Produse favorite - septembrie și octombrie

Am sărit peste postarea cu preferatele din septembrie fiindcă n-aveam prea multe să vă arăt, așa că azi vă arăt un „2 în 1” - produsele mele preferate din ultimele două luni. Nu sunt foarte multe, dar fiecare își merită locul în această postare, în opinia mea!


Gel de duș cu nucă de macadamia YR - al doilea gel de duș de la Yves Rocher care intră în topul favoritelor! Este cremos, are un miros delicios de prăjituri și nu usucă deloc pielea, ba chiar oferă o ușoară hidratare. Deja l-am achiziționat pentru a doua oară, atât de mult mi-a plăcut!

Loțiune de corp cu unt de cacao și macadamia Elmiplant - nu obișnuiesc să mă repet cu produsele din aceste postări dar cum a trecut cam multă vreme de când această loțiune a mai apărut într-o astfel de postare... m-am gândit că merită să fie remenționată! Cred că e cea mai bună și „delicioasă” loțiune de corp încercată de mine și una din puținele pe care le-am recumpărat - foarte rar se întâmplă asta pentru că-mi place să încerc arome noi, deci faptul că am recumpărat-o spune foarte multe! Mi se pare ideală pentru sezonul rece și vi-o recomand din suflet - review complet găsiți aici!

Cremă sebo-reglatoare Gerovital Plant - de când o am o folosesc pe post de cremă de zi aproape zilnic, ne înțelegem foarte bine! V-am vorbit mai în detaliu despre ea relativ recent - aici!

Rimel Big & Daring Avon - nu este perfect, eu încă n-am descoperit vreun rimel pe care să-l consider perfect, însă acesta se apropie binișor de ceea ce-mi doresc eu de la un astfel de produs: are un negru intens, oferă volum și alungire și rezistă cât e ziua de lungă. O să revin cât de curând cu mai multe detalii și poze într-un articol dedicat.

Tuș de ochi negru Elf - incredibil de bun pentru un produs de doar 9 lei! Pensula mi se pare foarte bună, nu s-a tocit după toate utilizările, nu s-a uscat deloc deși îl am de destul de mult timp și l-am folosit destul de des în ultimele luni, iar la capitolul rezistență n-am ce să-i reproșez, nu mi s-a clintit niciodată din loc. Poate o să-i dedic și lui un articol complet, să-mi spuneți dacă sunteți interesate!

BabyLips Maybelline - am cedat nebuniei cu aceste balsamuri de buze și mi-am luat și eu unul. Nu pot spune că face ceva nemaivăzut, dar este un balsam de buze bun, oferă hidratare, miroase bine și are un ambalaj adorabil. Mie mi se pare că seamănă mult cu balsamurile de buze de la Nivea, care de asemenea îmi plac!


Ați încercat vreunul din produsele de mai sus? V-au lăsat aceeași părere bună ca și mie? Voi ce produse bune ați mai descoperit în ultimul timp?

26 de comentarii

  1. Hmm, cred ca sunt singura care nu a incercat Baby lips de la Maybelline. Nu stiu de ce, dar nu mi-a captat atentia mai deloc, desi a avut parte de o promovare intensa.
    Rimelul l-am incercat si a fost ok. La mine toate rimelurile cu care m-am dat s-au comportat la fel. Cred ca sunt eu ciudata. :)) Si tocmai din aceasta cauza, am ramas vesnic fidela celui de la Avon din gama Color trend: ieftin, bun, nu am avut niciodata probleme de la el si intotdeauna mi-a oferit rezultatul dorit. :D Cu gelurile de dus cu arome dulci, nu ma impac si prefer sa raman la cele florale/fresh. In materie de noutati...Am citit pe un blog zilele trecute, de noua editie limitata de toamna la gelurile de dus de la Cien. Ieri am fost intr-un Lidl dupa ele si bineinteles ca nu le-am gasit.
    xoxo ♥

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Să fiu sinceră, nici eu nu cred că le încercam dacă nu erau acum ceva timp la reducere în DM! La prețul inițial nu-mi conveneau fiindcă eram convinsă că n-are ce minuni să facă. :))
      Hm, nu cred că ești ciudată, mai de grabă ești norocoasă! Eu am genele mofturoase, nu le satisface orice rimel. :)) Chiar nu-mi mai amintesc dacă am încercat rimelurile din acea gamă, m-ai făcut curioasă... dar momentan am prea multe desfăcute.
      Nici mie nu-mi plăceau înainte, dar între timp mi-am schimbat gusturile. :D Recunosc totuși că vara mi se par mai potrivite aromele florale sau fresh, dar pe timp de toamnă-iarnă mi se par numai bune acestea. Am citit și eu despre gelurile de duș de la Cien și arătau tare bine - oare deja a fost epuizat stocul de nu le-ai mai găsit? :))
      Te pup!

