10 cărți preferate citite în 2018

Din orice punct de vedere anul 2018 a fost mai slab la capitolul lecturi decât anul precedent, când mi-a fost foarte ușor să aleg cele 10 cărți preferate citite în 2017. Am citit mai puține cărți și mai puține pagini, mai exact 39 de cărți cu un total de 12,944 pagini, cam mult sub cât îmi propusesem pe Goodreads - de unde am și preluat numerele, vedeți aici mai multe statistici și lista întreagă de lecturi - dar cea mai mare diferență am simțit-o în calitate, nu că n-aș fi avut destule lecturi bune, dar au fost mai puține acelea care m-au mișcat/marcat într-un mod total și profund, cât să le țin minte poate pe viață.

De aceea nu mi-a fost la fel de ușor să aleg titlurile preferate, știu că diferența de calitate dintre unele este mare, dar am ales subiectiv, după câte mi-au oferit (informații, senzații, gânduri) și după cât de memorabile mi s-au părut. La final am să las oricum și un top 3, iar în continuare vă prezint lecturile preferate din 2018 în ordinea în care le-am citit și cu citate din carte, nu neapărat cele mai reprezentative. Scurte păreri despre acestea am scris deja pe blog, așa că n-o să mai scriu și acum, dacă se află aici înseamnă totuși că mi-au plăcut suficient de mult.


Crimă și pedeapsă, de F.M. Dostoievski

„Pasiunea este mărturia entuziasmului pe care îl trezeşte un anumit ţel, precum şi revolta împotriva împrejurărilor vitrege exterioare care împresoară acest ţel.”

„Suferinţa şi durerea sunt întotdeauna obligatorii pentru o conştiinţă largă şi o inimă profundă. După mine, oamenii cu adevărat mari încearcă o mare tristeţe pe pământ...”

„Nu ajungi la niciun adevăr dacă nu greșești mai înainte măcar de paișpe ori, dacă nu chiar de o sută patruzeci, lucru onorabil în felul lui;  dar noi nu suntem în stare să scornim nici măcar o minciună din capul nostru! Dacă tot minți, cel puțin fă-o în felul tău, iar atunci te și pup. O minciună originală e un lucru aproape mai bun decât un adevăr împrumutat de la altul; în primul caz ești om, în al doilea ești doar un papagal!”



Ferma animalelor, de George Orwell

„Toată primăvara şi toată vara munciră câte şaizeci de ore pe săptămână, iar în august Napoleon anunţă că avea să se lucreze şi în după-amiezile de duminică. Această muncă era strict voluntară, dar orice animal care absenta de la ea urma să aibă raţiile reduse la jumătate.”

„Fiinţele de afară priviră de la porc la om şi de la om la porc şi din nou de la porc la om: deja era imposibil să mai spui care era care.”



O viață măruntă, de Hanya Yanagihara

„Dar ce era fericirea, dacă nu o extravaganță, o stare imposibil de păstrat, în parte fiindcă era atât de dificil de transpus în cuvinte? Nu-și amintea, copil fiind, să fi putut defini fericirea: existase atunci doar nefericire sau frică și absența nefericirii sau a fricii, iar această din urmă situație era tot ce voise și ce simțise că îi trebuie.”

„Matematica admite că există un concept al nimicului, dar este acest lucru demonstrat? Nu. Însă el trebuie să existe. Și, dacă adoptăm un ton filosofic, așa cum facem astăzi, putem spune că viața însăși  este o axiomă a mulțimii vide. Începe la zero și se sfârșește la zero. Știm că ambele stări există, dar nu suntem conștienți de niciuna dintre cele două experiențe: ele sunt doar stări, aspecte necesare ale vieții, chiar dacă nu pot fi percepute ca viață.”



