Primăvara în Piatra Craiului, spre Cabana Curmătura

Dacă anul trecut niște mici probleme de sănătate m-au împiedicat să ajung în primăvară pe munte, anul ăsta nu puteam să mai ratez ocazia de a mă bucura de pajiștile pline de brândușe din mijlocul munților. Eram oricum nerăbdătoare să ajung pe munte într-o primă tură pe anul ăsta, iar cum un alt regret de anul trecut era că n-am mai fost în Munții Piatra Craiului, deși intenționasem de câteva ori, am ales să începem mini vacanța de Paște cu o tură destul de ușoară, prin munții cunoscuți mai mult pentru traseele de creastă, dar unde există și câteva posibilități de ture mai lejere. Am avut parte de mai multe surprize decât mă așteptam pe traseul spre Cabana Curmătura, dar să încep cu începutul...


Prăpăstiile Zărneștilor

După ce am lăsat mașina în parcarea de lângă Fântâna lui Botorog, am pornit pe jos spre intrarea în Prăpăstiile Zărneștilor, drum care teoretic poate fi parcurs și cu mașina, dar pe care am preferat să-l facem pe jos (vreo 20 minute). Mai există un alt traseu spre Cabana Curmătura și direct de lângă fântână, dar l-am preferat pe cel prin chei, mai lung, dar și mai frumos. Am fost impresionată de măreția peisajul din Prăpăstiile Zărneștilor, mai spectaculos decât m-aș fi așteptat și totodată un traseu ușor ca o plimbare în parc. Lungimea cheilor e de 4 km și poate fi parcurs de oricine, nu necesită o condiție fizică deosebită. Pereții abrupți ai cheilor servesc drept trasee pentru alpiniști.








Tot pornind din Cheile Zărneștilor se poate ajunge și la Refugiul Grid, iar de acolo la cel mai înalt vârf din Piatra Craiului, însă noi ne-am continuat drumul spre dreapta. În cazul în care vreți să vedeți doar cheile, recomand și ultima porțiune din acestea, în direcția care duce spre cabană. Mi s-a părut cea mai frumoasă bucată. Tot de aici am început să dăm de tot mai multă zăpadă pe jos, nederanjant (încă), dar asta se întâmpla acum trei săptămână, între timp probabil că s-a topit toată.







După ce am ieșit din chei am făcut un mic popas, înainte de a continua traseul prin pădure, pentru a ne bucura de soare și de o gustare, într-o liniște deplină și o căldură cam mare pentru început de aprilie. Cât timp am zăbovit acolo, am decis și pe care din poteci o pornim mai departe și am avut o idee inspirată să continuăm pe banda albastră - e mai frumos decât cel pe bulină galbenă, pe celălalt l-am făcut la întoarcere și a fost pe alocuri dezolant, cu pădurea cam devastată, iar vreo mare diferență de dificultate nu e.




Bucata prin pădure e ceva mai solicitantă, dar nu din cale afară de dificilă. Am făcut doar o oră, cu tot cu câteva scurte pauze, până am scos din nou capul la soare... Când ne-a ieșit în cale o primă brândușă, care-și ițise capul printre frunzele ruginii, am început să țopăi în jurul ei de bucurie și s-o fotografiez din toate unghiurile. M-am amuzat mai apoi de entuziasmul meu la vederea unei singure floricele, când am ieșit din pădure și am dat de pajiști întregi de brândușe, dar cadrul în care era acea singură floare delicată, o frântură de primăvară și de toamnă în același loc, mi s-a părut special.





Cât de minunantă poate să fie natura, cât de multă bucurie poate aduce un peisaj montan frumos, învâluit în ceață, privit de pe o pajiște însorită plină de brândușe? Există în lumea asta mare multe locuri superbe, create de natură sau de mâna omului, dar uneori un loc fără pretenții, într-un cadru perfect, poate aduce o bucurie simplă, dar nemărginită. Aș fi vrut să opresc timpul în loc, să mă mai tăvălesc printre flori - cu mare grijă să nu le calc sau să mă așez pe ele! - pentru încă câteva ore măcar. Cu greu m-am urnit din loc, a fost bucata mea preferată din traseu. Nu socotim destinația finală, unde am avut alt moment de bucurie.







A fost ciudat ca doar puțin mai departe de locul descris și reprezentat prin poze mai înainte, să începem să ne afundăm tot mai mult în zăpadă. Nu eram echipați pentru asta, nu mă așteptam să mai fie atât de multă spre finalul traseului, așa că ne-a cam îngreunat înaintarea - nu doar pentru că e, în mod evident, mai greu de mers pe zăpadă decât pe teren uscat, dar și pentru că trebuia să ocolim bucățile cu zăpadă până la genunchi. Când am ajuns la indicatorul care ne anunța că mai avem doar 20 minute, am fost gata să facem cale întoarsă din cauză că devenise cam frig, dar ce bine că n-am făcut-o! E bună și încăpățânarea mea uneori.





Cabana Curmătura (1620 m)

Motivul principal de bucurie de la cabană a fost să mă joc cu blănoșii de acolo, în mod special cu Muki, un câine blând, prietenos și dornic să fie mângâiat, de care m-am îndrăgostit pe loc. I-am dat o porție de smotoceală la venire și încă una la plecare, când nu prea îmi venea să mai plec de lângă el. Sper să ne mai întâlnim și cu alte ocazii. Mai sunt și câteva pisici, dintre care diva locului e categoric roșcovana, cu coama ei parcă de leu. A trecut ceva vreme de când am ajuns și până am început să acord atenție și peisajului, recunosc, am fost prea prinsă cu animăluțele.





