Limite online și evitarea dependenței nocive

Pe subiectul ăsta am mai scris de câteva ori, cel mai recent în articolul Curățenie în online, unde așterneam anul trecut niște gânduri despre cum gestionez eu timpul petrecut online și materialele pe care le consum în așa fel încât să ies în câștig, nu doar să pierd vremea.

Vreau să reiau puțin subiectul și să povestesc despre ce încerc să fac pentru a nu deveni o dependență nocivă. E posibil ca ideea să-mi fi fost stârnită și de cartea pe care tocmai am citit-o, însă în minte aveam de mult gândul ăsta, pornind de la obiceiurile pe care le-am observat de-a lungul timpului: la mine și la alții.

Fac de la început precizarea că sunt conștientă că dependenți într-o oarecare măsură suntem majoritatea, dar poate să fie una care ne aduce și beneficii, simplifică viața sau ne dă idei și informații utile, însă poate să fie și o dependență care doar consumă mult timp degeaba, ori care chiar ne aduce mai mult frustrări. La cazul din urmă mă refer.


Postările doar pentru validare

Încep mai întâi cu plasa asta în care pot pica și oamenii care postează uneori lucruri din viața lor pe social media, dar și creatorii de conținut mici și mari: nevoia să știe lumea din online mereu că ești undeva, că faci ceva interesant, că ai o viața nu-știu-cum. Ce beneficiu ne aduce asta? Niciunul, mai ales când e forțat, dus la extrem și dintr-o nevoie disperată de validare. Putem să postăm și mai târziu, nu-i pasă nimănui dacă e în timp real sau nu, putem să mai ținem și pentru noi trăiri, relații și experiențe.

Și mai e o diferență între a împărtăși online lucruri care te bucură sau te macină, ori care consideri că ar putea avea o utilitate pentru alții, față de cazul în care vrei să demonstrezi ceva: în prima situație există o oarecare naturalețe în acțiune și o detașare față de ce o să înțeleagă fiecare din asta, pe când în a doua situație e un consum mult mai mare de timp, energie și cu potențial de frustrări.

E deja treabă de psiholog dezvoltarea acestui punct, așa că nu e de competența mea, o las doar ca temă de gândire. Poate măcar se va întreba cineva, data viitoare când stă de zeci de minute pe plajă cu nasul în telefon să caute filtrul perfect, dacă nu mai bine s-ar bucura de moment. Să trecem la treburi mai „tehnice” în ceea ce presupune consumul de conținut:

Notificări oprite

Dacă aș ține notificările pornite la toate aplicațiile de pe telefon, sigur m-aș întrerupe la fiecare câteva minute pentru a le verifica, atrasă fiind din curiozitate. Nu vreau asta, nici când încerc să mă concentrez pe ceva la care lucrez, nici când sunt într-o conversație, citesc o carte, mă plimb sau fac orice altceva la care vreau să fiu atentă și cât mai prezentă.

Nu pot opri chiar totul, așa că am notificările pornite la e-mail, conversațiile private pe WhatsApp, plus apelurile și sms-urile, evident. În rest, fie am pornite doar notificări vizuale, dar fără sunet, astfel încât să le văd când ALEG eu să verific telefonul, fie le am oprite complet (grupurile de pe WhatsApp, de pildă).

Așa e acum situația, dar m-am adaptat din mers, în funcție de ce am constatat că e sau nu e mai urgent. Cândva aveam notificări sonore și la mesageria de pe Instagram, de pildă, însă pe măsură ce am început să am tot mai multe pe zi devenise obositor să fiu întreruptă, așa că le verific eu „manual”, când am timp și dispoziție. Notificări pentru știri n-am avut niciodată, caut eu când am starea necesară.

Mi se pare cea mai simplă cale de a controla și a alege când să accesezi social media sau alte platforme similare, chiar dacă nu e singura necesară.

Gestionarea „fricii de a rata ceva”

Cred că e mai cunoscută expresia din engleză - the fear of missing out - și e un sentiment foarte frecvent întâlnit, se pare, însă eu când am aflat de asta (acum câțiva ani) am privit-o ca pe ceva ce pățesc alții și mie îmi e străină senzația, ca apoi să analizez și să-mi dau seama că sufeream și eu, într-o oarecare măsură, de așa ceva.