Vulpile în vie, de Lion Feuchtwanger

„Viața trebuie luată așa cum este, stupidă, grandioasă, deșteaptă, rea, trăsnită și foarte, foarte agreabilă. Slăbiciunile oamenilor trebuie să le iei ca pe niște date reale ale existenței, trebuie să ții seama de ele în calculele tale și să le folosești pentru cauza cea bună. ”

„Progresele rapide ale știnței mă fac uneori să regret că m-am născut prea devreme. Nici nu ne putem închipui ce putere va mai cuceri omul asupra materiei. (...) Poate că vom fi în stare să ne ferim de bolile noastre, inclusiv bătrânețea, sau să le lecuim, cu mijloace sigure și să prelungim viața după dorință. Ar fi de dorit să fim în stare să ridicăm astfel și morala și conștiința, pentru ca oamenii să înceteze să se mai poarte ca lupii între ei și să-i caracterizeze în sfârșit acea însușire pe care ei astăzi o numesc pe nedrept omenie. ”



Datorie de căpitan, de Richard Philips și Stephan Talty

„Mark Twain spunea că a merge pe mare e ca și cum ai merge la închisoare cu șansa de a te îneca - și avea mare dreptate. Renunți la orice idee de viață normală, confortabilă când urci la bordul unui vas.”

„De foarte multe ori, în timpul chinului, m-am temut că nu sunt suficient de tare ca să trec de următoarele cinci minute. Mai ales în timpul execuțiilor false. Groaza aceea cumplită de a te simți murind era atât de înfiorătoare, încât credeam că mă voi prăbuși într-o descurajare cruntă. Dar nu s-a întâmplat asta. Experiența asta m-a învățat că pot face față la mult mai multe situații decât am crezut vreodată.”



La răscruce de vânturi, de Emily Bronte

„Unicul gând al vieţii mele este el. Dacă totul ar pieri şi nu ar rămâne decât el, tot aş continua să exist; iar dacă totul ar rămâne şi el ar fi nimicit, universul s-ar transforma într-o lume străină mie şi mi s-ar părea că nu mai fac parte dintr-însa. Iubirea mea pentru el e asemeni stâncilor eterne de sub pământ: nu prilej de încântare, ci necesitate.”

„Trebuie să-mi amintesc să respir... aproape că trebuie să-i amintesc inimii să bată. Şi parcă apăs la loc un arc puternic: îmi trebuie constrângere ca să fac cel mai mic gest care nu-i purtat de unicul meu gând, şi dacă nu-i legat de unica şi eterna mea idee, trebuie să mă constrâng pentru a discerne dacă ceva este viu sau mort. N-am decât o singură dorinţă, şi întreaga mea fiinţă şi toate puterile mele ţintesc spre împlinirea ei.”



Copacul, de John Fowles

„Deplasarea noastră cu ajutorul aparatului de filmat în cea mai adâncă junglă africană, peste întinderile arctice sau la zece metri adâncime în mare poate părea „un miracol al tehnologiei moderne”, însă ea nu va aduce privitorul mai aproape de realitatea naturii sau de o relație umană veritabilă cu natura reală din jurul lui, după cum lectura romanelor nu te învață să le și scrii.”

„Această dependență de găsire a unui motiv, a unei funcții sau a unui beneficiu cuantificabil s-a infiltrat acum în toate aspectele vieții noastre și a devenit sinonimă cu plăcerea. Versiunea modernă a iadului este lipsa de scop.
Naturii îi lipsește mai ales acest lucru, iar indiferența și ostilitatea noastră se leagă strâns de faptul că singurul ei scop pare să fie existența și supraviețuirea.”



Rătăcirile lui Herman Melville, de Jay Parini

„Se afla la granița invizibilă dintre realitate și imaginar, niciodată sigur unde-i nimerea piciorul, de ce parte a graniței.”

„Privea oare în viitor? Sau privea în propria-i inimă, dorindu-și un copil? Sau nădăjduia, pur și simplu, o legătură cu această insulă? Oricum, s-a întristat, gândindu-se la timpul petrecut printre acești străini blânzi (deși înfricoșători), întrebându-se dacă va mai putea cunoaște vreodată o asemenea libertate, o asemenea deschidere încântătoare față de aspectele fizice ale vieții.”



Cele 40 de legi ale iubirii, de Elif Shafak

„Fiecare dragoste adevărată și prietenie este o poveste de transformare neașteptată. Dacă suntem aceeași persoană care am fost înainte și după ce am iubit, acest lucru înseamnă că nu am iubit suficient.”

