Week in photos #78

Săptămâna asta a fost într-o bună parte despre niște schimbări făcute în alimentație, nu mărețe, dar zic eu că importante și uite așa am ajuns să adun pentru articolul de duminica asta mai mult poze cu mâncare, deși nu asta era intenția mea. Am avut și un program cam haotic, iar din cauza asta n-am reușit să ajung nici peste tot pe unde aveam în plan, dar nici nu mi-a stat mintea la făcut poze, așa că de data asta am puține poze, dar multe de povestit...


Vreau să fac un obicei din a consuma zilnic fructe, vreau eu asta de mult, dar... nu știu de ce mereu ajung să am perioade în care nu consum deloc fructe zile bune la rând. Săptămâna asta am mâncat fructe zilnic, chiar multicele și n-am făcut-o deloc forțat, iar combinația favorită a fost între banane și kiwi.


Îmi doresc de mult să mai reduc consumul de carne, iar săptămâna asta m-am „provocat” să nu mănânc deloc câteva zile la rând, cumva chiar simțeam nevoia, așa că nu mi-a fost deloc greu. Am stat 6 zile fără nicio gură de carne și m-am simțit foarte bine, azi am mâncat prima oară puțin și nu pot spune că am făcut-o cu vreo mare poftă. 

Cu ocazia asta am făcut pentru prima oară acasă bruschette doar cu legume și mult cașcaval și au fost delicioase, regret doar că am uitat să pun și niște verdeață, cum plănuisem inițial. Cu siguranță o să mai fac, aș face des seara așa ceva dacă n-ar fi atât de migăloase.


La capitolul zahăr și dulciuri nu mă laud cu nimic, încă nici n-am curaj să-mi propun să mai reduc cantitatea, îmi plac prea mult - să recunoști că ai un viciu e un început bun, nu? :)) Vineri am ieșit cu Camelia la un pahar de vorbă, așa că am corput-o și pe ea la o înghețată. Una sănătoasă, desigur...


Ce îndrăznesc să încerc e să înlocuiesc tot felul de dulciuri de la magazin cu prăjiturile făcute în casă, care sunt totuși mai sănătoase. Noroc cu mama, că eu n-am nicio tragere de prăjiturit...

Sursă: Wikipedia

Ca să rup puțin firul discuției doar despre mâncare, îmi manifest și aici entuziasmul că mai e mai puțin de o săptămână până plec la Roma și abia azi am conștientizat că s-a nimerit să mergem fix când e Paștele la catolici, dar nu regret, ba chiar din contră.

Dacă reușesc să mă organizez suficient de bine, sper să public și duminica viitoare de acolo articolul week in photos, așa că data viitoare o să compensez cu siguranță pozele puținele de săptămâna asta.

Săptămâna voastră cum a fost? Ați fi interesate ca pe viitor să introduc o rubrică despre schimbările pe care le fac în alimentație? Că n-aș vrea să fac un obicei din a scrie prea multe despre asta în postarea de duminică, ceva separat mă gândesc că ar merge mai bine, tot vreau să mai scriu ocazional și despre altceva în afară de beauty stuff.

28 de comentarii

  1. Sanatoasa, ce sa zic ... oricum tu esti mama zaharului. Sa ai o saptamana frumoasa! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. M-ai făcut să râd cu „mama zahărului”, mi se cam potrivește. :))
      Mulțumesc, la fel și tu!

      Ștergere
  2. Uuu, cate bunatati! In ultimul timp si eu am consumat mult kiwi. Abia astept primele impresii din excursie.
    Pupici.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De data asta măcar v-am arătat și bunătăți mai sănătoase. :))
      Eu abia aștept să vină weekend-ul și să plecăm.
      Pupici

      Ștergere
  3. Awwww, iar ma omori cu prajiiii :)))). Abea astep poze de la Roma, mie mi-a placut tare mult, pupicei, sa ai o saptamana frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din atâta mâncare numai prăjiturile le-ai văzut și acum? :))
      Sigur o să vin cu multe poze de acolo!
      Săptămână frumoasă! Pupici

      Ștergere
  4. Sa stii ca si eu mi-am propus sa o raresc cu carnea iar bruschette-le cu legume mi se par extrem de yummy! Trebuie sa incecam si noi. :)
    Abia astept sa citesc despre calatoria la Roma. Sunt sigura ca va fi incredibil de frumoasa. :)
    Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da... chiar trebuie să le încercați, sunt foarte gustoase.
      La fel cred și eu, îmi fac griji doar de aglomerația prea mare din cauză că e sărbătoare, dar cred că o să merite și asta. :D
      Pupici

      Ștergere
  5. Vai, abia astept sa ne arati fotografii din calatoria ta la Roma. Sunt sigura ca o sa iti placa! Te pup si sa ai parte de o zi si samptamana minunata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sigur o să am de unde, mereu revin acasă cu o tonă de poze. :)) Și eu sunt convinsă că o să-mi placă!
      Săptămână frumoasă și ție! Te pup!

