Week in photos #43

Primul impuls a fost să încep articolul cu niște plânsete legate de trecerea prea rapidă a timpului, dar mi-am dat seama că mă aproprii tot mai mult de ziua mea și de vacanță, așa că încerc să privesc partea asta plină a paharului! Am avut oricum o săptămână frumoasă și unul dintre motivele de bucurie a fost că deja am primit înapoi din service camera de fotografiat, așa că în mare parte am preferat să refac pozele pentru postarea de azi, pe unde s-a putut! Alt motiv ar fi vestea că o să fiu mătușă pe care am primit-o azi (cred că ăsta e gradul de rudenie, verișoara mea fiind graviduța) și m-am bucurat mult, acum abia aștept s-o văd cu burtică. :D

Restul să le luăm pe rând...


Mi-am început săptămâna cu o vizită scurtă prin Marionnaud, scopul fiind achiziția paletei Nude'tude de la The balm, pe care v-am mai menționat-o și aici. Nu regret nicio secundă că am achiziționat-o, îmi place foarte mult!


De la magazin am ajuns la poștă, de unde aveam de ridicat un colet de la Aubrey, în care mă aștepta cuminte sticluța din imagine, nerăbdătoare să intre la testat!


Luni a fost o zi plină, pe seară am fost să-mi refac tatuajul! Îmi doream asta de mult, era prea decolorat și necesita și unele mici retușuri. V-am mai arătat și pe facebook niște poze, de când era proaspăt făcut, iar poza pe care o vedeți aici e de azi, acum e în faza în care a prins coajă și mă mănâncă groaznic de rău, asta-i partea cea mai neplăcută pentru mine (cu durerea v-am zis că n-am mari probleme, o suport destul de ușor). 


Ne-am uitat la Hulk, un film care mă așteptam să nu-mi placă deloc, dar am rămas plăcut surprinsă... chiar mi-a plăcut! Observ că încep să-mi placă tot mai multe SF-uri, nu știu ce-i cu mine!


Săptămâna asta am plasat două comenzii la Yves Rocher și eram convinsă că abia săptămâna viitoare vor ajunge, pe marți-miercuri, după socoteala mea. Surprize-surprize... a sosit vineri! Singura parte mai puțin bună e că în loc de două genți de plajă cadou, m-am trezit cu două genți pentru cosmetice! O să văd mâine ce s-a întâmplat (intuiesc că s-a epuizat stocul, pe site deja s-a schimbat oferta), dar eu îmi doream foarte mult gențile, încă mai sper că pot pune mâna pe ele ( vorbesc de două pentru că vrea și mama una). O să vă povestesc mai multe despre cele achiziționate într-un articol separat!


Ieri am întors casa cu susul în jos împreună cu prietenul meu, de la prânz și până la 10 seara am făcut curățenie - am luat la mâna absolut tot, printre care și ojele pe care le vedeți în poză! Nu vreți să știți cât timp am pierdut numai la oje, mormanul era mult mai mare decât pare din poză! Când ne-am apucat de treabă noi speram să mai rămână timp de o ieșire pe seară, dar n-a mai fost... am reușit doar să scriu postarea pe blog, să fac o baie și mani-pedi, apoi am căzut lată!

Cam atât cu săptămâna asta, abia aștept să văd ce-mi rezervă următoarea! Vă doresc și vouă ce-mi doresc și mie: o săptămână frumoasă, relaxantă, productivă.... și mai umpleți voi lista cu ce vă mai doriți!

Săptămâna voastră cum a fost? Ați ajuns la mare pe anul ăsta?

30 de comentarii

  1. Uuuu ce de bunatati ai comandat de la YR,gelul de dus cu cafea e favoritul meu,ce de ojuteeeee :)))).Pup sa ai o sapt frumoasa,eu sunt inca in vacanta <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am comandat iar o grămadă de produse, am făcut o colecție frumușică de produse de la ei! :D Gelul de duș cu cafea e și favoritul meu, dar de data asta nu l-am luat pentru mine, eu mai am o rezervă!
      Vacanță plăcută în continuare! Pupici!