E acel sentiment că o să ratezi ceva foarte important, că rămâi în urmă, dacă nu verifici Facebook, Instagram, vreun grup sau orice altă platfomă folosește frecvent fiecare. Ori sentimentul că trebuie să recuperezi TOT ce ai ratat, după ce ai luat o pauză de un weekend. E absurd, multe nici nu ne interesează real, n-am pierde prea mult, dar chiar aplicațiile sunt gândite să dea o astfel de dependență nocivă, așa că nu e cazul nici să ne învinovățim prea tare dacă pățim asta.

Simplul fapt de a-ți da seama că experimentezi sentimentul ăsta și acționezi ghidat de el face să fie pe jumătate rezolvată problema. Mai departe ține de cum gestionează fiecare.

Nu am o rutină fixă

Am observat că ăsta e cel mai ușor mod de a deveni foarte dependent de anumite aplicații: stabilind niște momente exacte din zi când intri. Așa se formează un obicei și e mai greu să nu cazi în plasa lui automat, fără să te gândești prea mult înainte.

Sigur că e inevitabil să nu existe un anumit tipar, că de obicei profităm de un anumit moment mai liber, niște timpi morți chiar, iar ăștia se întâmplă să fie cam în același moment în majoritatea zilelor. Însă încerc măcar să rup tiparul ocazional, iar pentru asta trebuie să fim și conștienți de acea rutină. Cât timp nu-ți dai seama că ai făcut un obicei, n-ai cum să scapi de el.

De exemplu, obișnuiesc ca uneori să îmi pun un vlog sau podcast în căști când mănânc (singură), însă nu fac asta mereu, o fac doar atunci când chiar am chef să văd/ascult ceva, de la oamenii pe care-i urmăresc: să fructific acel timp, într-un fel. Însă n-am nici cea mai mică problemă să mănânc în liniște, fără alte distrageri.

Unfollow / dezabonare fără regrete

Am mai spus asta și în articolul menționat în introducere, dar repet și acum: dacă simt că o persoană, o pagină sau un canal îmi dă mai mult stări proaste decât ceva plăcut, informații utile, inspirație sau orice alt lucru benefic, îl scot din lista mea fără mari regrete. Nu e nimeni obligat să urmărească veșnic pe cineva doar pentru că a apucat într-un anumit moment să dea follow.

Timpul e prețios, internetul e plin de materiale de tot soiul, așa că prefer să consum ce-mi aduce fie beneficii, fie o stare plăcută. Mai fac mici excepții cu oamenii pe care îi cunosc în viața reală, deși poate n-ar trebui nici acolo.

În goana asta după cifre uităm că în spatele lor sunt alți oameni și așa a ajuns să fie considerat un gest rău acest unfollow, dar mie mi se pare firesc chiar și să ni se schimbe preferințele sau interesele, să nu mai rezonăm și automat să renunțăm în a mai urmări pe cineva.

Pauze ocazionale

Folosind pe cât posibil conștient și responsabil ce materiale consum online, îmi iau multe lucruri bune sau utile, dar câte o pauză de o zi sau mai multe, din când în când, prinde tare bine. Nu le fac însă forțat, ci doar atunci când simt. Uneori e pauză completă, alte ori doar de la anumite aplicații sau doar de la postat.

Dacă ți-e imposibil să faci asta, aproape simțindu-te în sevraj, acolo deja e o problemă. Sunt tentată să cred că o pauză de câteva zile de la social media sau online în general, ar putea să fie chiar un test de dependență, să vezi cât de tare te afectează.

Dacă tot am pomenit la început, recomand și cartea pe care tocmai ce am citit-o, funcționează foarte bine pentru dependențe și obiceiuri proaste de orice fel, inclusiv online: „Îmblânzirea anxietății” se numește, o găsiți la preț bun AICI*.

Mediul online a devenit parte din viața noastră, dar nu este un înlocuitor!

Să ne bucurăm de viața reală, în primul rând, abia apoi de ceea ce putem folosi din online. Vă las cu ceva ce scriam acum vreo două luni pe Instagram, ca mesaj de final:

„Găsim în online poze și filmări cu orice loc sau lucru ne putem imagina, ceea ce e minunat din multe motive, însă nu o să înlocuiască niciodată experiența reală: mirosul florilor, vântul în păr, briza mării, satisfacția de a sta față în față cu un loc la care ai visat sau cu o persoană, ploaia sau roua pe piele, o mulțime de senzații, trăiri și toate experiențele de la fața locului.”

