Produsul lunii - Maybelline Eraser Concealer

Am decis ca în rubrica „Produsul lunii” să scriu lunar mai detaliat despre câte un produs care îmi place foarte mult și pe care vreau să-l recomand în mod special. Uneori o să scriu despre un produs pe care îl folosesc și îmi place de ani, dar care nu are încă un articol pe blog, alte ori despre o descoperire mai recentă, dar întotdeauna doar despre acelea pe care le consider foarte bune, cel puțin raportat la nevoile și așteptările mele.

Dacă data trecut am ales să scriu despre un produs nou descoperit, de data asta îi ofer toată atenția unui veteran în „trusa” mea de makeup - concealerul Maybelline Instant Anti Age Eraser, singurul concealer pe care l-am recumpărat de nenumărate ori. Uitându-mă prin postările de pe blog am realiza că l-am descoperit în vara lui 2016, iar de atunci am terminat câteva tuburi și sigur vor mai urma și altele. Deși l-am tot pomenit pe blog de câte ori am avut ocazia, am considerat că e cazul să-i ofer un articol întreg în care să explic pe îndelete de ce-mi place atât de mult.


Produsele Maybelline se găsesc în multe magazine fizice, dar eu am preferat să-l achiziționez de fiecare dată online, pentru că l-am găsit la preț mai bun - aici sau aici. Pe aceleași site-uri se mai găsesc și seturi care îl conțin la preț avantajos - eu pe ăsta l-am luat ultima oară, de exemplu. Între timp ambalajul a fost schimbat, l-am luat special pentru a vedea dacă e vreo difernță și în cazul conținutului, dar nu am sesizat nicio schimbare, din fericire. 

Datoritul burețelului prin care se dozează produsului, acesta poate fi distribuit uniform pe suprafața de piele dorită și astfel n-am pățit niciodată să aplic mai mult decât era cazul. În plus, mi se pare că metoda asta de a-l pune pe piele în strat subțire ajută la aspectul natural obținut la final. Acest burețel nu e însă conceput pentru a-l întinde complet, trebuie revenit cu o pensulă sau cu un burete curat (sau cu degetul, dacă preferați varianta asta). Când e nou trebuie învârtit și insistat cu el pe piele mai mult - eu fac asta pe mână - până ajunge suficient produs la aplicator.

Oricât de mult îmi place modul de aplicare, acesta are și un minus - produsul rămâne îmbibat în acel burețel, chestie nu tocmai igienică, însă eu am trecut peste acest aspect, dat fiind faptul că nu mi-a creat probleme vizibile. Căpăcelul îl protejează de microbii din exterior cât timp stă depozitat și totuși pot rămâne microbi pe el de pe piele, iar spălatul lui nu prea e o opțiune.


Se aplică rapid și frumos, oferă o acoperire medie și un aspect natural, nu se strânge în liniile fine de sub ochi și nu se simte deloc la purtare. Pentru mine e concealerul perfect de zi cu zi, iar dacă vreau puțin mai multă acoperire mai revin cu produs. Ales în nuanța potrivită oferă și acel aspect de om mai odihnit decât ești de fapt. Nu știu cât ar putea să facă pe niște cearcăne foarte închise la culoare, dar pentru mine e suficient. Eu îl setez cu puțină pudră, dar cred că ar putea rezistă chiar și fără...

Având pielea deschisă la culoare și totuși nu chiar fantomatică, nuanța care mi se potrivește e Light și am mai încercat și Nude, care îmi e o idee cam închisă. Le vedeți pe ambele mai jos. Cred că cea mai deschisă nuanță e Ivory, de care m-am ținut departe, parcă e prea mult. Au o gamă destul de largă de nuanțe, am impresia că n-au fost aduse chiar toate la noi și totuși sunt suficiente cât să-și găsească oricine o nuanță potrivită, cred eu.


Pe lângă faptul că-mi place foarte mult pe post de concealer de folosit sub ochi, am descoperit că funcționează destul de bine și ca bază de pleoape, îl mai folosesc în scopul ăsta în călătorii, ca să nu mai iau la mine și primer - puțin concealer, puțină pudră și am o bază mulțumitoare. Să mai zic că-mi place și ca fond de ten? N-are cea mai incredibilă rezistență pe tenul meu gras, dar arată foarte natural pe piele și e suficient de ok la temperaturi nu foarte mari. De aceea în călătoriile mai scurte de multe ori am renunțat la fond de ten, l-am luat doar pe el în bagaj și am „supraviețuit” fără probleme. 

Ca orice alt produs din lume, cu siguranță nici ăsta nu e potrivit oricui sau nu corespunde anumitor așteptări, dar pentru mine e tot ce am nevoie și îmi place la nebunie, altfel nu l-aș fi achiziționat de atât de multe ori. Am încercat destule alte concealere, însă Maybelline Eraser e primul căruia i-am rămas fidelă pe termen lung. Mi-a mai plăcut și concealerul Maybelline Fit Me, celebru și el, însă nu la fel de mult, acela se mai strângea puțin în liniile fine după câteva ore, ceea ce nu e cazul la „concealerul cu burețel”.

De notat încă un mic inconvenient la Eraser: se consumă ceva mai repede decât altele, deși are 6,8 ml, dar fiind ieftin pe mine nu prea mă deranjează detaliul ăsta, îmi ajunge oricum destul de mult timp.


Ați încercat Concealerul Maybelline Eraser? Cum vi s-a părut?

6 comentarii

  1. exact la el ma gandesc de cateva zile. retinerile pe care le simt inainte de a-l cumpara vin de la buretel, recunosc :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De regulă orice produs bun vine și cu un mic dezavantaj, eu am reușit să trec psihic peste gândul ăsta, dacă în practică nu mi-a făcut nicio problemă.

      Ștergere
  2. Nu l-am incercat dar e pe lista mea de mai bine de un an.
    Trebuie sa il achizitionez, musai!
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
  3. nu l-am incercat, momentan am ceva de la boys n berries, care imi place destul de mult. eu am cearcanele destul de pronuntate, indiferent cat dorm, asa ca am nevoie de ceva cu acoperire mare. totusi, la un moment dat, cand se mai termina din ele, l-as putea incerca!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mie mi se pare că cele cu acoperire mare sunt bune doar pentru poze, în realitate am impresia că mai mult le scoate în evidență, cel puțin de aproape. O acoperire medie cred eu că e suficientă de zi cu zi, de aceea îmi și place acesta.

      Ștergere