosi până la final, fără probleme.

N-am mai terminat  vreo ojă, dar am dat gata un mini base coat Melkior, un produs fain, care și-a făcut treaba cum trebuie - se aplică frumos, se usucă repede și protejează unghia. Mai mult nu văd ce ar putea face. L-aș prefera tot în varianta asta mică pe viitor, am reușit să folosesc aproape tot produsul din sticluță.


Când credeam că o să pot lăuda și eu un produs Vichy măcar o dată... s-a stricat totul la final și cu apa termală Vichy, bună ca oricare alta, dar al cărui sistem de dozare n-a mai funcționat cum trebuie spre final, când încă mai era ceva produs pe fundul recipientului. Stropea total aiurea, abia am reușit să-l mai folosesc până la capăt. E clar, nu e chip să mă înțeleg și eu bine cu un produs de la brandul ăsta...

Uneori mă întreb dacă mai are rost să vă arăt dizolvantul de unghii Ebelin, varianta fără acetonă, că deja l-am arătat prin postările astea de atât de multe ori... dar mna, poate mai apare lume nou. Deci da, încă îmi place, încă e printre primele mele opțiuni.

Nu e prima oară când termin nici clenserul Paula's Choice Skin Balancing și chiar dacă nu a apărut în lista scurtă de aici a preferatelor mele de la PC, asta nu înseamnă că nu îmi place, ba chiar îl consider unul dintre cele mai bune cleansere pentru un ten gras sau mixt, iar faptul că am terminat două tuburi, în condițiile în care ține foarte mult, spune deja totul. Îmi place la el că nu trebuie să insist mult pentru a curăța tenul foarte bine și în profunzime, cu câteva mișcări și un strop de produs mi-a lăsat tenul curat, fără să-l usuce.

Am avut o relație complicată cu gelul de duș Dermacol cu căpșună și rubarbă... mai întâi mi-a plăcut la nebunie cum miroase din tub, apoi m-am supărat foc că nu miroase chiar la fel pe pielea mea și l-am lăsat uitat într-un colț, până când după câteva luni i-am mai dat o șansă. Ce să vezi, de data asta mi-a plăcut pe piele la fel de mult ca din tub, iar mirosul mai și persistă pentru multicel timp. Trebuie să mai iau și alte arome de la ei musai. Eu am cumpărat produsele Dermacol de aici și de aici.


Șamponul L'Oreal Expert Pure Resource l-am luat fiindcă mi-a plăcut mult o altă variantă din gama asta, dar din păcate cu el nu m-am mai înțeles chiar la fel de bine, deși nici rău n-a fost. Mi s-a părut mai puțin concentrat, nu prea m-a încântat nici mirosul, dar măcar nu mi-a făcut probleme cu scalpul (foarte sensibil). Oricum, eu nu l-aș mai lua, în schimb aș recumpăra varianta Sensi Balance, cea de aici, chiar intenționez să-l iau iar.

V-am arătat relativ recent printre cumpărăturile de vară și șamponul uscat PS refresh & boost, l-am luat dintr-un Primark când am fost în Belgia și aproape l-am terminat de acolo, fiindcă n-aveam alt șampon uscat la mine. Mi-a plăcut, nu chiar la fel de mult ca Batiste, dar a fost foarte ok, mai ales pentru prețul mic. Nu plâng că n-am de unde să-l recumpăr momentan, dar nici nu exclud să-l mai iau pe viitor.

Tot dintr-o vacanță am luat și uleiul de păr Mastic Spa, în urmă cu muuult timp. A fost foarte spornic și într-o cantitate mare, mi-a plăcut la nebunie mirosul și a fost foarte bun și ca efect. Eu l-am cumpărat acum 3 ani (era și timpul să-l termin) din Insula Corfu, era cadou la o revistă. V-am mai spus, în Grecia nu ratați ocazia de a căuta printre reviste, veți găsi multe cadouri interesante, inclusiv de la branduri de lux. Parcă uleiul ăsta se găsea și la noi, cred că în Marionnaud.