Am avut totuși timp și de peisaj cât am stat să bem câte o cafea, am avut și noroc să se ridice ceața și să iasă puțin soarele. Se poate și mânca de la cabană, dar nouă nu ne mai era foame, așa că impresii în sensul ăsta n-am, ne-am mulțumit cu o cafea, tare și bună. Dând o raită în jurul cabanei, am studiat și posibilitățile de trasee de parcurs mai departe și am rămas cu gândul că altă dată, cu echipant corespunzător, condiție fizică puțin mai bună și într-o perioadă fără zăpadă, poate o să parcurgem mai departe și niște trasee de creastă.







Drumul de întoarcere a fost lejer, fără niciun efort deosebit, exceptând un mic incident cauzat de neatenția mea, la scurt timp după ce am coborât de la cabană. Am reușit să cad, n-am fost atentă unde calc pentru un scurt moment și a fost suficient să aterizez cu cracii în sus... Era o mică porțiune de gheață pe jos - cred că singura, mă aștepta special - atât de alunecoasă încât m-aș fi putut da cu patinele pe ea. Se mai întâmplă, se putea și mai rău, câteva vânătăi se vindecă repede (la mine, cel puțin) și a fost un moment de care am râs singură imediat de cum m-am ridicat, dar mi-am și învățat lecția.

Lăsând asta la o parte, singurul motiv pentru care mă bucur că am ales să ne întoarcem pe traseul cu bulină galbenă e că înainte de a ne afunda în pădure am dat de o pajiște plină de ghiocei. Mai văzusem câțiva și în apropierea cabanei, dar mititei și uscățivi. Erau și aici brândușe, mai puțin deschise însă. Mai departe de zona asta n-am mai făcut prea multe poze, după cum spuneam a fost destul de dezolant peisajul. Mi-a plăcut în schimb plimbarea repetată prin Prăpăstiile Zărneștilor, la dus era mai multă lumină, dar erau și mai mulți oameni, pe când la întoarcere am fost singuri tot drumul.






După ce am ieșit din chei, spre Fântâna lui Botorog

A fost o tură frumoasă, pe care o recomand cu căldură. Întregul traseu l-am făcut în 6 ore, din care o oră am petrecut-o la Cabana Curmătura, plus micile pauze de odihnă sau de admirat și de făcut poze.

Cazarea am avut-o în Zărnești, oraș pe care l-am ales doar pentru că e foarte aproape de acest traseu și am vrut să nu mai pierdem timp în prima zi, alte așteptări nu aveam, așa că mare mi-a fost surpriza să descopăr un oraș colorat, cu un centru chiar frumușel și cu o priveliște de milioane. O plimbare la pas am făcut a doua zi dimineață, că prea îmi plăcuse ce văzusem din mașină, în trecere, cu o zi în urmă. Am mai zis eu că orașele din Transilvania sunt care mai de care mai frumoase...




10 comentarii

  1. Am fost si eu saptamana trecuta, am urcat prin Prapastii si am coborat prin padure si am iesit la Fantana lui Botorog. Acolo unde ai gasit tu multitudinea de branduse, eu n-am mai gasit nimic. Le-am gasit mai sus, chiar inainte de a ajunge la cabana. Super foto! 😉

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mi-am dat seama că le-am prins cam la fix, în cea mai faină zonă, bănuiam că nu mai țin pentru mult timp. Cele din apropierea cabanei nu erau deschise prea mult.
      Mulțumesc!

      Ștergere
  2. Uite, drumetii din astea pe la noi prin tara ar trebui sa fac si eu mai des. Foarte frumos traseu. Acum vad cand ai cunoscut pufosenia acea canina:))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa zic și eu de câțiva ani, poate anul ăsta chiar îmi iese să ajung mai des pe munte. Daaa... de aici era pufoșenia foarte apreciată pe Instagram. :))

      Ștergere
  3. Ce ma bucur pentru tine, draga Ella, tare faina plimbarea voastra! Imi aduc aminte ca am parcurs si noi o mare parte din chei cand am stat in Rasnov, o parte din grupul nostru ducandu-se cu copiii la cetate.
    Citisem la Oana Edith Imre ca aproape toate pisicile roscovane sunt masculi.
    Mi-e dor de munte, de Carpatii nostri...
    Pup, zi frumoasa!

    Salutari din Stralsund

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, Miha! E drept că n-am verificat, dar după fețișoara mică mie mi-a părut că e pisică. Nu am mai auzit teoria asta, dar știu sigur că am mai întâlnit și pisici roșcovane.
      Nu știam că ești în Germania. În cazul ăsta ai Alpii mai aproape, sunt și acolo o mulțime de minunății de văzut. :D

      Ștergere
  4. Oaza de liniste! Aer curat! Tratament pentru suflet, zau asa!
    Locuri minunate avem, asta stiu!
    E atat de dragalas cainele asta...ca nu as putea spune...catel! :)))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e! Abia aștept să mai ajung pe munte, să mă bucur de liniște și aer curat.
      Este un scump Muki, n-aș mai fi plecat de lângă el.

      Ștergere
  5. n-am ajuns niciodata la zarnesti, desi am in plan si asta. e minunat peisajul, mi-as dori sa fac si eu un traseu montan. ma crezi ca pana acum nu am facut niciunul?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt multe de văzut prin zonă, eu abia aștept să mai ajung prin Piatra Craiului, dar și să mai colind zona de pe Culoarul Rucăr-Bran.
      Nici măcar până pe la vreo cascadă? Toate au un început, dar începe cu ceva ușor. Traseul descris aici e o idee, altă tură ușoară ar fi până la Babe și Sfinx, e chiar și mai lejer, fiind doar pe platou și mai scurt.

      Ștergere