Am folosit următoarele oje:
Flormar SuperMatte #112, Avon Stardust Cherry Dazzler, Avon Stardust Teal Glitter
Am ales ca cele două oje texturate să fie de la Avon fiindcă sunt complet îndrăgostită de această gamă! Pe cea roșie v-am mai arătat-o în postarea de aici, dar teal glitter a fost încercată pentru prima oară la această manichiură și m-am îndrăgostit complet de ea, nu știu acum care-mi place mai mult! La oja roșie am fost neinspirată să aplic un singur strat de data asta și de aceea efectul nu e la fel de spectaculos ca la cealaltă și ca în postarea în care a fost vedetă. Dar a arătat totuși bine, mie mi-a plăcut manichiura, am purtat-o cu drag câteva zile bune!
Oja nude de la Flormar îmi place la nebunie dar nu pricep din ce motiv face parte dintr-o gamă care se presupune că e mată, fiindcă nu e! E o ojă obișnuită, are luciu și ceva irizații foarte fine de sclipici în compoziție. Eu m-am bucurat într-un fel pentru că nu o doream neapărat mată, a fost luată doar pentru nuanță. Am ținut să precizez asta fiindcă mi-am amintit că ultima oară când v-am arătat-o (aici, mai precis) v-a atras atenția.
Ce părere aveți de manichiura mea? Vă place combinația? Ați purta-o? Voi mai purtați manichiuri french?
Nu uitați să le faceți o vizită și celorlalte fete, o să descoperiți multe manichiuri interesante, vă garantez!
- Andreea M - www.dittanail.blogspot.ro
- Andrea - http://
andicolouryourlife.blogspot.ro - Andra - http://andrakat.wordpress.com
- Iulia Maria - http://
iuliafairynails.blogspot.be - Mădălina - http://
misshappyandhernails.blogspot.r o - Alina JustAnAngel - http://justanangel.net
- Madalina - http://
frumusetelapretmic.blogspot.ro - Oana - http://unghiutele.blogspot.ro
- Andra (Sophie) - http://
sophiesnailartdreamland.blogspo t.ro - Ella - www.ella-beautycorner.com
- Rita - https://
addictedofbutterflies.wordpress .com/ - Kinga - http://
polish-blue-my-mind.blogspot.ro / - Alyce - http://tara-minunilor.ro
- Iulia B. - http://
iuliabeldean.blogspot.ro - Teo - http://
taitzel-make-up.blogspot.ro/ - Deyutza - http://deyutza87.blogspot.ro/
- Annie - http://
annie-s-thoughts.blogspot.ro
Cum de nu m-am gandit si eu la asta? :)) Minunata idee. Efectul e fantastic, si ojewla fel.
RăspundețiȘtergereHehe, dar și ideea ta a fost foaaarte drăguță, mie mi-a plăcut mult!
ȘtergereMulțumesc, mă bucur foarte mult că îți place!
Pupicei
Cum spuneam si in grup. La tine se potriveste de minune french-ul. ♥ Ai degetele lungi, subtiri si unghiute frumoase. Imi place contrastul creat intre baza nude si varful texturat al unghiutelor. Colectia asta de la Avon arata intr-un mare fel.
RăspundețiȘtergerePupici si weekend minunat!
Îți mulțumesc mult, Mădă! Să știi că efectul de degete lungi și subțiri e dat în mare parte de unghiile lungi. :D E adevărat că n-am degetele scurte sau groase, dar nici foarte subțiri și lungi nu sunt. :D
ȘtergereMă bucur foarte mult că îți place și așa e, chiar au făcut o treabă bună cu colecția asta, cred că e cea mai tare de-a lor!
Mulțumesc la fel! Pupici
Foarte frumoase si cromatica....super.Pup <3
RăspundețiȘtergereMulțumesc, Oana!
ȘtergerePupici
Interesanta idee mai ales pentru faptul ca ai folosit texturate.Frumos foc rezultatul obtinut.Pup
RăspundețiȘtergereMă bucur că îți place și îți mulțumesc mult!
ȘtergereTe pup!
super unghiutele, superba manichiura! <3
RăspundețiȘtergeresi ojele sunt atat de frumoase!
Mulțumesc din suflet!
ȘtergereAșa e, iar acum mi-a rămas gândul la încă o nuanță după ce am văzut-o la tine. :))
Superb modelul ales! Unghiutele tale arata minunat !!!kiss
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, mă bucur mult că îți place!
ȘtergerePupici
Una dintre manichiurile mele preferate, se putea altfel? ♥
RăspundețiȘtergereŞi eu ador ojele texturate din gama de la AVON!
Te pup!
Ce mă bucur să aflu asta! Îți mulțumesc mult!
ȘtergereHehe, e imposibil să nu fie pe placul cuiva gama asta. :D
Te pup!
Foarte frumoasa manichiura !
RăspundețiȘtergerePupici
Mulțumesc!
ȘtergerePupici
Uite cum e: cine e creativ, vede orice provocare in maniera proprie! Nu as fi avut ideea de a realiza un french oblic! :) Imi place manichiura ta, draga mea Miha Ella! As purta-o, dar cred ca as prefera sa ma rezum la combinatia: nude (ca baza) + acel Teal (pentru french)!
RăspundețiȘtergereTe pupacesc!
Ilda
Lavender Thoughts
Hehe, așa e! Chiar am observat că majoritatea am făcut french-ul într-un mod mai diferit, deosebit, nu ceva clasic. :D Recunosc că ideea asta nu-mi aparține, a fost preluată de la o fostă manichiuristă, eu mi-am pus amprenta doar cu aplicarea unei baze și cu alegerea texturatelor pentru french!
