Black Friday - Oferte de care am profitat

Nu aveam inițial prea mari planuri pentru ofertele de Black Friday de anul ăsta, dar am avut în vizor câteva magazine online, cele despre care pomeneam ieri și pentru că am sfârșit prin a plasa câteva comenzi de care sunt foarte încântată, m-am gândit să scriu un nou articol, să vă povestesc pe scurt de ce oferte am profitat, în ideea că poate vă inspir cumva - și pentru că simțeam nevoia să-mi manifest entuziasmul.


Cei de la Elefant nu m-au dezamăgit cu reducerile aplicate cărților, care nu doar că sunt mult reduse de la prețurile standard, dar sunt mult și sub prețurile lor la reducere. Ca să dau un exemplu de cărți populare, Înainte să te cunosc e acum 14,76 lei, iar continuarea cărții, După ce te-am pierdut e 16,76 lei, în condițiile în care cele două titluri nu știu dacă au scăzut vreodată sub 25 lei.

Eu am comandat de la ei 6 cărți și două produse pentru păr, iar toate aceste n-au valorat nici 100 lei. Transportul acasă costă, dar au puncte de ridicare gratuite în o mulțime de orașe, le puteți vedea pe toate în pagina de comandă. La produse pentru păr merită de asemenea să vă uitați, mi se pare că au produse foarte multe pe zona asta, multe produse profesionale la reduceri bune (și reale). Eu de exemplu am luat un tratament Biosilk cu nici 5 lei.

O bucată din comandă.

Singurul site care nu se afla pe lista mea, dar unde am făcut probabil cea mai bună afacere e Jolidon. De calitatea lenjeriei lor intime, dar și a costumelor de baie, am fost întotdeauna foarte mulțumită, însă și prețurile sunt de obicei pe măsură, ceea ce face ca prețurile din prezent să pară ridicol de mici. De fapt nu par, chiar sunt, cu nici 50 lei (în care includem cei 9 lei pentru transport) am luat două sutiene și un costum de baie și aș fi luat mai multe, dar la ce am mai găsit să-mi placă nu mai aveau mărimea mea. Între timp s-au cam epuizat stocurile, dar merită totuși să faceți o încercare.

Ca să revin la cărți, o altă comandă am plasat-o pe Libris, au și ei multe titluri la prețuri foarte bune și am găsit două cărți care nu există pe Elefant și pe care-mi doream de mult timp să le citesc. Avantajul e că ei oferă transport gratuit la comenzi de peste 30 lei, un prag extrem de mic. Comanda mea a fost până în 40 lei, deși aș fi putut să mai profit și de alte reduceri, dar... deja am o grămadă de cărți necitite încă și acasă.

Închei cu Melkior, care au aici mai multe produse cu reduceri frumușele (creioane de ochi de la 10 lei, rimeluri de la 15 lei, farduri de la 10 lei etc - prețurile sunt foarte-foarte bune pentru calitate), iar transportul e gratuit indiferent de valoarea comenzii. Eu mi-am luat un eyeliner și un fard într-o nuanță nebună, o comandă micuță pentru că eu am deja multe dintre produsele reduse. Din ce e la reducere acum recomand rujurile creion, fardurile, ojele, creioanele de ochi, pensulele și pilele, deși mai merită și alte produse.

Cam asta e tot, n-am cheltuit foarte mulți bani, dar am făcut mai multe afaceri foarte bune, zic eu.  Ofertele încă nu s-au terminat și nu prea m-am uitat la haine, așa că e posibil să mai dau unele comenzi, o să mai văd. Mai urmează oricum „o rundă” și weekend-ul viitor. Eram pe punctul să cumpăr și niște bilete de avion, dar în ultimul moment am realizat că nu-mi plac orele unde erau prețuri reduse, așa că pentru asta mai aștept.

Voi de ce oferte ați profitat?

8 comentarii

  1. mi-am comandat si eu vreo 7 carti de pe libris sa am ce citi in vacanta de craciun.e adevarat ca pe elefant erau unele preturi mai bune dar la cat de greu mergea,m-am enervat si am renuntat.Am citit cartea "Se numea Sarah" acum cativa ani si mi-a placut foarte mult,astept si impresiile tale

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Lectură plăcută! Știu ce zici cu Elefant, m-am chinuit și eu destul de mult până am reușit să finalizez comanda, dar mi s-au părut mult prea bune prețurile ca să le ratez - eu nici nu pot spune că aveam nevoie de cărți, că mai aveam destule acasă încă necitite, abia ce mai dădusem o comandă, dar... erau prea bune prețurile. :))
      Mă bucur să aflu că ți-a plăcut „Se numea Sarah”, am auzit numai de bine și abia aștept s-o citesc și eu, sigur revin cu impresii.

      Ștergere
  2. Am comandat de pe Elefant cosmetice şi jucării şi de pe Fashion Days lenjerie şi hăinuţe. Regret că nu am mai prins multe lucruri pe Jolidon, mie cel puţin mi-a mers greu site-ul. Şi nici de pe site-urile de turism nu am apucat să iau nimic, s-a epuizat tot ce aveau ieftin în câteva minute.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să porți/folosești cu drag tot ce ți-ai luat! Eu la Jolidon am dat comanda târziu în noapte, era aproape 3 și atunci mergea acceptabil - probabil nu mai erau prea multe nebune ca mine, care să doarmă cu capul pe taste. :))
      Eu nici n-am putut să accesez site-ul celor de la Vola în primele câteva zeci de minute, iar când mi-a mers erau de mult duse biletele de avion la 1 euro - aș fi zis că a fost păcăleală dacă nu vedeam oameni entuziasmați care spuneau că au luat.

      Ștergere
  3. Si eu mi-am cam spart pusculita pe elefant dar ma consolez cu gandul ca am luat si cateva cadori pentru cei dragi. ;))
    Nu ma mai tenta si cu alte reduceri, te rog! ;))
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Uite cine s-a gândit și la cadouri, eu am fost o egoistă. :)) De fapt m-am gândit și la asta, dar mergeau așa de prost toate site-urile încât m-am lăsat păgubașă.
      Eu doar mi-am manifestat entuziasmul.. :))
      Pupici

      Ștergere
  4. Am dat si eu o comanda pe Emag de unde am luat un televizor, fara reducere, cartea Inferno de Dan Brown si o vopsea de par Garnier Sensation.
    De pe Elefant am luat doua carti si doua produse cosmetice Bielenda: o lotiune micelara si un ulei de buze.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să folosești cu drag tot ce ți-ai luat, ai făcut ceva shopping.

      Ștergere