„Trecutul este o interpretare. Viitorul este o iluzie. Lumea nu se mișcă prin timp de parcă ar fi o linie dreaptă, trecând de la trecut la viitor. În schimb timpul se mișcă prin și în noi, în spirale fără sfârșit. Veșnicia nu e un timp nemărginit, ci doar lipsa oricărui timp.”



Eseu despre orbire, de Jose Saramago

„Dacă înainte de fiecare gest am încerca să-i prevedem toate consecințele, să le cântărim serios, mai întâi pe cele imediate, apoi pe cele probabile, posibile, cele imaginabile, n-am reuși să ne urnim un pas din locul unde primul gând ne-a făcut să ne oprim.”

„Nu poți să știi niciodată dinainte de ce sunt oamenii capabili, e nevoie să aștepți, să lași timpul să lucreze, timpul e cel care poruncește, timpul e partenerul care joacă de cealaltă parte a mesei, și are în mână toate cărțile din pachet, nouă ne revine să ne inventăm jocurile cu viața, a noastră.”



Autorul anului - ca descoperire - a fost fără discuții Dostoievski, cu oarecare regrete că nu l-am citit mai devreme. Ar fi meritat și titlul Demonii să se află pe această listă, cu siguranță e o carte mai bună decât altele de aici, dar am decis să mă limitez doar la una a lui, care a fost pentru mine și cea mai bună din întreg anul. Un top 3 arată cam așa:

1. Crimă și pedeapsă, de Dostoievski
2. La răscruce de vânturi, de Emily Bronte
3. Vulpile în vie, de Lion Feuchtwanger

Am decis de asemenea să mă limitez la o singură carte din memorii de-a lui John Fowles, ar fi meritat cel puțin Iubita locotenentului francez un loc în lista asta fără discuții, dar cred că am avut eu pata pusă să nu mă repet cu autorii. Nu-i nimic, văd că m-am lăsat dusă de val s-o fac acum, în încheiere... Dragostea mea pentru autor continuă și la fel și intenția de a-i citi toate cărțile.

Pentru 2019 mi-am propus același număr de 75 de cărți ca provocare, iar dacă nici anul ăsta nu-l ating sper măcar să fiu cât mai aproape, fiindcă am o listă de cărți pe care-mi doresc să le citesc ce depășește suta cu mult. Îmi doresc totodată să ies cât mai mult din zona mea de interes, am zis că încerc să mă îndrept puțin mai mult și spre zonele de fantasy și SF, aș vrea să citesc din nou mai des cărți tip jurnal/documentar de călătorie și cred că ajunge cu planurile, deocamdată am un teanc pregătit care să-mi ocupe cel puțin luna asta, iar apoi mai văd cum îmi setez prioritățile.

Care au fost cele mai bune cărți pe care le-ați citit în 2018? Ce planuri aveți pe anul ăsta?

6 comentarii

  1. Nu am citit nici una din cartile alese de tine, insa unele sunt pe lista. Ai citit Magicianul? Parca tot de Fowles este scrisa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Magicianul e cartea mea preferată dintre titlurile lui Fowles și în general printre cărțile mele cele mai dragi, am tot lăudat-o pe blog și am pus-o pe „locul 1” la postarea cu favorite din 2017.

      Ștergere
  2. pe elif shafak am descoperit-o in 2017, cu aceeasi carte pe care ai prezentat-o si tu, iar de atunci numarul titlurilor de la ea in biblioteca creste. imi place maxim cum scrie! anul trecut am descoperit si cartea lui mark sullivan, Sub un cer sangeriu, care mi s-a parut sfasietoare, dar si pe autorul m.j. arlidge, care mi se pare suuuuper pentru un fan al romanelor politiste!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu prima oară i-am citit o altă carte, dar asta mi s-a părut mai interesantă, chiar mă așteptam la ceva pe același tipar și m-a surprins. O să-i mai citesc și alte cărți.
      Știu că mi-ai mai zis de „Sub un cer sângeriu” și am trecut-o pe wishlist după ce am căutat să văd ce e cu ea, sper să-i vină rândul anul ăsta, n-am mai citit așa mult cărți despre războaiele mondiale.

      Ștergere