      Ștergere
  2. Dintre favoritele tale am doar crema de la Gerovital, dar cred ca m-a prins si pe mine curentul BabyLips ca simt nevoia sa-mi iau neaparat si eu unul. :)) Imi plac balsamurile de la Nivea, deci nu cred ca cele de la Maybelline mi-ar displacea. :)

    Te pup!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult că și ție îți place crema de la Gerovital Plant!
      Dacă îți plac balsamurile de la Nivea eu zic că îți vor plăcea și acestea - sau cel puțin ăsta albastru pe care-l am eu, că pe celelalte nu le-am încercat. :D
      Pupici!

      Ștergere
  3. Gelul de dus imi place si mie tareee mult! Crema de la Gerovital am vazut ca o lauda toata lumea si eu nici pana acum n-am reusit sa o cumpar:)) inca o folosesc pe cea de la Elmiplant !!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur, mă bucur mult!
      Nu e timpul pierdut! :p Mi-ai amintit că și de la Elmiplant am avut la un moment dat o cremă de față care țin minte că mi-a plăcut mult (dar doar pentru seară).

      Ștergere
  4. Printre favoritele mele din lunile trecute s-a numărat și gelul de duș ales de tine, considerându-l o delicatese. Să folosești produsele în continuare cu drag ! ^^

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că gelul de duș s-a numărat și printre favoritele tale, și mie mi se pare un deliciu! :D
      Mulțumesc frumos!

      Ștergere
  5. eu aș vrea un articol despre tușul de la e.l.f. Sunt curioasă dacă e waterproof. :) Am avut unul tip cariocă pe care l-am recumpărat d emulte ori și mi-a plăcut la nebunie. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Waterproof nu cred că e, dar în condiții normale rezistă excelent. Chiar o să testez și asta, apoi o să-i dedic și un articol! :D
      Știu că și cel tip cariocă era lăudat de mute fete, dar pe de altă parte am auzit/citit și de multe cazuri în care a ajuns direct uscat, de aceea nu m-am îndurat să-l cumpăr... dar poate cu altă ocazie îi dau și lui o șansă. :)

      Ștergere
  6. trebuie sa imi iau si eu lotiunea Elmiplant, e prea laudata peste tot

    http://frombeautywithlove.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Chiar e lăudată pe merit! :D Sper să îți placă și ție dacă o încerci!
      Pupici

      Ștergere
  7. Trebuie sa ma duc sa imi cumpar si eu gelul de dus de la Yves Rocher. Tare-s curioasa cum miroase. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-un singur cuvânt: delicios! :)) Sper să-ți placă și ție!
      Pupici!

      Ștergere
  8. E pe lista gelul asta de dus, impreuna cu altul roz lansat destul de recent

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe, sper să-ți placă dacă-l „bifezi” de pe listă! :D

      Ștergere
  9. Ei, eu am vreo 2 balsamuri de buze de la Maybelline si nu am terminat niciunul, dar imi plac destul de mult, de multe ori nici nu mai folosesc ruj cand ies din casa, doar conturez buzele si aplic balsamul si rezultatul e WOW. <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu că și tu le ai și că ți-au plăcut, ai fost una din persoanele care m-au tentat cu acest balsam. :))
      A, ai din cel nuanțator? Al meu e cel simplu, doar hidratează. :D

      Ștergere
    2. Il am pe cel roz(pink punch) si pe cel rosu(cherry me), cred ca imi plac mai mult decat cele de la Nivea. :D

      Ștergere
    3. Hm, iar mă tentezi! :)) Mi-a făcut și mie cu ochiul cel roz, poate cu altă ocazie o să-l iau și eu!

      Ștergere
  10. Cred ca o sa raman printre singurele persone care nu au incercat inca Baby Lips. Sa le folosesti in continuare cu drag!
    pupici!

    http://andreeasbeautychoice.blogspot.ro

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Haha. :)) Sunt sigură că sunt destule persoane care nu l-au încercat și oricum... nu e timpul pierdut! :D
      Mulțumesc!
      Pupici!

      Ștergere
  11. gelurile yves rocher, nu poti trai fara ele! sunt geniale :)

    RăspundețiȘtergere
  12. Nici eu n-am incercat faimoasele Baby Lips,dar nu ma tenteaza prea mult,poate cel roz m-ar tenta :D .Am un singur gel de dus de la Yves Rocher,cel cu lime din Mexic,care miroase super duper,dar ma tenteaza preferatul tau si cel cu cafea,dar deocamdata stau cuminte (nu stiu pentru cat timp :)) ).
    Rimelul meu preferat in momentul de fata e cel de la The One,Volume Blast,dar am doua si de la Avon,dar inca nu le-am desfacut,ca am prea multe desfacute :D .
    Sa le folosesti cu drag si spor.
    Te pupacesc :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Acestea două sunt preferatele mele, dar dacă e să aleg... eu l-aș alege mai întâi pe cel de cafea! :D De ăsta s-ar putea să mă plictisesc la un moment dat, pe când de cel cu cafea nu cred că o să mă satur vreodată!
      Credeam că sunt singura care ține rimelurile sigilate. :)) Și eu prea multe desfăcute, așa că altele stau cumințele și așteptă! :D
      Mulțumesc frumos! Te pup!

      Ștergere