      Ștergere
  2. Am avut şi eu o săptămână foarte frumoasă..la mare încă nu am fost, dar urmează săptămâna asta..abia aştept ♥ Te pup!!


    http://beau-typhoon.blogspot.com/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur că ai avut și tu o săptămâna frumoasă, la fel să fie și următoarea! Vacanță plăcută și vreme frumoasă îți doresc!
      Te pup!

      Ștergere
  3. uuuu ce de goodies de la Yves Rocher :D trebuie sa imi iau si eu niste geluri de dus, sunt senzationale :D pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da... deja m-am cam îndrăgostit de câteva dintre produse, unul dintre ele fiind parfumul pe care l-am ascuns în spate. :)) Așa e, sunt și favoritele mele!
      Pupici

      Ștergere
  4. Ce bine arată toate produsele pe care le ai!!!Uff
    De colecția de oje nu mai spun nimic, nimic. Să folosești cu plăcere produsele primite, de acolo am încercat doar gelul de duș cu boabe de cafea și e o nebunie, îmi place maxim cum miroase. ^^
    O săptămână frumoasă să ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hehe... e doar o mic părticică. Nici nu-mi doresc să le văd pe toate puse la un loc! :))
      La oje realizez cât de multe sunt doar atunci când trebuie să le șterg. :))
      Mulțumesc frumos! Gelul de duș cu cafea e de departe favoritul meu și am făcut multă lume să devină dependentă de el! :D
      O săptămână frumoasă și ție!

      Ștergere
  5. Felicitari pentru nepotel si sa te bucuri de noutati! Vad geluri de dus, evident ca nu puteau lipsi :D si eu tocmai l-am folosit pe cel cu cafea si il ador. Sa avem o saptamana noua frumoasa! Pupici

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc, mulțumesc mult!
      Dintre toate gelurile de duș, doar unul este de fapt al meu! Eu am deja stoc prea generos, iar o bună parte din el e format din cele de la YR. :))
      Așa să fie pentru toată lumea! Pupici!

      Ștergere
  6. Waaw cate oje! :) Si eu mi-am cumparat paleta de la The Balm, superbe nuantele, le folosesc pe toate, intentionez sa cumpar si paletica cea mica la aproape 10 lei pt nuantele de bronz si verde, blush-urile din al treilea compartiment sunt cam sclipicioase, nu stiu daca le voi folosi. Nu am ajuns la mare, poate in septembrie. Te pup si sa ai o saptamana placuta!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt fată strângătoare, nici nu știu când am adunat atâtea. :))
      Mă bucur că ți-ai luat și tu paleta și că-ți place, s-o folosești cu drag în continuare! La o primă vedere m-a atras și pe mine acea palețică de 10 lei, dar mi-am dat seama că doar datorită prețului, așa că mă abțin, am oricum o grămadă de farduri.
      Mulțumesc, săptămână frumoasă și ție! Pupici!

      Ștergere
  7. Ai avut o saptamana frumoasa :).
    Si eu am facut o comanda la YR, cand a fost promotia cu 100 lei reducere la o comanda de 200 lei. Mi-am cumparat si demachiantul bifazic pentru ochi si ai avut dreptate....e super bun !!!!
    Pupici :*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Așa e, Dya, nu mă pot plânge! :D
      Am văzut azi și comanda ta, majoritatea produselor le am și eu și-mi plac mult! Mă bucur mult că ți-a plăcut demachiantul bifazic, eu am pierdut șirul recipientelor consumate și recumpărate!
      Pupici

