Produse consumate - Iunie 2020

Cu o întârziere mult mai mare decât intenționam - motivată de niște probleme de sănătate - vin în sfârșit cu impresiile mele despre produsele consumate în prima lună de vară. Am renunțat până la urmă la ideea de a aduna ambalajele toată vara pentru un singur articol, am tras concluzia că o să fie mult prea multe, am deja destule produse pe terminate și din iunie aveam ambalaje voluminoase, chiar dacă nu foarte multe. Așadar, azi povestim despre câteva cosmeticale... foarte faine într-o mare majoritate.


Notă 1: Pentru că știu că există persoane care nu înțeleg scopul acestui tip de articol las enumerate mai jos motivele pentru care le fac și le consider de folos:

- impresia pe care mi-o lasă un produs până la consumare mi se pare și mai relavantă decât cea de la primele utilizări;
- prezența repetată a unora la consumate demontrează faptului că-mi plac foarte mult;
- vreau să încurajez achizițiile cu măsură și folosirea cosmeticelor, nu colecționarea acestora;
- am astfel ocazia să scriu și despre produse pe care n-am apucat să le prezint în altă parte.

Notă 2: Tot ce vă arăt aici sunt produse cu adevărat terminate, atât cât a fost posibil, nu și produse expirate sau aruncate/date pentru că nu mi-au plăcut. Dacă fac vreodată o excepție la capitolul ăsta o să menționez.


Singurul produs de makeup pe care l-am dat gata e rimelul Melkior Waterproof, care a fost ok, dar m-a impresionat mai puțin decât alte rimeluri de-ale lor. Cred că periuța a fost cea care nu mi-a satisfăcut nevoile, tindea să-mi cam lipească genele. Recomand de la ei acest rimel, iar în mod și mai special pe acesta albastru, pe care l-am recumpărat recent și încă e la reducere în prezent.

Am folosit ultima (cred) mască de buze Sephora, variantă cu trandafiri de data asta. Trecând peste faptul că nu sunt eu mare fană a măștilor, totuși astea de buze de la Sephora mi s-au părut faine și destul de eficiente, dar dacă vreodată o să le recumpăr aș prefera varianta cu unt de shea, țin minte că mi-a plăcut mai mult.

De la Bioderma am terminat gelul de curățare Sebium, pe care l-am avut de mai multe ori de-a lungul anilor și care-mi place în continuare (deși între timp am descoperit că e și mai fain Sensibio) și apa micelară Sensibio într-o variantă uriașă și cu pompiță. Am scris de prea multe ori despre micelară ca să mai insist pe proprietăți, vreau doar să vă spun că varianta asta are un preț super avantajos la Farmacia Tei (mi-a zis mama că a luat-o ea recent) și pompița aia e super practică și a funcționat bine până la final.


Nu prea pare consumată, dar chiar e folosită într-o mare măsură oja Lovely Baltic Sand, care mi-a plăcut la nebunie și m-am chinuit să scot maximul posibil din ea. Am prezentat-o în toată splendoarea aici, atunci când am descoperit-o. Cred că pozele de acolo spun suficient, iar dacă n-aș fi avut enorm de multe oje în continuare probabil că o recumpăram (iau în calcul pe viitor, oricum).

Crema de mâini L'Occitane face parte dintr-un lung șir de creme terminate de la ei, am fost mare fană a brandului pentru unele produse - cremele de mâini fiind printre acestea - și poate că mi-a mai scăzut entuziasmul după ce am trecut prin multe tuburi și am descoperit opțiuni și mai eficiente, dar oricum îmi plac în continuare cremele astea și mă încântă opțiunile bune de luat în geantă.

N-am nici cea mai vagă idee din ce motiv am cumpărat gelul de duș Avon Senses l'amour, dat fiind că știam foarte bine că nu mă înțeleg cu gelurile din gama asta - nu le tolerez în zone sensibile sau pe zgârieturi, tăieturi etc. Cred că au mult parfum, posibil și alcool, cert e că mulți n-au problema asta, iar varianta aici de față mirosea foarte frumos a trandafiri, dar... nu, mulțumesc. Cel mai mult l-am folosit pe picioare.

Închei cu mult iubitul gel de duș Palmolive cu ciocolată, prima iubire din gama asta. Deși între timp am descoperit și alte opțiuni care-mi plac, iar varianta cu cafea mi se pare the best, totuși rămâne și asta o opțiune delicioasă, la care probabil că o să mai revin.

Cam asta a fost cu produsele terminate luna trecută, zilele astea reîncep să umplu coșul și pare-se că o să am și ceva mai mult de makeup... vedem data viitoare exact, cert e că mi se termină multe dintre produsele alea cele mai iubite dintre preferate.

Ați încercat vreunul dintre produse? Cum vi s-a(u) părut?

4 comentarii

  1. aici gasesc destul de multe produse pe care le-am incercat si eu: gelul de curatare, apa micelara, crema de maini, gelul Senses. la iarna ar trebui sa iau si Palmolive-ul cu ciocolata.

    sper ca esti bine...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cel mai potrivit iarna gelul Palmolive, mie-mi era prea „poftă” de el, dar de câteva săptămâni am trecut și eu la arome mai potrivite pentru vară.
      Am fost și mai bine, dar și mai rău. :)) Mulțumesc!

      Ștergere
  2. acum doar ce mi-am luat si eu un gel de dus de la avon, cel cu citrice. o sa raman fara serul cu acid hialuronic de la skincare revolution, și chiar nu stiu ce sa aleg pe viitor. produse de makeup nici eu nu mai termin. abia de 2 zile, cat e mai racoare, mai indraznesc sa mai colorez oleaca ochii

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Miros foarte bine gelurile lor de duș, îmi pare rău că nu ne înțelegem din alte puncte de vedere. Eu cu acidul hialuronic am sentimente amestecate, încă n-am descoperit vreunul să mă impresioneze.
      Eu chiar am pe terminate multe de makeup, am avut chef de machiaj chiar și-n zile calde, atât doar că am ales produse lejere și aplicate în cantități mici.

      Ștergere