Ce îmi place toamna

M-am surprins singură constatând spre final de vară că așteptam cu mare entuziasm toamna, cred că e primul an în care mi-a stârnit atâta bucurie sezonul ăsta, dar într-un an atât de bizar ca 2020 asta măcar e o ciudățenie care îmi prinde bine. Până acum câțiva ani mă deprimau ploaia și zilele întunecate, nu sunt preferatele mele nici acum, însă găsesc părți bune și în asta. Probabil că toleranța mea tot mai scăzută la căldură a produs schimbarea asta majoră, la care s-a adăugat și faptul că am căutat în ultimii ani să văd părțile bune din fiecare sezon, în loc să mă tot vait de vreme...

Tocmai pentru că nu mi-a plăcut dintotdeauna toamna, ba chiar din contră, mi-am zis să adun la un loc lucrurile - activități sau mici plăceri - care m-au făcut s-o dau din ură în iubire cu acest anotimp. Câteva din lista de mai jos se aplică și pentru iarnă.



Culorile din natură

Peisajele din natură în nuanțe diverse de roșu, galben, portocaliu sau arămiu mi se par superbe și chiar îmi pare rău că e prea scurtă perioada în care ne putem bucura de ele. Oferă un peisaj mult mai divers decât monotonul verde de pretutindeni de care ne putem bucura vara. Ador toamna plimbările prin parcuri, păduri sau drumețiile la munte, mă bucur de peisaje, dar și de foșnetul frunzelor căzute sau joaca printre ele.

N-am să mai menționez asta ca o categorie separată, dar notez aici și că primăvara și toamna mi se par anotimpuri care oferă inspirație din belșug pasionaților de fotografie - cea de peisaj, în mod special. „Toamna este a doua primăvară, când fiecare frunză este o floare.” - un citat faimos de Albert Camus care descrie foarte bine natura în variantă de toamnă așa cum o văd și eu.

 


Răsfăț cu arome intense/gurmande

E vremea parfumurilor intense, a gelurilor de duș cu arome gurmande, a lumânărilor parfumate, a prăjiturilor care încântă cu gust și miros, a băilor fierbinți și înspumate... atâtea mici plăceri care ne pot face mai frumoase chiar și cele mai banale zile. N-am să fac acum o listă de preferințe exacte la categoriile astea (poate o s-o fac separat), mă încântă oricum aproape orice miros intens sau dulce și ăsta e un exemplu bun de lucru care reușește să-mi facă zilele mai frumoase și iarna, nu doar toamna.



Băuturile calde


Până și banala mea cafea cea fără de care nu-mi încep nicio zi din an are un alt farmec toamna și iarna, când o pot savura ușor fierbinte. La care mai adaug ceaiurile, ciocolatele calde (de care am fost cel mai obsedată toamna asta), punch-urile sau vinul fiert. Viața parcă-i mai frumoasă chiar și într-o zi mohorâtă și monotonă atunci când ai alături o băutură caldă delicioasă, porți un parfum intens și știi că te așteaptă mai târziu o baie fierbinte și o carte bună. Iar că veni vorba...




Relaxarea sub păturici moi

Chiar dacă și vara sună foarte bine o lectură savurată pe o plajă liberă sau stând în iarbă, parcă are un farmec aparte o carte citită sub o păturică moale, cu ploaia care bate în geam, eventual și cu o băutură caldă și o lumânare parfumată alături. E vremea mai potrivită și pentru filme sau seriale, poate și jocuri de masă sau gătit, pentru cine e pasionat de așa ceva. Nu e cazul să ne închidem de tot în case din toamnă și până în primăvară, însă atmosfera mi se pare prielnică și pentru ocazionale activități relaxante de tipul ăsta.



Zilele călduțe, cu soare blând

Toamna nu e totuși numai rece, ploioasă și mohorâtă, ba chiar pare tot mai caldă și însorită de la an la an. Abandonez rapid păturicile pufoase pentru o plimbare sau excursie într-o zi călduță, cu soare blând, mai ales anticipând zilele cu adevărat friguroase din iarnă. Iar o băutură caldă poate fi savurată foarte bine și afară, la o terasă sau la un picnic. Faptul că zilele sunt tot mai scurte nu mă încântă peste măsură, dar asta lasă timp pentru o îmbinare a activităților de afară și din interior.

Pentru cine nu e mare fan nici a caniculei, nici a aglomerației, toamna e și o perioadă minunată pentru călătorii - în general vorbind, că în actuala situație se aplică mai puțin - atât pentru a vizita orașe, a merge în drumeții sau chiar pentru plajă în destinații care încă permit asta, fără să mai fie la fel de aglomerat. Printre destinațiile cele mai dragi în care am ajuns personal toamna se numără Varenna, Lacul Como și Brașov, dar deși eu am fost iarna îmi doresc să revăd toamna și Cipru.




Încă iubesc primăvara și vara pentru zilele lungi care permit mai multe activități afară, pentru nenumăratele flori sezoniere, pentru hainele vaporoase... dar și toamna oferă multiple posibilități de plăceri mici și mari. Am fost nostalgică și visătoare în ultima perioadă, o stare care nu-mi displace. Toamna e o perioadă bună pentru visat, meditat, planificat sau rememorat. Am încercat să vă tentez cu câteva dintre principalele mele plăceri de toamnă, sper că mi-a ieșit măcar puțin.

Vouă ce vă place toamna?

6 comentarii

  1. Am si eu in plan o postare cu placeti de toamna, chiar azi am adunat pozele pentru ea. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aștept să văd care sunt și plăcerile tale în perioada asta. :)

      Ștergere
  2. culorile sunt minunate toamna, bauturile aromate si toleranta la mirosuri puternice mult mai mare, dar mi-e atat de friiig inca din septembrie :)).

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Din septembrie? Sigur trăiești în România? :)) Luna septembrie am simțit-o în mare parte ca pe una de vară, poate doar mai respirabil puțin.

      Ștergere
  3. Ella nu stiu daca ai fost toamna la Bran si la satele din imprejurimi dar daca nu, iti recomand din tot sufletul. Un tablou la fiecare pas :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am fost prin Brașov toamna și mi se pare una dintre zonele cele mai frumoase din țară pentru perioada asta, dar exact la Bran nu, acolo am fost doar primăvara și vara. De câțiva ani mă țin să dau o fugă prin satele de acolo (Măgura, Peștera etc), dar încă n-am ajuns. Mulțumesc pentru recomandare!

      Ștergere