Lecturile verii 2018

Aș vrea să pot începe prin a vă spune ce vară bogată în lecturi am avut, ce multe cărți am citit și cât de minunate au fost toate, dar adevărul e altul. În primul rând am alocat foarte puțin timp lecturii și am sfârșit prin a citi toată vara cam cât o fac de obicei într-o singură lună. Apoi, după ce că am doar 5 cărți despre care să vă scriu, 2 dintre ele sunt foarte slăbuțe, dar măcar compensează din plin celelalte 3. Cam așa se prezintă situația lecturilor mele din sezonul care s-a încheiat, acum hai să vă spun și mai pe larg despre fiecare în parte... nu înainte de a lăsa aici promisiunea că n-o să mai treacă chiar atât de mult timp până la următoarea postare despre cărți, fiindcă toamna-iarna obișnuiesc să citesc mai mult, cât să compensez pentru sezonul cald.


Lumea de orez, de Su Tong

Nu-mi aminteam să fi citit vreodată un autor chinez și ăsta a fost singurul motiv pentru care am achiziționat la un moment dat titlul ăsta. Despre China am citit mai multe cărți, însă toate scrise de autori de alte naționalități și cu accent pe evenimente istorice de o mai mare importanță. În cazul de față, Su Tong conturează povestea unui tânar care își caută refugiu într-un orășel din sudul țării, unde își face un adevărat scop în viață din acumularea și consumul de orez, având inclusiv fetișuri cu acesta. A fost o poveste ciudățică, analiza decadenței și a dezastrelor provocate de oameni m-a prins parțial, însă stilul mediocru în care e scrisă cartea cred că a fost cel care m-a plictisit pe alocuri - sau poate și-a pierdut din farmec la traducere? Tot ce se poate. Nu prea am găsit în carte subtilitatea și profunzimea menționate de New York Times, ba chiar mi s-a părut brutal de directă. Există și o ecranizare a poveștii.

>>Cel mai bun preț găsit aici<< dacă dintr-un motiv sau altul vă tentează. Eu n-aș recomanda-o în mod special, a fost cea mai slabă lectură a verii.


Datorie de căpitan, de Richard Philips și Stephan Talty

Îmi era dor de o poveste reală, iar când am citit la Alina despre cartea asta am trecut-o rapid pe wishlist și n-a durat mult până s-o și achiziționez. A fost o poveste fascinantă, pe care am citit-o cu sufletul la gură și m-a făcut să privesc cu alți ochi marinarii de pe navele comerciale, pe care de atâtea ori le-am admirat prin porturi și niciodată nu m-am gândit prin câte pericole pot trece. În prima parte a cărții se oferă câteva detalii despre această meserie, precum și câteva frânturi din viața protagonistului, urmând apoi să intre în subiectul principal al cărții - datoria căpitanului de a pune siguranța navei și a echipajului mai presus de propria viață, lucru pe care Richard Phillips îl face și așa ajunge prizonier al piraților somalezi. Cum reușește să scape nava de pirați și să ajungă prizonier pe o barcă, departe de echipajul lui, prin ce trece din această postură și ce a presupus mobilizarea marinei militare pentru a-l salva... toate sunt descrise pe larg în carte. Totul pare incredibil, greu de imaginat!

>>Cel mai bun preț găsit aici<< și chiar o recomand oricui, fiindcă realitatea bate imaginația de multe ori. Există și în cazul ăsta o ecranizare, dar cred că nu se poate compara cu povestea redată în scris de cel care a trăit-o.


La răscruce de vânturi, de Emily Bronte

Cu personaje bine conturate și descrieri amănunțite, cu o acțiune lentă și complexă, Emily a creat o poveste ce se întinde pe mai multe generații, care debutează cu o poveste de dragoste aparent inocentă, dar care duce la emoții puternice și violente, dezamăgiri și dorință de răzbunare, toate desfășurate într-un cadru izolat dintr-o zonă rurală a Angliei - toate astea fac din acest roman o adevărată capodoperă a literaturii! În ciuda suferințelor și a tragediilor, povestea e de o frumusețe pe care mi-e imposibil s-o descriu în doar câteva rânduri, poate fi înțeleasă doar citind-o cu răbdare. E unicul roman scris de Emily Bronte, cu puțin timp înainte să moară, la o vârstă fragedă. Am trăit în povestea ei, am încercat să prelungesc lectura mai mult timp și am avut un oarecare sentiment de regret la finalul acesteia - lucrurile astea mi se întâmplă doar la cărțile foarte bune!

>>Cel mai bun preț găsit aici<< dacă nu o aveți deja în bibliotecă și apreciați cărțile bine scrise, profunde și cu trăiri intense.


