Produse consumate în primăvară - Impresii

M-a luat prin surprindere când am realizat că deja s-au scurs primele două săptămâni din vară, dar nu vreau să mă plâng de trecerea timpului, vreau doar să închei socotelile cu primăvara și să vă povestesc despre produsele pe care le-am consumat, cu ce mi-a plăcut și ce nu prea. Am dat gata rujul meu preferat, dar și altele de makeup, am avut și o dezamăgire cu o schimbare de ambalaj, am și produse la care revin periodic.

Am făcut lunile trecute greșeala să încep cam multe produse noi pentru ten în timp ce altele mai aveau foarte puțin în ele, așa că n-am consumat prea multe pe zona asta, dar e ok, nu o să risipesc nimic din ce îmi place, încep să termin din ele în perioada asta.


Notă 1: Pentru că știu că există persoane care nu înțeleg scopul acestui tip de articol las enumerate mai jos motivele pentru care le fac și le consider de folos:

- vreau să încurajez achizițiile cu măsură și folosirea cosmeticelor, nu colecționarea acestora;
- impresia pe care mi-o lasă un produs până la consumare mi se pare și mai relavantă decât cea de la primele utilizări;
- prezența repetată a unora la consumate demontrează faptului că-mi plac foarte mult;
- am astfel ocazia să scriu și despre produse pe care n-am apucat să le prezint în altă parte.

Notă 2: Tot ce vă arăt aici sunt produse cu adevărat terminate, atât cât a fost posibil, nu și produse expirate sau aruncate/date pentru că nu mi-au plăcut. Dacă fac vreodată o excepție la capitolul ăsta o să menționez.


Nu știu dacă am pomenit vreodată produsul Melkior Wow brow mascara, deși mi-a plăcut mult. E un produs excelent pentru fixat și conturat discret sprâncele, cu singurul dezavantaj că are o periuță cam groasă, potrivită pentru sprâncene mai bogate. M-am descurcat totuși cu ea și pe ale mele, care sunt destul de firave. L-aș recomanda, dar nu îl mai găsesc la ei pe site în secțiunea pentru sprâncene de aici.

Despre rimelul Miss Sporty Studio Lush 3D am scris recent, în articolul de aici, unde am lăsat mai multe detalii. Mi-a plăcut, îl am în uz pe celălalt din aceeași gamă.

Îmi pare foarte rău că am terminat rujul Kiko Unlimited Stylo, e preferatul meu din toate timpurile. Am adorat totul la el, de la nuanță (nr 13) până la textura care făcea aplicarea o plăcere, rezistență și confort pe buze. La noi nu știu să se găsească, iar acum îmi pare rău că nu mi-am luat rezervă când am fost în Italia. O să-l recumpăr cu prima ocazie și aș mai vrea și alte nuanțe din gamă.

Mi-a plăcut balsamul de buze Palmer's cocoa butter, l-am mai avut în trecut și cel mai probabil o să-l mai iau și pe viitor. E eficient, plăcut la purtate, nu e lipicios și miroase delicios. Se găsește în multe magazine și farmacii, l-am luat și din cele fizice, l-am mai pus în coș și de aici.


Noul gel de curățare Bioderma Sebium a fost la fel de bun ca toate produsele lor de curățare, pe care le aleg oricând vreau o opțiune sigură.

Pe Bioderma Atoderm gel-cremă l-am avut de nenumărate ori și am tot povestit că îmi place pentru față, are și review aici. L-am avut de atât de multe ori încât iau o pauză doar pentru că de la un punct încep să mă plictisesc chiar și de ceea ce îmi place, dar probabil că nu o să se încheie complet relația noastră.

Pentru hidratarea pielii de pe mâine am revenit la o veche preferată - crema de mâini Palmer's cu cocos - și produsul mi-a plăcut la fel de mult ca în trecut, dar o dezamăgire mi-a produs schimbarea ambalajului, îl preferam pe cel vechi. Nu înțeleg de ce consideră ei că au făcut o îmbunătățire adăugând mai mult plastic și făcându-l mai dificil de folosit.

Nu mai e nimic nou sub soare cu anti-perspirantul Nivea, rămâne de bază pentru mine. Nu prea mă interesează ce tip e (invizibil, fresh etc), toate mi se par la fel de eficiente și nu-mi pătează hainele.


Am încercat pentru prima oară un gel de duș Nala și mi-a plăcut, mai ales că miroase a cafea, dar parcă mă așteptam la ceva mai special. Mirosul îmi place mai mult la un exfoliant de corp pe care îl folosesc acum de la ei.

Mult mai entuziasmată am fost să folosesc pe parcursul primăverii crema de duș Balea cu magnolie, flori pe care le ador. A mirosit fix a primăvară și sper să reapară și anul viitor. Acum nu cred că mai e în magazinele DM, dar au mereu alte și alte ediții limitate delicioase, adaptate la sezon.

Pentru păr am terminat aceleași produse avute de prea multe ori - șampoanele Seboderm și masca de păr Ziaja cu cacao. Momentan vreau să mai încerc noutăți pentru că sunt veșnic nemulțumită de podoaba mea capilară și încă mai sper să găsesc combinația „minune” care să-mi rezolve toate problemele (păr fragil, scalp cu dermatită, sebum prea abundent etc).

Unele dintre link-urile inserate sunt de afiliere - în urma achizițiilor realizate prin accesarea acestora primesc un mic comision. Nu influențează cu nimic prețul de achiziție și recomand pe blog doar magazine de la care și eu cumpăr!

2 comentarii

  1. Sa stii ca in ultima perioada, defapt in ultimul an, am constatat faptul ca roll-on-urile si stick-urile te tin o perioada mai mare de timp decat spray-urile, si aici ma refer la faptul ca le golesti mai greu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Categoric! De asta am renunțat complet la variantele spray, le consumam mult prea repede și mi se părea mai ales o risipă de ambalaj. Plus că pe mine mă și protejează mai bine variantele roll-on.

      Ștergere