ȘtergereMă bucur foarte mult că îți place și că ai purta-o!
Pupicei, draga mea!
Arata absolut genial!!! Poti sa faci sa straluceasca inclusiv o tema aparent banala
RăspundețiȘtergereÎți mulțumesc din suflet, ești o drăguță!
ȘtergerePupici
Foarte frumoasa manichiura! Si eu ador lacurile din aceasta colectie de la Avon! :D
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos! Mă bucur că suntem atâtea fete care adorăm aceste oje! :D
ȘtergereCeva asemanator am purtat eu acum vreo 2 saptamani, un nude mai inchis(de la L'Oreal parca), dar nici nu se compara cu cea realizata de tine! :O Ador oja aceea rosie de la Avon!!!!!
RăspundețiȘtergereDa, da, imi place combinatia! :*
Hehe, ce drăguț! Eu sunt sigură că și manichiura ta a fost foarte frumoasă!
ȘtergereMă bucur mult că îți plac ojele și combinația făcută!
Pupici
Arata excelent! O manichiura minunata! <3
RăspundețiȘtergerePupici
Mulțumesc mult-mult, draga mea!
ȘtergerePupici
Nici nu ma provoca sa incep sa vorbesc despre Stardust de la Avon :))) Mi se intampla rar sa ma indragostesc pana peste cap de o oja...dar acum m-am indragostit de TREI!!
RăspundețiȘtergereSa trecem peste asta...ADOR acest tip de french. Mi se pare ca alungeste unghia foarte mult <3 (nu ca ai avea nevoie de alungire)
Baza nude este si ea super. (cate straturi ai dat?) Chiar am vazut-o acum 3 zile la un stand si am vrut sa o cumpar...dar m-am rezumat la cele doua holo (le-am postat pe IG)
Spor la manichiurit in continuare! Abia astept sa iti vad modelele :*
Haha. :)) Sunt superbe ojele astea, așa cum spuneam și mai sus: au făcut o treabă excelentă cu această gamă, s-au întrecut! Și eu m-am îndrăgostit de toate trei pe care le dețin și aș mai vrea încă o nuanță... poate chiar vreo două. :))
ȘtergereMă bucur mult că îți place, e și preferatul meu! Așa e, chiar crează efectul de alungire și atunci aveam puțin nevoie că tocmai ce le mai scurtasem. :))
Eu am dat două straturi la manichiura asta dar nu e chiar perfect opacă, la trei e perfect-perfect. Pentru mine a fos însă suficient la mani asta că partea exterioară urma să fie oricum parțial acoperită și nu m-a deranjat că se vedea puțin prin ea.
Mulțumesc la fel! Și eu sunt curioasă să văd toate mani la fiecare temă! :D
Pupici
PS: manichiura pentru tema propusa de tine este gata deja.
RăspundețiȘtergereHehe, m-ai făcut curioasă acum. :))
ȘtergereFoarte frumoasa combinatia si nuantele de la AVON sunt minunate.
RăspundețiȘtergereMulțumesc, mă bucur că îți place! Chiar sunt superbe. :D
Ștergerenici eu n-am mai purtat french de-un car de ani :).
RăspundețiȘtergereiata ca ai reusit sa scoti french-ul din orice monotonie :).
Hehe, cred că majoritatea ne-am orientat către alte tipuri de mani, cu atâtea modele/tehnici, accesorii și oje apărute. :))
ȘtergereMulțumesc mult, mă bucur că am reușit să fac asta! :D
Foarte frumoase unghiuțele tale! :) Și forma și culorile...și tot!
RăspundețiȘtergereMulțumesc din suflet, Iulia!
ȘtergereSunt extrem de frumoase unghiutele! Atat de simplu si atat de frumos!! Felicitari!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos! :D
ȘtergereAi unghiute superbe si cu acest french le-ai pus in valoare! Imi plac mult ojele folosite,felicitari!
RăspundețiȘtergereMulțumesc frumos, draga mea! Mă bucur mult că îți place!
ȘtergerePupici
Foarte interesantă abordarea ta, și eu eram fan french mani în liceu. Cred că ultima dată când am purtat o astfel de manichiură a fost la nunta mea, acum aproape 5 ani :))
RăspundețiȘtergereMă bucur că îți place! Hehe, cred că toate am trecut printr-o perioadă în care am fost fan french mani. :D
ȘtergereWow, la tine a trecut și mai mult timp ca la mine, eu am mai făcut și anul trecut o singură astfel de manichiură, tot un french pe colț dar într-o altă combinație. :D
Te pup!
Asa cum am mentionat pe FB si eu initial am avut alcelasi idee dar la final tot nu am apelat la ea.
RăspundețiȘtergereImi place mult combinatia de oje si modelul!
Vorba aia: geniile gândesc la fel! :)) Poate vei mai face și o astfel de interpretare câmva! Mie mi-a plăcut oricum și ideea ta, îmi place genul acela de french în V.
ȘtergereMă bucur mult, draga mea!
Pupici
Foarte frumoasa manichiura! <3 Eu chiar nu mi-am facut french de ceva timp. Si acum chiar daca vreau nu pot pentru ca mi-am taiat unghiile. Au inceput sa se rupa foarte tare si nu stiu ce de...:(
RăspundețiȘtergereMulțumesc mult, draga mea! Îmi pare rău pentru unghiuțele tale! :( Încearcă să le hidratezi mai des, poate din cauza asta se rup (maseară în fiecare zi atât cuticulele cât și unghiile cu ulei). În general le afectează și pe ele frigul, și eu îmi simt unghiile mai „sensibile” acum, pe timp de iarnă.
Ștergere