N-am intrat în subiectul știrilor false, asta intră la altă categorie, iar despre fotografii am scris foarte recent, în articolul Când realitatea e alta decât în poze.


*Link-ul inserat în articol e de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestuia primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand pe blog doar magazine de la care și eu cumpăr!

4 comentarii

  1. Eu am o relație de love-hate cu internetul, mai ales cu instagram. Iubesc platforma asta de când am descoperit-o, mai mult pentru ceea ce a fost gândită inițial (fotografie). Și de vreo 4 ani ba fac curățenie printre followeri, ba îmi fac contul privat, ba iarăși public, ba îl închid temporar... și tot așa. Am ajuns să dau unfollow la conturi pe care le urmăream cu sfințenie, fiindcă pur și simplu nu mai rezonam cu persoana din spatele contului. Și recunosc că mă simțeam oarecum prost pentru că făceam treaba asta. Însă după un timp am realizat că mă simt mai bine să nu mai știu ce postează x/y, așa că am încetat să mă mai simt prost și am început să continui să dau unfollow la toate acele conturi care îmi dădeau o stare aiurea de câte ori deschideam instagram.
    Mi-a plăcut articolul, m-am regăsit cumva în ceea ce ai scris și mi-a dat din nou de gândit.
    Te îmbrățișez!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La fel e și pentru mine, Instagram rămâne platforma preferată, mai ales pentru fotografii și text. În ciuda erorilor și a schimbărilor absurde, există totuși un volum mare de conținut bun și oameni faini, dar trebuie și gestionat permanent, inclusiv cu niște curățenie ocazională. În schimb am tăiat mult de la Facebook, nu mai am răbdare să mențin ordine acolo, n-a fost preferata mea niciodată.
      Înțeleg bine sentimentul de a te simți prost după ce ai dat unfollow, exact așa mă simțeam și eu la început, tot găseam pretexte ca să nu fac asta, dar trece cu timpul, văzând că-i mai bine așa pentru noi.
      Mă bucur mult dacă te-ai regăsit, chiar și parțial. Îmbrățișări!

      Ștergere
  2. Am renunțat de mult la Facebook. Cred că de vreo 3-4 ani nu mai sunt așa de activă. Iar în ultimul an și jumătate nu am mai postat aproape deloc. Și acolo am făcut cândva o mega curățenie de genul de la peste 800 de prieteni (în mare parte necunoscuți) am ajuns să rămân cu vreo 200 de oameni pe care chiar îi cunosc și mai am câte ceva de a face cu ei. De mai bine de jumătate de an mi-am dezinstalat aplicația de pe telefon și mai intru de pe laptop când și când, măcar o dată pe săptămână să ”văd” ce mai e nou. Dar nu mai sunt deloc atrasă de platforma asta. Exact așa a fost și cu hi5 când a apărut Facebook...

    Cu toate că momentan mă simt cam dezamăgită de instagram, nu sunt tentată absolut deloc să îmi fac cont pe tik tok de exemplu și să postez acolo. Sunt fel și fel de platforme, fel și fel de postări și informații care trebuie sortate și filtrate. Eu încerc pe cât posibil să rămân acolo unde îmi face plăcere și să consum atât cât să nu mă simt copleșită sau să am parte de stări aiurea. :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O mega curățenie trebuie să fac și eu pe Facebook, dar oricum intru cam o dată pe săptămână strict pentru ce vreau să mai văd (am câteva grupuri și pagini faine), iar uneori trece și mai mult de atât. Pe pagina blogului ce mai postez, pe profil am uitat când am pus ultima oară ceva :))
      Momentan nici pe mine nu m-a prins tiktok, intru mai rar și stau mai puțin decât pe FB. Cred că pe toate platformele putem găsi conținut interesant pentru noi, dar durează să găsim și să filtrăm, cum zici și tu. Și cât timp să aloci pentru toate? Îmi pare oricum rău că n-am când să văd tot ce m-ar interesa de pe Youtube, de exemplu, dar sunt și alte lucruri mai importante în viața reală.

      Ștergere