Delta Dunării, Munții Măcin și câteva cetăți au fost alegerile câștigătoare pentru un weekend prelungit planificat din scurt prin Tulcea, după ce am întors pe toate părțile alte idei, dar toate au picat din motiv de aglomerație garantată, dacă nu la destinație, cel puțin pe drum - doar știm la ce să ne așteptăm când sunt zile libere de sărbători. Așa că am amânat ideile care implicau drumeții prin munți înalți și semeți, dar ne-am făcut pofta de mișcare în bătrânii munți din Tulcea, pe care i-am subestimat pe nedrept din cauza altitudinii joase. O scurtă plimbare prin deltă și vizita câtorva cetăți au completat perfect scurta noastră excursie din mijloc de iunie.
Se afișează postările cu eticheta Drumeții. Afișați toate postările
Primăvara în Munții Rila, Bulgaria - „Cele 7 lacuri”
sâmbătă, 18 mai 2019
În Munții Rila îmi doream să ajung de mult timp, în mod special pentru că acolo se află vârful cel mai înalt din Balcani (Vf Musala - 2925 m), dar și pentru multitudinea de lacuri glaciare, iar anul ăsta în mini vacanța de Paște ne-am construit traseul în așa fel încât să ajungem și în acești munți. Am renunțat însă la ideea de a merge pe cel mai înalt vârf, ar fi fost mult prea multă zăpadă la acea altitudine pe final de aprilie și am zis ca pentru început să facem un traseu mai jos și mai scurt - traseul cunoscut sub numele de „Cele 7 lacuri” - iar Musala să rămână pentru o altă ocazie, într-o vară.
Am fost întâmpinați pe alocuri cu pajiști pline de brândușe și totodată cu zăpadă, soare puternic și vânt la fel de puternic, dar și cu un peisaj spectaculos, de care ne-am bucurat pe tot parcursul drumeției. Traseul e gândit în jurul a 7 lacuri glaciare, mai exact: Lacul de jos, Lacul pește, Trifoiul, Gemenii, Rinichiul, Ochiul și Lacrima. Numele sunt date după formele acestora, deși la unele nu e prea clar care cui aparține și nici nu scrie pe plăcuțe, dar ce mai contează niște nume?

Cazanele Dunării - România & Serbia
vineri, 21 septembrie 2018
Prea mult timp am tot amânat o vizită în această zonă superbă a României, aflată la granița cu Serbia, dar pentru anul 2018 a fost în fruntea listei cu locuri de văzut prin țară și fără să am idee cât de mult mă va impresiona, a fost destinația aleasă pentru a sărbători împlinirea unui sfert de veac. Am rezervat 4 zile în total pentru zonă, în care am încercat să vedem Cazanele Dunării din cât mai multe unghiuri posibile - de la șosea, de pe Dunăre, de la înălțime și inclusiv puțin de pe partea Serbiei. E greu de spus ce mi-a plăcut mai mult, din orice unghi am privit m-am minunat de măreția naturii și m-am simțit mică-mică, deși cred că priveliștile de sus au rămas cele mai impresionante.
Nu știu cum e în alte perioade, însă în mijloc de august, pentru cel mai aglomerat weekend prelungit, mi s-a părut destul de ok din punct de vedere al aglomerației, atât de mulți oameni și totuși atât de puțini, în comparație cu alte zone ale României, în aceeași perioadă. Ce ar fi cel mai interesant de făcut prin zonă? Vă povestesc în continuare...

O zi ploioasă în Bucegi și 5 locuri frumoase de văzut
marți, 17 iulie 2018
E cât se poate de firesc să ne dorim vreme frumoasă atunci când suntem în excursii și plănuim să petrecem mare parte din timp afară, însă asta nu înseamnă că dacă plouă trebuie să ne izolăm în camera de hotel/pensiune - cum am văzut că se practică - din cauza câtorva picături de ploaie, care nu topesc pe nimeni. Cu timpul am învățat să mă adaptez la vreme, mai ales la munte unde e atât de imprevizibilă, iar în continuare vreau să vă prezint câteva locuri vizitate într-o astfel de zi ploioasă care ne-a prins prin Munții Bucegi vara trecută.
Inițial planul era ușor diferit, dar l-am mai schimbat și l-am fi dat și mai mult peste cap dacă se întețea și mai rău ploaia, dar să ne refugiem în pensiune n-am intenționat nicio clipă. Ideea ar fi că sunt locuri frumoase și ușor accesibile oricui, iar de veți avea norocul să le vedeți într-o zi însorită... cu atât mai bine, dar nu-i rău nici pe sau după ploaie!

Primăvara în Piatra Craiului, spre Cabana Curmătura
vineri, 27 aprilie 2018
Dacă anul trecut niște mici probleme de sănătate m-au împiedicat să ajung în primăvară pe munte, anul ăsta nu puteam să mai ratez ocazia de a mă bucura de pajiștile pline de brândușe din mijlocul munților. Eram oricum nerăbdătoare să ajung pe munte într-o primă tură pe anul ăsta, iar cum un alt regret de anul trecut era că n-am mai fost în Munții Piatra Craiului, deși intenționasem de câteva ori, am ales să începem mini vacanța de Paște cu o tură destul de ușoară, prin munții cunoscuți mai mult pentru traseele de creastă, dar unde există și câteva posibilități de ture mai lejere. Am avut parte de mai multe surprize decât mă așteptam pe traseul spre Cabana Curmătura, dar să încep cu începutul...
Etichete:
Carpați,
Călătorii,
De primăvară,
Drumeții,
Piatra Craiului,
România,
Transilvania,
Travel
Abonați-vă la:
Postări (Atom)