Lecturile lunii - Mai 2020

Am creat această rubrică cu scopul de a scrie despre toate cărțile pe care le citesc, fără a se vrea a fi vreo analiză literară și nici măcar o recenzie, ci doar o scurtă impresie personală, fără a dezvălui mai mult decât e cazul din subiect - nu mai mult decât o fac cei de la editură sau poate nici măcar atât, așa că nu veți găsi aici „spoilere”.

Când știu că s-au adunat într-o lună mai multe lecturi extraordinare, pe care nu știu cum să le descriu cât mai bine pe scurt astfel încât să fiu cu adevărat convingătoare în recomandarea lor... inconștient amân să scriu articolul din rubrica asta. De asta scriu abia acum - destul de târziu - despre cărțile pe care le-am citit în mai, pentru că mi s-au părut geniale unele dintre ele și pe deasupra având niște părți dintr-o serie e cam greu să transmit prea mult fără să dau vreun spoiler din părțile anterioare, însă o să încerc.


Dune #2 - Mântuitorul Dunei, de Frank Herbert

Am citit primul volum din serie pe la începutul anului, m-a fascinat și mi-am dorit să continui seria negreșit, dar aveam dubii că o să mai fie următoarele părți la fel de bune ca prima. M-am înșelat în privința asta, în schimb am avut dreptate cu senzația că e mai mult decât un SF, că povestea are niște paralele extraordinare cu realitatea. După încă două volume m-am convins că asta a și fost intenția autorului.

Mântuitorul Dunei e cel mai scurt titlu din serie și poate ăsta e motivul pentru care mi s-a părut că e un fel de punte de trecere între prima parte și a treia. A nu se înțelege că nu are nimic interesant sau că se poate sări peste volum ăsta, nici pe departe, vine cu noutăți, cu niște paralele politice și religioase mai mult decât interesante, iar acțiunea e foarte palpitantă, am devorat cartea în vreo 2-3 seri. M-am felicitat totuși pentru faptul că aveam deja luată partea următoare, fiindcă se termină în așa fel încât ardeam de curiozitate să continui povestea.



Dune #3 - Copiii Dunei, de Frank Herbert

Primul meu gând la finalul acestei cărți a fost că nu-mi pot imagina cam unde s-ar fi putut duce autorul și mai departe de atât cu povestea (mai urmează trei părți), deja e o doză imensă de imaginație pusă în primele trei cărți - a nu se pierde din vedere când au fost scrise, în caz că o să citiți seria, Copiii Dunei fiind publicată în 1976, iar prima carte din serie în 1965.

Povestea trece în Copiii Dunei la o nouă generație, chiar dacă rămân prezente personaje din primul volum, iar prin această poveste atât de plină de suspans încât am devorat-o cu mai mult nesaț decât pe cele mai multe thrillere, mai reușește să aibă și lecții extraordinare despre viață și umanitate, inclusiv despre autocontrol și relația oamenilor cu mediul în care trăiesc... E mai puțin greoaie față de Dune, fiindcă în prima parte sunt foarte mulți termeni de înțeles, dar în rest nu mi s-a părut aceasta cu nimic mai prejos ca acțiune, idei, mesaje.

Simt nevoia să repet de fiecare dată că nu sunt fană SF absolut deloc, dar seria asta e mult mai mult de atât și aș recomanda-o oricui are o pasiune pentru lectură și vrea să-și mai antreneze imaginația, în rest nu e nevoie decât de puțină răbdare la prima parte pentru a intra în poveste și-n imaginația incredibilă a lui Herbert. Eu abia aștept următorea parte - o amân voit, prelungesc suspansul.



Codul „Rebecca”, de Ken Follett

Am decis să rămân tot pe teren cunoscut (la autor mă refer) și pe acțiune alertă, iar alegerea cărții a fost inspirată fiindcă e destul de ușor de parcurs, dar și suficient de interesantă încât a reușit să mă rupă de povestea din cărțile anterioare, unde îmi tot fugea mintea la început. Acțiunea e plasată în Egipt, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, autorul pleacă de la evenimente și personaje reale, pe care construiește o acțiune interesantă, palpitantă și destul de realistă despre spionaj.

N-am simpatizat în mod deosebit vreun personaj la început, dar m-a acaparat povestea, mi-a stârnit curiozitatea și am apreciat frânturile istorice presărate pe alocuri, precum și descrierile locurilor în care se desfășura acțiunea, care m-au introdus puțin în atmosfera din Cairo și din deșert.



În Patagonia, de Bruce Chatwin

Am făcut greșeala s-o încep crezând că e o carte de călătorie și nu știu de ce nici introducerea nu m-a făcut să realizez că n-o să am parte de genul de lectură la care mă așteptam când am luat-o. Din motivul ăsta am fost puțin dezamăgită la început, dar pe parcurs mi-a mai crescut entuziasmul. Bruce Chatwin a adunat o mulțime de povești interesante din și despre Patagonia în cartea asta, mai mult despre oameni decât despre locuri sau faună, dar dacă e începută cu așteptările corecte poate să fie o lectură foarte interesantă.

Mă fascinează partea asta de lume, însă mai mult pentru natură și faună, însă cartea asta mi-a arătat și alte fețe ale acelui teritoriu, prin micile povești ale oamenilor de tot felul care au trecut sau s-au stabilit acolo - marinari, tâlhari, politicieni... a adunat povești despre o mulțime de tipuri de oameni de diverse naționalități la origine. E interesantă, dar nu pentru oricine. Eu cred că o să mai revin asupra ei.



Ați citit vreuna dintre cărți? Ce lecturi interesante ați avut în ultima vreme?

4 comentarii

  1. n-am citit niciuna, dar incepi sa ma tentez tare cu seria Dune. eu am devorat ieri Fahrenheit 451, mi-a creat destule senzatii. voi scrie despre ea in curand :).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur și aștept să aflu cum ți se pare. Amân de mult timp Fahrenheit 451, dar cred că o s-o iau și eu cât mai curând.

      Ștergere
  2. nu am citit nimic din ce ai prezentat. Am citit misto Prieten imaginar, un horror reusit. Acum sunt la Institutul lui Stephen King

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pe Stephen King vreau și eu să-l mai citesc într-un viitor apropiat, e lungă lista de la el.

      Ștergere