Asta a fost tot ce am consumat luna trecută, puține tare, însă și mai puține am cumpărat (de fapt mai deloc) și de data asta nu doar că sper, dar sunt chiar sigură că pe august o să am o captură de ambalaje goale mult mai consistentă.

Ce ați mai consumat în ultima perioadă? Ați încercat vreunul dintre produsele prezentate?

10 comentarii

  1. ai facut pace cu dermacol! :))

    ma dau in vant dupa produsele melkior pentru unghii.

    chiar ma gandeam ieri ca am putine cosmetice. bine, mai primesc pentru testare (am scurtat si acoplo lista ca nu mai am chef de experimente), dar de cumparat mi-am propus sa cumpar mai putin si mai scump, eventual sa-mi fac placerea cu anumite lucruri pe care le vreau musai. am incredibil de mult loc liber :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Daaa, nu știu ce s-a întâmplat la prima folosire de nu mi-a plăcut pe pielea mea...
      Îmi plac și mie mult produsele lor pentru unghii, am adunat ceva oje de la ei.

      Eu am evitat în ultima vreme colaborările tip barter pe cosmetice, am păstrat însă colaborările cu acele branduri care-mi plac mult și unde nu mă simt forțată să le încerc într-un timp limitat.
      Așa prefer și eu în cazul cumpărăturilor, să fiu foarte selectivă, să-mi fac mai rar un moft, dar unul mai mare sau să-mi recumpăr produse favorite, pe care nu le mai am.

      Ștergere
  2. la mine la capitolul cumparat e pe zero! nu mai vreau absolut nimic, trebuie musai sa mai consum din ele, primesc destul de multe si o sa fac stiva. am zis ca mai dau din ele, trebuie musai sa vad de care pot sa ma lipsesc si aia e... nu se mai poate, in ritmul asta o sa expire multe!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu mereu am dat orice am primit și am știut că nu-mi e potrivit sau pe plac, în timp ce altcineva s-ar putea bucura de acel lucru. Doar că acum sunt într-un punct în care nu prea am ce să mai dau, am produse destul de mult folosite încât să nu le mai pot oferi altcvuiva. Pe unele le știu și că sunt cam vechi și prefer să încerc să le termin eu înainte să fie bune de aruncat, că știu ce-i cu ele. În plus, unele sunt produse mult iubite la care n-am de ce să renunț.

      Ștergere
  3. Si eu recumpar dizolvantul fara acetona de la Ebelin. Ori varianta asta, ori cea cu pompita.
    Am si eu un gel de dus Dermacol...cu aroma de cafea. Nu m-a dat pe spate, sincer. In schimb, cel exfoliant e fain.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu îl mai recumpăr și pe cel de la Cien, dar parcă spre Ebelin trag mai des.
      Hmm, l-am văzut foarte lăudat pe cel cu cafea, chiar aș vrea să-l încerc și eu.

      Ștergere
  4. Nici unul dintre aceste produse nu le-am folosit. Am insa pe lista de cumparat gelul de dus de la Dermacol, cred ca miroase demential.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Al meu a miros demențial, vreau și eu să încerc mai multe arome de la ei.

      Ștergere
  5. Respect! Esti un adevarat beauty blogger!Eu nu le-am mai carat dupa mine in momentul in care m-am mutat! ;))
    Dermacol si Paula's Choice se afla in continuare pe wishlist-ul meu si sper ca pana la sfarsitul anului sa reusesc sa le bifez.
    Spor la consum in continuare! :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha! Eu abia dacă mă mai consider beauty blogger, la cât de puțin am scris despre cosmetice în ultima vreme - și nici nu știu dacă se va mai schimba ceva, mai mult pe îngrijirea tenului m-aș mai focusa.
      Îți doresc să bifezi măcar Paula's Choice, poate îți va fi de folos topul meu personal, pe care l-am făcut vara asta.
      Mulțumesc! :*

      Ștergere