Vremea asta mohorâtă, parcă de octombrie, îmi dă o stare nu tocmai bună și ca să mă mai înveselesc puțin am tot hoinărit zilele astea prin magazine online, am găsit pe multe site-uri oferte care m-au făcut să suspin, iar singurul gând care mă ajută să mă abțin de la cumpărături iraționale e că o să-mi pot face cât vreau de cap zilele următoare în Roma, de unde sigur mă întorc cu multe noutăți. Dar tot mi s-a făcut o poftă de o nouă comandă pe 1001 cosmetice, cred că ultima plasată la ei a fost la Black Friday, iar între timp au adus multe noutăți interesante, la prețuri mult mai bune decât în alte magazine și am decis să vi le prezint și vouă...
Ultima gamă de rimeluri de la Revlon, lansată recentă și la noi, e disponibilă la un preț mult mai bun decât prețul standard din magazinele fizice. Dintre cele cinci, pe mine cel mai mult mă atrage varianta All in one, nu atât de mult pentru promisiunea că le face pe toate, cât pentru periuța care mi se pare foarte interesantă (iar dacă nu m-ar mulțumi, măcar sunt sigură că ar fi foarte bun pentru genele inferioare, datorită periei micuțe). Eu le am pe wishlist de mult, am auzit numai de bine despre ele când au apărut în afară.
Bourjois Rouge Edition Aqua Laque sunt interesante chiar și pentru mine, nu mai port eu gloss-uri de mult, dar unele dintre nuanțele din gama asta mi s-au părut destul de pigmentate, din ce am văzut la altele fete, iar pe 1001 cosmetice au un preț cu mult mai bun decât ce am văzut eu prin alte magazine - aici sunt reduse la 29 lei, din păcate nu sunt toate nuanțele în stoc, dar sunt fix cele care mi-au atras mie atenția: #04 Viens si tu roses și #08 Babe idole.
Deși fondul de ten Bourjois City Radiance nu pare genul după care să tânjească o posesoare de ten gras, totuși pe mine mă tentează și m-aș „risca” să-l iau de dragul efectului de ten natural și luminos pe care-l promite, dar și pentru că are SPF 30 (nu ne putem baza pe protecția solară din produsele de makeup, dar nu strică una suplimentară, pe lângă cea din crema folosită ca bază). Îl găsiți aici.
O altă noutate pe site e Sally Hansen Eazy Tweezy, însă pentru mine e o totală noutate simplul fapt că există niște pensete la Sally Hansen, nu știam de ele și-mi par interesante. Vreau neapărat să iau una dintre ele, nu știu exact care, dar cred că o s-o aleg pe asta nouă. Oricum, pe una dintre ele sigur o s-o pun în coș la prima comandă.
Rimel London Wonder'full Volume Colourist Mascara e și el relativ recent lansat, iar aici costă doar 17 lei. Prețul lui recomandat fiind de vreo 35 lei, mi s-a părut diferența mare și de aceea am zis să vă anunț, deși eu sunt sceptică cu rimelurile de la ei, că deocamdată nu mi-a plăcut niciunul din ce am încercat, dar cine știe... poate-i dau și ăstuia cândva o șansă, ce am văzut la alte feme mi-a plăcut (tocmai l-am văzut la Gerogia aici) și la prețul online mai merge.
Dacă vă decideți să plasați o comandă pe site cândva, merită luat în calcul și fondul de ten L'Oreal Inflallible 24h Matte (eu chiar special pentru el am dat de Black Friday comandă), care e o opțiune foarte bună pentru cine caută o acoperire mai mare și o rezistență îndelungată pe ten, la un preț decent. În plus, are și o formulă foarte ok, fără iritanți, iar cu o pensulă bună sau un burete bun arată chiar bine pe ten. În magazinele fizice nu știu dacă a apărut, știu că s-a lansat gama asta, dar am văzut primer, spray de fixare și altele, nu-mi amintesc dacă era și fondul ăsta de ten (oricum, dacă a apărut probabil că e mai scump).
