Viața pare uneori minunată și alte ori îngrozitoare, dar mai știam ce e minunat dacă nu cunoșteam și extrema cealaltă? În memoria mea rămân întotdeauna mult mai pregnant momentele și trăirile frumoase, în timp ce clipele grele se estompează odată depășite, chiar dacă rămân acolo ca să-mi reamintească atunci când trebuie că... se poate și mai rău. Am început luna trecută într-o stare deplorabilă, am avut câteva zile la rând în care mi-a fost atât de rău încât am ajuns la perfuzie până la urmă, apoi am tot oscilat ca stare, însă au existat și o grămadă de activități și trăiri frumoase, care au echilibrat balanța.
E frustrant când te doboară niște dureri și alte stări fizice foarte neplăcute și totuși investigațiile medicale nu dezvăluie nicio problemă, am umblat aproape două luni până am găsit o posibilă cauză a stărilor mele și deși mi-e greu să cred că aia era unica problemă... totuși am măcar ceva de rezolvat și în paralel o să mai fac treptat alte controale. Între timp încerc totodată să-mi trăiesc viața cât mai frumos și intens, pentru că n-ajută cu nimic să mă las doborâtă și psihic, ba din contră.
Nu-mi place să mă plâng, scriu lucrurile de mai sus doar ca să mai subliniez încă o dată ce spuneam anul trecut pe subiectul online vs offline - nu e perfectă viața nimănui, nu se rezumă totul doar la ce afișăm în online, însă poate să fie minunată așa cum e, cu bune și rele, dacă alegem să ne concentrăm mai mult pe părțile ei bune. Pentru mine funcționează drept alinare gândul ăsta că se putea și mai rău, îl aplic mereu cu destul de mare succes.