      Ștergere
  6. All the yummyness!:X Tot ce pot spune e ca abia astept detaliile calatoriei in Italia! Si ca te invidiez extrem de tare pentru toate bunatatile Kiko cu care te vei intoarce. Am vreo doua chestii pe care le vreau raaaaau de la ei, dar nu ma apuc sa dau comanda numai pentru atata lucru. Astept si eu o calatorie in strainatate!:)) Hope u have a great week!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur să văd atâta interes pentru detalii despre călătoria în Roma, sigur revin cu poze și câteva cuvinte prin postările week in photos, dar poate fac și o postare separată (zic eu cu gândul că sunt „datoare” de vara trecută cu postarea despre Corfu).
      Te înțeleg, că și gândul meu zbura imediat la Kiko de câte ori auzeam pe cineva că merge în Italia. :)) Dacă dorințele nu sunt lichide (avem doar bagajele de mână, așa că sunt limitată rău cu ele), poate te pot ajuta. :D
      Mulțumesc, la fel și tu!

      Ștergere
  7. Si mama mea face saptamanal ceva bun, o prajitura, clatite, gogosi...gaseste ea sa ne surprinda cumva la pranzul de familie! :)
    Fructe si eu vreau sa consum zilnic si ma gandesc des ca decat o gogoasa sau ceva de la patiserie, mai bine un mar, o banana, o portocala...orice fruct!
    Dar deh...cand isi baga coada cineva....e mai greu! :D
    Pupici si o saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte frumos că vă răsfață! Dacă am sta la părinți, sigur ar face și mama mai des prăjituri, dar așa... face cam o dată pe săptămână, în ziua când mergem noi pe acolo. :D
      Teoria e simplă, practica e mai grea când vine vorba de înlocuit total dulciurile. Cel puțin la mine nu ține, mănânc fructele și apoi mai bag și o prăjitură sau o ciocolată. :))
      Săptămână frumoasă și ție!

      Ștergere
  8. eu mananc zilnic cel putin un fruct, mi-am propus asta acum vreo doi ani si-am reusit sa ma tin de promisiune :).

    carne mananc foarte rar in unele perioade sau cel mult la o masa pe zi, nu sunt fana... doar la dulciuri am mereu tot felul de pofte, ba imi mai faci si tu altele :)).

    eu sarbatoresc si pastele acesta, nu la roma, ci acasa :)))). sa te distrezi si sa faci multe poze!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte bine faci! Așa vreau și eu, să fac un obicei din asta pe termen lung. Sper să mă laud și eu ca tine peste 2 ani.
      Eu sunt mereu vinovată pentru poftele de dulce, știu. :))
      Am văzut că deja te-ai pregătit cu ciocolată în formă de ouă. :)) Mulțumesc!

      Ștergere
  9. Ce misto ca pleci! Sa aveti vreme buna si concediu placut!

    RăspundețiȘtergere
  10. distractie placuta la Roma, am amintiri proaspete!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Foarte drăguț, sper că te-ai simțit bine! :)

      Ștergere
  11. Sa ai o vacanta de neuitat si sa ne aduci noutati si multe poze de acolo. Mai multe dulciuri ca la tine nu am vazut nici unde..:)
    Eu am fost in Vrancea la rude si am mancat multa ciocolata, placinte cu branza, marar si ceapa verde si nu pot sa spun ca nu-mi plac dulciurile, dimpotriva.
    Am avut parte de peisaje superbe si de momente de relaxare binemeritate.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc mult! Sigur revin cu multe poze și multe cumpărături, n-am nicio îndoială. Știu că fac exces cu dulciurile, încă mă mir că am glicemia ok, iar ce vedeți pe aici e doar o mică parte. :))
      Mă bucur că ai petrecut frumos în Vrancea! Am și eu chef de o excapadă prin țară, dar e timp pentru toate...

      Ștergere
  12. Am salivat dand scroll, eu tocmai m-am operat azi si nu mananc nimic pana maine :)) Tare mi-as fi dorit cateva bruschete, arata grozav.
    Se simte entuziasmul legat de plecare, sper sa fie cateva zile minunate! :)
    Te pup

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Au. :( Nu ai nimerit bine, trebuie să-mi ocolești postările astea în situațiile de genul ăsta. Sper că ești bine și că te vei reface rapid!
      Mulțumesc, draga mea! Te pup!

      Ștergere
  13. Wow, cate bunatati :o Mereu am pofta de mancare seara, dar incerc sa ma abtin sa mananc mai ales ca am mancat cam mult zilele astea :))

    http://na-na-nails.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Știu ce spui, parcă cea mai mare poftă de mâncare o am seara. :))

      Ștergere