Raftul cu amintiri - Martie 2018

În sfârșit au venit mult așteptatele zile însorite și natura a început să prindă viață, lucru la care ne-am fi așteptat încă de luna trecută, dar vremea a avut alte planuri pentru noi. După mult timp, chiar m-am bucurat că s-a închiat o lună și nu doar din cauza zăpezilor și a gerului, de care e drept că n-am fost prea bucuroasă, mai ales când mi-a stricat unele planuri, dar și din alte motive n-a fost tocmai cea mai frumoasă lună de care să-mi amintesc, așa că mă bucur că s-a terminat. Da, uneori îmi plac noile începuturi, chiar și acestea doar închipuite. Dat fiind că n-a fost martie cea mai plină de evenimente și momente despre care să vă povestesc, mă tem că am să vă arăt de data asta mai mult lucruri decât amintiri, dar sper să fie o lectură plăcută și așa...


Cam pe la mijlocul lunii, când se anunțau zăpezi și viscol, am fost foarte bucuroasă când am descoperit câteva floricele prin parc, ca mai apoi să mă întristez la gândul că au fost înghețate sub stratul de nea care s-a așternut, dar pe moment nu m-am gândit la asta, doar m-am bucurat. Sunt atât de multe lucruri mărunte în jur care ne pot fura un zâmbet, dacă ridicăm nasul din telefoane și încercăm să fim mai puțin încrâncenați.


Nu prea mi-a stat gândul la shopping „femeiesc”, iar în puținele dăți când am ajuns prin magazine de cosmetice sau haine n-am fost atrasă de nimic în mod special. Nici nevoie de ceva n-aveam, nici vreo dorință foarte mare în zona asta, ceea ce într-un fel mă bucură - mai ales că am avut chef de experimentat pe partea de makeup cu ceea ce am deja. Am primit în schimb beauty kit-ul Marie Claire comandat pe final de februarie, al cărui conținut mie mi-a plăcut foarte mult pentru că iubesc multe produse L'Occitane. Crema de mâini și uleiul de duș le știam, sunt printre favoritele mele de la ei, dar parfumul a fost o surpriză, nu-l știam și-mi place. Trebuie să mai studiez parfumurile, nu știu decât o parte și mă încântă că au variantele astea super mici - drăgălașe și bune de călătorii.


Dacă de țoale și cosmeticale n-am fost tentată, cu reducerile la cărți de pe Libris altfel a stat treaba - am cam umplut coșul, după care am început să scot din ele și am rămas cu ce vedeți aici. Deja am devorat două dintre titluri, deși mai aveam și altele care își așteptau rândul, dar astea erau proaspete... și de autori pe care nu-i mai citisem (excepție Fowles) și îmi doream ceva nou.


Să fiu sinceră, când am aflat că urmează să vină un pachet cu ultima noutate de la Bioderma și am văzut despre ce e vorba n-am fost din cale afară de entuziasmată, fiindcă nu credeam să-mi fie de folos și nici nu știam cui aș putea să ofer produsele. Până la urmă mi-am dat seama că mi-ar putea fi util spray-ul ăsta contra senzației de mâncărime a pielii (indiferent de ce e provocată - dermatită atopică sau de contact, urticare sau orice altceva) și am avut ocazia să-l încerc, așa că pot spune că face întradevăr ce promite - calmează imediat pielea.


Inițiativa celor de la Melkior mi-a plăcut de asemenea, prin acest kit de manichiură reamintindu-ne de importanța palpării sânilor și nu pot decât să felicit ideea. E ușor să uităm de așa ceva și să ne închipuim oricum că nouă nu ni se poate întâmpla să facem noduli, dar realitatea e că orice femeie e predispusă la astfel de probleme. Dacă vă tentează acest kit, îl puteți achiziționa de aici - eu nu am încercat încă ojele, dar am multe altele de la Melkior și îmi plac foarte mult, am spus-o deja de câte ori am avut ocazia în ultimii ani.


Am încheiat luna martie cu plimbări prin București, făcând puțin pe turistul în propriul oraș, activitate de care-mi era dor. N-am avut succes cu vreo două obiective pe care-mi doream să le vizitez de multicel timp, fiind închise în acea zi, dar mai e timp și m-am bucurat oricum de altele și de plimbările prin soare. Cireașa de pe tort weekend-ul trecut a fost să văd pomii înfloriți, în sfârșit...


Uitați ce minunății, cât de delicate și frumoase sunt... Nu mai am nimic de spus.

După mult timp, luna martie a fost lipsită și de călătorii și de experiențe noi și de... da, n-a fost cea mai interesantă lună, dar cred că urmează altele care să compenseze această scurtă perioadă din an, cel puțin așa sper.

Cum a fost luna martie pentru voi? Cine mai e entuziasmat de sosirea primăverii mâna sus!

10 comentarii

  1. A fost cum a fost, ce mai conteaza? Hai sa ne gandim la aprilie si la cele ce vor veni dupa. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Numai la asta mă gândesc și tot plănuiesc chestii, în timp ce sunt în culmea bucuriei cu floricelele astea pretutindeni. Să avem o primăvară frumoasă în contiinuare!

      Ștergere
  2. La noi n.au inflorit inca pomii... asta tot vanez 😔 dar trag sperante ca nu mai am.mult de asteptat. Nici la mine martie n.a prea fost cine stie ce, ba din contra, am cam avut probleme de sanatate, n.am.apucat sa plecam nicaieri...de acum sper sa fie mai ceva! Sa ai o luna asa cum ti.o doresti!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt sigură că nu mai e mult până o să dai de primul pom înflorit. :D
      Îmi pare rău că și tu ai avut probleme de sănătate, să sperăm că luna asta nu vor mai exista piedici de genul ăsta la niciuna și că o să ne bucurăm de soare, de natură și plimbări. La fel și ție!

      Ștergere
  3. Nici la mine martie nu a fost cea mai buna luna, din nici un punct de vedere. Am in plan sa compensez cu aprilie. Si cu mai...si cu restul anului!:) Tare m-am bucurat si eu acum vreo 3-4 zile cand am zarit IN SFARSIT primul pom inflorit. Si eu si Katia am topait la unison si am trimis poza direct la Mihai cel inchis in birou la ora aia. Ca sa vada si el primavara in direct!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. O fi fost ceva în atmosferă luna trecut, dar sper că a dispărut. :)) N-am auzit pe nimeni să spună că a fost o perioadă prea bună.
      Asta e atitudinea, așa zic și eu... că o să compensez din plin cu luna asta și cele care vor mai urma.
      Îți înțeleg entuziasmul, eu eram în mașină când am văzut primul pom rozaliu, moment în care mi-am „părăsit” partenerul și am coborât, la semafor fiind, doar ca să văd floricelele mai de aproape. :))

      Ștergere
  4. Abia astept sa iesim prin parc, sa ne plimbam si noi, sa admiram florile, pasarile, lacul din parc...Super, super!
    Sa nu mai zic de tinute colorate!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Păi ce mai așteptați? Acum e și ziua mai lungă, după ora 17 încep să se umple parcurile, dar nici de aglomerație nu-mi mai pasă cu atâtea floricele în jur...

      Ștergere
  5. sa ai sarbatori frumoase si linistite!
    frumoasa tare prima fotografie, imi era dor de natura!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că îți place. Săptămână frumoasă!

      Ștergere