Fereastra de sus, de Raymond Chandler

Din când în când îmi place să mai citesc câte o carte polițistă, chiar dacă nu e genul meu favorit, le văd totuși bune de puțină relaxare printre cărți mai grele/solicitante. Am tot apelat pe genul ăsta la cărțile lui Raymond Chandler, cele din seria cu detectivul Philip Marlowe, mi s-au părut interesante și destul de palpitante până acum... Fereastra de sus a fost însă cea mai slabă dintre cele citite de mine, deși a îmbârligat destul de mult evenimentele și personajele, totuși pe alocuri mi s-a părut mai previzibilă și parcă i-a lipsit ceva. A fost totuși o lectură plăcută, mi-a stârnit curiozitatea suficient cât să n-o abandonez, dar mi-au plăcut mai mult altele sau poate că m-am plictisit de stilul lui și ar fi cazul să iau o pauză.

>>Cel mai bun preț găsit aici<< - pentru cât e de ieftină poate merită o șansă, mai ales dacă sunteți fani mai mari al genului. Iar dacă aveți recomandări de titluri anume de-ale lui, le aștept cu interes, cândva probabil că o să mai revin la ele (docamdată cel mai mult mi-a plăcut Doamna din lac).


Casa de la Riverton, de Kate Morton

Povestea este redată din perspectiva lui Grace Bradley, o fostă servitoare în Casa de la Rivertor, care decide la peste 90 ani să-i lase nepotului ei înregistrată povestea propriei vieți, cu accent pe evenimentele care au marcat-o, legate de familia pe care a slujit-o și unde a jucat un rol mai important decât părea din exterior. Acțiunea oscilează între prezent și trecut, iar în finalul tulburător multe detalii de pe parcurs capătă alt sens. Modul în care a fost redată atmosfera acelor vremuri m-a prins cel mai mult, dar și misterele dezvăluite încet, personajele bine conturate și evenimentele învăluite în mister, au făcut din acest romanul unul savuros și mult peste ceea ce mă așteptam. Am amânat mult prea mult timp să o citesc pe Kate Morton, iar asta s-a întâmplat din cauză că-mi imaginam un stil de scris mediocru și doar niște povești de duzină, dar mă bucur că m-am înșelat.

>>Cel mai bun preț găsit aici<< - e chiar primul roman al autoarei și mă aștept ca pe parcurs să fi evoluat, așa că sigur o să-i mai citesc și alte cărți. Am deja notat un titlu anume, dar dacă aveți recomandări nu ezitați să mi le lăsați în comentarii.


Cred că este evident care au fost cele 3 cărți care mi-au plăcut cel mai mult, dar le mai recomand o dată în final - Datorie de căpitan, La răscruce de vânturi și Casa de la Riverton.

Ați citit vreuna dintre acestea? Voi ce ați citit vara asta?

8 comentarii

  1. ma bucur ca ti-a placut "datorie de capitan". eu sunt si fana filmului :). am mai citit si "la rascruce de vanturi" dar cu multi ani in urma, iar de curand "casa de la riverton". mi-au placut ambele.

    din poza ma tenta "lumea de orez" dar acum nu mai sunt asa sigura :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O să mă uit și eu cândva la film, chiar sunt curioasă ce au reușit să scoată.
      Nu e de pus chiar pe lista neagră „Lumea de orez”, poate doar nu m-a convins pe mine, nu m-a prins stilul, dar autorul cică e celebru prin China, n-o fi chiar degeaba. :)) Chiar sunt curioasă dacă o vei citit vreodată cum ți se pare.

      Ștergere
  2. Si eu eram tentata de Lumea de orez dar ma bucur ca am citit articolul tau si am lasat-o pe banca rezervelor.
    Sa stii ca, titlurile lui Kate Morton sunt geniale. Eu am citit tot ce a scris si sunt incantata de stilul ei. <3
    Pupici si spor la lecturi s-avem!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Îți zic eu sigur că ai pe wishlist alte cărți care merită mai mult, numai dintre cele pe care le știu eu.
      Mă bucur să aflu că și ție îți place Kate Morton, cred că o să-i mai iau un titlu cât de curând, după ce mai termin din malderul de cărți necitite încă.

      Ștergere
  3. imi place raymond chandler, desi se vede evolutia literaturii politiste in timp, daca citesti de exemplu autori nordici din zilele noastre. cartile lui sunt in general simplute, cu alte accente, dar sunt ok

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am mai citit și din zilele noastre câteva ceva, inclusiv nordici și sunt mai palpitante poate, dar parcă seamănă foarte mult între ele. Oricum, eu caut altceva când citesc, astea polițiste sunt doar așa, de relaxare...

      Ștergere
  4. Kate Morton am si eu pe lista, insa nu cartea asta. Ci Casa de pe lac - cred ca asa se numeste.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept să-ți aflu impresiile când o vei citi, eu cred că o să-ți placă.

      Ștergere