      Ștergere
  8. Mmmmmm....Yves Rocher goodies!:X Da da, paleta aia e un vis, serios ca e. Azi m-am apucat sa imi numar si eu ojele si sincer am ajuns la concluzia ca 54 sunt obscen de multe pentru cineva care uita sa isi faca unghiile zile in sir. Mormanul tau arata impresionant de-a dreptul!:))
    Saptamana frumoasa!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, da.. multe bunătăți, de câteva produse deja m-am îndrăgostit! :D Paleta mă înveselește de câte ori o deschid pentru a o folosi, iar la farduri n-am nimic de reproșat... cel puțin nu încă, nu am apucat să le testez chiar pe toate.
      Hai că nu ai chiar enorm de mult, e un număr la limită între decență și obscenitate. :))) Eu nu vreau să știu exact câte am, am făcut eu o numărătoare aproximativă și îmi e suficient... deja mi-am zis că nu-mi mai cumpăr anul ăsta nicio ojă. :))
      Săptămână frumoasă și ție!

      Ștergere
  9. Multumesc la fel! A fost o saptamana destul de ciudata, dar buna. La mare plec abia pe 1 septembrie. Cumparaturi n-am mai facut pentru ca strang bani pentru concediu.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E bine dacă a fost bună, per total! :) Eu tocmai m-am întors de la cumpărături, nu mai zic nimic. :))

      Ștergere
  10. Eu nu pot sa incep decat cu: Wowww! Ce mult imi place tatuajul tau! <3
    Sa te bucuri de toate nouatatile din viata ta (aici il includ si pe noul membru al familiei)! :D
    Pupici si o saptamana frumoasa

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc frumos, draga mea! Eu abia aștept să văd cum va arăta vindecat complet. :D
      Mulțumesc, mulțumesc frumos! Cu siguranță o să mă bucur din plin!
      Săptămână frumoasă! Pupici!

      Ștergere
  11. Buna,
    Si eu am primit comanda tot vineri, vroiam foarte mult geanta pentru plaja, mai mult pentru ea am dat comanda . M-au sunat cei de la YR si mi-au spus ca nu mai este pe stoc....tocmai din acest motiv imi-au trimis una roz ca a ta . Ma enerveaza dar nu am ce sa fac :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Bună!
      Te înțeleg perfect... și eu îmi doream foarte mult geanta! :( Din păcate se mai întâmplă, deși eu încă sper că mai pot pune cumva mâna pe ea. :))
      Să folosești cu drag tot ce ți-ai luat!

      Ștergere
  12. Ce produse frumoase ai comandat de la YR. Abia astept sa vad cum sunt ojele si ce parere ai despre ele! Stiu cat timp poate lua reorganizarea colectiei de oje. Si eu am facut-o recent si din cauza lipsei de spatiu am oferit cadou unei prietene in jur de 80 de oje, doar incercate o data. Mare bucurie i-am adus si astfel mi-am facut loc pentru oje noi :)) Te pup si iti urez o saptamana frumoasa si incarcata!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu siguranță o să fac o manichiură cu ele cândva și atunci o să vă spun și cum mi se par! Eu le-am luat pentru că mi-au plăcut cele pe care le-am primit la evenimentul de lansare și bănuiesc că sunt la fel de bune și acestea. :D
      Mă bucur că mă înțeleg și wow... câte ai dat! Cum de te-a lăsat sufletul? :)) Eu n-aș putea să mă despart de atât de multe, cel puțin nu în același timp. :)) Dar e oricum foarte frumos gestul tău, mai ales dacă s-a bucurat prietena ta (ce femeie nu s-ar bucura?).
      Săptămâna frumoasă și ție! Te pup!

      Ștergere
  13. Ce de bunatati Yves Rocher,sa le folosesti cu placere :) si mie imi plac gelurile lor de dus la nebunie <3 Imi place mult tatuajul tau,esti o curajoasa! Pupici si o saptamana frumoasa sa ai!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mulțumesc! :) Eu nu cred că e cineva care să fi încercat gelurile lor de duș și să nu le placă! :D Cam dau dependență...
      Mă bucur mult că îți place tatuajul!
      Săptămână frumoasă! Pupici!

      Ștergere
  14. imi place tare mult tatuajul tau :D

    sarcina usoara verisoarei tale! :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Mă bucur mult, Alina! :D
      Îi voi transmite, momentan se simte foarte bine!

      Ștergere