Vopseaua de păr Revlon Colorsilk fără amoniac n-am avut ocazia s-o încerc, când am început să citesc eu numai laude la adresa ei deja renunțasem la vopsit, dar m-am gândit să vă spun că aici e doar 14,5 lei, chiar dacă nu vă pot da prea multe detalii despre ea, dar poate o știți și puteți face astfel o aface bună (nu mai rețin cât e în magazinele fizice, dar sigur e mai scumpă). Dacă m-aș decide în viitorul apropiat să reîncep să mă vopsesc, probabil că ar fi prima pe care aș încerca-o, mă intrigă atâtea laude la adresa ei.
La ce merită să vă mai uitați pe site? Sunt anumite branduri la care merită studiată oferta în mod special, fiindcă au multicele produse la prețuri mai bune decât în alte părți și chiar unele produse care în magazinele fizice nu se găsesc. Aș trece pe listă următoarele branduri (dar probabil că sunt și altele): L'Oreal, Revlon, Bourjois, Maybelline, Catrice și Sally Hansen (aici sunt și multe seturi foarte avantajoase).
Gata, mă opresc, mi-am zis că vă anunț scurt de câteva produse noi la reducere și iar m-am lungit. Tot ce vă mai pot spune e că magazinul 1001 cosmetice e de încredere, eu am multicele comenzi date la ei și n-am avut niciodată probleme, au ajuns repede prin curier (eu prefer să-mi vină comenzile acasă, dar au și variantă prin poștă) și produsele au fost mereu ok. Evident, nu se merită o comandă pentru 1-2 produse foarte ieftine, dar cumpărând mai multe putem face super afaceri, diferențele de preț fiind măricele.
Ce vă atrage din ce v-am prezentat? Dar altceva de pe site? Aveți vreo experiență cu magazinul 1001 cosmetice?
Gata, mă opresc, mi-am zis că vă anunț scurt de câteva produse noi la reducere și iar m-am lungit. Tot ce vă mai pot spune e că magazinul 1001 cosmetice e de încredere, eu am multicele comenzi date la ei și n-am avut niciodată probleme, au ajuns repede prin curier (eu prefer să-mi vină comenzile acasă, dar au și variantă prin poștă) și produsele au fost mereu ok. Evident, nu se merită o comandă pentru 1-2 produse foarte ieftine, dar cumpărând mai multe putem face super afaceri, diferențele de preț fiind măricele.
Ce vă atrage din ce v-am prezentat? Dar altceva de pe site? Aveți vreo experiență cu magazinul 1001 cosmetice?
aqua laque :).
RăspundețiȘtergereeu maine dimineata o sa am o postare tot despre noutati si reduceri, dar m-am inspirat din alte magazine ;)).
Am văzut postarea acum, despre câteva dintre cele de la Yves Rocher am scris și eu relativ recent, că mă atrag cam toate noutățile. :D
ȘtergereAqua laque si eu! :) Si poate o nuanta de vopsea, de mult timp o am pe lista de dorinte.
RăspundețiȘtergereMultumesc de mentiune, draga mea!
Te pup
Sunt interesante rău lacurile de buze, dacă până și pe mine mă atrag puțin. :)) Sunt foarte curioasă cum ți s-ar părea vopseaua, dacă o încerc - eu chiar dacă nu mă mai vopsesc, tot urmăresc păreri și despre vopsele, să fiu la curent în caz că... :))
ȘtergereCu mare drag! Te pup!
Daca vorbim despre cosmetice, as cumpara tot, chiar daca acum am dulapul plin asa ca nu mai am nevoie de nimic.
RăspundețiȘtergereInca nu am cumparat nimic de pe 1001cosmetice dar l-am salvat in bara, in caz de nevoie. De obicei cumpar de pe Emag.
Mai cumpăr și eu cosmetice de pe Emag, au și ei oferte bune, dar unele sunt și pe mai bune pe 1001 cosmetice sau la ei găsesc produse care nu sunt în altă parte. :D
ȘtergereNici o data nu am cumparat de pe 1001 cosmetice, desi am oferte foarte bune si tentatiile sunt numeroase :)
RăspundețiȘtergereNu e niciodată prea târziu. :)
Ștergere